Litigii cu profesioniştii. Încălcarea dispoziţiilor art.129 alin.7 din Legea nr. 31/1990. Nulitatea absolută a Hotărârii AGA.
Curtea a apreciat că încălcarea prevederilor art. 129 alin.7 din Legea nr.31/1990 se constituie într-un motiv de nulitate absolută a hotărârii astfel adoptate, întrucât respectarea formalităţilor referitoare la convocare se află în directă legătură cu asigurarea realizării drepturilor nepatrimoniale, care constau în dreptul la informare şi dreptul la vot.
Nulitatea absolută derivă din încălcarea principiului drepturilor tuturor acţionarilor, a principiul preeminenţei interesului social, principiul majorităţii putând fi limitat de apariţia abuzului de drept în mecanismul de formare a voinţei sociale. Natura judiciară a societăţii comerciale este contractuală, de aici rezultând o consecinţă fundamentală şi anume că voinţele juridice ale tuturor acţionarilor trebuie să fie respectate în activitatea acesteia. Dreptul societar s-a construit pe două mari principii şi anume, principiul majorităţii şi principiul protecţiei investitorilor.
Nulitatea absolută derivă din încălcarea principiului drepturilor tuturor acţionarilor, a principiul preeminenţei interesului social, principiul majorităţii putând fi limitat de apariţia abuzului de drept în mecanismul de formare a voinţei sociale. Natura judiciară a societăţii comerciale este contractuală, de aici rezultând o consecinţă fundamentală şi anume că voinţele juridice ale tuturor acţionarilor trebuie să fie respectate în activitatea acesteia. Dreptul societar s-a construit pe două mari principii şi anume, principiul majorităţii şi principiul protecţiei investitorilor.
Principiul majoritar este clădit pe ideea potrivit căreia minoritatea este nevoită să se supună majorităţii. Principiul protecţiei investitorilor reprezintă ocrotirea intereselor persoanelor care au adus aportul la capitalul social al unei companii, în faţa abuzurilor entităţilor cu putere de decizie.
Principiul majoritar este clădit pe ideea potrivit căreia minoritatea este nevoită să se supună majorităţii. Principiul protecţiei investitorilor reprezintă ocrotirea intereselor persoanelor care au adus aportul la capitalul social al unei companii, în faţa abuzurilor entităţilor cu putere de decizie.
(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI SECŢIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1807/R/2013 din 07.10.2013)
Prin sentinţa civilă nr. 1199/19.02.2013 pronunţată de Tribunalului Bucureşti Secţia a VI-a Civilă în dosarul nr. 17668/3//2012 a fost respinsă excepţia lipsei de interes şi a fost respinsă cererea formulată de reclamantul B.F.R. în contradictoriu cu pârâta SC P C R SRL ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti Secţia a VI-a Civilă la data de 16.05.2012 sub nr. 17668/3/2012, reclamantul B.F.R. în contradictoriu cu pârâta SC P C R SRL a formulat acţiune în constatarea nulităţii absolute prin care a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să se dispună:
a. constatarea nulităţii absolute a Hotărârii AGA nr.1/20.03.2012 a SC P C R SRL şi în consecinţă dispunerea:
– anulării tuturor efectelor produse în baza acestei hotărâri şi
– repunerea societăţii în situaţia anterioară.
b. obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor de judecată, inclusiv onorariu de avocat.
În motivarea cererii reclamantul arată că hotărârea AGA nr.1/20.03.2012 SC P C R SRL este nulă absolut, motivele de nulitate fiind următoarele:
Lipsa convocării şi participării la AGA a asociatului R.B. şi lipsa semnăturii asociatului R.B. pe Hotărârea AGA nr. 1 din 20.03.2012
1. Lipsa convocării şi participării la AGA a asociatului R.B. In situaţia în care societatea pârâta va încerca să inducă în eroare instanţa prin invocarea convocării AGA din 20.03.2012, este evidentă intenţia de fraudă şi de rea credinţă: niciodată schimbarea de sediu nu a făcut obiectul convocării şi dezbaterii, aşa cum rezultă chiar din convocator. Iar AGA din 20.03.2012 nici nu a putut avea loc din lipsa actelor fapt pentru care societatea a şi reluat convocarea cu acelaşi obiect prin convocatorul din 9 mai 2012.
2. Lipsa semnăturii asociatului R.B. pe Hotărârea AGA nr. 1/20.03.2012. Înscrisul pe care societate l-a folosit în faţa registrul cornetului Bucureşti sub denumirea de „hotărârea asociaţilor nr. 1/20.03.2012″ şi a uzitat de el cu scopul inducerii în eroare şi înşelării registratorilor şi a judecătorului delegat — este nul absolut. Deşi prin preambulul acestuia se indică că reclamantul a participat, votat şi chiar semnat – acest fapt este contrazis de semnături şi de realitate. Mai mult, este nul şi fraudulos însăşi actul prin care numitul R.N. se „autoîmputerniceşte” în numele reclamantului.
Pârâta SC P C R SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat:
1. Pe cale de excepţie respingerea cererii de chemare în judecată ca lipsită de interes;
2. Pe fondul cererii de chemare în judecată, respingerea acesteia ca neîntemeiată
3. Obligarea reclamantului la plata contravalorii cheltuielilor de judecată suportate de către pârâtă pe parcursul soluţionării prezentului litigiu, conform dispoziţiilor art. 274 din Codul de procedură civilă.
In motivare, arată că, prin convocatorul din data de 20.02.2012 a fost convocata, la sediul societăţii P C R, Adunarea Generală a Asociaţilor astfel:
– prima convocare pentru data de 06.03.2012
– a doua convocare pentru data de 20.03.2012 (in cazul in care la prima convocare nu se întruneşte cvorumul necesar)
Convocarea s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor art. 195 din Legea nr.31/1990.
La prima convocare a adunării, respectiv in data de 06.03.2012, nu a fost întrunit cvorumul necesar pentru validitatea deliberărilor si luarea hotărârilor, reclamantul nefiind prezent. Deşi reclamantul avea posibilitatea de a adresa întrebările sale direct in cadrul AGA, acesta alege totuşi sa nu participe la prima convocare, transmiţând in schimb o notificare (in chiar ziua AGA) prin care solicita decalarea datei AGA, completarea ordinii de zi (vizând Planificarea de venituri si cheltuieli pentru 2012 – F F si Analiza cheltuielilor intra-grup, analiza preturilor de transfer – intra-group pricing. transfer files) si punerea la dispoziţia sa a varii documente si informaţii.
La a doua convocare a adunării, respectiv in data de 20.03.2012, s-a întrunit cvorumul necesar pentru constituirea legala a AGA si pentru validitatea deliberărilor si luarea hotărârilor. In cadrul insasi AGA, fiecare dintre cei doi asociaţi a solicitat discutarea anumitor problematici in cadrul punctului Diverse aflat pe ordinea de zi, astfel:
– Asociatul F.R.B. a propus discutarea următoarelor:
a)Planificarea de venituri si cheltuieli pentru 2012 (F F)
b) Analiza cheltuielilor intra-grup, analiza preturilor de transfer (intra-group pricing, transfer files)
– Asociatul P Austria:
a) Schimbarea sediului societăţii Solicitările celor doi asociaţi au fost supuse votului de către preşedintele adunării; propunerea de discutare a acestor solicitări in cadrul ordinii de zi fiind aprobata cu unanimitate.
Precizează ca pentru unele subiecte aflate pe ordinea de zi, preşedintele adunării a efectuat o simpla informare a asociaţilor, acestea nesoldându-se efectiv cu o hotărâre a asociaţilor, scopul constând in luarea la cunoştinţa de anumite aspecte.
Cu privire la subiectul intitulat „Rezultatele 2011/situaţiile financiare la data de 31.12.2011″, asociaţii au hotărât cu unanimitate de voturi amânarea aprobării situaţiilor financiare aferente anului 2011 pentru o data ulterioara. Pe cale de consecinţa susţinerile reclamantului potrivit cărora „s-a constatat ca adunarea nu poate avea loc in lipsa actelor financiar contabile” sunt complet eronate. Adunarea s-a constituit in mod legal, s-a derulat si a luat decizii cu respectarea actului constitutiv si a prevederilor legale aplicabile, doar aprobarea situaţiilor financiare fiind amânata pentru o data ulterioara.
Cu privire la subiectul „Schimbarea sediului societăţii”, acesta nu doar ca este cunoscut de către reclamant, asociatul B. votând pentru discutarea sa pe ordinea de zi, ci reclamantul a solicitat in cadrul AGA informaţii detaliate cu privire la noul sediul propus, fiindu-i înmânate documente si furnizate informaţii in acest sens. Ba, mai mult, asociatul B. a votat „pentru” schimbarea sediului societăţii in cadrul AGA, fapt consemnat in minuta adunării si reţinut de către cei prezenţi.
Nu in ultimul rând, chiar si in ipoteza in care reclamantul înţelege sa nege faptul ca a luat cunoştinţa de si a votat pentru schimbarea sediului societăţii, solicita instanţei sa constate ca aplicabile dispoziţiile art. 193 alin 3 din Legea 31/1990 potrivit cărora la a doua convocare adunarea poate decide asupra ordinii de zi. „..care ar fi numărul de asociaţi şi partea din capitalul social reprezentată de asociaţii prezenţi, coroborate cu prevederile art. 12 teza finală din actul constitutiv al societăţii conform cărora “hotărârile societăţii se vor lua cu majoritate simpla”.
Adunarea Generală a Asociaţilor s-a ţinut la cea de-a doua convocare (20.03.2012) şi s-a finalizat, printre altele, prin aprobarea schimbării sediului societăţii.
Referitor la excepţia lipsei de interes a cererii, după cum se arată şi în doctrină, interesul constituie o cerinţă ce trebuie întrunită pentru exercitarea dreptului la acţiune. Prin interes se înţelege folosul practic, imediat pe care îl poate avea o parte pentru a justifica punerea în mişcare a procedurii judiciare.
Reiterează faptul că Adunarea Generală a Asociaţilor a avut loc în data de 20.03.2012, cu exercitarea dreptului de vot din partea reclamantului.
Referitor la excepţia lipsei de interes invocata de parata prin întâmpinare, tribunalul a apreciat-o ca fiind neîntemeiata, având in vedere dispoziţiile art. 132 alin. 2 coroborat cu art. 196 din Legea nr. 31/1990, potrivit cărora hotărârile adunării generale pot fi atacate de către asociatul interesat a cărui drepturi au fost lezate prin aceasta în termen de 15 zile de la data luării la cunoştinţă a hotărârii adunării generale.
Pe fondul cauzei, reclamantul prin cererea de chemare in judecata invoca următoarele motive de nulitate ale Hotărârii AGA: lipsa convocării si participării la AGA si lipsa semnăturii sale de pe Hotărârea AGA.
Potrivit prevederilor articolului 195 aliniatele 1 şi 3 din Legea nr.31/1990, administratorii sunt obligaţi să convoace adunarea asociaţilor la sediul social, cel puţin o dată pe an sau de câte ori este necesar, convocarea adunării făcându-se în forma prevăzută în actul constitutiv, iar în lipsa unei dispoziţii speciale, prin scrisoare recomandată, cu cel puţin 10 zile înainte de ziua fixată pentru ţinerea acesteia, arătându-se ordinea de zi.
Tribunalul a reţinut ca, la prima convocare a adunării, respectiv in data de 06.03.2012, nu a fost întrunit cvorumul necesar pentru validitatea deliberărilor si luarea hotărârilor, reclamantul nefiind prezent, transmiţând in schimb o notificare, in chiar ziua AGA, prin care solicita decalarea datei AGA, completarea ordinii de zi, vizând Planificarea de venituri si cheltuieli pentru 2012 – F F si Analiza cheltuielilor intra-grup, analiza preturilor de transfer – intra-group pricing, transfer files si punerea la dispoziţia sa a diverse documente si informaţii.
In data de 20.03.2012, la a doua convocare a adunării s-a întrunit cvorumul necesar pentru constituirea legala a AGA si pentru validitatea deliberărilor si luarea hotărârilor, fiecare dintre cei doi asociaţi solicitand discutarea anumitor problematici in cadrul punctului Diverse aflat pe ordinea de zi, astfel: reclamantul asociat F.R.B. propunand discutarea următoarelor: planificarea de venituri si cheltuieli pentru 2012 (F F) si analiza cheltuielilor intra-grup, analiza preturilor de transfer (intra-group pricing, transfer files), iar asociatul P Austria – schimbarea sediului societăţii, solicitările celor doi asociaţi fiind supuse votului de către preşedintele adunării, iar propunerea de discutare a acestor solicitări in cadrul ordinii de zi fiind aprobata cu unanimitate.
In ceea ce priveste subiectul intitulat „Rezultatele 2011 /situaţiile financiare la data de 31.12.2011″, tribunalul a constatat ca, asociaţii au hotărât cu unanimitate de voturi amânarea aprobării situaţiilor financiare aferente anului 2011 pentru o data ulterioara, astfel ca nu poate retine susţinerile reclamantului potrivit cărora „s-a constatat ca adunarea nu poate avea loc in lipsa actelor financiar contabile”, iar cu privire la subiectul „schimbarea sediului societăţii”, acesta a fost cunoscut de către reclamant, asociatul B. votând pentru discutarea sa pe ordinea de zi.
Astfel, in ceea ce priveste lipsa convocării si participării la AGA, tribunalul a constatat că Adunarea Generală a Asociaţilor a fost convocata in mod legal si s-a intrunit in mod valid, la a doua convocare participând ambii asociaţi, asociaţii fiind de acord in unanimitate cu discutarea pe ordinea de zi a schimbarea sediului societăţii, iar AGA având loc în data de 20.03.2012 cu exercitarea dreptului de vot in mod favorabil din partea reclamantului.
Referitor la cel de-al doilea motiv de nulitate invocat, lipsa semnăturii reclamantului de pe Hotărârea AGA, tribunalul a apreciat ca, având in vedere ca Adunarea Generală a Asociaţilor din 20.03.2012 s-a ţinut la a doua convocare, aceasta poate să delibereze asupra punctelor de pe ordinea de zi a celei dintâi adunări, indiferent de cvorumul întrunit, luând hotărâri cu majoritate.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a declarat recurs B.F.R., prin care a solicitat modificarea în tot a Sentinţei civile nr.1199/19.02.20113, pronunţată de către Tribunalul Bucureşti, în dosarul nr.17668/3/2012, admiterea cererii de chemare în judecată şi respectiv constatarea nulităţii absolute a Hotărârii AGA nr. 1/20.03.2012 a SC P C R SRL şi în consecinţă anularea tuturor efectelor produse în baza acestei hotărâri şi repunerea societăţii în situaţia anterioară.
În motivarea cererii se menţionează că, prin acţiunea promovată nu a contestat nici cvorumul, nici dreptul majorităţii de a decide asupra ordinei de zi — aşa cum ar fi aceasta convocată – ci a contestat realitatea celor menţionate în AGA ca eveniment în sine.
Prin acţiunea promovată a chemat instanţa să analizeze legalitatea deciziei şi a actelor care au stat la baza ei şi să anuleze efectele acestei decizii, prin analizarea:
-realităţii faptelor şi coroborării conţinutului cu faptele prezentate,
-analizarea respectării condiţiilor de convocare cu privire la ordinea de zi (art. 195 alin 2 LSC),
-analizarea respectării condiţiilor de dezbate a subiectelor ordinei de zi în AGA: prezentarea şi dezbaterea(în faţa tuturor asociaţilor prezenţi, prin informarea tuturor asociaţilor prezenţi şi comunicându-le documentaţia necesară luării deciziei – aspecte ce ţin de substanţa dreptului la informare a asociatului;
-şi în sfârşit autenticitatea/sau lipsa semnăturii când aceasta este contestată de către părţi. O AGA prin care se pretinde nu doar că a fost prezent şi informat dar că a şi votat cu unanimitate şi se pretinde că a semnat-o, dar semnătura lipseşte.
Sentinţa civilă nr. 1199/19.02.2013, pronunţată de către Tribunalul Bucureşti, în dosarul nr. 17668/3/2012 este nelegală şi netemeinică.
Faţă de acest aspect, vă învederăm că soluţia legală, rezonabilă şi în sfârşit echitabilă îmbrăţişată de practica judiciară este constantă în ceea ce priveşte necesitatea ca ordinea de zi să cuprindă toate chestiunile ce urmează să facă obiectul dezbaterilor adunării. în mod explicit, problemele înscrise în ordinea de zi trebuind să fie precise şi determinate, putându-se completa/modifica cu acordul celor prezenţi şi numai prin vot.
Totodată, literatura de specialitate consacră că nulitatea convocării duce la nulitatea adoptării hotărârii, deoarece o adunare neconvocată în conformitate cu legea şi cu actul constitutiv nu poate avea puterea unei adunări învestite cu puterea legală de a delibera şi a adopta hotărâri care să producă efecte juridice şi să aibă forţa obligatorie pe care o are hotărârea unei adunări legal convocate şi constituite.
Or, schimbarea ordinii de zi care nu a fost votată (aşa cum am arătat la adunarea din 20 martie, 2012 nu s-a discutat nicio schimbare de sediu) nu poate fi apreciată ca legală şi validată de instanţă, sau prezumată de către instanţă. Instanţa nu poate valida lipsa schimbării ordinii de zi!
Schimbarea ordinii de zi trebuie dezbătută şi votată. Votul privind schimbarea ordinii de zi din toate cele cuprinse în convocare în unul singur „schimbarea sediului” dacă ar fi fost real trebuia să fie votată schimbarea această de ordine de zi şi votul consemnat chiar în hotărârea AGA. Ori, în cazul nostru este evident că ne aflăm în faţa unei hotărâri care nu are niciun element din realitate şi nici urmă de consideraţie pentru legalitate. Nu a exista un astfel de vot de schimbare a ordinii de zi în acest sens. La fel cum nu au existat nici dezbateri, nici vot, nici împuternicire…
P C R S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului formulat de recurentul reclamant ca neîntemeiat si menţinerea sentinţei civile nr. 1199/19.02.2013 pronunţata de către Tribunalul Bucureşti in dosarul nr. 17668/3/2012 ca legala si temeinica.
Verificând legalitatea şi temeinicia sentinţei pronunţate, Curtea a reţinut următoarele:
Atât prin cererea introductivă, cât şi prin motivarea recursului, reclamantul recurent a precizat că a solicitat constatarea nulităţii hotărârii AGA nr.1/20.03.2012 SC P C R SRL motivele de nulitate fiind reprezentate de lipsa convocării şi participării la AGA a asociatului R.B. şi lipsa semnăturii asociatului R.B. pe Hotărârea AGA nr. 1/20.03.2012
Potrivit înscrisurilor depuse la dosarul cauzei şi necontestate, Curtea constată că procedura de convocare a adunării generale a acţionarilor SC P C R SRL pentru data de 20.03.2013 nu a îndeplinit condiţiile imperative prevăzute de Legea nr.31/1990, astfel că acţiunea în anulare este întemeiată.
Potrivit art. 117 ind.1 (6) Legea nr.31/1990, „Convocarea va cuprinde locul şi data ţinerii adunării, precum şi ordinea de zi, cu menţionarea explicită a tuturor problemelor care vor face obiectul dezbaterilor adunării”, aceste cerinţe imperative fiind menite să asigure o participare a asociaţilor în deplină cunoştinţă a problemelor aflate pe ordinea de zi, pentru a participa la discuţiile şi votul care formează voinţa socială, fiind protejat totodată şi interesul societăţii pentru prevenirea unei practici neloiale, fraude sau abuzuri, care s-ar putea produce în cazul în care asociaţii ar fi neinformaţi asupra obiectului dezbaterilor.
Cu toate acestea, şi in aprecierea caracterul imperativ reglementat de disp. 117, legislaţia specială permite şi o derogare de la prevederile menţionate anterior, respectiv la art. 129 alin. 7, „nu pot fi adoptate hotărâri asupra unor puncte de pe ordinea de zi care nu au fost publicate în conformitate cu disp. art. 117 şi 117 ind.1 cu excepţia cazului în care toţi acţionarii au fost prezenţi sau reprezentaţi şi niciunul dintre aceştia nu s-a opus sau contestat această hotărâre”, dispoziţii aplicabile şi societăţilor cu răspundere limitată, potrivit art. 195 şi 196 Legea 31/1990.
Pentru a concluziona în acest sens, Curtea a luat în considerare şi faptul că prin actul constitutiv (file 38-46) asociaţii S.C. P C R S.R.L. nu au derogat în mod expres de la aceste dispoziţii, în ceea ce priveşte modalitatea de convocare a adunării.
În speţă, prin hotărârea A.G.A. nr.1/20.03.2012 a S.C. P C R S.R.L., înregistrată spre opozabilitate la ORC, asociaţii ar fi aprobat schimbarea sediului social al societăţii. Analizând menţiunile cuprinse în convocatorul din data de 20.02.2012, prin care a fost convocata, la sediul societăţii P C R, Adunarea Generală a Asociaţilor prima convocare pentru data de 06.03.201şi a doua convocare pentru data de 20.03.2012 (in cazul in care la prima convocare nu se întruneşte cvorumul necesar), situaţie care a şi fost incidentă, Curtea constată că nu a fost trecută pe ordinea de zi schimbarea sediului social al societăţii, ipoteză care conduce la aplicarea directă a disp. art. 129 alin.7. Or, având în vedere poziţia reclamantului recurent, care contestă hotărârea luată la data de 20.03.2013, precum şi faptul că schimbarea sediului nu a fost menţionată în ordinea de zi şi publicată, în condiţiile art.117, Curtea urmează a constata nelegalitatea hotărârii. Mai mult, în analiza temeiniciei cererii recurentului, Curtea urmează a constata că prima instanţă în mod nelegal a făcut aprecieri asupra legalităţii hotărârii atacate, în condiţiile în care procesul verbal al adunării generale a fost depus pentru prima dată în faţa instanţei de recurs. Sub acest aspect, Curtea reţine că valoarea probatorie a procesului verbal de şedinţă este un instrument probatoriu sui generis, sarcina probei asupra menţiunilor cuprinse în acesta fiind în sarcina intimatei, întrucât aceasta l-a invocat în apărarea sa. Or, în condiţiile în care aceasta nu a solicitat sau administrat nici un alt mijloc de probă, care să se coroboreze cu menţiunile din înscrisul precizat, raportat şi la poziţia procesuală a reclamantului recurent, Curtea constată că nu s-a făcut dovada prezenţei tuturor asociaţilor sau a opţiunii acestora asupra modificării ordinii de zi.
Sub alt aspect, Curtea a apreciat că încălcarea prevederilor art. 129 alin.7 din Legea nr.31/1990 se constituie într-un motiv de nulitate absolută a hotărârii astfel adoptate, întrucât respectarea formalităţilor referitoare la convocare se află în directă legătură cu asigurarea realizării drepturilor nepatrimoniale, care constau în dreptul la informare şi dreptul la vot.
Orice atingere adusă interesului social reprezintă o încălcare a pactului social încheiat între asociaţii societăţii comerciale, iar hotărârea adunării generale în care s-a concretizat manifestarea de voinţă este supusă riscului nulităţii.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp. art. 304 pct.9 C.proc. civ., Curtea a admis recursul şi a modificat sentinţa atacată în sensul că a admis cererea şi a dispus anularea hotărârii A.G.A. nr.1/20.03.2012 a S.C. P C R S.R.L.