Obligaţie de a face. Condiţiile în care cumpărătorul poate cerere rezoluţiunea contractului printr-o acţiune în garanţie numită redhibitorie sunt ca viciul să fie ascuns, să fi existat la momentul încheierii contractului şi să fie grav
– Codul civil, art. 1352
Potrivit dispoziţiilor art. 1352 din Codul civil vânzătorul răspunde pentru viciile ascunse ale lucrului, dacă din cauza lor, lucrul este impropriu întrebuinţării după destinaţie, sau dacă viciile micşorează într-atât valoarea de întrebuinţare încât cumpărătorul, în cunoştinţă de cauză, nu ar fi cumpărat sau ar fi plătit un preţ mai redus.
Potrivit dispoziţiilor art. 1352 din Codul civil vânzătorul răspunde pentru viciile ascunse ale lucrului, dacă din cauza lor, lucrul este impropriu întrebuinţării după destinaţie, sau dacă viciile micşorează într-atât valoarea de întrebuinţare încât cumpărătorul, în cunoştinţă de cauză, nu ar fi cumpărat sau ar fi plătit un preţ mai redus.
În consecinţă, condiţiile în care cumpărătorul poate cerere rezoluţiunea contractului printr-o acţiune în garanţie numită redhibitorie sunt ca viciul să fie ascuns, să fi existat la momentul încheierii contractului şi să fie grav.
În consecinţă, condiţiile în care cumpărătorul poate cerere rezoluţiunea contractului printr-o acţiune în garanţie numită redhibitorie sunt ca viciul să fie ascuns, să fi existat la momentul încheierii contractului şi să fie grav.
Viciul poate fi considerat ascuns numai dacă cumpărătorul nu l-a cunoscut şi nici nu putea să-l cunoască în urma unei verificări normale dar atente, iar vânzătorul nu i l-a comunicat. Posibilitatea cumpărătorului de a lua cunoştinţă de viciul lucrului se apreciază avându-se în vedere un cumpărător prudent şi diligent.
răspunderea nu este condiţionată de cunoaşterea viciului de către vânzător, numai întinderea răspunderii lui diferă după cum a avut sau nu cunoştinţă de existenţa viciului.
Prin decizia civilă nr. 27 din 26.01.2012 a Tribunalului Mureş, pronunţată în dosarul nr. 78/320/2010 s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul D.A. împotriva sentinţei civile nr. 3602 din 19.04.2011 pronunţată de Judecătoria Târgu-Mureş.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a reţinut că din expertiza tehnică efectuată în cauză rezultă că autoturismul care a format obiectul contractului de vânzare-cumpărare dintre părţi prezenta la momentul efectuării expertizei urme de fisuri la blocul motor, iar această fisură nu putea fi observată la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, deoarece era localizată la cămaşa de apă a cilindrului motor nr. 3, în jumătatea lui inferioară, această zonă fiind puţin luminată.
S-a apreciat că în mod judicios această probă ştiinţifică a fost coroborată de către instanţa de fond cu declaraţia martorului F.I., iar susţinerea apelantului în sensul că expertul nu a precizat momentul la care a apărut fisura sau momentul la care a fost efectuată lipirea acesteia nu poate fi primită.
S-a reţinut în acest sens faptul că expertul a arătat că după o recondiţionare a blocului motor prin metoda adausului adeziv şi dacă este corect efectuată, motorul autoturismului poate funcţiona în condiţii optime, iar această concluzie a expertului a fost coroborată în mod corect de către instanţa de fond cu reacţia pârâtului-intimat la care a făcut referire acelaşi martor F.I., care a arătat că pârâtul ar fi afirmat la momentul la care temperatura apei la motor a crescut că „a luat ţeapă”, reacţie care într-adevăr este specifică unei persoane care realizează că se află într-o situaţie neprevăzută şi care-l prejudiciază.
Tribunalul a subliniat că instanţa de fond a avut în vedere declaraţia martorului R.A. cu ocazia deliberării, coroborând-o cu celelalte probe administrate în cauză. S-a reţinut că din declaraţia acestui martor rezultă că anterior vânzării autoturismului, verificarea pe care acesta a făcut-o împreună cu reclamantul-apelant a vizat sistemul de pornire-aprindere, verificarea sistemului de direcţie, starea exterioară a maşinii, fără ca verificarea să aibă legătură cu blocul motor.
S-a mai reţinut de către instanţa de apel faptul că la verificarea tehnică la RAR, efectuată cu ocazia vânzării, nu se verifică şi existenţa unor eventuale defecţiuni (fisuri) la motorul autoturismului.
Susţinerea apelantului în sensul că plata de către intimatul-pârât a sumei de 200 lei cu titlu de impozitul aferent autoturismului ar face dovada faptului că autoturismul nu ar fi avut nicio defecţiune, a fost înlăturată, întrucât pârâtul a luat cunoştinţă de defecţiune după aproximativ 7 luni de la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, iar o eventuală plată a impozitului sau a primei de asigurare de către pârâtul-cumpărător se circumscrie obligaţiei legale a fiecărui proprietar de autoturism prevăzută de Codul fiscal (art. 263 şi 264), respectiv de art. 48, alin. 1 din Legea nr. 136/1995.
Împotriva acestei hotărâri reclamantul D.A. a formulat recurs, solicitând modificarea deciziei în sensul admiterii apelului, schimbării sentinţei atacate, admiterii acţiunii şi respingerii cererii reconvenţionale.
Recurentul a mai solicitat obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că decizia atacată este nelegală, întrucât instanţa nu a cercetat amplu circumstanţele esenţiale ale cauzei, primind susţinerile pârâtului deşi nu aveau suport probator.
Recurentul a arătat defecţiunile invocate de pârât nu existau la momentul predării maşinii, acestea intervenind datorită utilizării în condiţii necorespunzătoare a autoturismului, care a fost folosit pentru exploatare forestieră.
Recurentul a arătat că expertiza nu a stabilit momentul la care s-a produs fisura, concluziile acesteia fiind contradictorii şi nu pot fi luate în considerare ca unic mijloc de probă, pentru a fundamenta o răspundere pentru vicii ascunse, neputându-se reţine răspunderea sa pentru manevrele dolosive ale pârâtului, cu atât mai mult cu cât autoturismul a fost verificat şi la RAR, trecând examenul tehnic.
În drept, recurentul a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 8, 9, art. 274 din Codul de procedură civilă.
Intimatul C.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că hotărârea atacată este temeinică şi legală.
În acest sens, s-a arătat că în mod legal s-a reţinut că sunt întrunite toate condiţiile acţiunii redhibitorii.
Examinând decizia atacată din perspectiva motivelor invocate, instanţa de control judiciar a constat următoarele:
În fapt, prin contractul de vânzare cumpărare încheiat la data de 08.04.2008, între părţi, recurentul a vândut pârâtului autoturismul marca Aro 243 D, cu nr. de înmatriculare 154423, serie motor 2021205880, cilindree 2660, pentru preţul de 3300 lei, cu obligaţia pârâtului reclamant reconvenţional de a efectua operaţiunile, în vederea radierii şi transcrierii autoturismului pe numele său.
Intimatul nu şi-a îndeplinit obligaţia de a radia autoturismul şi de a-l transcrie pe numele său, întrucât, în luna octombrie a anului 2008, a constatat că autoturismul are o defecţiune tehnică, la blocul motor, respectiv la nivelul cămăşii de apă, de la cilindrul 3, aproape pe toată înălţimea ei, pe care vânzătorul nu i-a comunicat-o la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare şi nici nu a putut fi observată, în urma examinării atente, pe care a făcut-o.
Criticile de nelegalitate a hotărârii atacate vizând constatarea îndeplinirii condiţiilor acţiunii redhibitorii sunt neîntemeiate, pentru considerentele prezentate în continuare.
Viciul poate fi considerat ascuns numai dacă cumpărătorul nu l-a cunoscut şi nici nu putea să-l cunoască în urma unei verificări normale dar atente, iar vânzătorul nu i l-a comunicat. Posibilitatea cumpărătorului de a lua cunoştinţă de viciul lucrului se apreciază avându-se în vedere un cumpărător prudent şi diligent. În speţă, conform declaraţiei martorului R.A., verificarea anterioară vânzării, pe care a făcut-o împreună cu reclamantul, a vizat sistemul de aprindere-pornire, de direcţie şi starea exterioară a maşinii, iar nu blocul motor. De asemenea, verificarea tehnică la RAR vizează numai sistemul de direcţie, suspensie, frânare şi identificarea autovehiculului, iar nu existenţa unor defecţiuni la motor. Această defecţiune a fost constatată în momentul în care temperatura apei din motor a urcat, şi deschizând capota, pârâtul-reclamant a văzut că din motor ies aburi.
Din cuprinsul raportului de expertiză tehnică, întocmit în cauză şi din declaraţia martorului F.I., rezultă că, din cauza naturii sale, şi a locului unde se află, la cămaşa de apă a cilindrului motor nr.3, în jumătatea lui inferioară, fisura nu putea fi observată printr-o verificare normală sau atentă. Prin urmare, prima condiţie este îndeplinită.
Cea de-a doua condiţie, respectiv ca viciul să fi existat la momentul încheierii contractului, Curtea a constat că, de asemenea, este îndeplinită, întrucât din coroborarea declaraţiei martorului F.I., cu concluziile raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză, rezultă că fisura la blocul motor exista la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare. Argumentele recurentului în sensul că defecţiunea nu exista la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare, întrucât, de la data de 08.04.2008, când s-a încheiat contractul şi până în octombrie 2010, când a fost constatată fisura, autoturismul a fost folosit de către pârât nu pot fi primite, întrucât sunt contrazise de concluziile aceluiaşi raport de expertiză tehnică, de unde rezultă că după o astfel de recondiţionare, motorul poate funcţiona o perioadă de timp, în condiţii optime. De asemenea, nu pot fi primite nici susţinerile recurentului în sensul că fisura s-a produs ca urmare a utilizării necorespunzătoare a autoturismului, fiind folosit la exploatare forestieră, întrucât nu au nici un suport probator în cauză.
Curtea a constat că este îndeplinită şi cea de-a treia condiţie, necesară pentru admiterea acţiunii redhibitorii, respectiv aceea ca viciul să fie grav. Astfel, existenţa unei fisuri la blocul motor, este de natură să facă autoturismul marca ARO impropriu destinaţiei sale, iar dacă pârâtul reclamant ar fi cunoscut existenţa acestui viciu, nu ar fi cumpărat autoturismul în litigiu. În acelaşi context, instanţa subliniază că răspunderea nu este condiţionată de cunoaşterea viciului de către vânzător, numai întinderea răspunderii lui diferă după cum a avut sau nu cunoştinţă de existenţa viciului.
Din această perspectivă, s-a constat că sunt nefondate şi criticile recurentului referitoare la obligarea acestuia de a restitui suma de 2500 lei, cu titlu de parte din preţul autoturismului. În ceea ce priveşte suma de 200 lei, achitată cu titlu de impozit, în mod legal s-a dispus obligarea reclamantului să o restituie, având în vedere sporirea patrimoniului reclamantului, şi micşorarea corespunzătoare a patrimoniului pârâtului, cu această valoare, precum şi existenţa legăturii de cauzalitate între acestea. Aceasta este consecinţa firească a repunerii părţilor în situaţia anterioară, ceea ce presupune reintrarea cu efect retroactiv a bunului în patrimoniul vânzătorului, căruia îi revine în calitate de proprietar obligaţia de a suporta impozitele aferente bunului său.
Prin urmare, Curtea a constat că decizia ce face obiectul prezentei analize este legală şi temeinică sub aspectul reţinerii îndeplinirii condiţiilor acţiunii redhibitorii, instanţa analizând şi coroborând întregul material probator administrat în cauză.
Faţă de cele reţinute anterior, Curtea a constat că nu sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 din Codul de procedură civilă, astfel că în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă va respinge ca nefondat recursul promovat de reclamantul D.A. împotriva deciziei civile nr. 27 din 26.01.2012 pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr. 78/320/2010.
De asemenea, fiind în culpă procesuală, reclamantul urmează a fi obligat la plata către intimatul C.A. a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocaţial, conform chitanţei nr. 000078 din 11.06.2012.
