INSOLVENŢĂ : Intrarea societăţii debitor în procedură simplificată de faliment, la cererea administratorului judiciar. Incidenţa dispoziţiilor art.107 alin.1 lit.D) din Legea nr.85/2006
1.) – Obiectul cererii
Prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr. 6826/114/2012 din 15.11.2012, creditorul Direcţia Generală a Finanţelor Publice judeţ Buzău ( DGFP Buzău ) a solicitat : a) – deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva debitorului SC A.S.P. SRL /Pogoanele în vederea recuperării unei creanţe bugetare în sumă de 86.522 lei , b) – desemnarea unui administrator judiciar , şi c) – antrenarea răspunderii administratorului statutar.
2.) – Motivarea cererii
2.1.) – În fapt : creditorul a susţinut că societatea datorează bugetului general consolidat al statului suma de 86.522 lei reprezentând tva , impozit venit salarii , amenzi , impozit pe profit , cas angajator , cas asiguraţi , accidente şi boli profesionale , şomaj angajator şi şomaj asiguraţi , fond garantare , sănătate angajator , sănătate asiguraţi , concedii şi indemnizaţii , conform titlului executoriu nr.8707/25.10.2012.
2.2.) – Consideră că sumele datorate sunt certe , lichide şi exigibile , societatea aflându-se în încetare de plăţi , context în care s-a procedat la indisponibilizarea bunurilor din averea acesteia în baza proceselor verbale de sechestru nr.5961/29.12.2011 şi nr. 3980/23.05.2012 .
2.3.) – În drept : creditorul a invocat prevederile Legii nr.85/2006 privind procedura insolvenţei .
3.) – Probe
În sprijinul cererii, creditorul a depus la dosar : titlul executoriu nr.8707/25.10.2012 şi procesele verbale de sechestru nr.5961/29.12.2011 şi nr. 3980/23.05.2012 ( filele 10 – 12) .
4. Deschiderea procedurii generale a insolvenţei
4.1. ) – Prin sentinţa nr. 1604 din 14.12.2012 s-a admis cererea formulată de creditor în temeiul art. 33 alin.6 din Legea nr.85/2006 , dispunându-se deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva debitorului SC A.S.P. SRL, CUI 15309510, număr de înregistrare în registrul comerţului J10/234/2003.
4.2.) – Hotărând astfel , judecătorul sindic a reţinut că Direcţia Generală a Finanţelor Publice judeţ Buzău deţine împotriva debitorului SC A.S.P. SRL/ Pogoanele, judeţul Buzău o creanţă certă, lichidă şi exigibilă în cuantum de 86.522 lei conform titlului executoriu nr. 8707 din 25.10.2012 şi că societatea se află în încetare de plăţi , fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei .
5.) – Termen de control pentru examinarea stadiului procedurii
Prin sentinţa nr. 1604 din 14.12.2012 s-a stabilit termen pentru examinarea stadiului procedurii insolvenţei la 25.01.2013 , cu citarea părţilor.
6.) – Măsuri întreprinse în perioada de observaţie a procedurii
6.1.)- La primul termen de judecată din 25.01.2013, lipsind părţile, instanţa a dispus amânarea cauzei pentru termenul din 22.02.2013 în vederea aducerii la îndeplinire a măsurilor dispuse prin sentinţa nr. 1604 din 14.12.2012, în condiţiile în care toate termenele fixate conform notificării , se plasează în perioada 29.01.2013 – 04.03.2013.
6.2.)- La termenul din 22.02.2013 , în realizarea atribuţiilor şi a măsurilor dispuse prin sentinţa nr. 1604 din 14.12.2012 , administratorul judiciar a depus la dosar : raport lunar nr. 1/ ianuarie 2013 ( fila 31 ), raport lunar nr. 2/februarie 2013 ( fila 49) , raportul asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă a debitorului ( fila 32) , tabelul preliminar al creanţelor privind şase creditori şi procesul verbal de afişare a tabelului preliminar ( fila 47 ) , somaţia debitorului şi a administratorului statutar în vederea depunerii actelor şi informaţiilor prevăzute la art.28 din Legea nr.85/2006 ( fila 35 ) , dovada notificării deschiderii procedurii generale a insolvenţei şi îndeplinirea procedurilor de publicare ( filele 33, 34, 54 ) , lista privind băncile prin care debitorul îşi rulează fondurile ( fila 53) , lista privind numele şi adresele creditorilor ( fila 52) , procesul verbal al adunării generale a asociaţilor din 08.02.2013 ( fila 51) .
6.3.) – La termenul din 22.03.2013 administratorul judiciar a prezentat: raport lunar nr. 3/ martie 2013 ( fila 63) , procesul verbal al adunării creditorilor din 22.02.2013 ( filele 57-58) , un punct de vedere exprimat de creditorul CEC Bank SA faţă de ordinea de zi a adunării creditorilor ( fila 60 ) , tabelul preliminar rectificat al creanţelor privind opt creditori , masa credală însumând 252.150,56 lei şi procesul verbal de afişare a acestuia ( fila 62) , tabelul definitiv al creanţelor privind aceiaşi creditori şi aceeaşi masă credală şi procesul verbal de afişare a acestuia ( fila 61) , dovada denunţării contractului de leasing nr. 38190 din 09.08.2011 ( fila 64 ) şi adresa nr. 281 din 06.03.2013 prin care Raiffeisen Leasing IFN SA îşi exprimă acordul asupra desistării contractului.
7.) –Intrarea în faliment prin procedura simplificată
7.1.) – Prin raportul lunar nr. 3 întocmit pentru termenul din 22.03.2013, depus la fila 63 dosar , administratorul judiciar a făcut cunoscută intenţia asociatului unic / administrator statutar al debitorului : N. S.V. de intrare în procedura simplificată a falimentului , conform declaraţiei depuse la fila 50 , solicitând pronunţarea unei soluţii în acest sens .
7.2.) – Examinând cererea formulată de administratorul judiciar în raport de actele şi lucrările dosarului, precum şi de prevederile legale incidente cauzei, tribunalul constată că este întemeiată.
7.3.) –Se are în vedere în acest sens că debitorul nu şi-a declarat intenţia de reorganizare şi că nici unul dintre celelalte subiecte de drept îndreptăţite nu a propus un plan de reorganizare în condiţiile prevăzute de art. 94 din Legea nr. 85/2006 privind procedura procedura insolvenţei.
7.4.) –Prin consecinţă, în aplicarea art. 59 alin. 2 teza a II-a prin raportare la art. 60 alin. 3 din Lege , se va încuviinţa cererea administratorului judiciar şi se va dispune intrarea în faliment prin procedură simplificată a debitorului , în baza art. 107 alin. 1 lit. D din Legea nr. 85/2006.
8.) – Măsuri dispuse în procedura simplificată a falimentului
8.1.) – În temeiul art.107 alin.(2) lit.a) din Legea nr.85/2006 ,
S-a dispus dizolvarea societăţii debitoare şi ridicarea dreptului de administrare al debitorului , constând în dreptul de a-şi conduce activitate , de a-şi administra bunurile din avere şi de a dispune de acestea.
8.2.) – În temeiul art.107 alin.(2) lit.c) din Legea nr.85/2006 ,
S-a confirmat în calitate de lichidator judiciar practicianul în insolvenţă Cabinetul Individual de Insolvenţă D. D. C., care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art.25 din lege, cu un onorariu lunar de 1 000 lei şi un onorariu de succes de 7 % din încasările din vânzarea bunurilor existente în averea debitorului , urmând să administreze procedura până la confirmarea ori, după caz , până la înlocuirea sa de către adunarea creditorilor.
8.3.) – În temeiul art.107 alin.2 lit.d) din Legea nr.85/2006,
S-a stabilit un termen maxim de 15 de zile de la intrarea în faliment , de predare a gestiunii averii de la debitor către lichidatorul judiciar , împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate după deschiderea procedurii menţionate la art.46 alin.(2) din lege.
8.4.) – În temeiul art.109 alin.(1) din Legea nr.85/2006 ,
S-a dispus notificarea privind intrarea în procedura simplificată a falimentului , ridicarea dreptului de administrare şi dizolvarea societăţii debitor, de către lichidatorul judiciar , tuturor creditorilor , debitorului , Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Buzău , pentru înregistrarea menţiunii de începere a procedurii falimentului , precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă.
8.5.) – În temeiul art.108 alin.(2) din Legea nr.85/2006 ,
8.5.1.) – S-a fixat termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor născute între data deschiderii procedurii şi data intrării în procedura falimentului , în vederea întocmirii tabelului suplimentar al creanţelor, la data de : 06.05.2013 ( lit.a)
8.5.2.) – S-a fixat termenul de verificare a creanţelor născute între data deschiderii procedurii şi data intrării în faliment , de întocmire , afişare şi comunicare a tabelului suplimentar al creanţelor la data de : 05.06.2013 ( lit.b) .
8.5.3.) – S-a fixat termenul de depunere la tribunal a contestaţiilor împotriva acestor creanţe la data de : 25.06.2013 , iar de soluţionare a acestor contestaţii la data de : 26.05.2013 ( lit.c) .
8.5.4.) – S-a fixat termenul limită pentru întocmirea şi afişarea tabelului definitiv consolidat al creanţelor la data de : 05.07.2013 ( lit.d) .
8.6.) – În temeiul art.113 , 114 , 115 şi 116 din Legea nr.85/2006 ,
S-a dispus sigilarea tuturor bunurilor din averea debitorului , inventarierea acestora şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare .
8.7.) – În temeiul art.45 alin.(2) din Legea nr.85/2006,
După rămânerea definitivă a hotărârii de intrare în procedura falimentului toate actele şi corespondenţa emise de debitor şi de lichidatorul judiciar vor cuprinde , în mod obligatoriu şi cu caractere vizibile , în limbile română ,engleză şi franceză ,menţiunea : în faliment ;in bankruptcy ; en faillite.
S-a stabilit termen pentru examinarea stadiului procedurii la data de 19 aprilie 2013,orele 11,00 , cu citarea părţilor.