rectificare carte funciară
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA ORADEA
SECŢIA CIVILĂ
JUDEŢUL BIHOR
DOSAR NR. ……………..
SENTINŢA CIVILĂ NR. ……..
Şedinţa publică din data de ……….
Completul compus din:
PREŞEDINTE : …………. GREFIER : …………….
S-a luat în examinare cauza civilă privind pe reclamanta …… în contradictoriu cu pârâţii …… având ca obiect rectificare carte funciară.
La apelul nominal făcut în cauză, în şedinţă publică, nu se prezintă nimeni.
Procedura este legal îndeplinită fără citarea părţilor.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:
Se constată că prin serviciul registratură reclamanta a depus la dosar concluzii scrise.
Dezbaterile şi concluziile pe fond ale părţilor sunt consemnate în încheierea de şedinţă din data de ….., care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanţa, pentru a da posibilitate părţilor să formuleze concluzii scrise, a amânat pronunţarea pentru data de …., apoi pentru azi, …………..
I N S T A N Ţ A,
Constată că prin acţiunea înregistrată pe rolul instanţei la data de ………….. sub nr. dosar de mai sus, legal timbrată cu …….lei taxă de timbru şi 0, 3 lei timbru judiciar, precizată ulterior, fil. …….. reclamanta ……. în contradictoriu cu pârâţii ……… a solicitat :
-Rectificarea înscrierii de carte funciară efectuate în baza sentinţei civile ….. şi intabulată în baza încheierii de CF nr. ……. în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâţilor asupra nr. topo. ……. înscris în …….. ;
-a se constata că încheierea de CF nr. …… este nulă şi ca urmare se impune radierea înscrierii nr. topo …… în CF ……, în Cf …….. şi în CF …….. şi a dreptului de proprietate al pârâţilor asupra acestui nr. topo
– Restabilirea situaţiei de carte funciară
-Cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii formulate , reclamanta arată că , urmare a expertizei efectuate în dosarul nr. …. a constat că sentinţa civilă nr…… în mod eronat a inclus în CF a imobilului din ……. , str. ……. , acest nr. topo fiind înscris în CF ….., proprietatea antecesorului său , iar proprietarul nu a fost parte în proces, iar prin această înscriere este încălcat dreptul său de proprietate.
În dezvoltarea motivelor înscrise în precizarea de acţiune arată că în cuprinsul CF ……. antecesorul său ….. apare înscris ca proprietar al imobilelor casă şi teren în suprafaţă de ………..mp identificate cu nr. topo …. , imobile pe care le-a cumpărat de la proprietarul tabular ….. .
Arată în continuarea că vânzătorul imobilului …… era şi proprietarul imobilului cu nr. topo……. constând în casă şi teren aferent în suprafaţă de ….. mp În anul ………conform înscrierilor de sub ……. , nr. topo …. se transcrie în … Oradea de unde este transcris în anul……conform încheierii de CF nr. …. Oradea în favoarea aceluiaşi proprietar . Prin contractul de vânzare cumpărare din .. acesta înstrăinează către …..cota din imobilul cu nr. topo …..din imobilul cu nr. topo ….. nr. topo … fiind dezmembrat în nr. topo …… care s-a înscris în CF ……… şi nr. topo … care s-a transcris în CF …… în favoarea lui ……….
Pârâţii nu au formulat întâmpinare.
Pârâtul ….. şi-a exprimat verbal poziţia de neopunere , declarând că nu a promovat acţiune împotriva reclamantei în dosarul nr. ……….., arătând că folosinţa asupra terenului se exercită în acelaşi mod din anul …… , poziţie consemnată în încheierea de şedinţă din ………….
Reprezentantul pârâtei …….. a solicitat respingerea acţiunii ca inadmisibilă, întrucât cererea se bazează pe nevalabilitatea titlului care a stat la baza înscrierii, iar în acest caz rectificarea este admisibilă doar prin desfiinţarea titlului, în speţă a hotărârii judecătoreşti prin care s-a soluţionat anterior partajul, susţineri care au fost consemnate în încheierea de şedinţă din …………, excepţia fiind unită cu fondul cauzei prin încheiere de şedinţa din …….
Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele:
Terenul în litigiu se identifică cu nr. topo ……… … , teren cu privire la care pârâta …… a introdus acţiune în revendicare împotriva reclamantei în dos. nr. …… al Judecătoriei ……..
Prin expertiza topografică efectuat în dos. nr. ……, ataşat prezentului, s-a reţinut o greşită înscriere a nr. topo … în CF …… , motiv care a justificat pentru reclamantă promovarea prezentei acţiuni.
Din analiza înscrierilor de carte funciară şi a celorlalte înscrisuri, rezultă că defunctul soţ al reclamantei …. a cumpărat în anul 1948 imobilul casă şi teren aferent identificat cu nr. topo …. în suprafaţă totală de … stj. de la proprietarul tabular ….. , astfel cum s-a menţionat în contractul de vânzare –cumpărare încheiat la …… , delimitarea faţă de vecini fiind evidenţiată în schiţa de la fil. ……..
Însă, deşi nici ………. şi nici reclamanta, care s-a intabulat ulterior asupra imobilului cu titlu de succesiune şi cumpărare, NU au înstrăinat şi pierdut dreptul de proprietate în alt fel, dimpotrivă reclamanta continuă să fie înscrisă proprietar asupra terenului cu nr. topo .. , pârâta ….. este întabulată în …. şi .. asupra aceluiaşi teren cu titlu de cumpărare de la moştenitorii foştilor proprietari şi foşti soţi ….., care au dobândit ap. II şi III dintr-o casă naţionalizată .
Însă , nici antecesorii în drepturi ai pârâtei …… şi nici succesorii acestora de la care a cumpărat pârâta n-au făcut dovada dobândirii decât pentru suprafaţa de 374 mp teren ( câte 187 mp fiecare apartament ) iar intabularea s-a făcut pentru 658 mp, câte 329 mp pentru fiecare din cele două apartamente.
Starea de fapt este evidentă şi rezultă cu uşurinţă din analiza înscrierilor de carte funciară , care evidenţiază că în urma unor transcrieri şi reînscrieri în cărţile funciare, precum şi în urma unui proces de partaj, în care nici reclamanta şi nici fostul său soţ nu au fost parte, s-au efectuat mai multe intabulări cu privire la terenul cu nr. topo …….. şic are încalcă dreptul de proprietate al reclamantei
Pentru soluţionarea prezentului litigiu având ca obiect rectificare CF este esenţial a se urmări succesiunea înscrierilor de carte funciară cu privire la nr. topo ….. , înscris iniţial alături de nr. topo …. în CF …… , fil………. din dosarul ataşat , iar conform înscrierii din acest CF de sub ……… acest nr. topo a fost transcris în CF …… .
În Cf … sub B …. ultimul proprietar intabulat al nr. topo …. a fost ., nr. topo .. se transcrie în CF ……… , fil. … , astfel cum se menţionează sub B … din această carte funciară.
Nr. topo . în suprafaţă totală de .. mp ( 150, 7 stj) este înscris sub A 1 în CF … pe numele fostului proprietar ….. , unde se fac menţiuni despre următoarelor tansmisiuni :
– 11/30 părţi = 199 mp se transmite în favoare cumpărătorilor .. şi soţia ……în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. ….
– în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. .. , fil. 22 încheiat cu fostul soţ al reclamantei … fostul proprietar .. îi vinde acestuia imobilul casă şi teren situat în … identificat cu nr. topo … în suprafaţă totală de 715 mp ( 198, 7 stj), iar nr. topo … se dezmembrează în nr. topo … în suprafaţă de 97, 2 stj, şi nr. topo 2532 /2 în suprafaţă de 53, 5 stj = 192 mp. În continuare cu referire la nr. topo … se face menţiune că se transcrie în CF ….. , iar nr. topo …. rămâne în indiviziune în cotă de ….. părţi – … şi 55/ 97 părţi numiţilor ….. aceştia din urmă fiind antecesorii în drepturi ai pârâţilor ….i , coala funciară fiind sistată.
În CF …. fil. ….. soţul reclamantei …. se intabulează sub B …. , atât asupra acestui nr. topo cât şi asupra nr. topo … în suprafaţă de ….. mp .
– reclamanta se intabulează sub B …. asupra nr. topo …. cu titlu de bun comun şi moştenire .
– la baza dezmembrărilor menţionate anterior a stat schiţa întocmită în ..
Însă, deşi dreptul proprietarului tabular ….. nu a fost radiat, sub B …..din Cf ……se face menţiunea că nr. topo …. se transcrie în CF …, fără a se menţiona altceva decât nr. încheierii ….
Verificând CF ……, fil. …. se constată că în această se constată carte funciară s-au înscris nr. topo ….. în suprafaţă totală de …. mp unde în baza sentinţei civile nr. ….. din … a Judecătoriei … , s-au înscris cu titlu de sistare indiviziune …….. asupra apartamentului 1 , ….. asupra 5, 5/199 părţi construcţii ( în natură cămară fără dependinţe) şi Staul Român asupra 35 mp .
Partea lui ….. a fost transmisă succesiv pârâtei …… , intabulată sub B 8 , căreia i-a fost stabilit şi dreptul de proprietate asupra terenului de 35 mp, ce a constituit proprietatea Satului Român, astfel că acesta nu mai are calitate procesuală pasivă, instanţa urmând a admite excepţia .
Cota de …. parte aparţinând soţilor … a fost transmisă succesiv, cu titlu de moştenire pârâţilor …. .
Verificând sentinţa civilă nr. …. fil. ……… , instanţa reţine că aceasta a fost pronunţată fără ca soţul reclamantei , proprietar tabular asupra nr……..2 să fi fost parte în acel proces, astfel că această hotărâre îi este inopozabilă.
Această hotărâre face însă în mod eronat sistarea indiviziunii nr. topo ….. şi .prin trimitere la situaţia CF …., deşi nr. topo .…. fusese transcris din această coală funciară în Cf .. , încă din anul 1941 , astfel cum rezultă din înscrierea de sub B , şi fusese deja dezmembrat şi intabulat în favoarea soţului reclamantei, astfel cum s-a arătat la alineatele precedente.
Însă conform înscrierilor de sub B . , B … din Cf …., fil, … din dos. ataşat , reclamantul …… , la solicitarea căruia s-a pronunţat sentinţa civilă .. din …, a dobândit împreună cu soţia sa de atunci cota de ……. din imobilul cu nr. topo …. în suprafaţă totală de 199 stj = 717 mp.
Rezultă aşadar că antecesorii pârâtei ………, respectiv ……. împreună cu fosta sa soţie …. au dobândit doar 374 mp teren( câte 187 fiecare ) din nr. topo … nu şi din nr. topo … . Această menţiune este deosebit de importantă deoarece cotele lui ……. înscris în CF individuale ……. se transmit cu titlu de cumpărare în favoarea pârâtei ….., singura care s-a opus admiterii prezentei acţiuni şi cea care în dos. nr. ……. solicită revendicarea terenului cu nr. topo ……. împotriva reclamantei, deşi antecesorii săi n-au fost niciodată proprietarii acestui teren.
În mod eronat în CF colectivă ….. , în baza aceleaşi sentinţe şi prin aceeaşi încheiere de carte funciară, se în favoarea antecesorilor pârâtei … se formează două loturi de câte 329 mp aferente apartamentelor II şi III, deşi, aşa cum s-a arăta aceştia au deţinut împreună 374 mp , iar pentru diferenţă nu există justificare .
Pârâta ….. nu a făcut dovada calităţii antecesorilor săi de proprietari ai terenului nr. topo ……. revendicat în dosarul nr. …. suspendat până la soluţionarea prezentului dosar.
Pârâta …… invocă inadmisibilitatea prezentei acţiuni în rectificare de carte funciară , pe care o consideră subsidiară acţiunii în nulitatea titlului care a stat la baza înscrierilor de carte funciară , iar în acest caz titlul îl reprezintă confor susţinerilor sale, sentinţa civilă nr. …………
Verificând excepţia invocată, instanţa reţine în primul rând că în raport de data efectuării înscrierilor a căror rectificare se cere, acestora li se aplică disp. D 115/1938 , iar conform disp. art. 17 şi 19, 45 pct. 3 , 46 din acest act normativ dreptul de proprietate poate fi transmis numai cu consimţământul titularului, consimţământ care poate fi suplinit şi printr-o hotărâre judecătorească, care trebuie pronunţată în contradictoriu cu titularul dreptului, iar hotărârea invocată nu a fost dată în contradictoriu cu proprietarul tabular, care este fostul soţ al reclamantei ……….
Conform disp. art. 34 lit. a din D 115 rectificarea unei intabulări sau înscrieri provizorii se va cere de orice persoană interesată dacă înscrierea sau titlul în temeiul căruia s-a săvârşit nu au fost valabile.
Cum sentinţa civilă nr. ….. a fost pronunţată fără ca proprietarul nr. topo ………. să fi fost parte în acel proces, nu numai că hotărârea nu-i este opozabilă, dar este lovită de nulitate absolută încheierea nr. …… prin care s-a admis, cererea formulată pentru înscrierea sentinţei civile nr. ……. cu încălcare disp. art. 45-48 din D 115/1938 .
Nu se pune problema contestării aceste hotărâri, doar că sentinţa civilă nr. ……. va produce efecte doar între părţi, fiind valabilă ca o obligaţie de a face, cu privire la terenul ai căror proprietari n-au fost parte în proces afectată de condiţie suspensivă, caz în care dreptul de proprietate se va naşte între copartajanţi asupra nr. topo ……. doar în momentul obţinerii consimţământului proprietarului tabular . Însă această hotărâre nu era aptă de intabulare, nefiind îndeplinită condiţia consimţământului , fapt neobservat de funcţionarul de carte funciară care a dispus intabularea, motiv pentru care încheierea de intabulare este lovită de nulitate
Rezultă aşadar că rectificarea de carte funciară se impune ca o consecinţă a nulităţii încheierii nr. nr. …… şi fără a se pune în discuţie sentinţa civilă nr. …… sub aspectul temeinicei , astfel că instanţa va respinge excepţia inadmisibilităţi şi va constata nulitatea parţială încheierii de CF nr. … , în limita interesului reclamantei, deci doar cu privire la nr. topo. ….
Urmare a constatării nulităţii parţiale a încheierii de carte funciară în temeiul disp. art. 34 din legea nr. 115/1938 instanţa va dispune şi rectificările corespunzătoare de carte funciară în sensul radierii tuturor înscrierilor efectuate în baza acesteia cu referire la nr. topo …….
Cu referire consecinţele rectificării de carte funciară instanţa reţine că suprafaţa totală înscrisă în CF colectivă ……. se va reduce corespunzător cu suprafaţa nr. topo ….. , respectiv cu 192 mp.
Întrucât din înscrierile de carte funciară, rezultă că antecesorii în drepturi ai pârâtei …. au dobândit o suprafaţă mai mică decât cea intabulată, respectiv câte 187 mp pentru apartamentele II şi III în loc de câte 329 , cu cât s-au înscris, se va diminua corespunzător suprafaţa aferentă acestor apartamente.
Faţă de toate considerentele anterior enunţate , instanţa va aprecia ca parţial întemeiată acţiunea , în senul constatării nulităţii încheierii de intabulare şi a dispunerii rectificărilor de carte funciară , efectuate în baza acesteia , referitoare doar la nr. topografic …… şi radierii acestui nr. topografic din CF …….. , cu diminuarea corespunzătoare a suprafeţelor înscrise în aceste coli, precum şi a menţiunii de sub ……. .
Cheltuieli de judecată nu se vor acorda, pârâţii nefiind îndreptăţiţi, iar reclamanta nu le-a justificat şi cuantificat
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE:
Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive Statului Român prin Consiliul Local ………… Administraţia imobiliară ….
Respinge excepţia de inadmisibilitate invocată de pârâta …….
Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta ……… în contradictoriu cu pârâţii …………..
Constată nulitatea absolută parţială a încheierii a încheierii de carte funciară nr. nr. ….. cu privire la toate înscrierile referitoare la nr. topo ……… .
Dispune rectificarea tuturor înscrierilor efectuate în baza încheierii de carte funciară nr. ……. cu privire la nr. topo ……. astfel :
-Radierea înscrierii de sub B …..din CF ………… ;
-Radierea înscrierii nr. topo … din coala de carte funciară colectivă …….. …şi din colile individuale nr. ……. efectuate în coala A şi rectificarea înscrieri suprafeţei totale de la 1259 mp la 1067 mp aferente nr. topo ……;
-Rectificarea înscrierilor din CF ……. de sub B 5 şi 6 în sensul reducerii suprafeţelor terenurilor aferente apartamentelor II şi II de la 329 pentru fiecare apartament la 233 mp pentru fiecare apartament şi precum rectificarea corespunzătoare a înscrierilor de sub A I;
– Rectificarea înscrierilor efectuate în colile de carte funciară individuale nr. ……. în sensul înscrierii suprafeţelor aferente apartamentelor II şi III de câte 233 mp pentru fiecare apartament în loc de 329 mp cât figurează înscris .
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare
Pronunţată în şedinţă publică azi, ………..
PREŞEDINTE, GREFIER,
……………