Prin acţiunea formulată se solicită de reclamanta R.C. – în contradictoriu cu SC N.M. SRL – N. Bălcescu anularea deciziei 1587/21.09.2011 şi constatarea încetării raporturilor de muncă în temeiul art. 79 (7) Codul muncii. În motivare se arată: Reclamanta a avut calitatea de angajat al societăţii intimate potrivit C.I.M. nr. B 38380/04.05.2006 – pe durată determinată funcţia de inginer mecanic recepţioner service, ulterior fiind modificat pe durată nedeterminată conform actului adiţional nr. 107/26.07.2006.
La 26.07.2011 a solicitat intimatei, încetarea raporturilor de muncă (demisie) conform art. 79 (1) Codul muncii după împlinirea unui termen de preaviz.
In ceea ce priveşte convocarea nr.B1520 din 12.09.2011 transmisa de Administratorul SC N.M.SRL, aceasta era pentru a se prezenta reclamanta la comisia_de mediere si nicidecum la cercetarea sa disciplinară aşa cum reiese din decizia de concediere. Aceasta convocare, reclamanta, a considerat-o tardiv formulata deoarece nu mai avea nici un raport de munca cu societatea, contractul său de munca era incetat la data expirării termenului de preaviz, respectiv 12.08.2011.
Astfel, decizia nr. B 1587 din 21.09.2011 este formulata intr-un mod cu totul haotic, nu se intelege clar care sunt in concret faptele ce i se impută si de care se face vinovată, nu i s-a adus la cunoştinţă referatul nr. A4968/12.09.2011 invocat in decizie si nici nu s-a făcut referire la demisia sa din moment ce se precizează ca nu a respectat termenul de preaviz. Calculul termenului de preaviz a fost făcut începând cu data de 26.07.2011, data depunerii şi înregistrării cererii
(demisiei) sale, prin care a comunicat angajatorului actul său unilateral de voinţa de a părăsi societatea.
Demisia, aşa cum este definita de art.79 alin.l Codul Muncii, reprezintă „actul unilateral de voinţă a salariatului care, printr-o notificare scrisă, comunică angajatorului încetarea contractului individual de munca, dupa împlinirea unui termen de preaviz”.
Potrivit alin.7 al aceluiaşi articol de lege „contractul individual de muncă încetează la data expirării termenului de preaviz sau la data renunţării totale ori parţiale de către angajator la termenul respectiv.
Din aceste texte de lege, reiese clar faptul că, fiind un act unilateral, demisia produce efecte prin simpla manifestare de voinţa a salariatului independent de voinţa angajatorului, iar termenul de preaviz este stipulat de legiuitor în favoarea angajatorului, acesta putând renunţa la beneficiul lui.
În acest context, emiterea de către intimată, la data de 21.09.2011 a deciziei de concediere nr. B1587/2011, în temeiul art. 61 lit. a) din Codul muncii, reţinând încălcarea dispoziţiilor din regulamentul intern, contractul colectiv de munca la nivel de societate (pe care nu l-a văzut niciodată) si contractul individual de munca este total nelegala si netemeinica, deoarece la data emiterii acestei decizii raportul juridic de munca încheiat între parti fiind încetat, conform prevederilor art. 79 alin. 7 Codul Muncii.
Având in vedere cele de mai sus, reclamanta solicită instanţei să admită acţiunea aşa cum a fost formulată, să constate că decizia nr. B 1587 din 21.09.2011 este nulă de drept, să constate încetarea raporturilor de muncă în temeiul art.79 alin.7 din Codul Muncii si să oblige intimata la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de acest proces .
La dosar s-a depus decizia B 1587/21.09.2011, cererea de demisie, convocarea B/1520/12.09.2011, copie contract individual de muncă, concediu medical.
Prin întâmpinarea depusă, se solicită respingerea contestaţiei întrucât contestatoarea nu a respectat termenul de preaviz în sensul că după expirarea perioadei de concediu de odihnă aceasta nu s-a mai prezentat la unitate pentru a lucra cele 10 zile până la împlinirea termenului de 15 zile preaviz.
Potrivit art. 79 alin. 5 din Codul Muncii “Pe durata preavizului contractul individual de muncă continuă să îşi producă toate efectele”, efecte care nu s-au produs din culpa salariatului. Acest fapt presupune că angajatul trebuie efectiv să lucreze 15 zile (calendaristice în speţă) nu să se socotească absolvit de obligaţiile faţă de angajator prin simpla trecere a timpului.
In contextul sus-menţionat, este surprinzătoare mirarea contestatoarei asupra concedierii disciplinare din moment ce aceasta este consecinţa ruperii intempestive de către angajat a raporturilor de muncă, cu încălcarea dreptului de preaviz pe care de altfel îl recunoaşte ca pe un beneficiu al angajatorului, la care angajatorul nu a renunţat: “…termenul de preaviz este stabilit în favoarea angajatorului, acesta putând renunţa la beneficiul lui”.
Tot astfel este surprinzător faptul că reclamanta îşi manifestă incapacitatea de a înţelege resorturile concedierii disciplinare: “…nu se înţelege clar faptele care mi se impută şi care mă fac vinovată “, din moment ce este evident că a încălcat dispoziţiile pct. L Ut. C din Contractul individual de muncă, cu privire la care nu poate pretinde că nu-l cunoaşte, în conţinutul deciziei de concediere menţionându-se clar că aceasta a încălcat termenul de preaviz.
Deşi cu privire la convocarea B 1520 imputează angajatorului folosirea unei terminologii improprii: convocarea la comisa de mediere în locul celei disciplinare, este evident că reclamanta nu avea motive de îndoială asupra acestei convocări:
• Pe de o parte, pentru că în conţinutul acestei convocări se menţionează clar că aceasta se face “pentru a discuta nerespectarea condiţiilor de efectuare a termenului de preaviz conform art. 79 alin. 4 din Codul Muncii”, în raport de textul legal menţionat fiind evident că nu putea fi vorba decât de preavizul aferent demisiei.
• Pe de altă parte contestatoarea însăşi recunoaşte implicit semnificaţia acestei convocări, din moment ce precizează că “Această convocare am considerat-o tardiv formulată”, fiind problema contestatoarei dacă a înţeles să socotească în mod eronat momentul încetării raporturilor de muncă cu angajatorului.
Practic, chiar dacă demisia constituie un act unilateral al angajatului, condiţiile respectiv termenul în care aceasta operează nu pot fi stabilite tot unilateral de angajat, acesta având obligaţia de a respecta prevederile legale şi pe cele ale contractului individual de muncă încheiat cu angajatorul.
Acţiunea este legal scutită de plata taxei de timbru.
Instanţa analizând actele şi lucrările dosarului constată:
Prin decizia 1587/21.09.2011 s-a dispus în temeiul art. art. 61 Codul muncii încetarea raporturilor de muncă ale contestatoarei începând cu 21.09.2011.
În considerentele deciziei se arată că, nu a respectat perioada preaviz conform C.I.M. 16.08.2011 încălcând dispoziţiile Regulamentului de ordine interioară, C.C.M/societate şi C.I.M. – aspect consemnat şi în referatul A 4968/12.09.2011 ce a stat la baza emiterii deciziei – fila 48.
Potrivit actelor dosarelor, contestatoarea a solicitat la 26.07.2011 încetarea raporturilor de muncă în condiţiile art. 79 (1) Codul muncii începând cu 16.08.2011, potrivit C.I.M. nr. 5338380/04.05.2006 – lit.L – alte clauze perioada de probă este de 15 zile.
Potrivit actelor dosarului, contestatoarea, începând cu 01.08.2011 până pe 15.08.2011 a fost în concediu de odihnă, urmând potrivit susţinerilor intimatei ca după expirarea perioadei de concediu odihnă respectiv pe 16.08.2011 să se prezinte la serviciu. Potrivit convocării nr. B 1521/12.09.2011 – contestatoarea a fost convocată la comisia de mediere conform deciziei nr. C 281/01.08.2011 – pentru discutarea nerespectării condiţiilor în ce priveşte efectuarea termenului de preaviz conform art. 79 (4) Codul muncii conform referatului A 4967/21.09.2011 şi A 4968/12.09.2011.
În dovedirea celor arătate, la dosar s-au depus: referat A 4968/2011, fişe de pontaj.
Instanţa, în ce priveşte nerespectarea termenului de preaviz, constată că, contestatoarea şi-a prezentat demisia în condiţiile art. 79 (1) Codul muncii cu acordarea unui termen de preaviz, urmând ca în condiţiile alin. 7 ale art. 79, C.I.M. să înceteze la data expirării perioadei de preaviz).
Instanţa va înlătura susţinerile intimatei privind obligativitatea prezentării la serviciu a contestatoarei pentru a lucra ( după expirarea C.O.- 01.80- 15.08.2011) respectiv să lucreze diferenţa de 10 zile rămasă din perioada de preaviz, întrucât prin efectuarea concediului de odihnă legal, contractul individual de muncă al contestatoarei nu a fost suspendat pe perioada efectuării concediului de odihnă.
Astfel, potrivit art. 50 Codul muncii, contractul individual de muncă, încetează de drept în următoarele situaţii: concediu de maternitate, concediu incapacitate temporară de muncă, efectuarea serviciului militar obligatoriu, exercitarea unei funcţii în cadrul unei autorităţi executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului, îndeplinirea unei funcţii salarizate de sindicat, forţă majoră, pe perioada când a fost arestat preventiv în condiţiile Codului procedură civilă.
Aşadar se apreciază de instanţă că în cauză raporturile de muncă ale contestatoarei au încetat la data expirării preavizului în condiţiile art. 79 (7) Codul muncii.
În atare condiţii instanţa constată că în mod nelegal s-a emis de angajator decizia 1587/21.09.2010 întrucât la acea data raporturile de muncă ale contestatoarei erau deja încetate, acesta nu mai avea calitatea de angajat la societate.
De asemeni, nemaiavând calitatea de salariat în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 263 şi următoarele din Codul muncii.
Pentru aceste considerente, instanţa urmează să admită contestaţia, să anuleze decizia de concediere nr. 1587/21.09.2011 şi să constate încetate raporturile de muncă în condiţiile art. 79 (7) Codul muncii respectiv 16.08.2011.
