Contestaţii împotriva hotărârii Consiliului Local L prin care s-a stabilit impozitul pe clădiri datorat de persoanele juridice.
Sentinţa civilă 367 din 7 martie 2006 , Tribunalul Teleorman , completul specializat în Contencios administrativ şi fiscal.
Prin contestaţia înregistrată la Tribunalul Teleorman la data de 31 ianuarie 2006, contestatoarea Societatea Comercială Romtelecom – S.A. – Direcţia Telecomunicaţii Dolj, cu sediul în Craiova, strada N. Plopsor, nr. 4, a solicitat anularea parţială a hotărârii Consiliului nr. 22/26.08.2005 emisă de intimatul Consiliul Local al comunei Liţa, judeţul Teleorman.
În motivarea contestaţiei, se arată că prin stabilirea unei cote de 1,2% ca impozit pe clădiri aparţinând persoanelor juridice, s-au încălcat prevederile fiscale în vigoare.
Potrivit art. 253 Cod fiscal, limitele minime şi maxime ale acestei categorii de impozit sunt de 0,5%-1%.
Precizează contestatoarea că în conformitate cu prevederile art.287 din codul fiscal, consiliile locale pot modifica anual taxele şi impozitele , dar numai în termenul prevăzut la art. 288, adică în 48 ore lucrătoare de la data publicării în monitorul oficial a hotărârii de guvern privind indexările pentru anul viitor.
Urmare intrării în vigoare a legii nr. 494/2004 privind aprobarea O.G. nr. 83/2004 pentru modificarea şi completarea legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, art. 287, majorarea impozitelor şi taxele locale , fără discriminare între categoriile de contribuabili , în termenul prevăzut de art. 288 alin. 1, în funcţie de condiţiile specifice zonei, cu excepţia taxelor prevăzute la art. 263 alin. 4 şi 5 şi la art. 295 alin. 11 lit. b-d.
Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă ca peste nivelul etalon al impozitelor şi taxelor locale prevăzute de art. 253 cod fiscal, legiuitorul a reglementat posibilitatea consiliilor locale să majoreze aceste impozite şi taxe , cu excepţia taxelor prevăzute de articolele precizate.
Prin urmare , nu se pune problema ca disp. Art. 287 Codul fiscal trebuie să producă efecte exclusiv între circuitele prevăzute de art. 253 din Cod.
Codul fiscal, în forma sa actuală nu a mai stabilit o marjă de majorare , însă aceasta nu poate constitui temei pentru interpretarea pe care o da reclamanta art. 287 cod fiscal, întrucât cap. XII priveşte majorarea impozitelor şi taxelor locale. Prin folosirea sintagmei peste nivelul impozitelor şi taxelor locale prevăzute de art. 253, nu se poate ajunge la concluzia că este interzisă depăşirea nivelului de 1%.
Prin urmare, rezultă că prin stabilitatea cotei de impozitare pe clădiri în procent de 1,5%, pârâtul nu a nesocotit prevederile legale, cu atât mai mult în cauza de faţă nu se regăsesc excepţiile prevăzute de art. 263 alin. 3,4,5 şi art. 295 alin. 11 lit. b-d din Codul fiscal.
