Asupra recursului de faţă:
Constată că prin sentinţa civilă nr.837/M din 23 aprilie 2013 Tribunalul Braşov a respins contestaţia formulată şi precizată de contestatorul B.G.D. în contradictoriu cu intimata SNTC „CFR C.” SA, împotriva Deciziei nr.A1/344/13.11.2012.
A respins cererea contestatorului de acordare a cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa astfel instanţa a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 17.12.2012 contestatorul B.G.D. a chemat în judecată pe intimata SNTC „CFR C.” SA, solicitând anularea deciziei nr. A1/344/13.11.2012 ca netemeinică şi nelegală; cu cheltuieli de judecată.
La solicitarea instanţei, contestatorul a precizat contestaţia formulată (f.14) arătând că solicită şi reintegrarea sa în funcţia deţinută anterior în situaţia în care, până la data soluţionării cauzei, va opera efectiv încetarea contractului său de muncă în temeiul deciziei atacate.
Contestatorul B.G.D. are calitatea de angajat al societăţii intimate, îndeplinind funcţia de conductor tren.
La data de 13.11.2012 intimata a emis decizia nr. A1/344, prin care se propune contestatorului un loc de muncă vacant, respectiv acela de muncitor necalificat categoria de lucrări ,,obişnuite”, din cadrul Staţiei Braşov.
În art.1 al deciziei se arată că motivul care determină modificarea elementelor contractului individual de muncă este determinat de incompatibilitatea deţinerii funcţiei de conductor tren în condiţiile începerii urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi abuz în serviciu în formă continuată. La adoptarea acestei decizii, intimata a avut în vedere că împotriva contestatorului s-a început urmărirea penală în dosarul penal nr. 520/P/2011 aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov pentru săvârşirea infracţiunilor menţionate, dar şi pentru punerea în executare a dispoziţiilor minutei încheierii penale nr.97/R/07.11.2012 a Curţii de Apel Braşov în dosarul nr.11709/64/2012 care dispun ca inculpatul B.G.D. să nu desfăşoare activitatea şi funcţia de conductor tren în exercitarea căreia a săvârşit fapta.
În art.3 al deciziei se arată că la data comunicării acestei decizii, contestatorul urmează să-şi manifeste expres consimţământul cu privire la noul loc de muncă oferit, iar în cazul în care nu-şi manifestă expres consimţământul, urmează ca la expirarea termenului de 20 de zile lucrătoare de la comunicarea deciziei, raportat la prevederile art.58 şi art.61 lit. a din Legea nr.53/2003, să înceteze contractul individual de muncă al acestuia.
Ca urmare a emiterii acestei decizii, intimata întocmeşte şi actul adiţional la contractul individual de muncă nr. A1/344/1/13.11.2012 pentru funcţia de muncitor necalificat categoria de lucrări ,,obişnuite”, cu un salariul de bază de 749 lei, corespunzător clasei de salarizare 5, un spor de vechime de 25%, un spor pentru condiţii de muncă feroviară de 7%, durata concediului de odihnă fiind de 27 zile lucrătoare, act adiţional care urma să intre în vigoare la 14.11.2012(f.45-46).
Coroborând starea de fapt anterior expusă cu normele de drept relevante, instanţa reţine că actul juridic atacat în speţă nu este o decizie de aplicare a unei alte sancţiuni disciplinare contestatorului, ci constituie un act juridic unilateral emis de către angajator în considerarea prevederilor art.17 alin.1, 3 şi 5 coroborat cu art.41 alin.1 şi 3 din Codul muncii, prin care informează angajatul cu privire la intenţia sa de modificare a unor elemente ale contractului individual de muncă şi anume felul muncii, locul muncii, salariul.
Nefiind un act de sancţionare disciplinară, decizia în discuţie nu intră sub incidenţa niciunuia dintre temeiurile de drept invocate de către contestator în susţinerea cererii sale de constare a nulităţii, respectiv de anulare a sa, nu este supusă condiţiilor de valabilitate impuse de acestea. Motivele de nulitate absolută ori relativă susţinute de către contestator sunt complet străine de actul juridic atacat, de normele juridice cărora sub incidenţa cărora se află acesta.
Prin urmare, cererea de constatare a nulităţii absolute a Deciziei nr.A1/344/13.11.2012 şi cererea de anulare a acesteia sunt vădit nefondate, astfel că aceste capete de cerere urmează a fi respinse, soluţie ce atrage, pe cale de consecinţă, şi respingerea petitului din precizarea contestaţiei privind reintegrarea contestatorului în funcţia deţinută anterior emiterii deciziei contestate, deoarece, prin decizia contestată, nu s-a dispus desfacerea contractului individual de muncă a contestatorului ca sancţiune disciplinară.
Împotriva acestei sentinţe s-a declarat recurs de recurentul B.G.D. criticându-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs sentinţa este criticată pentru faptul că instanţa de fond nu a ţinut cont de faptul că efectele deciziei atacate vizau în mod clar pierderea calităţii de salariat de către recurent.
Se mai arată că instanţa de fond nu a ţinut cont de faptul că modificarea unilaterală a contractului de muncă se poate face doar cu caracter de excepţie în condiţiile codului muncii şi în nici un caz nu poate conduce la pierderea calităţii de salariat.
În continuarea motivelor de recurs se mai arată că recurentul a solicitat şi a dovedit faptul că emiterea deciziei atacate s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor legale în materie cu referire la art. 41 din Codul muncii şi că nu există situaţia unei forţe majore, a unei sancţiuni disciplinare sau a unor măsuri de protecţie salarială, modificarea unilaterală fiind abuzivă, încălcând orice principii de dreptul muncii.
O altă critică vizează faptul că angajatorul poate modifica unilateral doar locul muncii şi felul muncii însă nu poate dispune modificarea salariului fără acordul salariatului. În speţa de faţă salariul recurentului a fost diminuat drastic ajungându-se la salariul minim pe economie, dacă acceptă modificarea unilaterală a CIM pentru funcţia de muncitor necalificat.
Recurentul mai arată că angajatorul, pe motiv că angajatul este cercetat penal, refuză orice dialog şi nu ţine cont de faptul că potrivit dispoziţiilor. art. 52 Cod procedură penală pe perioada cercetării penale, persoana învinuită se bucură de prezumţia de nevinovăţie.
Examinând sentinţa atacată în raport de criticile formulate instanţa apreciază că recursul nu este întemeiat şi în consecinţă va fi respins iar sentinţa primei instanţe va fi menţinută ca legală şi temeinică, în baza dispoziţiilor art.312 Cod procedură civilă pentru următoarele considerente:
Susţinerile recurentului potrivit cărora, ne aflăm în prezenţa unei abateri disciplinare nu sunt fondate.
Instanţa de fond, a reţinut în mod corect starea de fapt arătând că este vorba despre o măsură unilaterală dispusă de angajator, în considerarea faptul că angajatul nu mai era compatibil cu funcţia pe care o deţinea, întrucât împotriva acestuia s-a dispus începerea urmăririi penale în dosarul nr. 520/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov.
Astfel, prin decizia nr. A1/344 din 13.11.2012 emisă de angajatorul SNTC „CFR C.” SA, recurentului i s-a propus un alt loc de muncă, motivat de faptul că împotriva acestuia s-a pornit urmărirea penală în dosarul nr. 520/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi abuz în serviciu în formă continuată şi dare de mintă în formă continuată, aspect care atrage aplicarea dispoziţiile art. 4 din Legea 22/1969.
Această decizie, are valoarea juridică a unei oferte de loc de muncă, impusă de starea de fapt arătată mai sus şi de obligativitatea angajatorului de a respecta dispoziţiile art. 4 alin. 2 din legea 22/1969. Potrivit acestui text de lege, „nu poate fi angajat sau trecut în funcţia de gestionar cel aflat în curs de urmărire penală sau de judecată pentru săvârşirea vreunei infracţiuni prevăzute în anexa la lege”. În anexa la lege, printre alte infracţiuni se regăsesc şi infracţiunile de dare şi luare de mită, pentru care s-a pornit urmărirea penală faţă de recurent.
Termenul de acceptare al ofertei de loc de muncă, fiind de douăzeci de zile de la comunicare, a început să curgă de la data de 14.11.2012, când recurentul a luat cunoştinţă de decizie şi a expirat în data de 05.12.2012.
Unitatea angajatoare a întocmit la data de 01.02.2013, un act adiţional la contractul individual de muncă al recurentului, act care nu a fost acceptat de acesta şi poartă nr. AN/468/1 februarie 2013 în baza căruia recurentul îşi desfăşoară şi în prezent funcţia manevrant vagoane în cadrul Staţiei Braşov (date rezultat din sentinţa civilă mr. 669/3 aprilie 2013 a Tribunalului Braşov , rămasă irevocabilă prin respingerea recursului în dosarul civil nr. 182/62/2013)
Prin urmare susţinerea din recurs potrivit căreia nu s-au purtat discuţii între părţi şi s-a refuzat orice dialog, este o simplă afirmaţie fără nici un suport real.
Având în vedere toate aceste considerente, criticile aduse în recurs, cu privire la ne legalitatea şi nulitatea acestuia pentru nerespectarea art.252 alin.2 lit. a deciziei din 13.11.2012 emisă de SNTFC CFR C., sunt nefondate şi în consecinţă vor fi respinse.
Cu privire la adoptarea măsurii de modificare a contractului individual de muncă prin decizia contestată, emisă la 13.11.2012, înainte de a fi pronunţată Ordonanţa procurorului din 07.12.2012, care instituia interdicţia de a desfăşura funcţia, instanţa constată că angajatorul putea lua această măsură fără a considera că se încalcă prezumţia de nevinovăţie. Astfel decizia emisă vizează norme ce reglementează raportul juridic de dreptul muncii dintre angajat şi angajator şi nu răspunderea penală a angajatului care este instituită de norme specifice dreptului penal ce presupune şi analiza prezumţiei de nevinovăţie.
Pe de altă parte măsura dispusă de angajator prin decizia contestată se fundamentează nu neapărat pe săvârşirea unor fapte cu caracter penal, ci pe existenţa unei incompatibilităţi între funcţia/meseria contestatorului şi începerea urmăririi penale. Trebuie remarcat că decizia contestată este emisă după pronunţarea încheierii penale nr. 97/07.11.2012, pronunţată de Curtea de Apel Braşov în dosarul nr. 11709/64/2012 prin care s-a admis recursul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov împotriva încheierii de şedinţă nr. 37/360.10.2012 prin care erau obligaţi inculpaţii (printre care şi contestatorul) să nu desfăşoare activitatea şi funcţia în exerciţiul căreia au săvârşit fapta .
Aşadar existenţa „incompatibilităţii” la care se face menţiune în decizia contestată s-a probat şi s-a justificat, fiind constatată anterior emiterii deciziei contestate.
Legat de modul de soluţionare al nulităţii deciziei pe motiv că nu conţine descrierea faptei, instanţa constată că decizia contestatorului nu este o decizie de sancţionare disciplinară care să respecte condiţiile „ad validitatem „ impuse de art.252 Codul muncii ci are valoarea unei modificări temporare a CIM, în cazul în care până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti asupra răspunderii penale, părţile convin ca salariatul să ocupe o altă funcţie la acelaşi angajator , în raport cu care nu se manifestă nici un fel de incompatibilitate.
Faţă de aceste considerente instanţa apreciază că toate criticile din recurs sunt nefondate şi în consecinţă vor fi respinse urmând ca sentinţa primei instanţe să fie menţinută ca legală şi temeinică.
