Prin cererea de chemare in judecata înregistrată la data de 28.11.2012 pe rolul Tribunalului Dolj reclamanta a solicitat instantei ca prin hotararea pe care o va pronunta, in contradictoriu cu paratii sa dispunea obligarea acestora la plata de stimulente prevăzute de art. 227, alin.4 din OG 92/2003 începând cu luna septembrie 2008 si pana la 31.12.2010, dobânda legala aferenta sumelor menţionate, începând cu luna septembrie 2008 si pana la data plaţii efective, includerea stimulentelor in salariul de baza al subsemnatei, in conformitate cu prevederile jart. 14. din Legea nr.285/2010, începând cu data de 01.01.2011 pana la 04.11.2011 când potrivit dispoziţiei nr. 20657/09.12.2011 au fost incluse in salariul reclamantei respectiv actualizarea sumelor conform indicelui de inflaţie.
În fapt, a arătat, in esenţă, că, membrii de sindicat care fac parte din compartimentul de specialitate cu atribuţii in administrarea creanţelor locale din cadrul Consiliului Local Craiova, sunt îndreptăţiţi, in temeiul art.227, alin. 4 din OG 92/2003 sa beneficieze de stimulentele prevăzute in actul normativ invocat, stimulente ce au fost acordate pana in luna septembrie 2008. De asemenea că, in baza deciziei Camerei Judeţene de Conturi Dolj, Primarul Municipiului Craiova a dispus încetarea acordării stimulentelor de către membrii de sindicat salariaţi ai compartimentului de specialitate, pana la aprobarea regulamentului de acordare a acestora de către Consiliul Local Craiova, insa aceste stimulente nu le-au mai fost plătite.
Totodată că Dispoziţia nr. 3234/12.09.2008 a fost anulată prin decizia Curtii de Apel Craiova.
In drept, au fost invocate dispoziţiile Legii 188/1999 republicata, raportat la prevederile art. 227, alin. 4 din OG 92/2003, art. 14, din Legea 285/2010.
În dovedire, a fost administrată proba cu inscrisuri.
Legal citată, intimata a depus întâmpinare .
Pe cale de excepţie a solicitat respingerea cererii de chemare in judecată ca inadmisibilă; a invocat totodată excepţia prescripţiei dreptului material la actiune, lipsa capacităţii de exerciţiu a drepturilor procedurale a Primăriei Municipiului Craiova şi Consiliul Local al municipiului Craiova respectiv lipsa calităţii procesuale pasive.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii de chemare in judecată ca fiind nefondată.
În fapt, a invederat, în esenţă, că reclamanta nu a îndeplinită procedura plângerii prealabile si doar in cazul in care ar fi fost nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau dacă nu ar fi primit niciun răspuns in termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), putea sesiza instanţa de contencios administrativ competenta, pentru a solicita anularea in tot sau in parte a actului, repararea pagubei cauzate si, eventual, reparaţii pentru daune morale.
De asemenea, că, în raport de dispoziţiile art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 dreptul material la actiune al reclamantei apare ca prescris.
Totodată că, in raport de dispoziţiile art. 21(1), art. 20 si 77 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată Primăria municipiului Craiova si Consiliul Local al municipiului Craiova nu au calitate procesuală şi pe cale de consecinţă solicităm instanţei respingerea cererii ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală.
Au mai arătat că nu au capacitate procesuală, neavând personalitate juridică.
Pe fondul cauzei, au invederat, in esentă, că, potrivit art. 227 din Ordonanţa Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările si completările ulterioare, Ministerul Economiei şi Finanţelor şi unităţile administrativ-teritoriale constituie lunar fonduri pentru acordarea de stimulente personalului din aparatul propriu al Ministerului Economiei şi Finanţelor şi al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi din unităţile subordonate, respectiv compartimentelor de specialitate cu atribuţii în administrarea creanţelor fiscale locale, după caz, prin reţinerea unei cote de 15% iar aprobarea acestora, in cazul unităţilor administrativ-teritoriale se face de către ordonatorul de credite, la propunerea conducătorului compartimentului de specialitate. Totodată, că scopul acestora este acela de a premia, stimula, recompensa suplimentar anumiţi angajaţi, fără a modifica drepturile salariale curente, ceea ce îi conferă ordonatorului principal de credite o largă posibilitate de apreciere cu privire la persoanele care urmează să le primească, iar acordarea stimulentelor tuturor angajaţilor şi în acelaşi cuantum contravine chiar scopului acordării acestora.
Au mai arătat că, nu există un drept la acordarea de stimulente conferit sau garantat prin vreun act normativ, legea recunoscând ordonatorilor de credite doar posibilitatea de a acorda stimulente, dacă sunt îndeplinite criteriile pentru repartizare stabilite prin norme interne aprobate prin hotărâre de consiliu local, cum este HCL nr. 70/2009 . De asemenea că, stimulentul financiar nu este un drept conferit de lege cu caracter absolut, inevitabil, nu se confundă cu salariul, el depinzând de o multitudine de factori: existenţa însăşi a unei sume (având în constituirea fondului de stimulente), obiectivele urmărite, calitatea activităţii desfăşurate de acesta (performanţe individuale), criterii de performanţă apreciate ca prioritare. Existenţa acestei game atât de largi de factori ce determină acordarea/neacordarea premiului îi conferă acestuia un caracter incert, imposibil de văzut, astfel încât nu putem vorbi de un drept – creanţă lichidă, exigibilă (cauza Kopecky c. Slovaciei, hotărârea din 7 ianuarie, Culegerea de hotărâri şi decizii 2004 – IX, paragraf 52, cauza Rafinăriile Stran şi Stratis c. Greciei, hotărârea din 9 decembrie 1994, Culegerea de hotărâri şi decizii nr.A 301-13, p. 84, paragraf 59).
De asemenea că, modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor salariaţi care participă în mod efectiv la desfăşurarea anumitor activităţi, nu constituie întotdeauna o norma cu caracter imperativ pentru toti salariaţii, cum este cazul în speţă a activităţii de administrare a creanţelor fiscale, ci ea este condiţionată de anumiţi factori care sunt identificaţi si apreciaţi de către ordonatorul de credite.
Din sumele obţinute şi identificate, conform art. 227 din O.G. nr. 92/2003, cu modificările şi completările ulterioare, se constituie un fond pentru stimularea personalului.
Astfel, reclamanta, pe lângă salariul lunar, poate primi din aceste fonduri sume suplimentare cu titlu de stimulente.
Aceste stimulente sunt concepute ca drepturi suplimentare care pot să fie sau nu acordate în funcţie de o serie de criterii pe care angajatorul le poate stabili ca prioritate.
Examinând cererea reclamantei prin prisma întregului material probator aflat la dosar şi a dispoziţiilor legale incidente în materie, veţi constata că acţiunea reclamantei nu este fondată.
Conform art. 227 din Ordonanţei Guvernului nr.92/2003, cu modificările şi completările ulterioare, aprobarea stimulentelor în cazul unităţilor administrativ-teritoriale se face de către ordonatorul de credite, la propunerea conducătorului compartimentului de specialitate, iar în art. 2 din H.C.L. nr. 70/2009 sunt enumerate criteriile în baza cărora vor li acordate aceste stimulente.
Pentru reclamantă nu există o propunere a conducătorului compartimentului de specialitate pentru ca primarul, în calitate de ordonator de credite să poată aproba aceste stimulente.
În consecinţă, acordarea stimulentelor în condiţiile art. 227 din Codul de procedură fiscală este atributul exclusiv al primarului , fiind singurul ce arc facultatea de a dispune acordarea sau nu a acestor stimulente si de a decide cu privire Ia persoanele ce pot avea acest beneficiu, instanţele de judecată fiind chemate sa constate numai îndeplinirea condiţiilor legale cu privire la acordarea acestora, insă numai după ce ordonatorul de credite decide acordarea acestora.
A mai arătat că, la nivelul anilor 2008-2010 în perioadele în care aceste stimulente nu s-au mai acordat, nu s-a constituit un fond de stimulente şi pe cale de consecinţă inexistenţa acestuia atrage imposibilitatea acordării stimulentelor iar pentru anul 2012 prevederile OG nr. 29/2011 alin. 4 – 11 ale art. 227 din Codul de procedură fiscală s-au abrogat, astfel încât procedura de constituire a fondului de stimulente şi acordarea acestora personalului ce desfăşoară activitatea de administrare a creanţelor fiscale nu se mai aplică.
In drept, s-au invocat dispoziţiile art. 115-118 c.pr.civilă.
Cererea de chemare în judecată este scutită de plata taxei judiciare de timbru si a timbrului judiciar
Soluţia instanţei de fond:
Prin sentinţa civilă nr. 6313/07.05.2013 pronunţată de Tribunalul Dolj a fost respinsă cererea de chemare in judecată.
Motivarea instanţei de fond:
Pentru a pronunţa această hotărârea Tribunalul Dolj a reţinut următoarele:
Întrucât reclamanta nu contesta vreun act administrativ ci doar solicită obligarea paratilor la plata de drepturi baneşti nu este necesara parcurgerea procedurii plângerii prealabile impusă de disp. Art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Sub aspectul excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului Local şi Primăriei Craiova a reţinut prima instanţă că, intrucât reclamanta este funcţionar public în cadrul Primăriei Craiova, Direcţia Impozite şi taxe iar Primarul, în calitate de ordonator de credite are competenţa de a aproba stimulentele ce se acordă în baza art.227 din OG 92/20013 legitimarea procesuală pasivă este justificată doar pârâtul Primarul municipiului Craiova, astfel că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului Local şi Primăriei Craiova va fi admisă şi respinsă în consecinţă acţiunea formulată împotriva acestora.
În privinţa excepţia prescripţiei în raport de disp. art 1, art. 3 şi 7 din Decretul 167/1958, dreptul la acţiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripţie dacă nu a fost exercitat într-un termen de 3 ani de la naşterea dreptului, iar potrivit alin. 4 al art. 6 din Noul Cod Civil, prescripţiile, decăderile şi uzucapiunile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit, astfel că, dreptul la acţiune al reclamantei pentru drepturile băneşti aferente perioadei septembrie 2008 – noiembrie 2009 este prescris.
Pe fondul cauzei, pe perioada decembrie 2009-decembrie 2010 a retinut că, in raport de dispoziţiile art.227 din OG 92/2003 fondul pentru acordarea stimulentelor se constituie lunar prin reţinerea unei cote de 15% din sumele reprezentând valoarea creanţelor fiscale stinse prin executarea silită.
A mai retinut prima instanţă că, stimulentele se acordă doar în situaţia stingerii creanţelor fiscale prin executarea silită indiferent de forma de executare, nu şi în situaţia în care după efectuarea unor acte de executare creanţa se stinge prin încasare (plată voluntară), astfel că, pentru constituirea acestui fond este mai întâi necesar să existe creanţe care pot fi avute în vedere şi utilizate la constituirea acestui fond de stimulente.
De asemenea că, textul de lege este imperativ în sensul obligării unităţilor administrativ teritoriale să constituie aceste fonduri, însă constituirea fondului se realizează în raport de existenţa sumelor precizate de art. 227 alin4 din OG nr.92/2003; ulterior constituirii acestui fond se aprobă acordarea stimulentelor prin intocmirea unui referat lunar de către conducătorul compartimentului de specialitate, prin care să se propună suma ce va fi acordată, în funcţie de cuantumul total al creanţelor încasate în luna precedentă în modul arătat de alin.4 art.227, referat ce trebuie aprobat de către ordonatorul de credite.
Totodată că, Consiliul Local Craiova a adoptat Regulamentul de constituire şi utilizare a fondului pentru acordarea stimulentelor prin HCL 70/2009 prin care a stabilit principalele criterii de repartizare pe salariaţi a stimulentelor iar in raport de acestea cererea reclamantei este nefondată.
De asemenea că, fondul pentru stimulente nu s-a putut constitui lunar, or, in în lipsa unui astfel de fond instanţa nu poate impune obligarea pârâtei la plata stimulentelor.
A mai reţinut prima instanţă că, normele incidente prevăd doar posibilitatea stimulării anumitor angajaţi care au obţinut performanţe deosebite, care au adus un aport suplimentar în realizarea sarcinilor de serviciu, conferind astfel doar o vocaţie iar nu un drept recunoscut reclamantei, de care aceasta ar beneficia în mod automat, pârâtul având prerogativă exclusivă de a stabili daca se impune ca activitatea reclamantei să fie recompensată. Totodată că, în lunile in care acest fond a fost constituit reclamanta a beneficiat de aceste stimulente.
Sub aspectul celui de-al doilea capăt de cerere, a reţinut, că la intrarea în vigoare a Legii nr. 285/2010 a fost emisă dispoziţia nr. 718/2011 prin care s-a dispus reîncadrarea reclamantei, începând cu 1 ianuarie 2011, pe noua funcţie, gradaţie şi grad prevăzute de legea-cadru, în raport cu funcţia, vechimea, gradul şi treapta avute de persoana reîncadrată la 31 decembrie 2010 (potrivit art. 4 din legea 285/2010); prin aceeaşi dispoziţie, fiind stabilit şi salariul de bază (deşi dispoziţia nu este depusă la dosar, la ea se face referire în dispoziţia 20657/2011).
Întrucât reclamanta nu a contestat acest act administrativ ce a produs efecte juridice, instanţa a concluzionat că acest capăt de cerere este nefundat.
Motive de recurs:
Împotriva acestei sentinţe s-a exercitat calea de atac a recursului de către recurenta reclamantă solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei în sensul admiterii cererii de chemare in judecată.
Dezvoltarea motivelor de recurs:
Recurenta pârâtă a învederat, în esenţă, că, recurente reclamantă, în calitate de funcţionar public în cadrul Primăriei Craiova a beneficiat de stimulentele prev. De art. 227 din OG nr. 92/2003 până în luna septembrie 2008 când s-a dispus incetarea acordării acestora până la aprobarea regulamentului de acordare a acestora de către Consiliul Local. Ulterior aprobării acestui regulament au fost acordate stimulente pentru perioada martie-iulie 2009.
Întrucât prin decizia nr. 893/2010 s-a anulat dispoziţia de incetare a acordării stimulentelor este indreptăţită la plata acestora şi pentru perioada octombrie 2008-februarie 2009, august 2009-decembrie 2010.
A mai arătat că, în raport de disp. art. 14 alin. 1 din Legea nr. 285/2010 se impune includerea in salariile de baza a drepturilor baneşti, norma având un caracter imperativ
Temeiul de drept: nu a fost indicat.
Probei: a solicita iar instanţa a încuviinţat proba cu înscrisuri, cele depuse la instanţa de fond.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar.
Deşi, legal citaţi intimaţii nu au depus întâmpinare şi nici nu s-au prezentat in instanţă pentru a formula eventuale apărări.
Considerentele instanţei de recurs în raport de motivele de recurs invocate şi de disp. art. 304 pct. 9 şi 304 ind. 1 C.p.c:
În fapt, recurenta reclamantă este salariata in cadrul Primăriei Municipiului Craiova( f. 6), beneficiind de stimulentele acordate in temeiul dispoziţiilor art. 227 din OG nr. 92/2003 până în luna septembrie 2008.
Susţinerea recurentei reclamanta că instanţa de fond a făcut o greşită interpretare a dispoziţiilor legale incidente in cauză, fiind astfel indreptăţită la plata stimulentelor şi pentru perioada octombrie 2008-februarie 2009, august 2009-decembrie 2010 nu poate fi reţinută de Curte, prima instanţă făcând o corectă interpretare şi aplicare in cauză a dispoziţiilor legale. Astfel, pentru perioada septembrie 2008 – noiembrie 2009 dreptul la acţiune al recurentei reclamante pentru drepturi băneşte apare ca prescris, cererea de chemare in judecată fiind promovată la data de 28.11.2012( f. 1 dosar fond), depăşind astfel termenul general de prescripţie de 3 ani reglementat de dispoziţiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958 incident in cauză în raport de disp. Art. 4 alin.6 NCC.
În privinţa perioadei decembrie- 2009- decembrie 2010, Curtea constată că, în mod corect prima instanţă a reţinut că, unitatea administrativ teritorială este cea care are competenţa exclusivă de a constitui un fond de stimulente şi de a recompense angajaţii în raport de îndeplinirea crtiteriilor stabilite prin Regulament.
Din analiza coroborată a dispoziţiile art. 24 si art. 227 din OG nr. 92/2003 se desprinde concluzia că, unitatea administrativ teritorială are obligaţia constituirii unui fond de stimulente condiţionat de existenţa sumelor prev. de art. 227 alin.4 din acelaşi act normative, lipsa acestor sume atrăgând inexistenţa obligaţiei unităţii administrativ teritoriale de a acorda stimulente, cum in mod corect a reţinut şi prima instanţă.
Tot in mod correct a reţinut prima instanţă, că acordarea acestor stimulente nu este un drept câştigat al recurentei reclamante, acordarea acestora făcându-se in raport de criteriile obiective stabilite prin HCL nr. 70/2009( f.88-121 dosar fond), singurul indriduit a stabili daca un angajat indeplineşte aceste criteii fiind angajatorul, cel dintâi putând eventual contesta dispoziţia angajatorului prin care nu i-au fost acordate aceste stimulente.
Asadar, lipsa sumelor de bani exonerează intimatul pârât de obligaţia de a stabili daca recurenta reclamantă indeplineşte criteriile stabilite prin regulamentul de constituire si utilizare a fondului pentru acordarea de stimulente, şi, implicit de obligaţia de a-I plăti sume cu acest titlu.
Sub aspectul includerii in salariul de bază a drepturilor baneşti reglementate de disp. Art. 14 din Legea nr. 285/2010, Curtea constată că, în mod corect prima instanţă a reţinut că, actul administrativ care stabileşte salariul recurentei reclamante nu a fost contestat, astfel că cererea acesteia de majorare a acestor drepturi peste ceeea ce acesta stabileşte apare nefondată.
Sub aspectul cheltuielilor de judecată, Curtea va lua act că recurenta reclamantă şi-a rezervat dreptul de a le solicita pe cale separată.
