Prin sentinţa civilă nr. 1080/16.11.2006 pronunţată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr. 2552/91/2006 au fost respinse ca neîntemeiate excepţiile necompetenţei materiale a instanţei, prescripţiei dreptului la acţiune şi excepţia calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiţiei.
A fost admisă acţiunea civilă privind conflictul de muncă intervenit între reclamanta P. E. şi pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Galaţi şi Tribunalul Vrancea.
Au fost obligaţi pârâţii să plătească reclamantei P. E. drepturile salariale reprezentând 30 % din îndemnizaţia de încadrare brută lunară pentru perioada noiembrie 2002 – aprilie 2004 şi 40 % pentru perioada mai 2004 – noiembrie 2004, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective precum şi înscrierea menţiunilor în carnetul de muncă.
Împotriva acestei sentinţei civile a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică , sub aspectul intervenirii prescripţiei dreptului la acţiune în termen de 3 ani care a început să curgă de la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă,respectiv 4.04.2002,aceasta reprezentând data săvârşirii faptei adică a discriminării;
Prin decizia civilă nr. 160/R/05.03.2007 a Curţii de Apel Galaţi, s-a admis recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIŢIEI, împotriva sentinţei civile nr. 1080/16.11.2006 pronunţată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr. 2552/91/2006.
S-a modificat în parte sentinţa civilă nr. 1080/16.11.2006 pronunţată de Tribunalul Vrancea şi în rejudecare:
S-a constatat ca fiind prescrise drepturile salariale solicitate de reclamanta P. E., pe perioada noiembrie 2002 – 15.10.2003 în forma actualizată cu indicele de inflaţie.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de recurs a reţinut următoarele:
Potrivit art. 3, 7 din Decretul nr. 167/1968, termenul general de prescripţie este de 3 ani şi începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune.
Şi prin dispoziţiile art. 283 alin. 1 lit. „c” Codul muncii, se prevede că cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.
Raportat la obiectul litigiului de faţă reprezentând despăgubiri cuvenite cu titlu de drepturi salariale reprezentând 30 % din îndemnizaţia de încadrare brută lunară conform Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 pe perioada noiembrie 2002 – aprilie 2004 şi 40 % pentru perioada mai 2004 – noiembrie 2004 din îndemnizaţia brută lunară, în baza Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 24/2004, sume actualizate cu indicele de inflaţie la data efectuării plăţii, dreptul la acţiune s-a născut la data de 11.04.2002 reprezentând data intrării în vigoare a Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 care a generat o situaţie de discriminare în ceea ce-i priveşte pe magistraţi.
Ca atare, adoptarea Hotărârii nr. 185/12.07.2005 de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării nu a avut ca efect naşterea dreptului la acţiune, ci doar constatarea existenţei discriminării odată cu adoptarea actului normativ în discuţie.
Cu această decizie s-a recomandat Ministerului Justiţiei iniţierea unui proiect de act normativ în vederea eliminării situaţiei de discriminare intervenită între magistraţi.
Prin urmare, recurentul a iniţiat un proiect de act normativ concretizat ulterior în Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, din expunerea motivelor actului normativ rezultând că s-a ţinut seama şi de Hotărârea nr. 185/22.07.2005 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.
Un asemenea demers înaintat de recurentul Ministerul Justiţiei nu reprezintă în mod necesar o recunoaştere a dreptului în sensul prevederilor art. 16 lit. „a” din Decretul nr. 167/1968 privind prescripţia extinctivă, reprezentând în fapt o aplicare a dispoziţiilor art. 19 indice 5 alin. 8 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 137/2000 privind promovarea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.
O atare concluzie se impune întrucât recunoaşterea la care se referă textul de lege presupune părăsirea de către debitor a faptei sale de împotrivire faţă de dreptul subiectiv corelativ şi trebuie să fie neîndoielnică.
