Prin cererea formulata la Tribunalul Tulcea, reclamantii R.N., T.E., D.A., U.C., I.L. si D.L. au solicitat în contradictoriu cu pârâtii M.J. si Tribunalul Tulcea, obligarea pârâtilor la plata drepturilor banesti, reprezentând prima de vacanta pe perioada 2004 – 2006, actualizate cu rata inflatiei.
În motivarea cererii reclamantii au aratat ca sunt functionari publici la Tribunalul Tulcea si potrivit art. 33 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 functionarul public are dreptul, pe lânga indemnizatia de concediu, la o prima egala cu salariul de baza din luna anterioara plecarii în concediu, care se impoziteaza separat.
Aceste prevederi au devenit neaplicabile anterior perioadei de referinta din prezenta cauza, prin procedura suspendarii instituita initial de prevederile art. 3 alin. 1 din O.U.G. nr. 33/2001, iar începând cu anul 2002, masura suspendarii a fost mentinuta de legile bugetului de stat, respectiv prin art. 12 alin. 4 din Legea nr. 743/2001, prin art. 10 alin. 3 din Legea nr. 631/2002, prin art. 9 alin. 7 din Legea nr. 507/2003 si în fine prin art. 8 alin. 7 din Legea nr. 511/2004.
Aceste legi ale bugetului de stat prevad ca, aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acorda cu ocazia plecarii în concediu de odihna, precum si a celor ale art. 32 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 privind statutul functionarilor publici, republicata, cu modificarile ulterioare, se suspenda pâna la data de 31 decembrie a anului cât are aplicabilitate Legea bugetului respectiv.
„Per a contrario”, dreptul de a acorda indemnizatia pentru concediul legal de odihna, se naste, tinând cont de suspendarile prevazute de legile bugetului din fiecare an, dupa fiecare data de 1 ianuarie a anului urmator în care s-a efectuat concediul de odihna si care deschide în mod obligatoriu, dreptul la acordarea indemnizatiei, inclusiv la plata primei de vacanta.
Pârâtul M.J. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea actiunii ca nefondata.
În motivare a aratat ca în perioada anilor 2004 – 2006, acordarea primelor de concediu a fost suspendata, prin urmare, acestea nu pot fi acordate.
Pârâtul M.J. a formulat cerere de chemare în garantie a M.F.
În motivare s-a aratat ca potrivit art. 15 din H.G. nr. 83 din 3 februarie 2005, instantele judecatoresti sunt institutii publice din sistemul justitiei, finantate de la bugetul de stat si ca art. 118 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea financiara stipuleaza ca activitatea instantelor si a parchetelor este finantata de la bugetul de stat.
Prin sentinta civila nr. 122 din 19 ianuarie 2007 pronuntata de Tribunalul Tulcea s-a admis cererea formulata de reclamanti. Au fost obligati pârâtii sa plateasca reclamantei I.L. prima de concediu pentru perioada 1 aprilie 2004 – 31 decembrie 2004 si pentru anii 2005 si 2006, actualizata cu indicele de inflatie la data platii. Au fost obligati pârâtii sa plateasca celorlalti reclamanti prima de concediu pentru anii 2004, 2005 si 2006, actualizate cu indicele de inflatie la data platii efective.
A fost admisa cererea de chemare în garantie si obligat M.F.P. sa puna la dispozitia M.J. sumele necesare platii primelor de concediu pentru reclamanti.
În motivarea hotarârii prima instanta a retinut ca potrivit art. 33 alin. 2 din Legea 188/1999, în vigoare începând cu data de 8 decembrie 1999 si potrivit art. 34 alin. 2 din Legea 188/1999 republicata, în vigoare începând cu 25.03.2004, functionarul public are dreptul, pe lânga indemnizatia de concediu, la o prima egala cu salariul de baza din luna anterioara plecarii în concediu, care se impoziteaza separat.
Aplicarea prevederilor acestui text de lege a fost suspendata succesiv printr-o serie de acte normative.
Suspendarea exercitiului dreptului nu echivaleaza cu însasi înlaturarea lui, cât timp prin nici o dispozitie legala nu i-a fost înlaturata existenta pâna în prezent.
Din moment ce printr-o lege anterioara s-a conferit dreptul la prima pentru concediul de odihna, iar ulterior, exercitiul acestui drept a fost suspendat, nu se poate considera ca acel drept nu a existat în toata aceasta perioada sau ca nu mai exista în prezent, deoarece s-ar încalca principiul constitutional care garanteaza realizarea drepturilor acordate.
Cu privire la cererea de chemare în garantie a M.F.P., formulata de pârâtul M.J., instanta a constatat ca aceasta este întemeiata, având în vedere urmatoarele considerente:
Potrivit art. 15 din H.G. nr. 83 din 3 februarie 2005 instantele judecatoresti sunt institutii publice din sistemul justitiei, finantate de la bugetul de stat.
Totodata, conform art. 19 din Legea nr. 500/2000 privind finantele publice, M.F.P. coordoneaza actiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar si anume pregatirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum si ale legilor privind aprobarea contului general anual de executie.
Împotriva acestei sentinte au formulat recurs M.J. si M.F.P. prin D.G.F.P. Tulcea.
La termenul de judecata din data de 24 aprilie 2007 Curtea a invocat din oficiu exceptia tardivitatii recursului formulat de M.F.P. prin D.G.F.P. Tulcea si exceptia necompetentei materiale a primei instante în solutionarea cauzei.
Cu privire la exceptia tardivitatii, Curtea a retinut urmatoarele:
Potrivit dispozitiilor art. 80 din Legea nr. 168/1999, termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicarii hotarârii pronuntate de instanta de fond.
Având în vedere ca hotarârea pronuntata de instanta de fond a fost comunicata M.F.P: Bucuresti la data de 12 februarie 2007 iar recursul a fost declarat la data de 28 februarie 2007, cu depasirea termenului legal de 10 zile, Curtea a admis exceptia invocata din oficiu si a respins recursul declarat de M.F.P. prin D.G.F.P. Tulcea ca tardiv formulat.
Cu privire la exceptia necompetentei materiale a primei instante în solutionarea cererii, invocata din oficiu, Curtea a retinut urmatoarele:
Reclamantii sunt salariati ai Tribunalului Tulcea, având calitatea de functionari publici.
Functionarii publici sunt salarizati în conformitate cu dispozitiile Legii nr. 188/1999.
Potrivit dispozitiilor art. 911 din Legea nr. 188/1999, astfel cum a fost modificata si completata prin Legea nr. 251/2006, modificari intrate în vigoare începând cu data de 19 iulie 2006, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al functionarului public sunt de competenta instantelor de contencios administrativ, cu exceptia situatiilor pentru care este stabilita expres prin lege competenta altor instante.
Anterior intrarii în vigoare a Legii nr. 251/2006, de modificare si completare a Legii nr. 188/1999, instanta de contencios administrativ era competenta sa solutioneze numai contestatiile formulate împotriva dispozitiei de sanctionare, contestatiile formulate împotriva ordinului sau dispozitiei de imputare si contestatiile formulate împotriva actului administrativ prin care s-a dispus încetarea raportului de serviciu.
Odata cu intrarea în vigoare a Legii nr. 251/2006, de modificare si completare a Legii nr. 188/1999, s-a largit competenta instantei de contencios administrativ cu privire la toate cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al functionarului public, inclusiv plata drepturilor banesti (prima de vacanta), cum se solicita în speta.
Având în vedere faptul ca reclamantii au formulat actiunea dupa intrarea în vigoare a Legii nr. 251/2006, competenta în solutionarea cererii revenea, potrivit dispozitiilor legale mentionate mai sus, instantei de contencios administrativ si nu instantei de dreptul muncii – completul specializat pentru solutionarea conflictelor de munca din cadrul Tribunalului Tulcea, în prima instanta.
Fata de considerentele aratate mai sus, potrivit art. 304 pct. 3 coroborat cu art. 312 alin. 3 Cod procedura civila, Curtea a admis recursul formulat de M.J., a casat sentinta recurata si a trimis cauza spre competenta solutionare Tribunalului Tulcea – Sectia contencios administrativ.
Având în vedere faptul ca exceptia invocata din oficiu de instanta a atras casarea cu trimitere a cauzei, nu se mai impune analizarea celorlalte motive de recurs referitoare la fondul cauzei.
