CALITATE PROCESUALĂ PASIVĂ. COMPETENŢĂ
MATERIALĂ. ABATERE DISCIPLINARĂ. FAPTĂ PENALĂ.
Art.2 şi 3 din Codul de procedură civilă
Art.57 lit.a, b şi art.65 din Legea nr.360/2002
Art.254 Cod penal şi art.7 din Legea 78/2000
Inspectoratul General al Poliţiei nu are calitate
procesuală pasivă într-un litigiu privind contestarea actului de
sancţionare disciplinară, întocmit de Inspectoratul de Poliţie
Judeţean şi, ca atare, competenţa materială se stabileşte în raport
cu emitentul actului.
Poliţistul faţă de care s-a început urmărirea penală nu
poate fi sancţionat disciplinar pentru săvârşirea unei fapte penale,
însă, ea nu exclude existenţa şi a unor fapte ce constituie abatere
disciplinară.
(Decizia nr.679/R-C din 13 octombrie
2006)
Reclamantul S.V.C.V. a solicitat, în contradictoriu cu I.P.J
Argeş şi I.G.P. Române, anularea dispoziţiei nr.34/2006 a şefului I.P.J.
Argeş, suspendarea executării sancţiunii, reintegrarea în funcţie,
restituirea drepturilor salariale şi obligarea la plata de daune materiale şi
morale.
În motivare s-a susţinut că nu s-a soluţionat definitiv cauza
penală în care este inculpat, iar sancţiunea a fost aplicată cu încălcarea
disp.art.59 din Legea nr.360/2002, nesocotindu-se şi mai multe din
cerinţele de procedură impuse de acest text de lege.
În cauză, a formulat cerere de intervenţie în interesul
reclamantului şi Sindicatul N.P.P.C.V. din M.A.I.
Prin sentinţa nr.203/CA/2006, Tribunalul Argeş a admis în
parte acţiunea şi a anulat dispoziţia nr.34/2006, a dispus reintegrarea
reclamantului, însă a respins cererile privind daunele materiale şi morale,
precum şi pentru cheltuieli de judecată. Cererea de intervenţie a fost
admisă.
Instanţa de fond a reţinut, în principal, că după începerea
urmăririi penale împotriva reclamantului, I.P.J. Argeş nu mai era
îndreptăţit să emită dispoziţia contestată în condiţiile în care există raport
de cauzalitate între îndeplinirea frauduloasă a sarcinilor de serviciu şi
infracţiunea de luare de mită.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recursuri pârâtele, căi
de atac admise de Curtea de Apel Piteşti prin decizia nr.679/R-C/2006,
hotărâre prin care acţiunea a fost respinsă faţă de I.G.P.R., iar sentinţa
casată în recursul celeilalte pârâte şi cauza trimisă spre rejudecare.
În raport de recursul I.G.P.R. s-a verificat, cu prioritate,
excepţia invocată, privind lipsa calităţii procesuale pasive, excepţie de
natură a determina competenţa de soluţionare a pricinii.
Astfel, s-a reţinut că potrivit art.61 alin.3 din Legea
nr.360/2002, poliţistul nemulţumit de sancţiunea ce i-a fost aplicată se
poate adresa instanţei de contencios, solicitând anularea sau modificarea
ordinului sau dispoziţiei de sancţionare.
Aşadar, ceea ce poate fi contestat, este ordinul ori dispoziţia
de sancţionare, acte care sunt emise în condiţiile art.15 din acelaşi act
normativ de şeful I.P.J.
Cum actul ce se contestă este emis de o autoritate locală,
competenţa materială a instanţei de contencios se stabileşte în temeiul
art.2 din Codul de procedură civilă în raport de această autoritate şi nu în
raport de decizia pronunţată de I.G.P.R. asupra contestaţiei adresate de
poliţistul nemulţumit, decizie care nu constituie decât răspunsul la un
recurs graţios, specific procedurii administrative.
În concluzie, s-a impus aprecierea că I.G.P.R. nu are calitate
procesuală pasivă faţă de dispoziţia expresă a legii, iar competenţa de
soluţionare a pricinii, aparţinea în primă instanţă Tribunalului Argeş.
În ceea ce priveşte aspectele de fond, concluzia instanţei de
fond nu poate fi reţinută faţă de prevederile art.65 alin.1 din Legea
nr.360/2002, potrivit căreia, dacă împotriva poliţistului s-a început
urmărirea penală menţinerea sa în activitate se hotărăşte după rămânerea
definitivă a soluţiei pronunţate în această cauză „cu excepţia situaţiei în
care a comis şi alte abateri disciplinare, când operează procedura
disciplinară obişnuită”.
Textul cuprinde o aplicare a prezumţiei de nevinovăţie, însă,
având în vedere şi prevederile art.55 din aceeaşi lege, pe parcursul
urmăririi penale, dacă există indiciile săvârşirii unor abateri disciplinare,
nimic nu se opune ca acestea să fie sancţionate.
Starea de fapt reţinută ca premisă a abaterii disciplinare a fost
încadrată în disp.art.57 lit.a şi b din Legea nr.360/2002 şi, ea nu se
absoarbe în totalitate în fapta penală pentru care s-a început urmărirea.
Astfel, faptele de neîntocmire a procesului verbal de contravenţie la locul
constatării acesteia, menţionare a unei singure contravenţii, deşi existau
elemente care conturau mai multe astfel de fapte, neînmânare a
procesului verbal, în măsura în care ar fi dovedite, pot constitui abateri
disciplinare de natura celor prevăzute de art.57 lit.a şi b din lege şi ele au
existenţă de sine stătătoare faţă de fapta penală.
Instanţa de fond, concluzionând în sensul că toate aceste
abateri disciplinare sunt absorbite în fapta penală, nu a făcut verificări
sub aspectul existenţei sau nu a acestora, a localizării lor în sarcina
reclamantului, a modului în care s-a desfăşurat cercetarea prealabilă –
despre care în acţiune se afirmă că este deficitară – şi a proporţionalităţii
sancţiunii cu faptele comise.
În aceste condiţii, tribunalul s-a pronunţat practic asupra unei
excepţii de inadmisibilitate a sancţiunii disciplinare, excepţie ce nu este
incidentă în cauză şi, admiţându-se recursul, se impune să fie casată
sentinţa şi trimisă cauza spre rejudecare pentru a se efectua verificări de
fond, sub aspectele mai sus enunţate şi asupra cărora nu se poate statua,
pentru prima dată, în calea de atac.
