IMPOZITE ŞI TAXE. SCUTIRE ACORDATĂ
FUNCŢIONARILOR PUBLICI SAU PERSONALULUI
CONTRACTUAL DIN CADRUL AUTORITĂŢILOR
ADMINISTRATIVE LOCALE. LIMITE.
-art. 36 alin. 4 lit. c) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei
publice locale,
-art. 16 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale,
-art. 284 Cod fiscal.
Este adevărat că potrivit art. 36 alin. 4 lit. c) din Legea nr.
Este adevărat că potrivit art. 36 alin. 4 lit. c) din Legea nr.
215/2001, consiliile locale au atribuţia să aprobe impozitele şi taxele locale, numai
că pronunţarea asupra acestora se face în condiţiile legii, având dreptul, potrivit art.16
din Legea nr. 273/2006, să stabilească nivelul acestor obligaţii fiscale.
În ceea ce priveşte scutirile, ele sunt prevăzute tot de lege şi cerinţele
recunoaşterii acestor facilităţi sunt expres prevăzute de Codul fiscal (art. 284) şi de
alte legi speciale.
În nici unul din aceste acte normative nu s-a recunoscut în beneficiul
personalului contractual sau funcţionarilor publici din cadrul autorităţilor
administrative locale, dreptul de a beneficia toată viaţa de scutire de impozite pentru
că au deţinut la un moment dat o astfel de calitate.
(Curtea de Apel Piteşti – s.c.c.a.f., decizia nr. 560/R-C/30 mai
2008
Prin sentinţa civilă nr. 133/CA/2008, Tribunalul Argeş a
admis acţiunea şi a anulat hotărârea nr.39 din 18 iulie 2007a C.L. B.,
reţinând în esenţă că autoritatea deliberativă locală poate stabili şi aproba
impozite şi taxe locale dar numai în condiţiile legii, ceea ce nu echivalează
cu dreptul de a acorda scutiri de aceste obligaţii fiscale dincolo de cele
reglementate de actele normative aplicabile.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâtul invocând
dispoziţiile art. 3041 din Codul de procedură civilă, în susţinerea căruia a
arătat că scutirea acordată priveşte numai impozite şi taxe aprobate de
consiliul local şi nu cele prevăzute de lege, aşa cum rezultă din anexa
hotărârii.
Instanţa nu a coroborat probele administrate şi nu a reţinut
expunerea de motive de la fila 20, în care s-a arătat ce taxe pot face
obiectul scutirii cu precizarea că nu şi cele stabilite în baza Codului fiscal
care urmează să fie plătite.
Examinând criticile formulate, se constată că ele sunt
nefondate pentru cele ce se vor arăta mai jos.
O primă observaţie care se impune este aceea că actul
administrativ pe care îl adoptă autoritatea deliberativă locală nu este
expunerea de motive, ci hotărârea în cauză de la fila 4, în care s-a arătat
în mod expres fără nici o distincţie că „se aprobă scutirea de plata taxelor
locale a salariaţilor primăriei, a consilierilor locali, a primarului şi
viceprimarului comunei B., judeţul Argeş” şi că „scutirea va fi cu drept
viager”.
Este lipsit de relevanţă aşadar, ce s-a scris în expunerea de
motive, de vreme ce nu numai că s-a hotărât scutirea de toate taxele
locale pentru categorii de persoane pentru care legea nu recunoaşte un
asemenea drept, dar mai mult, scutirea produce efecte pentru toată viaţa,
indiferent de menţinerea sau nu a calităţii avute în vedere la 18 iulie 2007.
215/2001, consiliile locale au atribuţia să aprobe impozitele şi taxele
locale, numai că pronunţarea asupra acestora se face „în condiţiile legii”.
Or, tot în condiţiile legii, potrivit art. 16 din Legea nr. 273/2006 au
dreptul să stabilească nivelul acestor obligaţii fiscale.
În ceea ce priveşte scutirile, ele sunt prevăzute tot de lege şi
cerinţele recunoaşterii acestor facilităţi sunt expres prevăzute de Codul
fiscal (art. 284) şi de alte legi speciale.
În nici unul din aceste acte normative nu s-a recunoscut în
beneficiul personalului contractual sau funcţionarilor publici din cadrul
autorităţilor administrative locale, dreptul de a beneficia toată viaţa de
scutire de impozite pentru că au deţinut la un moment dat o astfel de
calitate.
Faptul că poţi stabili nivelul unor impozite locale sau chiar
iniţia astfel de taxe, nu dă dreptul consiliului local să adauge la categoriile
de cetăţeni care pot fi excluşi obligaţiilor de plată. Legiuitorul a prevăzut
în mod expres aceste categorii, iar autonomia locală nu echivalează cu un
comportament în afara legii.
În concluzie, se apreciază că soluţia pronunţată de Tribunalul
Argeş este legală şi temeinică, iar autoritatea deliberativă a comunei B.,
prin hotărârea adoptată a încălcat dispoziţii legale imperative, situaţie faţă
de care în mod corect a fost admisă acţiunea în anulare formulată de
Instituţia Prefectului.
Pentru aceste considerente, urmează ca în baza art. 312 alin. 1
din Codul de procedură civilă, să fie respins recursul ca nefondat.
