INSOLVENŢĂ: Deschiderea procedurii simplificate a debitorului, societate comercială dizolvată, la cererea lichidatorului desemnat prin rezoluţia emisă de ORC de pe lângă Tribunalul Buzău
1.) – Obiectul cererii
Prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr. 268/114/2013 din 10.01.2013 Cabinetul Individual de Insolvenţă M.E. în calitate de reprezentant al SC B.A.C. SRL cu sediul social în comuna M., sat P., judeţul Buzău, CUI: XXXXXXXX, număr de înregistrare în registrul comerţului J 10/XXXX/2007, a solicitat deschiderea procedurii simplificate împotriva acesteia sub incidenţa Legii nr. 85/2006.
2.) – Motivarea cererii
2.1.) – În fapt , practicianul în insolvenţă a învederat că prin rezoluţia nr. 500199 din 15.02.2012 emisă de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Buzău în dosarul nr. 501077/2012 a fost desemnat lichidator al SC B.A.C. SRL , societate dizolvată prin sentinţa nr. 1085 din 12.08.2010 pronunţată de Tribunalul Buzău în dosarul nr. 2409/114/2010 şi care se află în stare de insolvenţă datorită insuficienţei fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriei exigibilă în cuantum de 12.637 lei confirmată prin titlul executoriu nr. 228 din 22.10.2012 , emis de Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Buzău , în dosarul de executare nr.301/2012 .
2.2.) – În drept , s-au invocat prevederile art. 107 alin.1 lit.A raportat la art. 32 alin.1 din Legea nr.85/2006 şi ale art. 260 alin.4 din Legea nr. 31/1990
3.) – Probe
În sprijinul susţinerilor formulate , s-au depus la dosar înscrisuri: rezoluţia nr. 500199 din 15.02.2012 emisă de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Buzău în dosarul nr. 501077/2012 ( filele 5-6) , tabelul creditorilor privind creditorii AFPM Buzău şi Primăria municipiului Buzău , masa totală credală fiind de 12.637 lei ( fila 20 ) , titlul executoriu nr. 228/22.10.2012 emis de Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Buzău pentru suma de 12.637 lei ( fila 7) , sentinţa nr. 1085 din 12.08.2010 pronunţată de Tribunalul Buzău ( filele 21-23) , adresa emisă de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului sub nr. 2559/30.01.2013 ( fila 15-16) .
4.) – Analiză. Constatări
Examinând cererea formulată în raport de actele şi lucrările dosarului şi de prevederile legale incidente cauzei , tribunalul constată :
4.1.) – Prin sentinţa nr. 1085 din 12.08.2010 pronunţată de Tribunalul Buzău în dosarul nr. 2408/114/2010 s-a dispus dizolvarea SC B.A.C. SRL în temeiul art. 237 alin.1 lit. b) din Legea nr.31/1190, reţinându-se în esenţă că nu şi-a îndeplinit obligaţia de a depune la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Buzău situaţiile financiare anuale pentru exerciţiul financiar al anului 2007.
4.2.) – La cererea Administraţiei Finanţelor Publice a Municipiului Buzău , prin rezoluţia 500199 din 15.02.2012 emisă de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Buzău în dosarul nr. 501077/201, s-a dispus numirea în calitate de lichidator : Cabinet individual de insolvenţă M.E., în aplicarea prevederilor în materie ale OUG nr.116/2009, ale Legii nr.31/1990 şi ale Legii nr. 26/1990.
4.3.) – Conform titlului executoriu nr. 228 din 22.10.2012 emis de Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Buzău , societatea figurează cu datorii în sumă totală de 12.637 lei (dobânzi 9.436 lei , penalităţi 3.201 lei ).
4.4.) – Tribunalul reţine , în raport de prevederile art.3 pct.1 lit. a) din Legea nr. 85/2006 potrivit cărora insolvenţa este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul după 90 de zile de la scadenţă nu a plătit datoria faţă de unul sau mai mulţi creditori , precum şi de documentaţia depusă la dosar care atestă inexistenţa unor fonduri băneşti suficiente pentru plata datoriei , că cererea pendinte astăzi judecăţii este întemeiată.
5.) – Soluţia tribunalului
În contextul expus, în temeiul art.107 alin.1 lit.A raportat la art.32 alin.1 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei tribunalul va dispune deschiderea procedurii simplificate a insolvenţei debitorului SC B.A.C. SRL cu sediul social în comuna M., sat P. , judeţul Buzău, CUI: XXXXXXXX , număr de înregistrare în registrul comerţului J10/XXXX/2007.
6.) – Măsuri
6.1.) – În temeiul art.107 alin.2 lit.a) din Legea nr.85/2006 ,
S-a dispuS ridicarea dreptului de administrare al debitorului , constatând că acesta a fost dizolvat anterior formulării cererii introductive, conform sentinţei nr. 1085 din 12.08.2010 pronunţată de Tribunalul Buzău în dosarul nr. 2409/114/2010.
6.2.) – În temeiul art.34 teza a II-a din Legea nr.85/2006 ,
S-a desemnat lichidator judiciar provizoriu : Cabinet Individual de insolvenţă M.E., care va îndeplini în principal atribuţiile prevăzute de art. 25 din lege, cu un onorariu provizoriu de 1.000 lei lunar, acesta administrând procedura până la confirmarea ori, după caz, până la înlocuirea sa de către adunarea creditorilor.
6.3.) – S-a pus în vedere lichidatorului judiciar prevederile art. 252 alin.1 lit. b) din Legea nr. 31/1990 republicată , dispunând îndeplinirea formalităţilor privind menţionarea în registrul comerţului a reprezentanţilor săi permanenţi.
6.4.) – În temeiul art. 109 alin.(1) raportat la art.32 alin.(2) şi art. 62 alin.1 din Legea nr. 85/2006 ,
S-a dispus notificarea deschiderii procedurii , de către lichidatorul judiciar desemnat : tuturor creditorilor , debitorului şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Buzău,pentru efectuarea menţiunii de deschidere a procedurii , conform Codului de procedură civilă , precum şi publicarea acestei notificări , pe cheltuiala averii debitorului , într-un ziar de largă circulaţie şi în Buletinul procedurilor de insolvenţă :
6.4.1.) – Termenul limită de depunere, de către creditori, a opoziţiilor la prezenta încheiere de deschidere a procedurii, precum şi termenul de soluţionare a opoziţiilor nu vor depăşi 10 zile de la data expirării termenului de depunere a acestora ( art. 62 alin. 1 lit.a ).
6.4.2.) – S-a fixat termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra averii debitorului la data de : 15.04.2013 (art. 62 alin. 1 lit. b)
6.4.3.)- S-a fixat termenul de verificare a creanţelor,de întocmire,afişare şi comunicare a tabelului preliminar al creanţelor la data de : 25.04.2013 ( art. 62 alin. 1 lit.c ).
6.4.4.) -Eventualele contestaţii cu privire la creanţele şi la drepturile de preferinţă trecute de lichidatorul judiciar în tabelul preliminar de creanţe vor fi depuse la tribunal în termen de 5 zile de la publicarea tabelului în Buletinul procedurilor de insolvenţă, conform art.73 alin.2 din lege.
6.4.5.) – S-a fixat termenul pentru soluţionarea eventualelor contestaţii cu privire la creanţe şi pentru definitivarea tabelului creanţelor la data de : 10.05.2013 ( art. 62 alin. 1 lit. d) .
6.4.6.) – S-a stabilit data primei şedinţe a adunării generale a creditorilor la : 30.04.2013 , la ora şi locul comunicate de lichidatorul judiciar, cu ordinea de zi confirmarea lichidatorului judiciar desemnat de judecătorul-sindic şi a remuneraţiei acestuia sau alegerea unui alt lichidator judiciar ; alegerea comitetului creditorilor format din 3-5 membri , în condiţiile art.16 alin.(4) şi art.17 din lege ; prezentarea raportului amănunţit întocmit de lichidatorul judiciar în temeiul art.59 alin.(1) din lege asupra cauzelor şi împrejurărilor care au condus la apariţia insolvenţei debitorului ; probleme diverse , sens în care convoacă toţi creditorii ( art. 62 alin. 1 lit. e ) .
6.5.) – În temeiul art.35 din Legea nr.85/2006 ,
S-a obligat debitorul să depună la dosarul cauzei actele şi informaţiile prevăzute de art.28 alin.(1) din lege , în termen de 10 zile de la data deschiderii procedurii insolvenţei.
6.6.) – În temeiul art.45 alin.(1) şi alin.(2¹) din Legea nr.85/2006,
După rămânerea irevocabilă a hotărârii de deschidere a procedurii , toate actele şi corespondenţa emise de debitor şi de lichidatorul judiciar provizoriu vor cuprinde , în mod obligatoriu şi cu caractere vizibile , în limbile română engleză şi franceză , menţiunea : în insolvenţă ; in insolvency; en procédure collective.
Dacă debitorul deţine sau administrează una sau mai multe pagini de internet , organele de conducere ale acestuia sunt obligate să publice pe paginile de internet proprii , în termen de 24 de ore de la data comunicării încheierii de deschidere a procedurii , informaţiile referitoare la starea societăţii , precum şi numărul hotărârii , data şi instanţa care a pronunţat această hotărâre .
6.7.) – În temeiul art. 59 alin.(1) din Legea nr.85/2006,
S-a pus în vedere lichidatorului judiciar să întocmească şi să supună judecătorului sindic, până la data de : 10.04.2013 , un raport asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia insolvenţei debitorului , cu menţionarea persoanelor cărora aceasta le-ar fi imputabilă şi asupra premiselor angajării răspunderii acestora , conform art.20 alin. (1) lit.b) din lege.
6.8.) – În temeiul art.21 alin.(1) din Legea nr.85/2006,
Lichidatorul judiciar provizoriu desemnat va depune la dosarul cauzei un raport lunar cuprinzând descrierea modului în care şi-a îndeplinit atribuţiile , precum şi o justificare a cheltuielilor efectuate din fondurile existente în averea debitorului.
6.9.) – În temeiul art. 4 alin.(2) din Legea nr.85/2006,
S-a dispus deschiderea de către debitor , în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii , a unui cont la o unitate bancară , din care vor fi suportate toate cheltuielile aferente procedurii ; în caz de neîndeplinire a acestei obligaţii de către debitor, contul va fi deschis de către lichidatorul judiciar.
Eventualele disponibilităţi băneşti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar.
6.10.) – S-a stabilit termen pentru examinarea stadiului procedurii la data de : 29 martie 2013 , orele 11,00 , cu citarea părţilor.