Dosar nr. 3390/120/2012*
CHEMARE ÎN JUDECATĂ (ACŢIUNI, CERERI)
ROMÂNIA
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIŢA
TRIBUNALUL DÂMBOVIŢA
SECŢIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
SECŢIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Î N C H E I E R E
Şedinţa publică din data de 25.11.2013
Instanţa constituită din:
Instanţa constituită din:
PREŞEDINTE : GOGIOIU ANA MARIA
PREŞEDINTE : GOGIOIU ANA MARIA
GREFIER : JOITA CARMEN
GREFIER : JOITA CARMEN
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect anulare act administrativ, formulată de către reclamantul T.I. în contradictoriu cu pârâţii C. L. COMUNEI NICULEŞTI şi PRIMARUL COMUNEI NICULEŞTI- S. D.
Cerere timbrată cu taxă judiciară de timbru în sumă de 39 lei conform chitanţei nr. 1038552/25.04.2012 şi timbru judiciar în valoare de 3 lei.
La apelul nominal făcut în şedinţa publică au răspuns reclamantul, personal şi pârâţii reprezentaţi de avocat B.M.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă după care:
Pârâţii, prin avocat, depun la dosar copia hotărârii nr 11/15.06.2010 emisă de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară, un exemplar de pe aceasta fiind comunicat reclamantului.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepţii de invocat, instanţa acordă cuvântul pe probe.
Reclamantul, personal, având cuvântul pe aspectul probelor, solicită încuviinţarea probei cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Pârâţii, prin avocat, având cuvântul pe aspectul probelor, solicită încuviinţarea probei cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
În temeiul art. 254 coroborat cu art 258 NCPC, instanţa încuviinţează pentru ambele părţi proba cu înscrisuri, ca fiind legală, pertinentă şi concludentă soluţionării cauzei.
Raportat la probele propuse şi încuviinţate de instanţă, în baza art. 238 NCPC, instanţa estimează că prezenta cauză va fi soluţionată la acest termen de judecată.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepţii de invocat şi probe de administrat, instanţa constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pe fond.
Reclamantul, personal, având cuvântul pe fondul cauzei, solicită admiterea cererii formulate, anularea hotărârii C.L. pentru motivele invocate în concluziile scrise depusă la termenul de judecată anterior, concluzii în care a arătat toate argumentele legale admiterii acţiunii.
Aduce în atenţia instanţei prevederile legii 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
Consideră că adoptarea unei alte hotărâri care să fie motivată explicit pe toate prevederile legale în baza cărora a fost elaborată şi adoptată, care să explice cu claritate şi fără posibilităţi de interpretare subiectivă sau abuzivă a prevederilor este necesară, în vederea asigurării funcţionării în mod legal şi eficient a serviciului de salubritate.
În cuprinsul hotărârii adoptate există o prevedere potrivit căreia vor plăti taxă de habitat 1107 gospodării – respectiv cele înscrise în evidenţele primăriei şi nicidecum deţinătorii de construcţii de pe raza comunie care optează pentru a beneficia de serviciul de salubritate în condiţiile legii. Astfel se realizează o confuzie între noţiunile de gospodărie, deţinător de locuinţă şi locuitor. La data adoptării hotărârii nu se putea prevede câţi deţinători de locuinţe vor dori să beneficieze de acest serviciu şi implicit câţi vor plăti taxa, fapt ce a condus la blocarea conturilor primăriei.
Apreciază că este în interesul direct al consiliului local, dar mai ales al cetăţenilor ca hotărârea să fie adoptată în strictă conformitate cu prevederile legale şi în spiritul acestora.
Cu privire la solicitarea acestuia de a dispune radierea de la rolul fiscal şi din orice alte evidenţe a tuturor debitelor ce reprezintă neplata taxei de habitat, arată că nu există nici un temei care să justifice înscrierea din oficiu a acestor debite, în condiţiile în care nu există un act legal care să creeze raporturi juridice între părţi.
Deşeurile menajere pe care le poate preda sunt puţine cantitativ, mare parte din ele fiind reciclate, având amenajată în gospodărie o platformă, ce corespunde din toate punctele de vedere normelor impuse de lege. Deşeurile care nu pot fi reciclate sunt transportate la domiciliul fiicei sale, pentru a fi predate serviciului de salubritate. Totodată arată că locuinţa sa se află pe un drum principal, putând astfel beneficia de serviciile de salubritate ale altor firme ce prestează servicii în judeţele învecinate, la preţuri mult mai mici. Solicită ca plata să fie făcută în funcţie de cantitatea de deşeuri predate.
Faţă de aceste motive solicită admiterea acţiunii, fără plata cheltuielilor de judecată. Depune concluzii scrise.
Pârâţii, prin avocat, având cuvântul pe fondul cauzei, solicită respingerea acţiunii astfel cum a fost formulată.
Adoptarea hotărârii C.L. a avut în vedere şi actele normative pentru stabilirea cuantumului taxei de habitat, adoptate de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară.
Prin hotărârea nr 4/2010 a fost instituită această taxă specială, iar ulterior, în 2011 şi 2012 Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară a stabilit limitele acestei taxe, urmând ca fiecare consiliu local să stabilească cuantumul exact al acesteia. Prin hotărârea adoptată de C.L. Niculeşti se putea stabilit un cuantum mai ridicat al acestei taxe.
Chiar dacă va fi anulată hotărârea C.L. nu vor putea fi anulate şi hotărârile Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară prin care s-au instituit aceste taxe, întrucât nu s-a solicitat anularea acestor hotărâri.
Stabilirea taxei se face pe baza declaraţiei de impunere depusă de către contribuabil, iar în lipsa unei astfel de declaraţii, înregistrarea se va face din oficiu. Includerea acestei taxe în factura de electricitate nu împiedică contribuabilul să achite contravaloarea energiei electrice.
Faţă de aceste aspecte solicită respingerea acţiunii, fără cheltuieli de judecată.
T R I B U N A L U L
Pentru a da posibilitatea părţilor să depună concluzii scrise,
DISPUNE
Amână pronunţarea la data de 02.12.2013.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25.11.2013.
PREŞEDINTE GREFIER
PREŞEDINTE GREFIER
Dosar nr. 3390/120/2012*
SENTINŢA NR 3443
Şedinţa publică din data de 02.12.2013
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect anulare act administrativ, formulată de către reclamantul T.I. în contradictoriu cu pârâţii C.L. AL COMUNEI NICULEŞTI şi PRIMARUL COMUNEI NICULEŞTI- S. D.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică de la data de 25.11.2013, consemnate în încheierea de şedinţa de la acea dată care fac parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanţa, pentru a da posibilitatea părţilor să depună concluzii scrise, a amânat pronunţarea la data de 02.12.2013.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Dâmboviţa, Secţia a II a civilă de contencios administrativ şi fiscal sub nr.3390/120/25.04 2012, reclamantul T. I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii C.L. al comunei Niculeşti şi Primarul comunei Niculeşti, judeţul Dâmboviţa, anularea HCL nr. 25/22.07.2010 cu privire la stabilirea taxei de habitat, cu cheltuieli de judecată..
În motivarea cererii reclamantul a arătat, în esenţă, că hotărârea precum şi anexele aprobate conţin prevederi din care unele contravin vădit actelor normative in baza cărora s-a adoptat HCL, iar alte prevederi depăşesc competenţa materială şi teritorială a autorităţii care a adoptat-o, a fost trecut ca şi contribuabil al acestei taxe, fără ca el să facă o solicitare de acest fel şi fără să încheie un contract de prestări servicii, ca urmare, reclamantul nu este beneficiar al serviciului de salubritate pentru care trebuie să achite taxa de habitat. Reclamantul a solicitat ca Primăria comunei Niculeşti să comunice AFEE Târgovişte – pe factura căreia este înscrisă taxa de habitat – că este suspendată aplicarea acesteia până la soluţionarea prezentei cauze, motivat de faptul că prin neplata taxei, îi sunt aplicate penalizări şi se poate trece şi la debranşarea de la reţeaua electrică. A mai susţinut reclamantul faptul că prin înscrierea în rolul său fiscal a unor debite reprezentând această taxă de habitat îi sunt aduse prejudicii constând în imposibilitatea înstrăinării unor loturi de teren.
În plus, a arătat reclamantul faptul că din preambulul hotărârii atacate reiese faptul că aceasta s-a emis cu încălcarea normelor de tehnică juridică, întrucât sunt înşiruite acte normative fără indicarea textului de lege concret, fapt ce poate genera ambiguităţi; se omite invocarea legii 571/2003- Codul fiscal, care ar fi putut clarifica cadrul juridic de înfiinţare a taxei – specială – respectiv competenţa de înfiinţare a unei asemenea taxe. Serviciul public de salubritate este creat şi oferit de autoritatea publică locală cetăţenilor localităţii care în mod voluntar, nicidecum obligatoriu, optează pentru a beneficia de acest serviciu, după ce a luat cunoştinţă şi a acceptat condiţiile stabilite (contravaloarea prestaţiei – taxa, drepturi şi obligaţii etc), iar cetăţeanul încheie un contract individual de prestare cu operatorul serviciului stabilit de CL şi abia după aceea se prezintă la primărie pentru a fi luat în evidenţe ca plătitor al acestei taxe. De aceea, menţiunea din anexa la HCL 25/2010 a CL Niculeşti privind obligaţia proprietarilor de imobile de a se prezenta la primărie pentru a depune o declaraţie în scopul luării lor în evidenţă ca plătitor de taxă de salubritate, în caz contrar urmând a fi luaţi în evidenţă din oficiu – este nelegală. În plus, HCL Niculeşti aprobă norme de aplicat în judeţul Dâmboviţa, ceea ce depăşeşte competenţa teritorială a CL Niculeşti. Nici un text legal nu îndreptăţeşte CL să impună deţinătorilor de imobile să depună vreun document la primărie, ci numai, eventual, celor care au consimţit să utilizeze serviciul de salubritate şi au încheiat contractul prevăzut de legile, cu atât mai puţin nu există prevedere legală ce permite înscrierea ca plătitor de taxe din oficiu.
Nici menţiunea cu privire la numărul gospodăriilor care vor plăti taxa de habitat nu este legală sau reală, întrucât, pe de o parte, într-o gospodărie pot exista mai multe familii, la momentul adoptării HCL 25/2010 era imposibil de ştiut numărul celor care vor dori să utilizeze serviciul de salubritate, iar pe de altă parte noţiunea de gospodărie generează confuzie, pentru că în metodologie se utilizează termenul de „deţinător de locuinţă”, ceea ce nu este acelaşi lucru, din punct de vedere juridic.
În drept, reclamantul a invocat: art. 1 al.1, art. 11, art.8, art. 10 al.1, art. 13, art. 18 al.2 din Legea 554/2004; art. 21 al.3, art. 36 al.2 lit.d li al. 6 lit. a pct 14, art. 45 al.6, art. 61 al.2 şi al. 5, art. 73 din Legea 512/2001, Legea 24/2000, art. 27, art. 30 al. 1, art. 30 al.2 şi art. 30 al.6 din Legea 273/2006, art. 282 al.1 din Legea 571/2003, art. 5 al.1, art. 12 al.3 art. 24 al.3 şi art. 26 al.1 lit. a şi b din Legea 101/2006, art. 1 al.3 lit. a, art. 2 lit.h, art. 3 al.4, art. 6 lit.d, art. 7 lit.d, art. 41 al.4 lit.c, art. 42 lit. a şi al.2 din Legea 51/2006.
Pârâţii au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea acţiunii, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea întâmpinării pârâţii au arătat, în esenţă, faptul că potrivit Legii 51/2006, în responsabilitatea autorităţilor administraţiei publice intră conducerea şi coordonarea serviciilor comunitare de utilităţi publice, în scopul satisfacerii cerinţelor comunităţilor locale. În exercitarea competenţelor şi atribuţiilor ce le revin în sfera serviciilor de utilităţi publice, autorităţile administraţiei publice locale adoptă hotărâri în legătură cu asocierea intercomunitară în vederea înfiinţării, organizării, gestionării şi exploatării în interes comun a unor servicii, precum şi stabilirea, ajustarea, modificarea şi aprobarea preţurilor, tarifelor şi taxelor speciale, cu respectarea normelor metodologice elaborate şi aprobate de autorităţile competente.
Ca urmare, potrivit acestor principii şi în conformitate cu art. 36 al.2 lit.d, art. 36 al.6 lit.a pct. 14 şi art. 61 al. 1 şi 2 din Legea 215/2001, HCL 25/2010 a fost emisă conform competenţelor sale legale, cu atât mai mult cu cât C.L. Niculeşti este asociat şi fondator al Asociaţiei Intercomunitare de Dezvoltare „Reabilitarea Colectării, Transportului, Depozitării, prelucrării Deşeurilor Solide în jud. Dâmboviţa”.
În ceea ce priveşte taxa de habitat instituită prin HCL 25/2010 a CL Niculeşti, cerinţa primordială pentru instituirea acestei taxe speciale este existenţa unui serviciu public care să fie finanţat de această taxă şi care să aibă ca finalitate îmbunătăţirea infrastructurii tehnico-edilitare a sistemului de colectare, transport, depozitare şi prelucrare a deşeurilor în zona de activitate a consiliilor locale asociate.
În ceea ce priveşte celelalte petite, s-a arătat în întâmpinare faptul că acestea au făcut obiectul dosarului 8325/120/2011 al Tribunalului Dâmboviţa, motiv pentru care s-a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat, cu consecinţa respingerii celor două petite ale acţiunii.
În drept, pârâţii au invocat Legea 51/2006, Legea 101/2006, Legea 215/2001, Ordinul ANRSC nr. 110/2007.
În răspunsul la întâmpinare (f. 59-63) reclamantul a arătat faptul că nu a prezentat spre analiză instanţei şi nu a criticat ca fiind nelegale decât următoarele aspecte care au creat posibilitatea interpretării şi aplicării nelegal şi abuziv a HCL 25/2010: prevederea potrivit căreia toţi deţinătorii de locuinţe cin comună sunt obligaţi să achite taxa de salubritate, indiferent dacă sunt sau nu beneficiari ai serviciului, ignorându-se faptul că legea finanţelor publice locale menţionează fără echivoc faptul că taxa se datorează numai de utilizatorii/beneficiarii serviciului public; lipsa menţionării obligativităţii existenţei unui contract individual de prestare, singurul care putea naşte obligaţia de plată a taxei respective.
La termenul din data de 13 septembrie 2012, intimata a invocat excepţia tardivităţii formulării cererii şi a depus un set de înscrisuri.
Prin sentinţa nr. 3444 din data de 18 octombrie 2012, Tribunalul Dâmboviţa a respins acţiunea. Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul T.I., iar prin decizia nr. 3125/25.03.2013 Curtea de Apel a admis recursul declarat de reclamantul T.I., casând sentinţa recurată cu trimitere spre rejudecare.
Cauza a fost restituită Tribunalului Dâmboviţa, la data de 07.05.2013, fiind înregistrată sub nr. 3390/120/2012*.
Prin încheierea de şedinţă din data de 30.09.2013, pronunţată în prezentul dosar, instanţa a respins ca neîntemeiate excepţiile tardivităţii formulării cererii şi autorităţii de lucru judecat, pentru motivele invocate pe larg în cuprinsul încheierii (f. 33-34).
La dosarul cauzei au fost depuse, în dovedirea susţinerilor reclamantului, următoarele înscrisuri: Hotărârea C.L. al Com. Niculeşti nr. 25/22.07.2010 privind stabilirea taxei de habitat, metodologia privind taxa de habitat, înştiinţări de plată, certificate de atestare fiscală, cerere formulată de reclamant şi adresată Primarului Com. Niculeşti, răspuns emis de Primăria Niculeşti, lista de control roluri, facturi fiscale emise de Electrica pentru reclamant, documente privind cheltuieli de judecată; în dovedirea susţinerilor din întâmpinare, pârâţii au depus la dosar următoarele înscrisuri: Hotărârea Asociaţiei Intercomunitare de Dezvoltare „Reabilitarea Colectării, Transportului, Depozitării, prelucrării Deşeurilor Solide în jud. Dâmboviţa”, Metodologia de instituire şi colectare a taxei de habitat la nivel judeţean cu destinaţie specială de salubrizare.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţe reţine următoarea situaţie de fapt:
Prin HCL Niculeşti nr. 25/22.07.2010 s-a aprobat cuantumul taxei de habitat cu destinaţie specială de salubrizare în sumă de 16 lei/lună/gospodărie, s-a aprobat Regulamentul de organizare şi funcţionare a serviciului de salubritate Dâmboviţa, adoptat de Asociaţia Intercomunitară de Dezvoltare „Reabilitarea Colectării, Transportului, Depozitării, prelucrării Deşeurilor Solide în jud. Dâmboviţa” prin Hotărârea 10/2010, conform Anexei 3 care face parte integrantă din HCL Niculeşti nr. 25/2010, s-a prevăzut că numărul gospodăriilor care urmează a plăti taxa de habitat va fi de 1107, precum şi faptul că la propunerea primarului CL va putea scuti de taxa de habitat anumite categorii de persoane, putând de asemenea subvenţiona din bugetul local o parte din cuantumul sumei lunare datorate (f. 16-17 dosar 3390/120/2012).
În cuprinsul Metodologiei privind taxa de habitat, parte integrantă a HCL Niculeşti nr. 25/2010, se prevede la art. 1 şi 2 faptul că taxa se datorează de către toţi posesorii de locuinţă din judeţul Dâmboviţa, precum şi de către persoanele fizice din alte judeţe sau din alte state care deţin proprietăţi sub forma unor locuinţe pe teritoriul judeţului Dâmboviţa, utilizatori ai serviciului de salubrizare; taxa fiind datorată pentru transportul, colectarea şi depozitarea deşeurilor generate pe raza judeţului. Se mai prevede, la art. 5 din metodologie, faptul că taxa se stabileşte ca sumă lunară fixă datorată pe locuinţă, prin locuinţă înţelegându-se: casă, cămin, domiciliu, construcţie sau apartament, în care locuieşte sau poate locui una sau mai multe persoane. Potrivit art. 10 al.1 şi 8 din metodologie, pentru luarea în evidenţă ca plătitor al taxei de habitat, proprietarul imobilului depune declaraţia de impunere iniţială, în termen de 30 de zile de la aprobarea cuantumului taxei, iar dacă un proprietar nu depune această declaraţie de impunere, el va fi luat în evidenţă şi înregistrat din oficiu ca plătitor de taxă, pe baza constatărilor efectuate de personalul de specialitate din cadrul primăriei. Art. 12 mai prevede că obligaţia de a depune declaraţia privind taxa de habitat revine tuturor proprietarilor persoane fizice, care deţin imobile în localităţi din raza judeţului Dâmboviţa, sau chiriaşilor, după caz. Este interzisă depozitarea, transportul şi neutralizarea deşeurilor de către persoanele fizice acre le produc. De asemenea, conform art. 18 al.1 pe baza notificărilor primite de la primăriile din judeţ, Serviciul Judeţean de Alimentare cu Apă, Canalizare şi Salubrizare Dâmboviţa facturează lunar fiecărei primării taxa de habitat datorată, care nu va include cheltuielile de administrare, iar, potrivit art. 20, Serviciul Judeţean de Alimentare cu Apă, Canalizare şi Salubrizare Dâmboviţa primeşte şi achită lunar factura emisă de operatorul de salubritate pentru serviciile prestate la nivelul judeţului, factura fiind întocmită pe baza Raportului tehnico-financiar asupra îndeplinirii parametrilor de performanţă, evidenţei Avizelor de neîndeplinire în ultima lună calendaristică şi Situaţiei lucrărilor suplimentare şi a valorii lor.
Prin Legea nr. 101 din 25 aprilie 2006 a serviciului de salubrizare a localităţilor s-a reglementat faptul că serviciul public de salubrizare a localităţilor face parte din sfera serviciilor comunitare de utilităţi publice şi se desfăşoară sub controlul, conducerea sau coordonarea autorităţilor administraţiei publice locale ori ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară, în scopul salubrizării localităţilor; acest serviciu se organizează pentru satisfacerea nevoilor populaţiei, ale instituţiilor publice şi ale operatorilor economici de pe teritoriul respectivelor unităţi administrativ-teritoriale, ale sectoarelor municipiului Bucureşti sau ale asociaţiei de dezvoltare intercomunitară, după caz.
Autorităţile deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale au competenţe exclusive în ceea ce priveşte înfiinţarea, organizarea, gestionarea şi coordonarea serviciului de salubrizare a localităţilor, printre atribuţiile în domeniu, reglementate de art. 6 din Legea 101/2006, numărându-se participarea la constituirea unei asociaţii de dezvoltare intercomunitară, în vederea realizării unor investiţii de interes comun din infrastructura tehnicoedilitară aferentă serviciului de salubrizare, care se realizează în conformitate cu Legea nr. 51/2006 precum şi stabilirea taxelor speciale şi aprobarea tarifelor pentru servicii de salubrizare, cu respectarea reglementărilor în vigoare. În plus, potrivit art. 6 al.3 din acelaşi act normativ, unităţile administrativ-teritoriale pot forma asociaţii de dezvoltare intercomunitară, în condiţiile stabilite de Legea nr. 51/2006 , cu modificările şi completările ulterioare, în vederea înfiinţării, organizării şi exploatării în interes comun a serviciului de salubrizare sau pentru realizarea unor obiective de investiţii comune, specifice infrastructurii acestui serviciu. Asociaţiile de dezvoltare intercomunitară astfel înfiinţate vor acţiona în numele şi pe seama unităţilor administrativ-teritoriale membre, conform mandatului încredinţat de acestea prin documentele constitutive ale asociaţiei.
Ca urmare, în ceea ce priveşte competenţa CL Niculeşti de emitere a HCL 25/2010, în lumina reglementărilor de mai sus, instanţa reţine că aceste dispoziţii nu au fost încălcate.
Reproşul principal adus de reclamant acestei Hotărâri a C.L.Niculeşti a vizat însă în mod special prevederea potrivit căreia toţi deţinătorii de locuinţe din comună sunt obligaţi să achite taxa de salubritate, indiferent dacă sunt sau nu beneficiari ai serviciului, ignorându-se faptul că legea finanţelor publice locale menţionează fără echivoc faptul că taxa se datorează numai de utilizatorii/beneficiarii serviciului public; lipsa menţionării obligativităţii existenţei unui contract individual de prestare, singurul care putea naşte obligaţia de plată a taxei respective, susţinând, de asemenea, că hotărârea a fost emisă cu încălcarea competenţei legale şi cu normele de tehnică legislativă.
În legătură cu aceste aspecte, reţine instanţa faptul că, în baza Legii 101/2006 actualizată, raporturile juridice create în vederea realizării serviciului de salubrizare a localităţilor sunt pe de o parte cele născute între unităţile administrativ-teritoriale sau dintre asociaţiile de dezvoltare intercomunitară şi operatorii serviciului de salubrizare (art. 12 al.1), iar pe de altă parte, relaţiile dintre operatorii serviciului de salubrizare şi utilizatorii individuali se desfăşoară pe baze contractuale, cu respectarea prevederilor regulamentului serviciului de salubrizare şi ale contractului-cadru de prestare a serviciului, adoptate de autorităţile administraţiei publice locale pe baza legislaţiei în vigoare, aplicabilă acestui serviciu (art. 12 al.3).
Totuşi, legea reglementează printr-o secţiune distinctă noţiunea de utilizatori ai serviciului de salubrizare, arătându-se, la art. 24, faptul că, în funcţie de tipul activităţii, pot fi utilizatori ai serviciului de salubrizare: a) comunităţile locale considerate în întregul lor sau comunităţile locale componente ale asociaţiilor de dezvoltare comunitară în cazul activităţilor de interes general a căror contractare se realizează de autorităţile administraţiei publice locale; b) persoanele fizice ori juridice care beneficiază individual de una sau de mai multe activităţi specifice serviciului de salubrizare, în cazul activităţilor a căror contractare se realizează pe baza unui contract de prestare a serviciului de salubrizare, încheiat în nume propriu cu operatorul. Dreptul utilizatorilor de a beneficia de serviciul de salubrizare se stabileşte prin regulamentul serviciului, aprobat prin hotărâre a autorităţilor deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale sau, după caz, a asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară, pe baza regulamentului-cadru al serviciului de salubrizare, elaborat de A.N.R.S.C. şi aprobat prin ordin al preşedintelui acesteia.
Ca urmare, în situaţia din speţă este evident faptul că reclamantul nu poate fi privit ca utilizator individual, în sensul art. 24 al.1 lit.b , enunţat mai sus, întrucât acesta nu îndeplineşte condiţia enunţată de alin. 2 al art. 24, în sensul că nu a dobândit un drept distinct, individual, de a beneficia în mod separat de serviciul de salubrizare, ci el este utilizator al serviciului respectiv ca membru al comunităţii locale din care face parte, respectiv ca locuitor/deţinător de imobil al com. Niculeşti, jud. Dâmboviţa (aceasta din urmă, la rândul său membră a unei asociaţii de dezvoltare comunitară), care în scopul realizării aceste nevoi generale a populaţiei locale privind salubrizarea, a înţeles să adopte hotărârea asociaţiei comunitare privind taxa necesară pentru reabilitarea colectării, transportului, depozitării şi prelucrării deşeurilor solide. Cu alte cuvinte, conform legii, beneficiarii direcţi ai serviciului de salubrizare sunt comunităţile locale, alcătuite din locuitorii acestora şi numai în cazuri particulare (stabilite prin regulamentul serviciului, aprobat prin hotărâre a autorităţilor deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale sau, după caz, a asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară, pe baza regulamentului-cadru al serviciului de salubrizare, elaborat de A.N.R.S.C. şi aprobat prin ordin al preşedintelui acesteia) pot exista utilizatori individuali, care încheie nemijlocit contracte cu operatorii.
Or, potrivit art. 12 al.3, pre-citat, numai în cazul utilizatorilor individuali se poate pune problema ca relaţiile juridice să fie stabilite pe baza contractului încheiat direct cu operatorul serviciului de salubrizare.
Este firesc să fie astfel, întrucât salubrizarea este o necesitate globală a unei comunităţi, iar reglementarea modului de aducere la îndeplinire a acestui deziderat nu poate fi lăsată la discreţia membrilor separaţi ai acesteia, întrucât o astfel de permisivitate ar putea conduce la acte care să contravină, în final, obiectivelor vizate de lege (îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale populaţiei, susţinerea dezvoltării economico-sociale a localităţilor, promovarea calităţii şi eficienţei serviciului de salubrizare, protecţia şi conservarea mediului înconjurător şi a sănătăţii populaţiei). Acesta este, de altfel, şi motivul pentru care legea a interzis, la art. 4 al.4, depozitarea deşeurilor municipale şi a celor asimilabile în alte locuri decât cele speciale, amenajate conform legislaţiei şi normelor tehnice în vigoare aplicabile depozitelor de deşeuri şi în lipsa obţinerii acordurilor şi avizelor prevăzute de legislaţia privind protecţia şi conservarea mediului, igiena şi sănătatea populaţiei. De aceea, fiind un membru al comunităţii locale, reclamantul se foloseşte de serviciul de salubrizare nu numai în cazul în care operatorul ridică deşeurile de la gospodăria acestuia, le transportă, le depozitează şi le prelucrează, ci şi pentru simplul fapt că locuieşte într-o localitate curată, salubrizată.
În plus, adoptarea ca taxă de habitat cu destinaţia specială de salubrizare în suma de 16 lei, prin HCL Niculeşti 25/2010 este o expresie a atribuţiei prevăzute în mod concret la art. 6 al.1 lit.k din Legea 101/2006, dar este şi conformă cu art. 282 din Codul fiscal, unde se arată că taxele speciale (aşa cum este această taxă de salubrizare) se încasează numai de la persoanele fizice şi juridice care se folosesc de serviciile publice locale pentru care s-au instituit taxele respective, iar reclamantul, cum s-a arătat anterior, se foloseşte de serviciul de salubritate pentru simplul fapt că locuieşte în com. Niculeşti, jud. Dâmboviţa.
În consecinţă, se apreciază de către instanţă faptul că susţinerile reclamantului nu sunt întemeiate, motiv pentru care va fi respinsă cererea acestuia privind anularea HCL Niculeşti 25/2010.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul T.I. în contradictoriu cu pârâţii C.L.AL COMUNEI NICULEŞTI cu sediul în comuna Niculeşti, judeţ Dâmboviţa şi PRIMARUL COMUNEI NICULEŞTI- S. D.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţă publică azi 02.12.2013.
GOGIOIU ANA MARIA JOITA CARMEN
