Asupra recursului de faţă, constată că:
La data de 11.05.2010, reclamanta SC D P G SRL, a chemat în judecată Inspectoratul Teritorial de Muncă B, solicitând admiterea acţiunii şi să se dispună următoarele:
– anularea procesului verbal de control seria BV 0000027943 cu nr. 21373/19.11.20009 şi pe cale de consecinţă să se dispună anularea tuturor actelor administrative subsecvente ca acte accesorii;
– anularea şi înlăturarea tuturor efectelor actelor administrative subsecvente, respectiv a procesului–verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria 7103 nr. 1374/19.11.2009 şi a înştiinţării de plată nr. 21375/19.11.2009, potrivit principiului de drept” accesorium sequitur principalem”.
– să dispună repunerea părţilor în situaţia anterioară.
– suspendarea executării procesului verbal de control seria BV nr. 0000027943 cu nr. 21373/19.11.2009 şi a tuturor actelor administrative subsecvente până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acţiunii ce face obiectul prezentului dosar.
– înlocuirea măsurii amenzii contravenţionale cu măsura avertismentului, cu cheltuieli de judecată.
Acţiunea reclamantei a format obiectul dosarului nr. 4841/62/2010 a Tribunalului Braşov .
În acest dosar instanţa de recurs a pronunţat sentinţa civilă nr. 2264/CA/04.04.2012 (vol. III dosar fila 23-24 dosar Tribunal Braşov).
Prin această hotărâre instanţa de fond a dispus următoarele:
S-a admis în parte, cererea formulată de reclamanta SC D P G SRL în contradictoriu cu Inspectoratul Teritorial de Muncă B şi în consecinţă:
S-a dispus anularea actului administrativ procesul-verbal de control seria BV nr. 0000027943 cu nr. 21373/19.11.2009 emis de Inspectoratul Teritorial de Muncă al Judeţului B, cu excepţia punctului ultim de la fila 5 a anexei 1 privind restituirea carnetelor de muncă către foştii angajaţi. S-au respins restul pretenţiilor formulate.
În cauză reclamanta a renunţat la petitele 4 şi 5 din acţiune, instanţa ţinând cont de aceasta la pronunţarea hotărârii.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut în fapt şi în drept următoarele:
La data de 19.11.2009 Inspectoratul Teritorial de Muncă B a întocmit procesul verbal de control seria BV0000027943 nr. 21373/19.11.2009 în urma controlului tematic efectuat în domeniul relaţiilor de muncă şi în baza înscrisurilor pe care societatea reclamantă i le-a pus la dispoziţie în urma înştiinţărilor emise la data de 28.09.2009, 5.10., 9.10., 19.10.2009, 21.10.2009, 22.10.2009, 28.10.2009, 30.10., 10. 11. 2009, controlul desfăşurându-se în perioada 28.09.-19.11.2009.
La punctul 1 din procesul verbal de control s-a reţinut că din compararea rapoartelor de închidere zilnică cu codurile de pe casele de marcat precum şi cu contractele individuale de muncă pentru numiţii G F, M M V, P L nu s-au încheiat contracte individuale de muncă ceea ce contravine prevederilor art.16 al.1 Codul Muncii.
După cum rezultă din adresa aflată la fila 195, respectiv 196 dosar ( extras din Registrul General de Evidenţă a Salariaţilor Revisal ) numitul M M V este angajat cu începere din data de 1.05.2009 la SC S SRL, iar G F a fost angajat în perioada 20. 10.2008 – 1.12.2008 la SC R M. SRL în funcţia de ospătar.
După cum rezultă din adresa aflată la fila 4 vol. 3 dosar ( extras din Registrul General de Evidenţă a Salariaţilor Revisal) numita P L a fost angajata la SC S SRL începând cu 25.09.2008.
Conform contractelor de şcolarizare şi perfecţionare profesională aflate la filele 10 – 29, 242-262 vol. 2 dosar, o parte a angajaţilor societăţii s-au aflat în formare profesională conform programului stabilit în art.3 , 2 din contract.
Potrivit înscrisurilor aflate la filele 66 – 96 dosar o parte a angajaţilor societăţii au formulat cereri de concediu fără plată in perioada anului 2009 fiind de acord să revină din concediu la convocarea societăţii.
Potrivit adresei emisă de reclamantă la data de 5.01.2009 către SC B B SRL, aflată la fila 30 vol.2, s-a solicitat să se modifice codurile de pe casele de marcat pentru salariaţii care şi-au încetat activitatea pe numele noilor ospătari.
Conform declaraţiilor martorilor U C I şi C A C numita P L a plecat din societatea reclamantă prin demisie în august 2008, numitul M M V şi-a încetat activitatea în ianuarie 2009, iar G F la cca. 1-3 luni de la plecarea lui P, aceştia nemairevenind şi nemaiprestând muncă în societate.
De altfel, declaraţiile acestor martori se coroborează cu cererile privind încetarea activităţii şi actele de lichidare ale persoanelor respective.
Conform declaraţiilor aceloraşi martori codurile de la casele de marcat erau folosite şi de alţi angajaţi neputând fi blocate sau schimbate decât de personal specializat. Martorii au mai arătat că în societate existau şi persoane în formare profesională în perioada 2008 – 2009.
Cu privire la persoanele menţionate în rapoartele de închidere zilnică, aflate în concediu fără plată, respectiv şcolarizare nu s-au verificat aceste înscrisuri, în procesul verbal nefăcându-se referire la formarea profesională la nivel de firmă.
În raport de starea de fapt reţinută mai sus sunt întemeiate apărările reclamantei privind încălcarea dispoziţiilor art. 19 lit. k din Legea nr. 108/1999, având în vedere că efectuarea oricărui control are ca scop aflarea adevărului în concordanţă cu realitatea, în speţă realizându-se o incompleta cercetare administrativă ceea ce a dus la stabilirea unei situaţii de fapt ce nu corespunde realităţii.
Cu privire la restituirea carnetelor de muncă către foştii angajaţi, cum în cauză nu s-a făcut dovada restituirii în totalitate a acestora se va respinge ca nefondată această apărare, menţinându-se parţial procesul verbal , respectiv punctul ultim de la fila 5 anexa 1.
Pentru toate considerentele arătate, apreciind că sunt întrunite condiţiile art.1, 8 din Legea nr. 554/2004, s-a admis acţiunea formulată de reclamantă potrivit celor din dispozitiv şi s-au respins ca neîntemeiate restul pretenţiilor.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Inspectoratul Teritorial de Muncă criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie solicitând admiterea recursului şi modificarea sentinţei atacate în parte, în sensul respingerii acţiunii şi menţinerii procesului verbal de control emis de pârâtă.
În dezvoltarea criticilor de recurs se aduc următoarele argumente de nelegalitate şi netemeinicie a sentinţei civile atacate.
In fapt, în data de 19.11.2009, s-a încheiat Procesului verbal de control seria BV nr. 0000027943 prin care s-a dispus în sarcina reclamantei remedierea unor deficienţe constatate cu ocazia efectuării unui control la societatea reclamantă specific privind respectarea legislaţiei muncii în domeniul relaţiilor de muncă.
Cu această ocazie s-a încheiat şi Procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr. 21574/19.11.2009, întrucât s-a constatat că unele încălcări ale legislaţiei constituie contravenţii, iar acest act administrativ a fost contestat la instanţa competentă.
In urma verificării acestor documente s-a constatat faptul că pentru trei persoane care au prestat activitate in cadrul societăţii, contractele individuale de munca nu au fost încheiate, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 16 alin. 1 din Codul Muncii. Este vorba despre următoarele persoane:
G F – care a prestat activitate în perioada 03.01.2009-06.07.2009 fără să aibă încheiat un contract individual de muncă, conform art. 16 alin. 1 din Codul Muncii;
M M V – care a prestat activitate in perioada 01.02.2009 -15.10.2009 fără să aibă încheiat un contract individual de muncă, conform art. 16 alin. 1 din Codul Muncii;
P L – care a prestat activitate în perioada 07.02.2009-04.07.2009 fără să aibă încheiat un contract individual de munca, conform art. 16 alin. 1 din Codul Muncii.
Cu privire la cele trei persoane menţionate mai sus, angajatorul nu a prezentat la control contractele individuale de munca, nefăcând dovada existentei acestora. Lipsa formei scrise atrage sancţionarea contravenţionala a angajatorului. Contractul individual de munca se încheie prin consimţământul celor doua părţi, consimţământ ce este necesar sa fie exteriorizat. Legiuitorul prevede expres ca forma contractului individual de munca trebuie sa fie forma scrisa.
S-a constatat astfel că societatea controlată, în calitate de angajator, nu a încheiat în forma scrisă contracte individuale de muncă, cu respectarea prevederilor art. 16 alin. 1 din Codul Muncii, persoanele menţionate mai sus şi care au prestat activitate pentru acest angajator.
Prima instanţă nu a ţinut seama de aceste aspecte, considerând că dacă susnumiţii au lucrat sau lucrau în acea perioadă pentru alte societăţi, astfel că nu puteau presta activitate şi pentru reclamantă, prezumţie falsă şi nedovedită prin nici un mijloc de probă.
Pentru aceste considerente a solicitat să se înlăture declaraţiile numiţilor U C I şi C A C date în faţa instanţei de fond şi reconsiderând probele, să se dispună modificarea sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii şi respectiv a menţinerii procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei.
Conform Codului Muncii, salariul se plăteşte în bani cel puţin o data pe luna, la data stabilită în contractul individual de munca, în contractul colectiv de munca aplicabil sau în regulamentul intern, după caz (art.161 alin. 1 Codul Muncii). Plata salariului, aspect fundamental al relaţiei de munca, se dovedeşte prin semnarea statelor de plata, precum şi prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plăţii către salariatul îndreptăţit (art. 163 alin. 1 Codul Muncii).
Recurenta a susţinut că angajatorul nu a făcut dovada achitării drepturilor salariale către toţi salariaţii având în vedere că, salariul reprezintă preţul muncii prestate, exprimat în bani. El constituie contraprestaţia pentru munca efectuată de salariat.
In conformitate cu dispoziţiile art. 1 din Convenţia nr. 95 din anul 1949 asupra protecţiei salariului a Organizaţiei Internaţionale a Muncii, salariul reprezintă suma de bani data de patron salariatului, in temeiul unui contract individual de munca pentru munca efectuata ori pentru serviciile Îndeplinite. Pentru munca prestata fiecare persoana are dreptul la un salariu in bani, convenit la încheierea contractului.
Dreptul la salariu, corolarul dreptului la munca, constituie o prerogativă fundamentală a individului, afirmată în mod solemn de declaraţia universala a drepturilor omului, care prevede că oricine munceşte are dreptul la un salariu echitabil şi suficient care să îi asigure lui şi familiei sale, o existenta conformă cu demnitatea umană (art. 23 alin. 3).
Obligaţia persoanelor juridice care angajează personal salarizat cu contract individual de muncă de a garanta în plata un salariu brut lunar cel puţin egal cu nivelul salariului de baza minim brut pe ţară este prevăzută expres în art. 159-160 din Codul Muncii. Aceasta dispoziţie se aplică în cazul când salariatul este prezent la lucru, în cadrul programului.
La control s-a constatat faptul că petenta a încheiat contracte individuale de muncă cu salariaţii societăţii, contracte cu normă întreagă de 8 ore/zi, 40 de ore/săptămână.
De asemenea, au fost prezentate la control rapoartele fiscale de închidere zilnică, din care rezultă faptul că o parte din salariaţi au prestat activitate, deşi în pontajele societăţii sunt evidenţiaţi ca fiind în concedii fără plată.
Se menţionează faptul că evidenţa orelor de muncă prestate de către salariaţi a fost întocmită pe baza cererilor de concediu fără plată formulate de către salariaţi şi aprobate de către angajator, fără să fie evidenţiate orele efectiv lucrate de salariaţi, având în vedere că în fapt, aceştia au prestat activitate.
Din statele de plată prezentate s-a constatat faptul că salariul realizat de către salariaţi este de 0 lei este în condiţiile în care acesta a realizat cel puţin norma de lucru de 8 ore/zi.
Rezultă faptul că angajatorul nu a garantat în plată un salariu lunar cel puţin egal cu salariul de baza minim brut pe ţara, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1051/2008, nerespectând astfel dispoziţiile privind garantarea în plată a salariului minim brut pe ţară.
Aceste aspecte nu au fost verificate de către instanţa de fond, considerând în mod inexplicabil că nu trebuie verificate înscrisurile privind concediul fără plată.
În drept, recurenta a solicitat aplicarea prevederilor art. 304/1 Cod procedură civilă.
Recursul a fost formulat în termen legal, timbrat (fila 15 dosar recurs).
Faţă de recursul formulat în cauză, intimata SC D P G SRL B a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat pentru argumentele expuse în întâmpinarea depusă la dosar la fila 12.
În cauză recurenta a depus în susţinerea recursului copia procesului verbal de control seria BV -8338 în două exemplare semnat de inspectorul ITM şi de reclamanta SC D P G SRL B.
Curtea, examinând actele şi lucrările dosarului, sentinţa civilă atacată nr. 2264/CA/04.04.2012 a Tribunalului Braşov prin prisma criticilor de recurs raportat la prevederile legale aplicabile în speţă şi văzând dispoziţiile art. 304/1 Cod procedură civilă, constată recursul declarat în cauză ca nefondat pentru următoarele considerente.
Din verificarea întregului probatoriu administrat în cauză, cuprinse în volumul I –III din dosarul Tribunalului Braşov raportat la obiectul acţiunii reclamantei, acela de anulare a procesului verbal de control seria BV 0000027943 cu nr. 21373/19.11.20009 întocmit de pârâta ITM B înlăturarea tuturor efectelor actelor administrative şi repunerea părţilor în situaţia anterioară faţă de argumentele reţinute de instanţa de fond pentru a pronunţa această hotărâre, raportat la prevederile Legii nr. 554/2004 şi văzând dispoziţiile Legii nr. 108/1999 se constată că în fapt şi în drept instanţa de fond a apreciat şi reţinut corect situaţia de fapt şi de drept dedusă judecăţii şi în mod corect a admis doar în parte acţiunea reclamantei.
În ceea ce priveşte criticile de recurs instanţa reţine următoarele:
În fapt, recurenta a criticat sentinţa Tribunalului Braşov pentru următoarele aspecte: Încălcarea prevederilor legale aplicabile privind încheierea contractelor individuale de muncă, plata drepturilor salariale, neanalizarea de către instanţa de fond a tuturor aspectelor invocate în apărare de pârâtă şi a tuturor probelor de la dosar.
Însă, în concret recurenta nu a indicat nici un temei de drept pentru admiterea recursului prevăzut de art. 304 Cod procedură civilă, doar a solicitat aplicarea de instanţa de recurs a prevederilor art. 304/1 Cod procedură civilă.
Ca atare, instanţa de recurs va ţine cont de întregul probatoriu de la dosar şi de aspectele de nelegalitate ale hotărârii atacate invocate de pârâtă în recursul declarat.
Faţă de aspectele criticate, reţinute mai sus raportat la prevederile legale şi la actele depuse la dosar de ambele părţi, rezultă că, instanţa de fond nu a ţinut cont că S.C. D P G S.R.L. nu a prezentat contract de muncă pentru cei 3 angajaţi menţionaţi în procesul verbal de control; că instanţa şi-a bazat afirmaţiile doar pe depoziţia celor 2 martori care nu aveau de unde să cunoască raporturile juridice dintre părţi; că menţiunea cu privire la folosirea codurilor de către orice persoană trebuie respinsă; angajatorul nu a făcut dovada plăţii salariului către toţi salariaţii pentru munca prestată; că obligaţia persoanelor juridice este aceea de a garanta în plată un salariu brut pe lună, că petenta a încheiat contracte individuale de muncă cu salariaţii, că din rapoartele fiscală de închidere zilnică rezultă că o parte din salariaţi au prestat activitate deşi se aflau în concediu fără plată; că nu au fost evidenţiate orele lucrate.
Astfel, cum a mai arătat, organul de control îşi fundamentează actul de control, măsurile dispuse şi sancţiunile impuse societăţii cu privire la cei trei salariaţi raportat la menţiunile de pe casele de marcat.
Nu există nici o dovadă sau martori şi nici organul de control nu arată că aceste trei persoane au fost găsite la locul de muncă.
A arătat cu martori şi înscrisuri (respectiv adresa de la firma care gestionează casele de marcat, cererile de demisie şi relaţii despre noul loc de muncă al acestor trei foşti angajaţi) că numele acestor trei salariaţi au rămas pur şi simplu pe casa de marcat întrucât nu se făcuse încă înlocuirea numelor acestora de către această firmă.
În ceea ce priveşte depoziţia martorilor audiaţi în cauză solicită a se avea în vedere că unul este ospătar şi că a lucrat în perioada analizată de către organul de control, iar celălalt angajat se ocupa cu supravegherea şi chiar angajarea salariaţilor viitori ai societăţii astfel că erau în măsura suficientă a proba cele cerute de către instanţă.
Faţă de menţiunile din procesul verbal potrivit cărora S.C. D P G S.R.L. trebuia să facă plata salariaţilor la un salariu garantat de lege, urmează a se avea în vedere faptul că pentru cele trei persoane menţionate în actul de control nu se pune problema că aceştia nu au fost angajaţii societăţii pe perioada solicitată a fiind plătiţi la un salariu garantat de către ITM – Braşov, iar în ceea ce priveşte „restul salariaţilor”, se solicită a se observa că organul de control nu a nominalizat care ar fi ceilalţi alţi presupuşi salariaţi pentru care ar trebui să facă plata şi pentru ce perioadă şi pentru ce salariu.
Neexistând în mod concret un indiciu de determinare a obiectivelor impuse de către organul de control în sarcina S.C. D P G S.R.L. este evident că fapta nu există, iar măsura dispusă de organul de control este luată abuziv.
În ceea ce priveşte afirmaţiile recurentei potrivit cărora S.C. D P G S.R.L. ar fi încheiat contracte individuale de muncă cu salariaţii, se reţine că din rapoartele fiscale de închidere zilnică rezultă că o parte din salariaţi au prestat activitate, deşi se aflau în concediu fără plată, şi că nu au fost evidenţiate orele lucrate de aceştia.
Ori, aceste aspecte, critici formulate de recurentă sunt în contradicţie cu actele de la dosar, fapt ce conduce la ideea că la data efectuării controlului asupra unor aspecte legale pârâta a refuzat să cerceteze în fapt şi în drept aspectele menţionate în procesul verbal de constatare şi în toate înscrisurile depuse de reclamantă la organul de control cu ocazia controlului şi raportat la obiecţiunile reclamantei menţionate pe actul de control.
În cauză se impune a se face distincţie între cele două categorii de salariaţi care au făcut analiza organelor de control şi raporturile lor juridice cu societatea.
Ca atare, este vorba despre categoria salariaţilor angajaţi şi care prestează muncă şi categoria salariaţilor aflaţi în concediu fără plată, în şcolarizare şi care desfăşoară activitatea de practică la unităţile de specific ale angajatorului.
În legătură cu aceste aspecte criticate de pârâtă prin recursul formulat instanţa de recurs constată că în fapt şi în drept aceste chestiuni au fost analizate de instanţa de fond în mod corect prin hotărârea dată.
Ca atare, aspectele criticate în recurs nu se confirmă din probele dosarului şi vor fi înlăturate ca neîntemeiate şi nelegale.
În concluzie, faţă de considerentele de fapt şi de drept expuse, se vor înlătura toate criticile de recurs.
În consecinţă se constată recursul ca nefondat şi în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă de va respinge.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia nr. 2070/17.04.2013, dosar nr. 4841/62/2010, redactat – judecător I.M.
