Nejudecarea cauzei conform investirii. Consecinţe


Nejudecarea cauzei conform investirii. Consecinţe

Decizia  nr.668/20.11.2006

Curtea de Apel Iaşi a admis recursurile formulate de A.I.L. lichidator judiciar al S.C. „ENERGIE TERMICĂ” S.A. Negreşti şi Consiliul Local Negreşti împotriva sentinţei civile nr. 204/F/21.06.2006 a Tribunalului Vaslui-judecător sindic. S-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, conform investirii la aceeaşi instanţă.

S-a reţinut că, într-adevăr, prin acţiunea introductivă A.I.L., lichidator  judiciar al S.C. „ENERGIE TERMICĂ” Negreşti a solicitat anularea H.C.L. Negreşti nr. 32/24 august 2004 de diminuare a capitalului  social de 529.079.050 lei şi cu numărul de acţiuni  corespunzător valorii  reprezentând imobile, conform anexei, iar judecătorul sindic s-a pronunţat asupra conţinutului hotărârii, fără  a se pronunţa cu privire la anulare. De altfel, nici nu putea judecătorul sindic să se pronunţe asupra anulării  hotărârii, deoarece nu este  competent material, competenţa revenind  instanţei de contencios.

Nepronunţându-se asupra ceea ce s-a cerut, atrage nulitatea hotărârii  pronunţată conform art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă ca efect al incidenţei art. 304 pct. 3, 5 şi 6 Cod procedură civilă.

Pentru considerentele expuse în precedent s-a admis  recursul, s-a  casat sentinţa recurată şi s-a  trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Vaslui  pentru a o soluţiona conform  investirii de către instanţa competentă  material.

Cu ocazia rejudecării, vor fi  avute în vedere şi celelalte motive  subsecvente, invocate de  recurente, privind calitatea procesuală a Consiliului Local Negreşti, prescrierea dreptului la acţiune şi aspectele  referitoare la fondul  pricinii, prin administrarea tuturor probelor  necesare.