Drepturi băneşti. Premiul anual suplimentar aferent anului 2010.


Prin cererea înregistrată sub nr. 565/110/2012 reclamanţii N.D. ş. a.  au chemat în judecată pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bacău şi Tribunalul Bacău solicitând acordarea premiului anual aferent anului 2010.

În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că acest drept a fost prevăzut de OUG nr.27/2006, ordonanţă ce a fost abrogată de Legea nr. 330/2009, act normativ care, prin art. 25, a prevăzut , în continuare, acordarea lui. Au susţinut reclamanţii că Legea nr.285/2010nu putea retroactiva şi doar începând cu anul 2011 se poate vorbi de o neacordare a acestui drept aferent anului 2010, trebuind a fi acordat deoarece legea nu retroactivează.

Pârâtul Tribunalul Bacău a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii întrucât în bugetul anual pe anul 2011 nu au fost acordate sume cu această destinaţie-respectiv premiul anual cuvenit pentru 2010. În lipsa unei atare aprobări şi alocări de sume, pârâtul nu  poate efectua, în calitate de ordonator de credite terţiar, o asemenea plată.

Pârâtul Ministerul Justiţiei a formulat şi el întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii deoarece, începând din 01.01.2011, a intrat în vigoare Legea nr. 284/2010 care împreună cu Legea nr. 285/2010 stabileşte expres drepturile salariale şi orice alte drepturi ce se acordă personalului bugetar.

Legea nr. 284/2010 a prevăzut că nu se mai acordă acest premiu şi nu se poate vorbi de o neretroactivitate a legii atâta vreme cât Legea nr. 330/2009 a prevăzut că acest premiu se acordă în luna ianuarie a anului următor celui pentru care se acordă premiul. În ianuarie 2011, intrase în vigoare Legea nr. 285/2010care a sistat plata în sine şi nu dreptul.

Analizând actele dosarului în raport de susţinerile şi apărările formulate tribunalul reţine:

Potrivit art. 25 din Legea nr. 330/2009 pentru activitatea desfăşurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizaţiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea.

Conform alin.4 al art. 25, plata premiului se face începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se face premierea.

Dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 330/2009, care prevedeau acordarea premiului solicitat în cauză, au fost abrogate prin art. 39 din Legea nr. 284/2010. Conform art. 46 din Legea nr. 284/2010, Legea nr. 284/2010 a intrat în vigoare la 01.01.2011 şi începând cu acest moment au fost abrogate dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 330/2009.

Printre premiile reglementate de Legea nr. 284/2010 s-a menţinut doar premiul de 2% din cheltuielile de salarii, conform art.23 din Legea nr. 284/2010.

După abrogarea art. 25 din Legea nr. 330/2009 prin Legea nr. 284/2010, a apărut Legea nr. 285/2010 au aplicabilitate tot de la 01.01.2011, care prin art. 9 din Legea nr. 285/2010, a eliminat acordarea oricărui premiu.

Tot prin Legea nr. 285/2010, prin art. 8 s-a prevăzut că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011, potrivit prezentei legi.

Rezultă din teza a doua a acestui articol că plata premiului se mai face separat în luna ianuarie aşa cum prevedea art. 25 din Legea  nr. 330/2009  pentru că aceste sume au fost avute deja în vedere la momentul acordării majorării salariile pentru anul 2011.

Dispoziţiile art.8 vin în contradicţie cu dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 285/2001. Din cuprinsul acestui ultim articol rezultă că se majorează cu 15% cuantumul brut al indemnizaţiei de încadrare, după caz, cuantumul sporurile, indemnizaţiilor şi a altor compensaţii incluse în indemnizaţia brută de încadrare.

Suplimentarea salarială prevăzută de art. 25 din Legea nr. 330/2009 nu a fost niciodată cuprinsă în indemnizaţia brută de încadrare. Premiul nu se mai regăseşte în niciunul din cazurile prevăzute la art. 1 din Legea nr. 285/2010, ceea ce înseamnă că teza a doua a art. 8, în sensul că sumele aferente pentru anul 2010 au fost avute în vedere la acordare majorării de 15% nu are acoperire.

Că banii necesari acordării acestui premiu au fost folosiţi pentru acordarea majorării de 15%, nu înseamnă că personalul bugetar i s-au acordat acest drept implicit prin majorarea de 15%. De altfel Legea nr. 285/2010 nu stabileşte un anumit termen de plată efectivă a acestui drept, ajungându-se prin formularea pe care o are art. 8 din Legea nr. 285/2010 la neacordarea unui drept care a fost abrogat abia din 01.01.2011.

Legea privind restabilirea echilibrului bugetar –Legea nr. 118/2010, prin care s-au determinat salariile şi indemnizaţiile cu 25% nu a diminuat şi premiul anual prevăzut de art. 25 din Legea nr. 330/2009, astfel încât apariţia Legii nr. 285 din decembrie 2010 cu art. 8 care prevede neacordarea lui în ianuarie 2011, nu face decât să elimine acest drept care a fost abrogat expres abia începând cu ianuarie 2011 şi acesta în condiţiile în care, imposibilităţile pecuniare, ar fi impus abrogarea prin Legea nr. 118/2010.

De altfel sub aspectul reglementării premiilor, inconsecvenţa legiuitorului este vădită de vreme ce prin două legi succesive – Legea nr. 284/2010 şi Legea nr. 285/2010 apărute în acelaşi Monitor Oficial – nr. 878/28.12.2010, se acordă premii conform art. 23 din Legea nr. 284/2010 pentru ca apoi prin art. 9 din Legea nr. 285/2010, aceste premii să nu se mai acorde deloc.

În consecinţă, prin raportare l art. 8 din Legea nr. 285/2010 coroborat cu art. 1 alin.1, 2 şi 5 din Legea nr. 285/2010, tribunalul reţine că plata premiului nu a fost făcută chiar dacă se face trimitere la majorările salariale şi nefiind stabilit un termen de plată a acestor drepturi.

În consecinţă, tribunalul va obliga pârâţii Tribunalul Bacău, Curtea de Apel Bacău şi Ministerul Justiţiei la plata premiului anual aferent anului 2010.

Raportat la obiectul litigiului, tribunalul va respinge acţiunea formulată în contradictoriu cu Statul Român, nefăcându-se dovada calităţii procesuale pasive a acestuia faţă de raportul juridic dedus judecăţii.