Curtea de Conturi a decis cu privire la drepturile salariale ale funcţionarilor publici şi la particularităţile acordului colectiv de munca. In urma analizării actelor se reţine că nu sunt legale drepturile salariale acordate prin contracte colective de muncă sau acorduri colective de munca încheiate la nivelul instituţiei angajatoare.
Decizia civilă nr. 2770 din 30 mai 2013 a Curţii de Apel Galaţi
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi sub nr. 271/442012 reclamanta UAT C, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, a formulat contestaţie împotriva încheierii nr. 3/17.02.2012 pronunţată de Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi solicitând anularea în parte a Deciziei nr. 45/29.12.2011 emisă de Camera de Conturi a judeţului B, respectiv a măsurilor dispuse la punctele II 2, II 3, II 4, II 5, II 6 şi II 7.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, urmare a controlului anual de execuţie al bugetului instituţiei efectuat de Curtea de Conturi prin Camera de Conturi Judeţeană B a fost întocmit procesul-verbal de constatare şi s-a emis Decizia nr…/2011, fără a se lua în considerare argumentele sale.
Astfel, a precizat reclamanta, s-a stabilit de pârâtă că au fost efectuate plăţi nelegale prin acordarea unor drepturi salariale constând în spor fidelitate, spor stres, spor pentru condiţii vătămătoare funcţionarilor publici în perioada 2008-2009 şi primele 3 luni ale anului 2010, includerea sporului de stres şi a sporului de fidelitate în salariul de bază, acordarea de spor pentru condiţii vătămătoare pentru perioada aprilie-octombrie 2010, precum şi acordarea sporului de fidelitate, legalitate, spor de condiţii vătămătoare şi ţinută decentă personalului contractual în perioada 2008-2009.
În opinia reclamantei, sumele de bani menţionate mai sus pentru perioada 2008-2009 sunt legal plătite funcţionarilor publici şi personalului contractual întrucât acestea sunt stabilite prin acordul colectiv de muncă şi actele adiţionale la acestea aprobate prin HCL C nr.32/2008.
Referitor la sporurile incluse în salariul de bază, reclamanta a susţinut că a procedat în acest mod, urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009 ce consacră principiul luării în considerare a sporurilor, a adaosurilor salariale, a majorărilor, a indemnizaţiilor cu caracter general sau special şi a includerii lor în salariul brut sau în salariul de bază, cele rămase în afară acordându-se într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009.
În privinţa premiului anual aferent anului 2009, reclamanta a arătat că, potrivit Legii nr.330/2009, sporul de vechime se include în salariul de bază, situaţie în care modul de calcul a premierii trebuie să urmeze noua reglementare, cu atât mai mult cu cât acest act normativ este superior H.G. nr. 829/1994.
În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile Legii nr. 554/2004.
Prin sentinţa nr.105/12.03.2012 a Curţii de Apel Galaţi s-a admis excepţia de necompetenţă materială a instanţei şi s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Brăila – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal. În esenţă, Curtea de Apel Galaţi a reţinut că actul administrativ a cărui anulare formează obiectul litigiului şi care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice este decizia emisă de Camera de Conturi Judeţeană care este autoritate publică locală, fiind aplicabile prevederile art.10 alin.1 prima teză din Legea nr. 554/2004.
La primul termen de judecată acordat după înregistrarea dosarului pe rolul Tribunalului Brăila s-a depus la dosar întâmpinare de pârâta Curtea de Conturi a României prin care s-a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, măsurile dispuse prin Decizia nr.45/29.12.2011 şi menţinute prin Încheierea nr.3/17.02.2012 fiind nelegale.
Pârâta a arătat că reclamanta a aplicat eronat Legea nr.330/2009 prin reîncadrarea personalului la data de 01.01.2010, acordând drepturi salariale peste nivelul salariilor de încadrare aprobate în lunile ianuarie-martie 2010. În acest sens a precizat pârâta şi A.J.P.S. B a atenţionat reclamanta prin adresele nr…./2010 şi …./2010.
S-a menţionat de pârâtă că nici includerea în salariul de bază a sporului de stres şi de fidelitate nu are temei legal, aceste sporuri nefiind incluse ca elemente prevăzute de Legea nr. 330/2009.
Cât priveşte sporul pentru condiţii vătămătoare acordat pentru perioada 01.04.2010 – 31.10.2010, pârâta a arătat că acesta nu a fost avizat de AJPS B, iar Regulamentul de acordare a sporurilor pentru condiţii periculoase sau vătămătoare aprobat de către ordonatorul principal de credite a fost avizat de către MMFPS şi MFP.
Pârâta a mai susţinut că plăţile acordate în anii 2008-2009 personalului contractual şi funcţionarilor publici nu sunt corecte întrucât nu pot avea la bază doar contractul colectiv de muncă şi acordul colectiv de muncă ci acte normative care să le stipuleze în mod expres.
Nici premiul anual pentru anul 2010 nu a fost acordat legal în opinia pârâtei deoarece Legea nr. 330/2009 a intrat în vigoare la data de 01.01.2010 şi ca atare includerea sporului de vechime în salariul de bază pentru perioada 01.01.-31.12.2009 nu este susţinută de un act normativ.
În drept, pârâta a invocat dispoziţiile art.115 şi următoarele din Codul de procedură civilă.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri depuse de ambele părţi la dosar.
Prin sentinţa 3026/2012 a Tribunalului Brăila a fost respinsă ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta UAT C în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi A României. Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin încheierea nr.3/17.02.2012 a Curţii de Conturi a României s-a dispus respingerea contestaţiei nr. 88/17.01.2012 formulată împotriva măsurilor dispuse la pct. II 1, II 2, II 3, II 4, II 5, II 6, II 7 din Decizia nr.45/29.12.2011 emisă de Camera de Conturi a Judeţului B.
Referitor la măsura nr. II 2 din decizia contestată prin care s-a dispus stabilirea întinderii prejudiciului şi dispunerea măsurilor pentru recuperarea sumei de 19.824 lei constând în drepturi salariale şi contribuţii aferente ca urmare a plăţii sporurilor de fidelitate, stres şi pentru condiţii vătămătoare în perioada ianuarie – martie 2010, tribunalul a reţinut că reclamanta a încălcat prevederile Legii nr.330/2009. Astfel, pentru ca aceste sporuri să fie luate în considerare, se impunea ca ele să fie acordate anterior în baza unor acte normative, hotărâri judecătoreşti sau acte de negociere colectivă şi să se regăsească la un nivel acceptat în salariul brut sau de bază. În plus, se reţine că şi AJPS B a atenţionat pe reclamantă cu privire la înlăturarea neregulilor privind reîncadrarea personalului la data de 01.01.2010 prin adresele nr…./2010 şi …./2010. Deşi UAT C a procedat la rectificarea reîncadrării personalului, nu a recalculat şi drepturile salariale acordate peste nivelul salariilor de încadrare aprobate în perioada ianuarie – martie 2010.
Cât priveşte măsura nr. II 3 din Decizia nr.45/29.12.2011, tribunalul a observat că reclamanta a inclus în mod nelegal în baza de calcul la care se raportează sporul de vechime şi a sporurilor de fidelitate şi de stres atât pentru perioada 2008-2009 cât şi în anul 2010. În concret se reţine în art.30 alin.3 din Legea nr.330/2009 se prevede că noul salariu de bază, indemnizaţia lunară de încadrare va fi cea corespunzătoare funcţiilor din luna decembrie 2009 la care se adaugă sporurile care se introduc potrivit anexelor la prezenta lege. Or, sporul de fidelitate şi sporul de stres sunt elemente care nu fac parte din salariul de bază astfel că în mod corect s-a dispus luarea măsurilor pentru recuperarea prejudiciului.
Măsura nr. II 4 din Decizia nr.45/29.12.2011 este corectă şi legală întrucât sporul pentru condiţii vătămătoare plătit pentru perioada 01.04. – 31.10.2010 a fost acordat fără respectarea Legii nr.330/2009, lipsind avizul AJPS B, care a fost dat în ziua de 05.11.2011.
Tribunalul a constatat că reclamanta nu a adus critici concrete asupra acestor măsuri dispuse de organul de audit financiar, expunând în mod generic dispoziţii din Legea nr.330/2009 care nu conţin argumente pentru corectitudinea cheltuirii sumelor de bani.
S-a mai reţinut de tribunal că prin Decizia nr.45/2011 la punctele II 5 şi II 6 s-a dispus ca reclamanta să stabilească prejudiciul ca urmare a plăţii către personalul contractual şi funcţionarii publici în anii 2008-2009 a sporurilor de fidelitate şi loialitate faţă de instituţie, pentru condiţii vătămătoare şi ţinută decentă precum şi să ia măsuri pentru recuperarea acestuia.
Şi aceste dispoziţii sunt corecte întrucât în acea perioadă sporul de fidelitate şi loialitate faţă de instituţie precum şi ţinută decentă nu erau prevăzute în nici un act normativ în vigoare, contractul colectiv de munca si acordul colectiv de munca neputând fi o baza legala pentru acordarea acestor drepturi.
Astfel, referitor la categoria funcţionarilor publici, tribunalul a reţinut aplicabilitatea prevederilor Legii nr.188/1999 care, la art.72 alin.1 arata ca „autorităţile si instituţiile publice pot încheia anual, in condiţiile legii, acorduri cu sindicatele reprezentative ale funcţionarilor publici sau cu reprezentanţii funcţionarilor publici care sa cuprindă numai masuri referitoare la: constituirea si folosirea fondurilor destinate îmbunătăţirii condiţiilor de munca; sănătatea si securitatea in munca; programul zilnic de lucru; perfecţionare profesionala; alte masuri decât cele prevăzute de lege referitoare la protecţia celor aleşi in organele de conducere ale organizaţiilor sindicale.
Totodată, art.22 din H.G. nr.833/2007 prevede ca „acordul colectiv este convenţia încheiata in forma scrisa intre autoritatea sau instituţia publică, reprezentată prin conducătorul acesteia, şi funcţionarii publici din cadrul autorităţii sau instituţiei publice respective, prin sindicatele reprezentative ale acestora ori prin reprezentanţii aleşi, în care sunt stabilite anual măsuri referitoare la: constituirea şi folosirea fondurilor destinate îmbunătăţirii condiţiilor la locul de muncă; sănătatea şi securitatea în muncă; programul zilnic de lucru; perfecţionarea profesională; alte măsuri decât cele prevăzute de lege, referitoare la protecţia celor aleşi în organele de conducere ale organizaţiilor sindicale sau desemnaţi ca reprezentanţi ai funcţionarilor publici”.
Prin urmare, obiectul acordurilor colective de munca privind pe funcţionarii publici este limitat in mod imperativ prin sintagma „numai” doar la masurile si domeniile enunţate mai sus, Curtea Constituţionala apreciind prin Decizia nr.1221/2009 ca art.72 alin.1 din Legea nr.188/1999 nu contravine legii fundamentale.
De altfel, si art.25 din H.G. nr.833/2007 arata „Clauzele acordurilor colective nu pot exceda sau, după caz, nu pot stabili îngrădirea drepturilor şi obligaţiilor reglementate prin lege sau drepturi ori obligaţii suplimentare faţă de cele reglementate prin lege în derularea raporturilor de servici”.
Or, nici unul dintre drepturile băneşti acordate de reclamantă angajaţilor săi (spor fidelitate, loialitate, condiţii vătămătoare, prime cu ocazia pensionării şi fonduri în vederea procurării unei ţinute decente) şi stabilite prin acordul colectiv de muncă nu se încadrează în măsurile care pot fi negociate cu instituţiile publice şi trecute într-o astfel de convenţie.
În consecinţă, tribunalul a considerat că acordul colectiv de muncă invocat de reclamantă este încheiat fără respectarea dispoziţiilor legale incidente şi nu sunt aplicabile dispoziţiile art.969 din Codul Civil (forma în vigoare la acel moment) potrivit cărora doar „convenţiile legal făcute cu putere de lege între părţile contractuale.
În privinţa personalului contractual, tribunalul a observat că în mod similar nu se poate lua în considerare contractul colectiv de muncă. Astfel, acesta a fost întocmit fără respectarea art.157 din Legea nr.53/2003 potrivit căruia „sistemul de salarizare a personalului din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale şi bugetele fondurilor speciale se stabileşte prin lege, cu consultarea organizaţiilor sindicale reprezentative”. Prin urmare, drepturile băneşti ce puteau fi acordate personalului contractual în perioada aprilie 2008 – martie 2009 sunt cele expres prevăzute de actele normative în vigoare la acel moment, respectiv O.G. nr.10/2007 şi O.G. nr.10/2008 care nu cuprind nici unul din sporurile şi primele date de reclamantă: spor de fidelitate, de loialitate, pentru condiţii vătămătoare, prime de pensionare ori de vacanţă.
Aşa fiind, nici contractul colectiv de muncă nu poate institui o bază legală de acordare a sumelor de bani astfel cum a susţinut reclamanta.
Cât priveşte fondurile pentru ţinuta decentă, tribunalul a reţinut că, într-adevăr, legiuitorul a stabilit prin art.32 din Legea nr.188/1999 că uniforma pe care funcţionarii publici sunt obligaţi să o poarte în timpul serviciului se primeşte gratuit, dar aceasta nu se poate extinde la angajaţii reclamantei care nu au o astfel de obligativitate.
Sporul pentru condiţiile vătămătoare a fost nelegal acordat deoarece reclamanta nu deţinea actul administrativ al ordonatorului principal de credite prin care să fie stabilite categoriile de personal contractual, cuantumul sporului şi condiţiile de acordare precum şi existenţa buletinului de determinare emise de autorităţile abilitate pentru locurile de muncă pentru care se acordă sporul prevăzut de normele legale.
Şi măsura privind stabilirea şi recuperarea prejudiciului creat prin includerea în salariul de bază a sporului de vechime în perioada ianuarie – decembrie 2009 influenţând astfel premiul anual este legală. Astfel, până la intrarea în vigoare a Legii nr.330/2009 sporul de vechime nu era un element al salariului de bază iar acest act normativ nu retroactivează pentru ca reclamanta să calculeze premiul anului 2009 raportat şi la sporul respectiv.
Având în vedere cele expuse mai sus, tribunalul a considerat că în mod corect s-a dispus de către pârâta Curtea de Conturi respingerea contestaţiei reclamantei, măsurile stabilite la punctele II 2, II 3, II 4, II 5, II 6, II 7 din Decizia nr.45/29.12.2011 emisă de Camera de Conturi a Judeţului Brăila fiind legale.
Prima instanţă a mai constatat că pe parcursul soluţionării cauzei a intrat în vigoare Legea nr.84/2012 prin care, la art.2, s-a aprobat „exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri salariale pe care personalul din sectorul bugetar trebuie să le restituie ca urmare a deciziilor de impunere emise de angajatori drept consecinţă a constatării de către Curtea de Conturi a unor prejudicii”, dar acest act normativ are aplicabilitate doar asupra efectelor actului de control analizat şi nu asupra constatărilor examinate de instanţă si care a făcut obiectul cererii introductive.
Împotriva susmenţionatei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs reclamanta, criticând-o pe motive de nelegalitate şi netemeinicie, în esenţă, sub următoarele aspecte:
Legalitatea drepturilor salariale constând în spor fidelitate, spor stres, spor pentru condiţii vătămătoare şi a sumelor alocate pentru ţinută decentă au fost confirmate prin dispoziţiile art. 1 din Legea 84/2012, potrivit cărora drepturile salariale obţinute de personalul bugetar până la intrarea în vigoare a Legii 284/2010, în baza contractelor şi acordurilor colective de muncă, înregistrate la inspectoratele teritoriale de muncă şi necontestate la instanţele judecătoreşti competente şi în baza hotărârilor de consilii locale, sunt exonerate de la plata sumelor impuse prin deciziile Curţii de Conturi.
Aceste drepturi au fost acordate cu respectarea dispoziţiilor art. 6 alin. 3 din OUG 1/2010, art. 14 din OG 10/2008, art. 16 din OG 6/2008, art. 31 din Legea 188/1999, art. 155, art. 236 alin. 3 şi 4 din Codul muncii, Legea 130/1996, Legea 330/2009, art. 969 C.civ.
Conform art. 3 lit. c din Legea 330/2009, sistemul de salarizare are la bază principiul luării în considerare a sporurilor, a adaosurilor salariale, a majorărilor, a indemnizaţiilor cu caracter general sau special, precum şi a altor drepturi de natură salarială, recunoscute sau stabilite, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin hotărâri judecătoreşti, prin acte de negociere colectivă, precum şi prin alte modalităţi, acestea regăsindu-se la un nivel acceptat, potrivit principiilor prezentei legi, în salariul brut sau, după caz, în salariul de bază.
Potrivit art. 30 alin. 5 din Legea 330/2009, personalul aflat în funcţie la 31 decembrie 2009 îşi va păstra salariul avut.
În acest context, salariul de bază la 01.01.2010 va fi cel corespunzător funcţiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta potrivit anexelor la lege.
În prezenta cauză se pune problema legalităţii acordării unor drepturi salariale acordate unor funcţionar publici /personalului contractual prin acorduri/contracte colective de muncă încheiate la nivelul instituţiei angajatoare.
Articolul 117 din Legea 188/1999 dispune în sensul că dispoziţiile legii privind Statutul funcţionarilor publici se completează cu prevederile legislaţiei muncii, precum şi cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislaţiei funcţiei publice.
Potrivit art. 236 alineatul 4 din Legea 53/2003 contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale constituie legea părţilor.
În acest context legislativ, la nivelul UAT C au fost negociate şi încheiate în condiţiile legii contractul colectiv de muncă înregistrat sub nr. 48/2007, prelungit prin actele adiţionale nr. 1/2008 şi 2/2009 aprobate prin HCL C nr. …/2008, pentru personalul contractual şi acordul colectiv de muncă înregistrat sub nr. 19/2007, prelungit prin acte adiţionale, aprobate prin HCL C nr. 32/2008, pentru funcţionarii publici, prin care au fost negociate şi acordate drepturile ce fac obiectul prezentului dosar.
Contractul colectiv de muncă şi acordul colectiv de muncă nu au fost reziliate de o instanţă judecătorească, iar actele administrative emise prin care au fost aprobate nu au fost reziliate de instanţa de contencios administrativ, motiv pentru care drepturile şi obligaţiile asumate de părţile contractante au devenit obligatorii.
În concluzie, drepturile de natură salarială au fost legal acordate şi nu se impune restituirea acestora.
Pentru motivul prev. de art. 304 pct. 9 C.proc.civ. reclamanta a solicitat admiterea recursului şi modificarea sentinţei, cu consecinţa admiterii contestaţiei formulate.
Legal citată, intimata pârâtă a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Verificând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, dar şi sub toate aspectele, conform art. 304 ind. 1 C.proc.civ., Curtea apreciază că prima instanţă a pronunţat o soluţie legală şi temeinică, a cărei reformare nu se impune.
În primul rând, se cuvine a se menţiona cu titlu de principiu, reţinut de altfel în mod constant şi de Curtea Constituţională (ex. Decizia nr. 292 din 1 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.787 din 26 august 2004, şi Decizia nr. 65 din 20 iunie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.129 din 28 iunie 1995), dreptul la negocieri colective în materie de muncă şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective sunt garantate de Constituţie, prin dispoziţiile art.41 alin.(5), însă încheierea convenţiilor colective nu se poate face decât cu respectarea legii. Aceste convenţii sunt izvor de drept, dar forţa lor juridică nu poate fi superioară legii; în consecinţă, convenţiile colective sunt garantate în măsura în care nu încalcă prevederile legale în materie.
Faţă de motivele de recurs ale reclamantei, în privinţa funcţionarilor publici instanţa reţine că potrivit dispoziţiilor art. 31 din Legea 188/1999, pentru activitatea desfăşurată, funcţionarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare, aceştia putând beneficia de prime şi alte drepturi salariale, în condiţiile legii.
Acest text de lege trebuie coroborat cu dispoziţiile art. 72 din Legea 188/1999, potrivit cărora acordurile colective de muncă trebuie să cuprindă numai măsuri referitoare la constituirea şi folosirea fondurilor destinate îmbunătăţirii condiţiilor la locul de muncă, sănătatea şi securitatea în muncă, programul zilnic de lucru, perfecţionarea profesională, alte măsuri decât cele prevăzute de lege, referitoare la protecţia celor aleşi în organele de conducere ale organizaţiilor sindicale, precum şi cu cele ale art. 22 din HG 833/2007.
Acordul colectiv de muncă reprezintă legea părţilor numai în situaţia în care respectă dispoziţiile legale în vigoare, întrucât, potrivit prevederilor art. 24 şi 25 din HG 833/2007 clauzele acordurilor colective nu pot exceda sau, după caz, nu pot stabili îngrădirea drepturilor şi obligaţiilor reglementate prin lege sau drepturi ori obligaţii suplimentare faţă de cele reglementate prin lege în derularea raporturilor de serviciu.
De altfel, prin Deciziile nr. 1221/2009, 1010/2011, Curtea Constituţională a decis cu privire la drepturile salariale ale funcţionarilor publici şi la particularităţile acordului colectiv de muncă în cazul acestei categorii de personal: „…este firesc ca drepturile de natură salarială ale funcţionarilor publici să fie stabilite, sub aspectul cuantumului lor, prin lege, şi nu prin contractul colectiv de muncă, ca urmare a negocierilor, la fel ca în cazul personalului contractual, având în vedere statutul profesional al acestora şi, în special, sursa de finanţare a acestor venituri, şi anume bugetul public naţional. Faptul că aceste elemente ale contractului colectiv de muncă nu sunt supuse negocierii între părţi nu are semnificaţia încălcării dreptului la negocieri colective în materie de muncă, consacrat de art.41 alin.(5) din Constituţie, în condiţiile în care art.9 din Legea fundamentală prevede expres că „Sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale se constituie şi îşi desfăşoară activitatea potrivit statutelor lor, în condiţiile legii. […]”
Totodată, în privinţa personalului contractual, potrivit art. 157 alin. 2 din Legea 53/2003, sistemul de salarizare a personalului din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale şi bugetele fondurilor speciale se stabileşte prin lege, cu consultarea organizaţiilor sindicale reprezentative.
Iar potrivit art. 12 din Legea 130/1996, contracte colective de muncă se pot încheia şi pentru salariaţii instituţiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare şi cuantum sunt stabilite prin dispoziţii legale.
Prin decizia 768/2007, Curtea Constituţională a tranşat asupra particularităţilor contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul instituţiilor bugetare: „Art.137 alin.(1) din Constituţie prevede că: „(1) Formarea, administrarea, întrebuinţarea şi controlul resurselor financiare ale statului, ale unităţilor administrativ-teritoriale şi ale instituţiilor publice sunt reglementate prin lege. În aceste condiţii se impune ca şi drepturile salariale ale salariaţilor instituţiilor publice să fie stabilite prin lege în limite precise, care nu pot constitui obiect al negocierilor şi nu pot fi modificate prin convenţii colective”.
În aceste condiţii nu se poate reţine legalitatea acordării unor drepturi salariale unor funcţionari publici/personalului contractual prin acorduri/contracte colective de muncă încheiate la nivelul instituţiei angajatoare şi care exced dispoziţiilor legale.
În al doilea rând, împrejurarea intrării în vigoare a Legii nr. 84/2012, invocată de către reclamantă, nu este de natură a releva nelegalitatea actului administrativ contestat, ci vizează doar executarea respectivului act, noua lege dispunând „amnistia fiscală” în raport de drepturile de natură salarială constatate a fi plătite nelegal.
În concluzie, Curtea a constatat că în cauză nu a fost răsturnată prezumţia de legalitate a actului administrativ contestat, acesta trebuie menţinut ca atare, astfel cum a apreciat şi instanţa de fond.
