Prin sentinţa civilă nr. 5312/14.05.2013 pronunţată dec Judecătoria Baia Mare s-a respins acţiunea civilă formulată de reclamanţii Balogh Alexandru Iosif şi Balogh Iudit în contradictoriu cu pârâta Banca Comercială Română SA Sucursala Maramureş.
Pentru a hotărî astfel Judecătoria a reţinut următoarele:
Prin acţiunea civilă formulată reclamanţii Balogh Alexandru-Iosif şi Balogh Iudith au solicitat în contradictoriu cu pârâta Banca Comercială Română SA- Sucursala Maramureş, şi constatarea ca fiind abuzive a următoarelor clauze din contractul de credit bancar nr.3639/12.10.2006:
-punctul 5 din contract cu dobânda revizuibilă semestrial;
-punctul 6 din contract cu privire la dobânda anuală efectivă;
-punctul 6 din contract cu privire la dobânda anuală efectivă;
-punctul 7 din contract care dă posibilitatea băncii să stabilească nivelul dobânzii în funcţie de serviciul datoriei împrumutatului;
-punctul 7 din contract care dă posibilitatea băncii să stabilească nivelul dobânzii în funcţie de serviciul datoriei împrumutatului;
-punctul 8 din contract cu privire la posibilitatea unilaterală a băncii de a majora dobânda în funcţiei de serviciul datoriei în cazul creditelor restante;
-punctul 8 din contract cu privire la posibilitatea unilaterală a băncii de a majora dobânda în funcţiei de serviciul datoriei în cazul creditelor restante;
-punctul 9 literele b,c,d;
-punctul 9 literele b,c,d;
-constatarea ca fiind abuzive a următoarelor clauze din Condiţiile generale de creditare – Anexă la contractul de credit bancar nr.3639/12.10.2006;
-constatarea ca fiind abuzive a următoarelor clauze din Condiţiile generale de creditare – Anexă la contractul de credit bancar nr.3639/12.10.2006;
-punctul 2.6 privind nivelul dobânzii care prevede că nivelul dobânzii se poate schimba în funcţie de evoluţia serviciului unic al datoriei clientului faţă de bancă;
-punctul 2.6 privind nivelul dobânzii care prevede că nivelul dobânzii se poate schimba în funcţie de evoluţia serviciului unic al datoriei clientului faţă de bancă;
-punctul 2.10 care prevede că pe parcursul derulării creditului , banca poate modifica dobânda de referinţă revizuibilă semestrial , fără consimţământul împrumutatului, în funcţie de costul resurselor de creditare;
-punctul 2.10 care prevede că pe parcursul derulării creditului , banca poate modifica dobânda de referinţă revizuibilă semestrial , fără consimţământul împrumutatului, în funcţie de costul resurselor de creditare;
– punctele 3.3,3.7,3.8,şi 3.9 din capitolul privind COMISIOANELE care prevăd posibilitatea unui calcul în favoarea băncii fără a exista o formulă de calcul prestabilită care să poată fi verificată de client;
– punctele 3.3,3.7,3.8,şi 3.9 din capitolul privind COMISIOANELE care prevăd posibilitatea unui calcul în favoarea băncii fără a exista o formulă de calcul prestabilită care să poată fi verificată de client;
-să se constate că toate aceste clauze abuzive nu produc efecte asupra împrumutatului, fiind nule absolut:
-să se constate că toate aceste clauze abuzive nu produc efecte asupra împrumutatului, fiind nule absolut:
-să se dispună ca, contractul de credit bancar cu nr. 2639/12.10.2006 să se deruleze în continuare, cu acordul reclamantului numai după eliminarea clauzelor abuzive;
-să se dispună ca, contractul de credit bancar cu nr. 2639/12.10.2006 să se deruleze în continuare, cu acordul reclamantului numai după eliminarea clauzelor abuzive;
-să se dispună obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ce vor fi ocazionate cu acest litigiu şi dovedite;
În motivare arată că, reclamanta a încheiat cu pârâta , contractul de credit bancar nr. 3689 prin care a făcut un împrumut în sumă de 134.000 lei , cu o perioadă de rambursare de 240 luni.
Contractul prezentat de bancă şi anexa la acest contract care prevede condiţiile generale de creditare sunt contracte standard , preformulate, practicate de bancă pe piaţa serviciului respectiv de creditare. Reclamantul invocă faptul că nu a avut posibilitatea negocierii clauzelor contractuale pe care le consideră abuzive, întrucât posibilitatea de a lua la cunoştinţă de conţinutul contractului sau de a alege între mai multe variante de creditare nu acoperă noţiunea de negociere.
Astfel că, potrivit art.1 al 3 din L.193/2000 se interzice comercianţilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii iar dispoziţiile art. 4 alin 1 din aceiaşi lege prevăd că o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul, va fi considerată abuzivă dacă prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei credinţe un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. Astfel reclamantul apreciază că sunt clauze abuzive cele care prevăd comisioane bancare de la pct. 9 din contract lit. a,b, c, comisioane care măresc costul creditului şi interzic rambursarea anticipată a creditului prin stabilirea unor cote de comision între 2%- şi 4,5% însă fără a preciza dacă din valoarea sumei rambursate sau din valoarea totală a creditului acordat.
De asemenea, pct.5 din contract arată că pârâta a prevăzut o dobândă curentă de 11% pe an care poate fi revizuită semestrial fără a se preciza condiţiile care pot determina această revizuire şi formula de calcul după care dobânda poate fi revizuită.
În drept s-au invocat dispoziţiile art.1 alin 3, art.4,5.6,art.14 din Legea nr. 193/2000,970 Cod civil.
În probaţiune s-a depus contractul de credit bancar nr. 3639/12.10.2006; condiţiile generale de creditare, anexa la contract, Act adiţional la contract din data de 20.09.2010, graficele de rambursare a creditului din data de 13.10.2006,09.10.2008,17.09.2010.
Prin întâmpinarea formulată pârâta Banca Comercială Română SA- Sucursala Maramureş, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată.
S-a invocat excepţiile: nulitatea cererii de chemare în judecată – neprecizând valoarea clauzelor constatate; excepţia netimbrării acţiunii motivat de faptul că, fiind o acţiune comercială, evaluabilă în bani, reclamanţii sunt obligaţi să plătească taxa de timbru şi timbru judiciar; excepţia lipsei capacităţii de folosinţă şi implicit a capacităţii procesuale pasive a pârâtei BCR- Sucursala Baia Mare – neavând personalitate juridică; excepţia prescripţiei dreptului de a solicita constatarea caracterului abuziv al clauzei cuprinse la pct. 6,7,8 şi 9 lit. b,c din condiţiile speciale şi art. 3.3,3.7,3.8,3.9,2.10 din condiţiile generale ale contractului de credit nr. 3639/12.10.2006; constatarea presupusului caracter abuziv al clauzei menţionate de reclamante menţionate de reclamantă nu poate atrage nulitatea absolută , numai o nulitate relativă având în vedere că este ocrotit un interes al consumatorului şi excepţia lipsei de interes faţă de capetele de cereri 1,2,3,4 din condiţiile generale de creditare. În cauză se cere a se constata caracterul abuziv al unor clauze din contractul de credit încheiat , în condiţiile în care contractul de credit a fost modificat prin actul adiţional nr.1/20.09.2010, fapt pentru care acestea nu mai produc efecte juridice.
Pe fondul cauzei se arată că prin actul adiţional încheiat ,pârâta de comun acord cu reclamanţii a modificat clauza contractuală prevăzută de pct. 5 în sensul că: dobânda curentă aplicabilă creditului în sold la data intrării în vigoare a prezentului act adiţional în perioada de dobândă variabilă se calculează în funcţie de cotaţia indicelui de referinţă independent ROBOR la 6 luni la care se adaugă 9.98 pp.
Astfel dobânda nu este revizuibilă semestrial prin raportare la indicele ROBOR potrivit dispoziţiilor OUG 50/2010.
Prin precizarea formulată reclamanţii Balogh Alexandru-Iosif, şi Balogh Iudith, au solicitat să se constate că aceştia au achitat ratele aferente contractului de credit bancar nr. 3639/12.10.2006 până la scadenţa din 12.03.2024, suma achitată în plus faţă de graficul de plăţi este de 65.067,24 lei.
De asemenea, să se constate că s-a achitat o dobândă în plus faţă de cea negociată în contract, de 15.694,01 lei şi să fie obligată pârâta la restituirea acestei dobânzi.
Reclamanţii au timbrat acţiunea la valoarea precizată cu 969, 00 lei taxă de timbru.
Analizând probele de la dosar s-a constatat din notele scrise depuse de către pârâtă faptul că, solicitările reclamanţilor vizează un contract ale cărui efecte s-au epuizat care nu mai presupune o executare succesivă şi o derulare în continuare a acestuia conform condiţiilor agreate de părţi.
În temeiul contractului de credit reclamanţii s-au obligat să restituie băncii creditul acordat şi să achite dobânda şi comisioanele aferente la termenele scadente prevăzute în graficele de rambursare.
Nefiind îndeplinită această obligaţie, pârâta a declarat exigibilitatea integrală a întregului credit ca urmare a neonorării la termen a obligaţiei asumate în temeiul prevederilor art. 7.4 lit h din condiţiile generale de creditare.
Denunţarea unilaterală a contractului de credit de către pârâtă s-a făcut pentru motive culpabile, neexecutarea la timp şi în condiţiile asumate a obligaţiilor contractuale de către reclamanţi.
Astfel, că reclamanţii nu mai sunt în măsură să justifice un interes legitim şi actual pentru a solicita constatarea clauzelor abuzive întrucât contractul în discuţie nu se mai află în derulare, creditul fiind exigibilizat integral anticipat, fiind în curs de executare silită.
Astfel că potrivit art. 6 din L 193/2000” Clauzele abuzive cuprinse în contract şi constatate fie personal fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorilor iar contractul se va derula în continuare cu acordul consumatorului numai dacă după eliminarea acestora nu mai pot continua”, iar art. 13 alin. 1 din Legea 193/2000 arată : „ Instanţa, în cazul în care constată existente clauze abuzive în contract … dispune sun sancţiunea daunelor modificarea clauzelor contractuale în măsura în care contractul rămâne în forţă sau desfiinţarea acelui contract cu daune – interese, dup caz”.
Din aceste texte legale rezultă invocarea caracterului abuziv al unei clauze contractul se poate face până la momentul în care contractul este în curs de executare contractuală.
În speţă creditul reclamanţilor a fost declarat scadent anticipat iar pentru recuperarea creanţei rezultate din contractul de credit a fost mandatată o altă societate.
În ceea ce priveşte petitele precizate, au fost respinse ca inadmisibile, codul de pr. civ. arătând că pe calea acţiunii formulate se poate cere constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept nu şi a unui fapt.
În acest sens s-a pronunţat în mod constant şi doctrina : dacă s-ar cere constatarea unei situaţii de fapt acţiunea trebuie respinsă ca inadmisibilă , constatarea acestei situaţii de fapt putând fi făcute în cadrul procedurii speciale a asigurării dovezilor.
Împotriva hotărârii au declarat recurs reclamanţii Balogh Alexandru-Iosif, şi Balogh Iudith solicitând modificarea în totalitate a sentinţei civile nr. 5312/14.05.2013 cu consecinţa admiterii acţiunii şi constatarea ca fiind abuzivă a următoarelor clauze de contractul de credit bancar nr. 3639/12.10.20106 :
– punctul 5 din contract cu dobânda revizuibilă semestrial;
În fapt precizează reclamanţii că, prin sentinţa instanţei de fond s-a respins acţiunea reclamanţilor privind constatarea clauzelor abuzive din contractul de credit nr. 3639/12.10.2006 fără nicio motivare raportată la probele administrate în cauză şi fără a se analiza niciuna dintre excepţiile invocate de pârâtă şi la care reclamanţii au răspuns prin concluziile scrise aflate la dosar.
Instanţa de fond a respins acţiunea reclamanţilor invocând un aspect pe care pârâta nu l-a susţinut în apărarea sa.
S-a reţinut de instanţa de fond că cererea reclamanţilor privind analizarea clauzelor abuzive din contractul nr. 3639/12.10.2006 ar fi inadmisibilă în condiţiile în care acest contract a fost denunţat de către pârâtă în mod unilateral în temeiul art. 7.4. din condiţiile generale de creditare ca urmare a neonorării la termen a obligaţiei de rambursare.
Această afirmaţie reţinută de instanţa de fond nu este acoperită de nici un act din dosar. Nu există nici o probă din care să rezulte că s-a comunicat denunţarea unilaterală a contractului şi nici cu ce dată s-ar fi operat această denunţare.
Pe fond, apărările pârâtei nu sunt axate în principal pe faptul că instanţele naţionale nu ar avea posibilitatea de a analiza caracterul abuziv al unor clauze din contractele care privesc noţiunile de obiect al contractului şi de preţ.
Această apărare nu poate fi primită.
Curtea de Justiţiei a Uniunii Europene s-a pronunţat asupra posibilităţii instanţelor naţionale de a analiza caracterul abuziv al unor clauze contractuale care privesc noţiunile de obiect al contractului şi de preţ, la care face referire art. 4 din Directiva 93/13 din Hotărârea din 3 iunie 2010, dată în cauza C 484/08 având ca obiect o cerere de pronunţare a unei hotărâri preliminare, în cadrul procedurii juridice iniţiate de Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid c. Asociacion de Usarios de Servicios Bancarios (Asubanc) şi prin Ordonanţa din 16 noiembrie 2010, dată în cauza C-76/10, având ca obiect o cerere de pronunţare a unei hotărâri preliminare, în cadrul procedurii juridice iniţiate de Povotovost c. Iveta Korckovska reţinând că instanţele judecătoreşti au posibilitatea de a analiza caracterul abuziv al unei clauze chiar şi atunci când aceasta vizează obiectul principal sau preţul unui contract.
Mai mult, în analiza aceleiaşi probleme de drept, CJUE s-a pronunţat şi a statuat că instanţele judecătoreşti sunt obligate să analizeze chiar şi din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale. (Hotărârea Oceano Grupo Editorial S.A. v Rocio Murciano Qintero, C 240/1998).
Din jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene care în temeiul Constituţiei şi a Tratatului de Aderare a României la Uniunea Europeană, este obligatorie pentru instanţele naţionale rezultă din Directiva 93/13 în transpunerea căreia s-a adoptat în dreptul naţional Legea nr. 193/2000 vizează protejarea drepturilor consumatorilor care sunt partea slabă în contract având în vedere faptul că puterea lor de negociere este limitată, ei fiind practic obligaţi fie să accepte clauzele impuse de comercianţi, fie să nu încheie contractul.
Clauza negociată cu consumatorul a fost definită în art. 4 alin. 2 din Legea nr. 193/2000 ca fiind acea clauză stabilită fără a da posibilitatea consumatorului de a influenţa natura ei, cum ar fi contractele standard, preformulate sau condiţii generale practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv.
În anexa la Legea nr. 193/2000 la art. 1 lit. „a” şi „e” se stabileşte că sunt abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral, fără acordul consumatorului, clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract.
Prin pct. 5 din contract pârâta a prevăzut pentru reclamanţi o dobândă curentă de 11% pe an, care poate fi revizuibilă semestrial fără a se preciza condiţiile care pot determina această revizuire şi formula de calcul după care dobânda va fi revizuită. Se mai spune la acest punct că în urma revizuirii dobânzii, semestrial se poate adăuga 1,00 p.p. fără a preciza şi informa cum poate influenţa această clauză dobânda contractuală.
La pct. 6 din contract se face vorbire de o altă dobândă definită ca Dobândă anuală efectivă (DAE) care este de 10, 91 % pe an şi care include: dobânda anuală, comisionul de analiză a documentaţiei, de acordare credit şi de administrare, cheltuieli efectuate cu încheierea poliţei de asigurare de viaţă, comisionul de urmărire riscuri şi apoi „orice alte costuri” fără ca acestea să fie definite, lăsând în mod unilateral pârâtei să stabilească care a fi aceste costuri. Ceea ce este relevant este faptul că în această dobândă anuală efectivă nu este inclusă dobânda curentă de la pct. 5, ceea care ar presupune că aceasta este o dobândă separată.
Aceste clauze abuzive au fost aplicate de pârâtă din data de 9 octombrie 2008 când prin graficul de rambursare purtând această dată pârâta a comunicat că dobânda totală de 197.912,39 lei creşte la 265.912,32 lei, deci o majorare de 67.999,93 lei fără nicio negociere şi fără nici o înştiinţare.
Actul adiţional nr. 1 la contractul de credit nr. 3639/2006 de care se prevalează pârâta nu există şi nu există nici un alt act adiţional la contractul de credit 3639 din 12.10.2006. Acest aspect rezultă din adresa pârâtei nr. 4001 din 30 mai 2013 care confirmă că nu există acte adiţionale la acest contract.
Prin urmare, nici susţinerile pârâtei prin care se afirmă că acele comisioane abuzive de la pct. 3.3, 3.7 şi 3.9 ar fi fost anulate prin aşa-zisul act adiţional nr. 1 la contractul de credit nr. 3839 din 12.10.2006 nu poate fi primită.
Cu privire la petitul privind rambursarea sumei de 15.690,01 lei dobândă achitată în plus faţă de cea negociată, reclamanţii au depus calcului acestei pretenţii printr-o expertiză extrajudiciară. Pârâta nu a contestat modul de clacul al sumei iar cererea privind reclamanţilor efectuarea unei expertize judiciare care să confirme justeţea calcului a fost respinsă de instanţă fără nici o motivare.
Atâta timp cât pârâta nu a contestat la fond modul de calcul al acestei sume, apreciază că şi în acest petit este întemeiat, aplicarea clauzei abuzive, prin care pârâta a modificat dobânda de la 11% la 19% a generat încasarea în plus a acestei sume de către pârâtă.
În drept s-au invocat dispoziţiile art. 299, 304 pct. 7 şi 9 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea formulată Banca Comercială Română SA a solicitat respingerea recursului pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond a respins acţiunea recurenţilor-reclamanţi ca nefondată, pe motiv că, din coroborarea probelor de la dosar cu susţinerile intimatei din Notele de şedinţă depuse la termenul din 14 ianuarie 2013, rezultă că solicitările lor vizează un contract de credit ale cărui efecte s-au epuizat, iar Legea nr. 193/2000 permite invocarea caracterului abuziv al unei clauze contractuale numai până la momentul la care contractul este în derulare, în curs de executare contractuală.
În motivarea recursului declarat, recurenţii-reclamanţi susţin faptul că instanţa de fond în mod greşit a pronunţat o astfel de soluţie cât timp la dosar nu există nici o probă din care să rezulte comunicarea denunţării unilaterale de către bancă a contractului şi nici data la care ar fi operat această denunţare.
Recurenţii Balogh nu contestă legalitatea hotărârii, ci numai temeinicia acesteia. Nu contestă faptul că invocarea caracterului abuziv al unei clauze nu poate fi făcută ulterior epuizării efectelor contractului de credit şi nici faptul că banca a declarat creditul scadent anticipat ca urmare a nerespectării obligaţiilor contractuale de către recurenţii-reclamanţi, ci strict faptul că la dosar nu există dovada comunicării denunţării unilaterale de către bancă a creditului.
Art. 316 coroborat cu art. 295 alin. (1) Cod procedură civilă consacră principiul tantum devolutum quantum apellatum, conform căruia instanţa de recurs va judeca numai în limitele criticii formulate de recurenţi, deci poate judeca doar atât cât i s-a cerut.
Instanţa de recurs va constata că niciunde în cuprinsul contractului de credit nu se prevede obligaţia băncii de a notifica împrumutaţilor denunţarea unilaterală a creditului sau data de la care operează, ci doar notificarea lor cu privire la existenţa unui caz de culpă ce conferă băncii posibilitatea exigibilizării anticipate a creditului în cazul în care nu este înlăturat într-un anumit termen.
Astfel, la pct. 7.4 din condiţiile generale de creditare la contractul de credit dedus judecăţii prevede în mod expres dreptul băncii de a declara scadent anticipat creditul în ipoteza neonorării de către împrumutaţi a obligaţiilor asumate contractual.
Pct. 8.3 din condiţiile generale de creditare stipulează că, în cazul constatării unui caz de culpă (definit ca nerespectarea de către împrumutaţi a oricăreia dintre obligaţiile asuma prin contract), banca va notifica împrumutaţii în acest sens şi, în cazul în care deficienţele nu sunt înlăturate în perioada de timp indicată de bancă în notificare, banca are dreptul să considere creditul exigibil şi să treacă la recuperarea întregii sume datorate.
În data de 18.03.3012, banca a comunicat împrumutaţilor notificările nr. 722/12.03.3010 şi 829/12.03.2010 prin executor judecătoresc, la adresa indicată în cuprinsul contractului de credit, solicitându-le să achite debitul restant până la 26.04.2010, având aşadar la dispoziţie mai mult de o lună pentru a-şi îndeplini obligaţiile restante.
Prin aceleaşi notificări, banca le-a comunicat şi faptul că „în cazul în care nu veţi respecta termenul acordat pe cale amiabilă a debitului restant şi a dobânzilor, creditul dvs. va fi declarat scadent anticipat”.
Recurenţii-reclamanţi nu au achitat debitul restant, astfel încât, în conformitate cu dispoziţiile contractuale reluate şi în cuprinsul notificărilor, banca a uzat de dreptul său şi a declarat creditul scadent anticipat , demarând procedurile de executare silită în vederea recuperării creanţei, fără să fie necesară o nouă notificare a reclamanţilor în acest sens.
Criticile formulate de reclamanţi împotriva hotărârii primei instanţe sunt neîntemeiate, banca neavând obligaţia de a comunica împrumutaţilor denunţarea unilaterală a contractului sau data la care ar fi operat aceasta.
Reclamanţii au depus la dosar cererea de executare silită formulată de BCR şi somaţiile trimise acestora de către executorul judecătoresc, astfel încât din probele de la dosar rezultă cu certitudine faptul că banca a declarat creditul scadent anticipat şi a procedat la demararea executării silite.
Executarea silită a fost încuviinţată de instanţa de executare în urma constatării îndeplinirii tuturor condiţiilor prevăzute de lege, aşadar inclusiv a exigibilităţii creanţei.
Prin urmare, prima instanţă a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, reţinând în mod corect că Legea nr. 193/2000 poate fi aplicată numai clauzelor contractuale în curs de derulare, producătoare de efecte juridice.
Din interpretarea coroborată a prevederilor Legii nr. 193/2000 reiese fără echivoc că acest act normativ se aplică doar contractelor în curs de derulare.
Potrivit art. 6 din Legea nr. 193/2000, „clauzele abuzive cuprinse în contract şi constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acesteia nu mai poate continua”.
În conformitate cu art. 13 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, „instanţa, în cazul în care constată existenţa clauzelor abuzive în contract (…) dispune sub sancţiunea daunelor, modificarea clauzelor contractuale, în măsura în care contractul rămâne în fiinţă, sau desfiinţarea acelui contract, cu daune interese, după caz”.
Din textele legale reproduse, rezultă fără dubiu că invocarea caracterului abuziv al unor clauze contractuale se poate face numai până la momentul în care contractul este în fiinţă, în curs de executare contractuală. Aceasta deoarece sancţiunea pe care instanţa o poate aplica în cazul în care constată existenţa unei eventuale clauze abuziv e este expres prevăzută de Legea nr. 193/2000, respectiv: fie dispune, sub sancţiunea daunelor, modificarea clauzelor contractuale abuzive pentru viitor, în măsura în care contractul rămâne în fiinţă; fie desfiinţează contractul.
Or, în situaţia de faţă, instanţa nu poate aplica niciuna dintre aceste sancţiuni.
Creditul recurenţilor a fost declarat scadent anticipat ca urmare a nerespectării obligaţiilor asumate contractual, astfel încât contractul de credit şi-a epuizat efectele şi nu este în prezent în derulare, ci în curs de executare silită, aspect reţinut în mod corect de instanţa de fond.
Sancţiunile prevăzute de Legea nr. 193/2000 pot fi aplicate numai clauzelor contractuale în vigoare, producătoare de efecte juridice, întrucât doar în acest mod poate fi atins scopul acestei reglementări, respectiv protecţia consumatorilor prin modificarea sau desfiinţarea clauzelor contractuale abuzive.
În acelaşi sens s-a pronunţat şi tribunalul Maramureş prin decizia nr. 1143/2011 în dosar nr. 3966/182/2011: „din interpretarea economiei textului art. 6 din Legea nr. 193/2000, rezultă că prevederile acestei legi se aplică doar contractelor aflate în curs de derulare”.
Raportat la acest aspect, instanţa de fond în mod legal şi temeinic a respins acţiunea recurenţilor-reclamanţi, care vizează un contract de credit ale cărui efecte s-au epuizat odată cu declararea scadenţei anticipate a creditului de către bancă.
În subsidiar, intimata a solicitat casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond în temeiul art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor pe care se întemeiază, precum şi din oficiu, sub toate aspectele în conformitate cu prevederile art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, respectiv prin raportare la prevederile art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, Tribunalul, apreciază că se impune casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare a cauzei instanţei fondului.
Din parcurgerea considerentelor hotărârii de fond este lesne de observat o eschivare a instanţei în soluţionarea pe fond a cauzei cu argumentul că nu a ar exista un interes legitim şi actual pentru a solicita constatarea ca fiind abuzive a clauzelor în discuţie, contractul neaflându-se în derulare, creditul fiind declarat scadent anticipat.
Pe de o parte declararea scadenţei anticipate nu determină încetarea raportului contractual, pe de o parte – în considerarea Directivei 90/102 a C.E.E. şi a Deciziilor de speţă ale Curţii Europene de Justiţie, analiza clauzelor abuzive în contractele bancare, poate fi realizată chiar şi în faza executării silite până la finalizarea ei.
Contrar susţinerilor instanţei de fond, prin urmare, reclamanţii justifică un interes legitim şi actual pentru a contesta raportul contractual.
Pe cale de consecinţă în rejudecare, Judecătoria va analiza pe fond acţiunea formulată cu privire la toate aspectele cu care reclamanţii au înţeles să o investească.
