Drepturi salariale acordate nelegal funcţionarilor publici din cadrul Primăriei comunei Mihalţ.
Funcţionarii publici beneficiază de prime şi alte drepturi salariale, în condiţiile legii. Salarizarea funcţionarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcţionarii publici.
Fata de aceste dispoziţii legale , se constată ca funcţionarii publici nu pot beneficia de alte drepturi de natura salarială , în speţa prime , decât cele stabilite in mod expres de lege . Normele legale în materia salarizării funcţionarilor publici, OG nr. 6/2007 si 9/2008 , nu prevăd acordarea acestor prime , astfel ca aceste drepturi au fost acordate in mod nelegal, astfel cum a constatat şi Curtea de Conturi.
Cadourile oferite de angajatori în beneficiul copiilor minori ai angajaţilor, cu ocazia Paştelui, zilei de 1 iunie, Crăciunului şi a sărbătorilor similare ale altor culte religioase, precum şi cadourile oferite angajatelor cu ocazia zilei de 8 martie sunt neimpozabile, în măsura în care valoarea cadoului oferit fiecărei persoane.
Cadourile oferite de angajatori în beneficiul copiilor minori ai angajaţilor, cu ocazia Paştelui, zilei de 1 iunie, Crăciunului şi a sărbătorilor similare ale altor culte religioase, precum şi cadourile oferite angajatelor cu ocazia zilei de 8 martie sunt neimpozabile, în măsura în care valoarea cadoului oferit fiecărei persoane.
Codul fiscal cuprinse dispoziţiile legale enunţate anterior şi tratează aceste drepturi salariale din punctul de vedere al fiscalităţii , dispoziţiile legale nefiind relevante din punctul de vedere la drepturilor salariale sau de alta natura la care este îndreptăţit salariatul şi mai ales sub aspectul legalităţii acestora.
Secţia de contencios administrativ şi fiscal – Decizia nr. 8099/11 septembrie 2013
Reclamanta S.M. a solicitat în contradictoriu cu paratul Consiliul Local al comunei M. , anularea Dispoziţiei nr. 182/03 12 2012 , prin care s-a dispus restituirea de către reclamanta a sumei de 900 lei.
În motivarea acţiunii se arată că actul atacat a fost emis nelegal, în urma controlului de audit efectuat de Curtea de Conturi , iar reclamanta a beneficiat de aceste drepturi salariale neimpozabile, în temeiul art. 55 din Codul fiscal , având în vedere că reprezintă cadouri de sărbători legale , având copii minori în întreţinere , fiind acordată suma de 150 lei. Drepturile salariale au fost acordate de către pârât în temeiul unor acte ce au fost suspuse controlului de legalitate de către Prefectul judeţului Alba, dar nu s-a solicitat desfiinţarea.
Secţia a II-a Civilă,de Contencios Administrativ şi Fiscal a Tribunalului Alba prin sentinţa nr. 3648/CAF/ 2013 a respins acţiunea în contencios administrativ. Instanţa a reţinut prin considerentele expuse că dispoziţia a fost emisă în mod legal , în baza controlului efectuat de Curtea de Conturi, funcţionarii publici neavând decât drepturile salariale stabilite prin OG nr. 6/2007 si OG nr. 9/2008 , potrivit dispoziţiilor cuprinse în Legea nr. 188/1999. În privinţa reclamantei nu pot fi aplicate dispoziţiile Legii nr.84/2012 , deoarece veniturile nu sunt de natura salarială.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta, solicitând modificarea hotărârii şi admiterea acţiunii, desfiinţarea actului atacat , iar , în subsidiar , aplicarea dispoziţiilor Legii nr.84/2012. Prin motivele de recurs se arata ca în mod greşit a reţinut instanţa de judecata ca aceste drepturi sunt nelegale, deoarece nu a fost încheiat cu Primarul vreun acord sau contract colectiv de muncă , drepturile fiind acordate în temeiul dispoziţiilor art. 55 al. 4 din Codul fiscal . Destinaţia sumelor o reprezintă ajutoare de Crăciun , Paşti şi 8 Martie , fiind stimulente şi nu venituri de natura salarială, ce au fost acordate potrivit dispoziţiilor art. 29 pct. 2 din Legea nr. 188/1999. Actele în baza cărora s-a realizat plata acestor drepturi au fost supuse controlului de legalitate din partea Prefectului, dar nu a fost formulată acţiune în instanţa prin care să solicite desfiinţarea actelor. Reclamanta susţine că cererea subsidiară este admisibilă , existând funcţionari publici ai Primăriei în privinţa cărora a fost aplicată amnistia fiscală.
În drept s-au invocat dispoziţiile art. 304 pct. 8,9 , 312 al. 3 din Codul de procedură civilă .
Primarul a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului, sentinţa tribunalului fiind temeinică şi legală, în cauză fiind emise acte de impunere pentru funcţionarii publici ai primăriei, şi nu sunt aplicabile dispoziţiile legii privind amnistia fiscală.
Curtea, analizând sentinţa atacată sub aspectul recursului declarat de reclamantă , constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
Reclamanta are calitatea de funcţionar public, angajat al Primăriei Comunei M. Primarul comunei a emis Dispoziţia de imputare nr. 182/2012 , prin care s-a dispus recuperarea sumei de 900 lei acordata nelegal cu ocazia sărbătorilor de Paşti, 1 Decembrie , Crăciun. Temeiul în drept al emiterii actului îl constituie procesul verbal de constatare nr. 5102/2012 emis de Camera de Conturi a judeţului A. , pct. 6 din Decizia nr. 51/2012 emisa de Camera de Conturi , art. 68,115 din Legea nr. 215/2001.
În urma auditului financiar realizat de Curtea de Conturi-Camera de Conturi a judeţului Alba, s-a stabilit prin Decizia nr.51/2012 că au fost acordate în perioada 2010-2012, unele drepturi în mod nelegal angajaţilor din primărie şi s-a stabilit obligaţia pentru ordonatorul de credite de a lua măsuri pentru recuperarea prejudiciului.
Din punctul de vedere al legalităţii actului emis de Primar , se constată că acesta s-a conformat dispoziţiilor Curţii de Conturi, care îşi desfăşoară activitatea potrivit art.140 din Constituţie, Legii nr.94/1992 şi Regulamentului de organizare şi funcţionare.
Curtea de Conturi exercită funcţia de control asupra modului de formare, administrare şi întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public, furnizând Parlamentului şi, respectiv, autorităţilor publice deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale rapoarte privind utilizarea şi administrarea acestora, în conformitate cu principiile legalităţii, regularităţii, economicităţii, eficienţei şi eficacităţii. Obiectivul general al auditului financiar la instituţiile publice este acela de a obţine asigurarea că modul de administrare a patrimoniului public şi privat al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi execuţia bugetelor de venituri şi cheltuieli de către entitatea verificată sunt în concordanţă cu scopul, obiectivele şi atribuţiile prevăzute în actele normative prin care a fost înfiinţată entitatea şi respectă principiile legalităţii, regularităţii, economicităţii, eficienţei şi eficacităţii.
În cazul constatării de abateri de la legalitate şi regularitate care au determinat ori nu producerea unor prejudicii, de fapte pentru care există indicii că au fost săvârşite cu încălcarea legii penale sau unor cazuri de nerespectare a principiilor economicităţii, eficienţei şi eficacităţii, acestea vor fi expuse clar şi concis în raportul de control şi vor fi susţinute de probe relevante. În urma constatării unor abateri, Curtea de conturi va comunica conducerii entităţii controlate existenţei unor erori sau abateri de la legalitate şi regularitate care au determinat producerea unor prejudicii şi dispunerea către aceasta să stabilească întinderea prejudiciului şi să ia măsuri pentru recuperarea acestuia, sens în care se emite decizia în care sunt menţionate şi termenele până la care entitatea verificată trebuie să comunice conducătorului structurii de specialitate care a emis decizia modul de aducere la îndeplinire a măsurilor dispuse.
În art. 31 din Legea nr. 188 din 8 decembrie 1999 privind Statutul funcţionarilor publici,se stabileşte că pentru activitatea desfăşurată, funcţionarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a) salariul de bază;
b) sporul pentru vechime în muncă;
c) suplimentul postului;
d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare
Funcţionarii publici beneficiază de prime şi alte drepturi salariale, în condiţiile legii. Salarizarea funcţionarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcţionarii publici.
Fata de aceste dispoziţii legale , se constată că funcţionarii publici nu pot beneficia de alte drepturi de natură salarială, în speţă prime , decât cele stabilite în mod expres de lege . Normele legale în materia salarizării funcţionarilor publici, OG nr. 6/2007 si 9/2008 , nu prevăd acordarea acestor prime , astfel că aceste drepturi au fost acordate în mod nelegal, astfel cum a constatat şi Curtea de Conturi.
Reclamanta invocă în sprijinul apărării sale prevederile art. 55 lit. d din Codul fiscal , potrivit căruia exista sume care nu sunt incluse în veniturile salariale şi nu sunt impozabile , şi anume veniturile reprezentând cadouri pentru copiii minori ai salariaţilor, cadourile oferite salariatelor, contravaloarea transportului la şi de la locul de muncă al salariatului, costul prestaţiilor pentru tratament şi odihnă, inclusiv transportul pentru salariaţii proprii şi membrii de familie ai acestora, acordate de angajator pentru salariaţii proprii sau alte persoane, astfel cum este prevăzut în contractul de muncă.
Codul fiscal cuprinse dispoziţiile legale enunţate anterior şi tratează aceste drepturi salariale din punctul de vedere al fiscalităţii , dispoziţiile legale nefiind relevante din punctul de vedere la drepturilor salariale sau de altă natură la care este îndreptăţit salariatul şi mai ales sub aspectul legalităţii acestora.
Instanţa apreciază ca în cazul în care a fost emisa de Curtea de Conturi decizia privind verificarea modului în care sunt cheltuite resursele bugetare , iar aceasta entitate a stabilit ca anumite sume au fost cheltuite în mod nelegal şi a obligat ordonatorul de credite la luarea măsurilor necesare în vederea recuperării prejudiciului , iar decizia nu a fost desfiinţată , pârâtul nu avea altă posibilitate legală decât să emită actul în recuperarea sumelor achitate . De altfel , prima instanţă de fond a realizat şi un control de fond al legalităţii emiterii dispoziţiei de imputare şi a constatat ca sumele au fost achitate nelegal.
Eventualul control de legalitate a actelor emise nu împiedică Curtea de conturi şi instanţa de judecată să cenzureze legalitatea acordorii acestor drepturi, în conformitate cu legile speciale aplicabile.
Reclamanta a formulat cerere în subsidiar prin care solicita aplicarea dispoziţiilor legale privind amnistia fiscala , în baza dispoziţiilor Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Legea menţionată prin articolul 2 aprobă exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială stabilite în condiţiile art. 1 pe care personalul din sectorul bugetar trebuie să le restituie ca urmare a deciziilor de impunere emise de angajatori drept consecinţă a constatării de către Curtea de Conturi a unor prejudicii. Dar exonerarea de la plata sumelor încasate se referă doar la etapa executării deciziilor de impunere emise , fără să influenţeze cercetarea judecătoreasca a legalităţii actului emis din punctul de vedere al apărărilor în fapt şi în drept formulate de reclamantă, astfel că instanţa de judecata trebuie să se pronunţe asupra obiectului cauzei cu care a fost învestită.
În consecinţă, s-a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.M. împotriva sentinţei nr. 3648/CAF/2013 pronunţată de Secţia a II-a Civila,de Contencios Administrativ şi Fiscal a Tribunalului Alba.