Art. 948-966 Cod civil . Constatare nulitate vânzare, nedovedirea de către reclamanţi terţi faţă de contract că sunt proprietarii terenului.


. Art. 948-966 Cod civil . Constatare nulitate vânzare, nedovedirea de către reclamanţi terţi faţă de contract că sunt proprietarii terenului.

R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia Nr. 1477/2012

Şedinţa publică de la 02 Mai 2012

Completul compus din:

PREŞEDINTE

Judecător

Judecător

Grefier

Pe rol judecarea recursului civil declarat de  recurenta reclamantă  X împotriva sentinţei civile nr.727 din 30.01.2012 pronunţată de Judecătoria Tg.Jiu în dosarul nr…..

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au lipsit recurenta reclamantă X intimata reclamantă Y şi intimatul pârât Z reprezentat de procurator K.

Procedura de citare  legal îndeplinită.

După efectuarea referatului oral al cauzei de către grefierul de şedinţă, învederează că prin serviciul registratură s-a depus din partea recurentei reclamante chitanţa nr.214431 din 19.04.2012 privind achitarea taxei de timbru de  15 lei şi 1,50 lei timbru judiciar iar din partea intimatului pârât Z s-a depus întâmpinare.

Constatând recursul  în stare de judecată, tribunalul a trecut la soluţionare, având în vedere că s-a solicitat judecarea recursului şi în lipsă.

 

TRIBUNALUL

Asupra recursului de faţă ;

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg.-Jiu sub nr…., reclamanta X a chemat în judecată pe pârâtul Z solicitând instanţei ca, prin sentinţa ce va pronunţa, să se constate nulitatea vânzării bunurilor imobile ( terenuri ) ce constituie obiectul contractului de vânzare – cumpărare  autentificat sub nr. 4098/03.07.2000 de BNP  Călina Marcel Horaţiu, invocând un caz tipic de nulitate absolută, în virtutea cunoscutului adagiului clasic „Frauda corupe totul” şi arătând că respectivul contract s-a încheiat în frauda dreptului proprietarului Băleanu Elena, cu complicitatea şi riscul cumpărătorului Pufan I. Gheorghe.

In motivare, reclamanta a arătat că la data de 3 iulie 2000 s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare cu numărul menţionat mai sus, prin care pârâtul …. a cumpărat de …. imobilele situate în extravilanul comunei Samarineşti, jud Gorj, în suprafaţă totală de 2916 mp teren arabil si păşune, din care 756 mp teren arabil, situat în pct. numit „La Modorani” , tarlaua 30, parcela 3, cu vecini la E- DE 983, la V- moştenitorii lui R. I., la S- moştenitorii lui R. I. si la N- moştenitorii lui B. A.; 1080 mp teren arabil situat în pct. numit „La Modorani”, tarla 30, parcela 4, cu vecini la E- DE 979, la S- moştenitorii lui B. D. G., la V- DE 983 si la N- moştenitorii lui C. P. I.; 1080 mp teren păşune situat în pct. la Modorani, tarlaua 29, parcela 3, cu vecini la Est – P. G., la V- DE 979, la S- moştenitorii lui B. D. G.şi la N- moştenitorii lui A. G..

Aceeaşi reclamantă a precizat că vânzarea cumpărarea s-a făcut pe riscul cumpărătorului şi că adeverinţa provizorie cu nr. 707 din 24 mai 2000 nu poate face dovada dreptului de proprietate al vânzătorului asupra terenurilor menţionate mai sus.

Reclamanta a mai arătat că terenurile ce fac obiectul contractului de vânzare cumpărare sunt proprietatea sa si va dovedi cu înscrisuri .

In drept reclamanta a invocat dispoziţiile dreptului civil si a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

In dovedirea acţiunii reclamanta a depus la dosar înscrisuri după cum urmează: copia contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 4098/3 iunie 2000, la BNP Călina Marcel Horaţiu, adeverinţa parţială eliberată pe numele de GV.

Pârâtul a formulat întimpinare prin care a arătat că înţelege să invoce excepţia lipsei de competenţă teritorială a Judecătoriei Tg Jiu, pe motiv că locuieşte în comuna Samarineşti, jud. Gorj, precum si lipsa calităţii procesuale active a reclamantei, deoarece aceasta a decedat în luna august 2011, iar cererea de chemare în judecată nu se putea face prin mandatar acesta devenind nul o dată cu decesul.

In drept, pârâtul si-a întemeiat întimpinarea pe prevederile art. 115 si următoarele CPC si art. 118 pct. 3 indice 1 CPC.

In dovedirea celor susţinute în întimpinare a depus la dosar, în xerocopie, contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 4098/3 iulie 2000 la BNP Călina Marcel Horaţiu, adeverinţa parţială eliberată pe numele GV si plan de amplasament si delimitare a bunului imobil, împreună cu fişa bunului imobil, precum si încheierea nr. 889 emisă în dosarul de carte funciară nr. 889/2000,

Prin sentinţa civilă nr. …, pronunţată în dosarul nr. …., s-a admis excepţia netimbrării cererii invocată din oficiu de instanţă şi anulată ca netimbrată acţiunea civilă  formulată de reclamanta  X , domiciliată în  comuna Samarineşti,  jud. Gorj, împotriva pârâtului  Z, domiciliat în  comuna Samarineşti, jud. Gorj.

Împotriva acestei sentinţe s-a declarat recurs de către recurentele reclamante X şi XX în calitate de moştenitoare ale autoarei L decedată la data de 5 august 2011, iar prin decizia civilă nr. …./22.11.2011 pronunţată în dosarul nr… al Tribunalului Gorj, s-a admis recursul declarat de recurenţii reclamanţi împotriva sentinţei civile nr. …, casată sentinţa si trimisă cauza spre rejudecare, urmând ca reclamantele să fie legal citate, cu menţiunea depunerii taxei de timbru în cuantumul stabilit prin încheierea pronunţată cu ocazia soluţionării cererii de reexaminare formulată în cauză, după care să fie administrate probatorii în vederea unei justei soluţionări pe fond a cauzei.

La rejudecare s-a format dosarul nr. …., au fost citate părţile, reclamantele cu menţiunea de a timbra cu suma de 26 lei si 1,5 lei timbru judiciar, acestea au făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, cu chitanţa depusă la fila 7 dosar si au depus timbru judiciar de 1,5 lei.

Prin sentinţa civilă nr… din 30.01.2012 pronunţată de Judecătoria Tg.Jiu în dosarul nr….. a fost respinsă  excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei X a fost respinsă  excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Tg Jiu, invocată de către pârât.

 A fost respinsă  acţiunea formulată de reclamantă, în prezent decedată şi continuată de moştenitoarele acesteia X  şi XX împotriva pârâtului Z.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a analizat cu prioritate excepţiile invocate de pârât prin întimpinare, în raport de disp. art. 137 CPC, şi a constatat că excepţia necompetenţei teritoriale invocată de pârât este neîntemeiată faţă de dispoziţiile din decizia de casare, unde se menţionează că după achitarea taxei de timbru de către reclamante vor fi administrate probatorii în vederea soluţionării pe fond a cauzei.

In ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei invocată de pârât, s-a constatat că aceasta este neîntemeiată întrucât la data introducerii acţiunii, respectiv 4 iulie 2011, reclamanta se afla în viaţă si a semnat personal cererea de chemare în judecată, deci nu a fost introdusă prin mandatar, aceasta decedând ulterior, respectiv la 5 august 2011.

Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut că în cauză nu sunt îndeplinite dispoziţiile art. 948 – 966 CC, deoarece actul autentic la care se referă reclamanta si pe care l-a încheiat pârâtul cu numitul GV nu s-a încheiat în frauda legii şi a avut la bază adeverinţa de proprietate eliberată pe numele pârâtului pentru suprafaţa de 2916 mp teren, cumpărătorul înţelegând să dobândească acest teren pe riscul său în ceea ce priveşte lipsa titlului de proprietate.

Reclamanta în cuprinsul acţiunii a mai susţinut că terenurile ce fac obiectul contractului de vânzare cumpărare încheiat între pârât si numitul … sunt proprietatea sa, dar moştenitoarele nu au dovedit acest lucru şi chiar dacă ar fi dovedit, acesta nu este un motiv de nulitate absolută, ci de fapt un motiv de anulare act care nu poate fi cerut decât de părţile contractante.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta moştenitoare X care a criticat sentinţa primei instanţe pentru nelegalitate invocându-se încălcarea dispoziţiilor art.304 punct 8 şi 9 cod procedură civilă.

În dezvoltarea motivelor de recurs a susţinut că în baza contractului de vânzare cumpărare GV decedat la 18.06.2009 în calitate de tată al recurentei reclamante a înstrăinat suprafaţa de  2916 m.p.  din care 756 m.p. teren arabil situat în punctul la M. în tarlaua 30 parcela 3 , vânzătorul înstrăinând terenul reclamantei decedată la 05.08.2011, mama recurentei şi fosta soţie a vânzătorului, terenul  fiind proprietatea defunctului său tată a lui MB şi bunic matern al recurentei reclamante.

Analizând motivele de recurs se reţine că recursul este nemotivat cu următoarea motivare :

Astfel, prin adeverinţa de proprietate parţială ( fila 7 dosar instanţă fond ) lui Z i se reconstituie provizoriu proprietatea pentru suprafaţa de 0,2916 ha. În baza acestei adeverinţe el este pus în posesie şi înstrăinează terenul lui PG, care îşi intabulează dreptul de proprietate în cartea funciară potrivit încheierii 889/05.12.2000 ( fila 18 dosar instanţă fond ).

S-a susţinut prin cererea de chemare în judecată dar şi în recurs că actul de vânzare cumpărare a fost încheiat în frauda legii , că vânzătorul a înstrăinat un teren care nu-i aparţinea, însă  recurenta în cursul acţiunii civile nu a făcut vreo dovadă  că ele sunt proprietarele terenului , că li s-a reconstituit lor dreptul de proprietate de pe urma defunctului lor tată BM, tatăl lui GE bunic matern al recurentei reclamante.

Pe cale de consecinţă, recursul urmează să fie respins ca nefondat, soluţia primei instanţe fiind temeinică şi legală sub toate aspectele.

Văzând şi dispoziţiile art.312 cod procedură civilă,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul civil declarat de  recurenta reclamantă  X  împotriva sentinţei civile nr…. din 30.01.2012 pronunţată de Judecătoria Tg.Jiu în dosarul nr…..

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică de la 02 Mai 2012, la Tribunalul Gorj.