R O M Â N I A
TRIBUNALUL BUCUREŞTI Dosar nr. 22833/3/2011
SECŢIA A VI -A CIVILĂ
SENTINŢA CIVILĂ NR. 18997
Şedinţa publică de la 10.12.2012
Tribunalul constituit din :
PREŞEDINTE : M A M
GREFIER : M M D
Pe rol se află judecarea cauzei privind pe reclamanta SC A S SRL în contradictoriu cu SC A L IFN SA.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 26.11.2012, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când tribunalul, pentru a da posibilitatea reclamantei să depună note scrise a amânat pronunţarea la 3.12.2012, apoi la 10.12.2012, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti la data de 15 iunie 2010 sub nr. 27382/299/2010, reclamanta SC A S SRL a solicitat în contradictoriu cu SC A L IFN SA ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată pârâta să “remedieze“ datele furnizate la Centrala Riscurilor Bancare din care rezultă că în lunile decembrie 2009 – februarie 2010 reclamanta figura cu debite restante, şi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare a susţinut că la data de 22.09.2009 a încheiat cu pârâta contractul de leasing nr. 090922AA56, care prevede achitarea a 36 de rate, că la momentul încheierii contractului a depus 36 de ordine de plată emise în alb, pe care pârâta urma să le completeze şi să le depună la bancă. A susţinut că în lunile decembrie 2009, ianuarie 2010 şi februarie 2010 pârâta nu a făcut acest lucru, şi nici nu a înştiinţat societatea despre necesitatea de a achita sumele respective, situaţia fiind clarificată după discuţiile telefonice din ianuarie 2010.
A precizat că prin transmiterea acestor date i s-a cauzat un prejudiciu, constând în reducerea finanţării la linia de credit de la valoarea de 2.500.000 la suma de 1.150.000, apreciindu-se că a crescut riscul bancar; de asemenea, I s-a redus credibilitatea faţă de clienţi şi furnizori.
În drept cererea nu a fost întemeiată.
În baza art. 242 alin. 2 cod proc.civilă a solicitat judecarea cauzei şi în lipsă.
Prin întâmpinare (f.30-33) pârâta a invocat excepţia necompetenţei generale şi materiale a judecatoriei. Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată deoarece, în opinia sa, biletele la ordin reprezintă mijloace de garantare a plăţii ratelor de leasing, iar maniera lor de utilizare este lipsită de relevanţă.
Prin sentinţa civilă nr. 2819/2011, Judecătoria a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti .
Pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a VI, cauza a fost înregistrată sub nr. 22833/3/2011.
A fost administrată proba cu înscrisuri.
Verificând materialul probator administrat, tribunalul reţine:
între părţi s-a încheiat contractul de leasing financiar nr. 090922AA56/22.09.2009, reclamanta având calitatea de utilizator, iar pârâta de finanţator.
Potrivit art. 4.1 din contract, ratele de leasing sunt scadente şi vor fi plătite potrivit programului ce reprezintă anexa nr. 1 la contract, iar art. 4.3, reclamanta are obligaţia de a plată la data scadentă a fiecărei rate. Totodată, potrivit art. 4.2 din contract, ratele de leasing şi valoarea reziduală vor fi reprezentate de bilete la ordin având scadenţa menţionată în anexa nr. 1, emise de reclamantă în favoarea finanţatorului şi plătibile la banca utilizatorului.
În executarea dispoziţiilor Regulamentului BNR nr. 4/2004, pârâta a comunicat Centralei Riscurilor Bancare că reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţiile de plată a ratelor de leasing pentru decembrie 2009 – februarie 2010.
Reclamanta apreciază că această raportare este eronată deoarece întârzierea la plată nu aparţine reclamantei, ci pârâtei care nu s-a folosit de biletele la ordin predate la data încheierii contractului.
Cum înscrierea reclamantei în Centrala Riscurilor Bancare a fost fundamentat pe dispoziţiile Regulamentului BNR nr. 4/2004 se impune cercetarea condiţiilor de înscriere şi corectare a informaţiei.
Potrivit art. 10 din acest act normativ, înscrierea în Registrul central al creditelor poate fi efectuată dacă informaţia de risc bancar transmisă de către o persoană declarantă îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii de validare:
a) respectă standardele de conţinut şi modul de completare a formularelor prevăzute în prezentul regulament;
b) este în concordanţă, conform criteriilor stabilite de Centrala Riscurilor Bancare în acest sens, cu informaţia de risc bancar cuprinsă în raportările anterioare.
Totodată, art. 21 prevede că înlocuirea informaţiei de risc bancar transmise, care nu a îndeplinit cel puţin una dintre condiţiile prevăzute la art. 10 alin. (1), şi completarea informaţiei de risc bancar transmise se pot face în perioada de raportare (prin retransmisie) prin utilizarea formularelor F2 A, F2 B şi F3 A:
a) ca urmare a sesizării de către Centrala Riscurilor Bancare a erorilor, aceasta va transmite persoanei declarante, în cel mult o zi bancară de la data primirii oricărei raportări, formularul “Lista erorilor privind informaţia de risc bancar” (F7). Conţinutul acestui formular şi modul de completare sunt prezentate în anexa nr. 7;
b) ca urmare a sesizării de către persoana declarantă a erorilor şi omisiunilor proprii.
În cazul în care persoana declarantă sesizează erori în informaţia de risc bancar transmisă în cadrul perioadei de raportare, aceasta este obligată să transmită la Centrala Riscurilor Bancare, în această perioadă, informaţia de risc bancar corectată. Corectarea acestor erori se poate efectua şi prin utilizarea formularului “Sesizare de corecţie”.
De asemenea, în ipoteza în care persoana declarantă nu efectuează corecţiile în perioada de raportare, Centrala Riscurilor Bancare va înscrie în Registrul central al creditelor numai informaţia de risc bancar care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 10 alin. (1) şi va completa pe baza datelor anterioare informaţia de risc bancar omisă.
Reclamanta nu a indicat în mod expres care din condiţiile prevăzute de art. 10 din Regulament nu a fost îndeplinită, dar susţine că nu se afla în situaţia de risc bancar deoarece dispunea de resurse financiare, aşa cum rezultă din adresa nr. 1206/2011 emisă de Volksbank. Prin urmare, reclamanta susţine că nu îndeplinea condiţia de a fi raportată, în sensul art. 3 din regulament.
Posibilitatea pârâtei de a introduce biletele la ordin pentru plata ratelor de leasing nu înlătură obligaţia reclamantei de a achita ratele de leasing.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta susţine că pârâta avea obligaţia ca la fiecare rata scadentă să depună în banca biletele la ordin.
În opinia instanţei, pârâta avea posibilitatea executării biletelor la ordin, dar nu şi-a asumat obligaţia descrisă de reclamantă în sensul de a introduce la plată biletul la ordin la data scadenţei obligaţiei.
Următoarele clauze contractuale îndreptăţesc instanţa să afirme cele sus precizate:
Art.4.3: „utilizatorul are obligaţia de plată la data scadentă a fiecărei rate sau a oricărei alte sume de plată;
Art. 4.6 „dacă utilizatorul remite plata integrală a ratei cu cel puţin 15 zile înainte de scadenţă, atunci biletul la ordin referitor la aceasta devine nul;
Art.4.8 utilizatorul se angajează să îndeplinească toate obligaţiile de plată la timp”.
Art.5.1 „factura fiscală aferentă oricărei obligaţii se va emite la data scadenţei sau la data plăţii integrale sau parţiale., pentru întreaga sumă datorată, la cursul de vânzare EUR al ABN AMRO BANK din ziua scadenţei sau plăţii efectuate.”
Art. 5.3 „sumele plătite de utilizator vor fi alocate în ordinea scadenţei”
Art.5.4 „orice plată făcută în alt cont decât cele menţionate pe factura pro forma va fi considerată nulă şi neavenită” .
Aşadar, art. 5.3 şi 5.4 din contract prevăd în mod explicit că obligaţia de plată a ratelor de leasing incumbă utilizatorului.
Evaluarea riscului bancar s–a efectuat de pârâtă ca urmare a întârzierilor la plată înregistrate de reclamantă pe perioada decembrie 2009 – februarie 2010, fapt recunoscut de reclamanta prin cererea de chemare în judecată („ în luna ianuarie 2010, în urma unei convorbiri telefonice purtate cu reprezentanţii pârâtei am aflat că biletele la ordin nu au fost depuse la banca. Ulterior convorbirii am efectuat plata”).
Informaţia de risc bancar este informaţia care se raportează de către instituţiile de credit, se prelucrează şi se difuzează de Centrala Riscurilor Bancare; informaţia de risc bancar cuprinde datele de identificare a unui debitor, persoană fizică sau persoană juridică nonbancară, şi operaţiunile în lei şi în valută prin care instituţiile de credit se expun la risc faţă de acel debitor.
În cauză, această informaţie nu a fost transmisă în mod eronat de către pârâtă astfel încât să poată fi rectificată în concordanţă cu capitolul III din regulament. Banca nu trebuia să analizeze solvabilitatea reclamantei şi nici dacă exista disponibil în conturile deschise la diverse instituţii bancare, ci doar dacă îşi execută sau nu obligaţia de plată a ratelor la scadenţă.
Prin urmare, pentru ca instanţa să dispună obligarea pârâtei să transmită la Centrala Riscurilor Bancare, informaţia de risc bancar corectată se impunea să se dovedească, de către reclamantă, îndeplinirea obligaţiilor de plată a ratelor de leasing aferente lunilor decembrie 2009, ianuarie 2010 şi februarie 2010, la scadenţă. O asemenea dovadă nu există.
Faţă de considerentele expuse, cererea va fi respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂŞTE:
Respinge cererea formulată de reclamanta S.C. A S S.R.L. cu sediul in Pascani, Judeţ Iaşi împotriva pârâtei S.C. A L IFN S.A cu sediul in Bucureşti, cu sediul ales la sediul SCPA Petrescu Serban & Asociaţii, ca neîntemeiată.
Cu apel în 15 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţa publică azi, 10.12.2012.
PRESEDINTE GREFIER
