Prin sentinţa civilă nr. 2020/ 25 septembrie 2013 Tribunalul Braşov a respins excepţia lipsei de interes a creditoarei B.R. S.A., în formularea contestaţiei.
A admis contestaţia formulată de creditoarea B.R. S.A. împotriva tabelului preliminar al creanţelor debitoarei S.C. M.C. S.R.L.
A dispus înscrierea sub condiţie suspensivă a creanţei creditorului G.J..
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele considerente:
Excepţia lipsei de interes în formularea contestaţiei invocată de către administratorul judiciar a fost respinsă în condiţiile în care prin prezenta contestaţie se contestă o creanţă care conferă creditorului care o deţine exercitarea tuturor drepturilor care decurg din înscrierea acestei creanţe în tabelul creditorilor.
Cu privire la fondul contestaţiei se constată faptul că prin clauza inserată în cuprinsul art. 9 pct. 2 al Contractului de credit bancar pentru linie de credit nr. 08060251/21.06.2006 a fost instituită o condiţie suspensivă, care condiţionează achitarea de către debitoare către acţionarii săi a oricăror sume de un eveniment viitor şi nesigur ca realizare, respectiv achitarea de către debitoare a împrumutului acordat de către bancă.
Prin urmare, în condiţiile în care această condiţie, a achitării creditului, nu s-a împlinit, creanţa asociatului debitoarei, indiferent de natura acesteia, urmează a fi înscrisă provizoriu în tabelul preliminar, conform art. 64 alin. 4 din Legea nr. 85/2006, la categoria creanţe sub condiţie.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs lichidatorul judiciar C. S.P.R.L. prin care a solicitat modificarea în sensul respingerii contestaţiei
În motivarea recursului se arată, în esenţă, următoarele :
Creanţa s-a născut anterior deschiderii procedurii şi întrucât contestatorul are calitatea şi de asociat a fost înscrisă în temeiul art. 123 pct. 9 din Legea nr. 85/2006 la categoria creanţe chirografare subordonate.
Înscrierea la categoria prevăzută de art. 123 pct. 9 din Legea nr. 85/2006, creanţe chirografare subordonate, astfel cum s-a dispus de către administratorul judiciar, are ca efect distribuirea de sume după ce toate celelalte creanţe prevăzute la art. 123 pct. 1-8 au fost achitate integral, în timp ce pentru creanţele înscrise provizoriu sub condiţie, în cazul unor distribuiri parţiale conform art. 127 din lege urmează a se efectua provizioane.
Prin decizia civilă nr. 2129/4.12. 2013 Curtea a respins recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:
Creanţa creditorului G.J. de 91.200 lei rezultă dintr-un contract de împrumut încheiat cu debitoarea S.C. M.C. S.R.L. la 4.01.2011 pentru perioada 1.01.2011-31.12.2014 şi este o creanţă sub condiţie suspensivă faţă de dispoziţiile art. 9 pct. 2 din contractul de credit 08060251/21.06.2006 încheiat între creditoarea B.R. S.A. şi debitoare potrivit căruia împrumutatul se obligă ca pe parcursul derulării liniei de credit să subordoneze toate datoriile sale către asociaţi, datoriei împrumutatului faţă de bancă, condiţia suspensivă fiind restituirea împrumutului acordat de către bancă debitoarei.
Sunt aplicabile dispoziţiile art. 64 al. 5 din Legea nr. 85/2006, respectiv creditorul va fi îndreptăţit să voteze şi să participe la distribuiri numai după îndeplinirea condiţiei achitării împrumutului de către debitoare.
Chiar dacă o creanţă subordonată se distribuie după plata celorlalte creanţe de la pct. 1-8 din art. 123 pct. 9 din Legea nr. 85/2006, aceasta poate participa la distribuiri parţiale, ceea ce ar încălca clauza art. 9 pct. 2 din contractul de credit 08060251/21.06.2006 încheiat între creditoarea B.R. S.A. şi debitoare.
Creanţa creditorului G.J. este afectată de o condiţie suspensivă, motiv pentru care le sunt aplicabile dispoziţiile art. 64 al. 5 din Legea nr. 85/2006, respectiv vor fi îndreptăţiţi să voteze şi să participe la distribuiri numai după îndeplinirea condiţiei respective.