Dosar nr. 2848/1748/2014
ROMÂNIA
JUDECATORIA CORNETU
SENTINTA CIVILA NR.6514
ŞEDINŢA PUBLICĂ DIN DATA DE 18.11.2014
INSTANTA CONSTITUITA DIN:
PRESEDINTE:
GREFIER :
Pe rol se afla solutionarea cauzei civile privind pe contestator B. SA si pe intimatii B. T. G., M. C., având ca obiect contestatie la executare.
Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din data de 12.11.2014, fiind consemnate in încheierea de sedinta de la acea data, ce face parte integranta din prezenta, cand instanta avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea la data de 18.11.2014, cand in aceeasi compunere a retinut urmatoarele.
INSTANŢA
Deliberand asupra cauzei civile de fata:
Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 11.06.2014 sub nr. 2848/1748/2014, contestatoarea B. SA a solicitat in contradictoriu cu intimatii B T G si M C ca prin hotararea ce se va pronunta sa fie obligat primul intimat sa continue executarea silita in dosarul de executare nr. 656/2012 si sa se dispuna anularea adresei prin care i se aduce la cunostinta contestatoarei faptul ca se refuza continuarea executarii silite
In subsisiar, in masura in care s-ar considera ca trebuie avansate cheltuielile de executare de catre creditor, s-a solicitat ca acestea sa fie reduse si anularea partiala a proceselor verbale de cheltuieli de executare din data de 06.07.2012 si de 27.03.2013. Cu cheltuieli de judecata.
In fapt s-a aratat ca in data de 15 mai 2012 s-a incheiat contractul privind efectuarea activitatii de executare silita nr. 51.6A/4732 intre contestatoare si B T G si M O, prin care s-a stabilit modul cum va decurge executarea silita a debitorilo bancii. S-a procedat la constituirea dosarului de executare, care, in urma dezasocierii, a ramas pe rolul B T G. Banca a achitat in integralitate sumele reprezentand avans onorariu si cheltuieli de executare silita, conform contractului. Intimatul nefiind in masura a recupera debitul, prin adresa mentionata in petitul actiunii a aratat ca trebuie achitate si celelalte cheltuieli de executare, trimitand in acest sens si procesele-verbale de stabilire a cheltuielilor. Refuzul de a continua executarea este insa netemeinic, cata vreme contestatoarea nu a renuntat la aceasta procedura. Trebuie subliniat ca renuntarea la executare trebuie sa fie expresa (CAB, Sectia a IX-a civila si pentru cauze privind proprietatea intelectuala, dec. nr. 294/A/2005). Pe de alta parte creditorul a staruit in executare. Apoi, conform art. 3717 alin. 2 C. proc. civ. de la 1865, cheltuielile de executare sunt in sarcina debitorului, iar nu a creditorului, afara de exceptiile prev. de lege. Asadar, intimatul nu poate impune ca aceste cheltuieli sa fie avansate de creditor. Solutia decurge si din prevederile art. 39 alin. 3 din Legea nr. 188/2000. Oricum, aceeasi solutie rezulta si din contractul incheiat intre parti. Cu privire la onorariul executorului, acesta este prea mare, in contradictie cu stipulatiile contractuale si nejustificat.
In drept se invoca prevederile art. 3717 alin. 2, 399 alin. 1 C. proc. civ. de la 1865, art. 1 din Ordinul nr. 2550/2006 si art. 1166 si urm. C. civ. (2009).
Cererea este legal timbrata.
Intimatul B T G a formulat intampinare prin care a invocat exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei Cornetu si exceptia inadmisibilitatii capatului de cerere privind anularea adresei mentionate in petitul actiunii.
Cu privire la exceptia necompetentei teritoriale se arata ca cererea introductiva nu se pliaza pe dispozitiile art. 399 alin. alin. 1 C. proc. civ. de la 1865. Mijlocul prev. de lege este in speta cel al plangerii impotriva refuzului de executare, astfel ca in speta devin incidente prevederile art. 56 alin. 1-6 din Legea nr. 188/2000. Iar alin. 2 al textului citat trimite la competenta exclusiva a Judecatoriei in a carei raza teritoriala isi are sediul Biroul executorului judecatoresc, in speta Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti. Se face trimitere si la art. 17 din cod, unde se arata ca cererile accesorii sunt de caderea instantei care judeca pretentia principala.
Referitor la exceptia de inadmisibilitate, se arata ca nicidecum in temeiul art. 399 si urm. C. proc. civ. de la 1865 nu se poate contesta o adresa, care nu este un act de executare. Doar executarea silita insasi ori un act de executare poate forma obiectul unei contestatii.
Pe fondul cauzei, cat priveste continuarea executarii silite, se arata ca sediul materiei il constituie art. 3717 alin. 1 si 2 C. proc. civ. de la 1865, art. 2 din Ordinul nr. 2550/2006 si art. 39 alin. 1 si 3 din Legea nr. 188/2000.
Cum titlul executoriu care se pune in executare il constituie un contract de credit, iar nu o hotarare judecatoreasca, reiese din interpretarea per a contrario a art. 39 alin. 3 din Legea nr. 188/2000 executarea poate fi conditionata de plata in avans a onorariului executorului judecatoresc. De asemenea, avand in vedere ca oricare munca trebuie remunerata, i s-a comunicat creditorului ca are obligatia sa avanseze cheltuielile de executare, in lipsa unei asemenea prestatii putandu-se considera ca in speta a operat o renuntare tacita la executare. Este adevarat ca renuntarea nu poate fi decat expresa, neputand fi prezumata, dar in speta poate opera perimarea executarii.
Se mai poate spune ca plata cheltuielilor constituie cauza juridica a continuarii executarii silite. A admite teza bancii ar insemna a deplasa riscul insolvabilitatii de la creditor catre executor, ceea ce este inadmisibil.
Totodata, niciun text nu permite executorului ca intr-o situatie precum cea din speta sa se indrepte direct impotriva debitorului pentru satisfacerea propriei creante.
Cat priveste cuantumul cheltuielilor de executare, acestea au fost stabilite in conformitate cu legea.
In drept se invoca prevederile art. 115 C. proc. civ. de la 1865.
Se solicita si judecata in lipsa, conform art. 242 alin. 2 din acelasi cod.
Intimata Mocanu Camelia, legal citata, nu a formulat intampinare.
La termenul din data de 12.11.2014 instanta a respins ca neintemeiata exceptia necompetentei teritoriale exclusive a instantei, retinand ca prevederile invocate de intimat, care stabilesc competenta pentru instanta de la sediul biroului de executare (respectiv art. 57 alin. 2 din Legea nr. 188/2000) impun aceasta competenta speciala numai in ceea ce priveste atributiile executorului judecatoresc enumerate la art. 7 lit. b) – i) din Legea nr. 188/2000. Or, in prezenta cauza se are in vedere atributia executorului prev. de lit. a) de la acelasi articol. In consecinta, neexistand o prevedere speciala cu privire la contestatia impotriva refuzului executorului de a indeplini actele de punere in executare a titlului executoriu, rezulta ca in cauza raman aplicabile prevederile generale ce stabilesc competenta in ipoteza contestatiei la executare, respectiv art. 373 alin. 2 si 3 C. proc. civ. de la 1865, in conformitate cu care instanta competenta a judeca o contestatie la executare este Judecatoria din locul unde se face executarea. In speta fiind vorba despre o executare mobiliara, rezulta ca instanta de executare este cea de la domiciliul debitorului, anume Judecatoria Cornetu.
La acelasi termen a fost pusa in discutie si exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a debitoarei Mocanu Camelia, exceptie care a fost admisa cu motivarea ca potrivit doctrinei si practicii judiciare, in procesul civil calitatea partilor se stabileste in functie de raportul juridic dedus judecatii. Or, in speta, acest raport juridic se poarta doar intre contestatoare si intimatul B. T. G., nefiind invocata nicio pretentie in raport de intimata N. O. I.
In consecinta instanta urmeaza a respinge contestatia la executare formulata in raport de intimata Mocanu Camelia ca fiind introdusa impotriva unei persoane lipsite de calitate procesuala pasiva.
Totodata, la acelasi termen s-a pus in discutie si exceptia de inadmisibilitate, invocata de intimat. Aceasta exceptie a fost admisa, retinandu-se ca este intemeiata, cata vreme intr-adevar, din continutul textelor referitoare la executarea silita, reiese ca numai refuzul executorului poate face obiectul cenzurii instantei. Or adresa la care se face referire nu reprezinta decat un mijloc prin care manifestarea de vointa a executorului i se aduce la cunostinta creditorului. Aceasta nu ar putea fi contestata decat eventual prin raportare la calitatea sa de mijloc de proba, iar nicidecum precum un act juridic ce inglobeaza o manifestare de vointa.
In esenta s-a retinul ca actul juridic in calitatea sa de negotium poate forma obiectul nulitatii, dar nu si in calitatea sa de instrumentum.
In consecinta, urmeaza a se respinge ca inadmisibil capatul de cerere avand ca obiect anularea adresei emise de intimatul BEJ Tiberiu Ganea in data de 08.05.2014 in dosarul de executare silita nr. 656/2012.
In cauza a fost administrata proba cu inscrisuri.
Analizand actele dosarului, instanta retine urmatoarele:
Dosarul de executare nr. 656/2012 aflat pe rolul B. T. G. are ca obiect continuarea executarii silite fata de debitoarea M. C., calitatea de creditor apartinand prezentei contestatoare.
În data de 15.05.2012, contestatoarea SC B. a încheiat cu B. T. G. şi M. O. contractul privind efectuarea activităţii de executare silită, în care se stipulează recuperarea cheltuielilor şi a onorariilor executorului de la debitori, pe măsură ce se recuperează debitele, precum şi încasarea diferenţei de onorariu de executorul judecătoresc din executare, după realizarea integrală a creanţei băncii, conform art.4.2 din contractul părţilor.
Creditoarea a formulat la data de 28.06.2012 cerere de continuare a executării silite adresată executorului judecătoresc G. T., înregistrată cu nr. de dosar 656/2012 (f.48).
Contestatoare a formulat o cerere prin care arată că stăruie în executarea silită (f.69), iar la data de 07.07.2014 executorul încheie un proces verbal de cheltuieli suplimentar.
La data de 08.05.2014 executorul judecătoresc întocmeşte o adresă (f. 68) prin care îi pune în vedere contestatoarei să achite cheltuielile de executare de 4511,50 lei, în caz contrar considerând că acesta înţelege să creeze o aparenţă a diligenţelor pe care le exercită pentru valorificarea dreptului său, împiedicând desfăşurarea normală a activităţii executorului, urmând a constata că subzistă temeiul închiderii dosarului lipsa de stăruinţă a acestuia urmând a fi calificată ca o manifestare tacită de renunţare la executare.
Reiese din cuprinsul acestui act ca intr-adevar executorul refuza continuarea executarii in masura in care cheltuielile de executare nu sunt avansate de catre creditor.
In consecinta nu poate fi tagaduit dreptul bancii de a formula contestatie la executare, potrivit prevederilor art. 399 si urm. C. proc. civ. de la 1865. Desi intimatul arata ca in speta este vorba despre o plangere care trebuie solutionata potrivit procedurii de la art. 56 din Legea nr. 188/2000, instanta a retinut deja atunci cand a respins exceptia necompetentei teritoriale faptul ca in cauza nu poate fi urmata respectiva procedura, cata vreme ea nu se aplica in ipoteza in care executorul nu pune in executare prevederile din titlurile executorii [art. 56 alin. 1 din Legea nr. 188/2000 nu trimite si la dispozitiile lit. a) a art. 7 din acelasi act normativ, acest din urma text stabilind ca este obligatia executorilor sa aduca la indeplinire prevederile titlurilor executorii – in consecinta, pentru neindeplinirea acestei obligatii raman aplicabile prevederile dreptului comun, respectiv art. 399 alin. 1 teza finala C. proc. civ. de la 1865, care prevede expres ca poate forma obiectul contestatiei refuzul executorului de a indeplini un act de executare in conditiile legii].
Cum motivul refuzului il constituie neavansarea cheltuielilor de executare de catre creditor, instanta trebuie sa verifice in primul rand care este regimul juridic al acestora.
Astfel, potrivit art. 3711 alin. 1 si 2 C. proc. civ. de la 1865:
Partea care solicită îndeplinirea unui act sau a altei activităţi care interesează executarea silită este obligată să avanseze cheltuielile necesare în acest scop. Pentru actele sau activităţile dispuse din oficiu cheltuielile se avansează de către creditor.
Cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, afară de cazul când creditorul a renunţat la executare sau dacă prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi ţinut să suporte cheltuielile de executare făcute după înregistrarea cererii de executare şi până la data realizării obligaţiei stabilite în titlul executoriu prin executare voluntară.
Din primul alineat rezulta ca intr-adevar creditorul trebuie sa avanseze cheltuielile necesare executarii silite.
Trebuie distins insa intre cheltuielile necesare executarii silite si onorariul executorului judecatoresc. Aceasta deoarece chiar legea face distinctia atunci cand spune ca executorii judecatoresti nu pot conditiona punerea in executare a hotararilor judecatoresti de plata anticipata a onorariului (art. 39 alin. 3 din Legea nr. 188/2000).
In speta se observa ca executorul nu a solicitat simplele cheltuieli necesare continuarii executarii, ci chiar plata anticipata a onorariului, ceea ce contravine textelor citate.
Trebuie subliniat ca, desi in speta titlul executoriu este reprezentat de un contract de credit, nu trebuie trasa concluzia ca art. 39 alin. 3 din Legea nr. 188/2000 nu este aplicabil, cata vreme se vorbeste acolo doar despre ipoteza hotararilor judecatoresti. In realitate, textul vorbeste despre hotararile judecatoresti deoarece acestea reprezinta principalul titlu executoriu, constituind regula in materie. Or, este de principiu si in procedura civila ca legea se refera ca regula la situatiile obisnuite (comune), dar ea are a fi aplicata si in celelalte ipoteze cand ratiunea sa impune aceasta (lex statuit de eo quod plerumque fit); iar a distinge pe de o parte intre hotararile judecatoresti si pe de alta parte intre toate celelalte titluri executorii este excesiv, ajungandu-se la o situatie de discriminare.
Astfel, art. 20 din Constitutia Romaniei arata ca: dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.
Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.
In consecinta, in masura in care un text de lege (textul legii fundamentale vorbeste despre normele constitutionale, dar cu atat mai multa putere acest rationament se aplica legii, ca act juridic adoptat de Parlament) este neclar, acesta trebuie interpretat in conformitate cu normele care protejeaza drepturile fundamentale ale omului, inclusiv in ipoteza persoanelor juridice, protejate de CEDO intocmai precum persoanele fizice.
Or, in speta art. 39 alin. 3 din Legea nr. 188/2000 trebuie interpretat in lumina art. 14 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, unde se arata ca exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta convenţie trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie.
Totodata, textul art. 1 din Protocolul aditional nr. 12 spune ca: exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nici o discriminare bazată, în special, pe sex, pe rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţa la o minoritate naţională, avere, naştere sau oricare altă situaţie.
Fata de aceste texte s-a stabilit o jurisprudenta (spre ex. cauza Sejdić şi Finci c. Bosniei Herţegovina) ce explica notiunea de discriminare, aceasta presupunand intrunirea a doua criterii cumulative, respectiv: i) sa existe o diferenta de tratament, iar ii) aceasta sa nu poata fi justificata in mod obiectiv (printr-un scop legitim proprotional cu interesele in prezenta).
Iar aici este imposibil de justificat obiectiv diferenta (pentru scopul normei analizate) dintre partea care se prevaleaza de o hotarare judecatoreasca si cea care se prevaleaza de orice alt titlu executoriu, cata vreme practica judecatoreasca este aproape unanima in a respinge ca lipsite de interes cererile de chemare in judecata formulate de persoanele care detin un titlu executoriu, altul decat o hotarare judecatoreasca (ceea ce conduce la concluzia ca o persoana care detine un titlu executoriu altul decat o hotarare judecatoreasca nici nu poate spera in mod rezonabil la accesul la justitie in scopul dobandirii unui titlu precum ultimul). De aceea distinctia intre cele doua categorii apare ca discriminatorie, cata vreme altfel, in ochii legii, este acelasi lucru ca o persoana sa beneficieze de un titlu executoriu reprezentat de o hotarare judecatoreasca sau de oricare alt inscris si nu se poate intelege care este scopul legitim pentru care numai in ipoteza hotararilor pronuntate de instantele de judecata textul legii 188/2000 ar fi aplicabil.
Asadar, trebuie admis ca art. 39 alin. 3 din Legea nr. 188/2000 obliga executorul sa nu conditioneze indeplinirea actelor de executare de achitarea in avans a onorariului sau (aceasta fiind solutia conforma cu practica CEDO).
In consecinta, in mod netemeinic a refuzat executorul judecatoresc sa continue executarea silita, in cauza neexistand niciun motiv pentru a proceda in acest sens, mai ales ca banca nu a renuntat la executare, iar renuntarea la drepturi nu se poate prezuma (art. 13 din noul Cod civil prevede expres aceasta regula, dar ea a fost admisa fara rezerve si sub vechea legislatie, desi nu era consacrata expres).
Apoi, instanta considera ca nu apare ca inadmisibila cererea prin care se solicita ca executorul sa continue executarea fara a se arata in concret care sunt actele pe care acesta trebuie sa le efectueze, cata vreme el are obligatia de a face tot ce-i sta in putinta pentru a pune in executare titlurile prevazute de lege. Acesta este sensul art. 7 lit. a) din Legea nr. 188/2000, din niciun text de lege nedecurgand obligatia creditorului de a indica in mod expres care sunt actele pe care trebuie ca executorul sa le intreprinda. Nici textul art. 399 C. proc. civ. de la 1865 nu poate duce la alta concluzie, cata vreme chiar daca la alin. 1 teza finala se vorbeste despre contestatia impotriva refuzului executorului de a indeplini un act de procedura, este de principiu ca executorul judecatoresc trebuie sa dea dovada de rol activ, astfel ca executarea poate continua fara a se indica expres ce acte trebuie efectuate, acesta putand aprecia asupra aspectului respectiv potrivit competentei sale.
De mentionat si aceea ca in niciun caz cauza juridica a executarii nu o poate constitui primirea onorariului de catre executorul judecatoresc, cauza executarii fiind indestularea crentei creditorului.
Instanţa, in ceea ce priveste condiţionarea continuării executării silite de plata cheltuielilor de executare, mai retine ca că o asemenea solicitare din partea executorului judecătoresc contravine si dispoziţiilor art.4.2 din contractul părţilor, având în vedere forţa obligatorie a acestuia pentru părţile contractante conform art.1270 NCC.
Instanţa constată, în altă ordine de idei, că potrivit contractului încheiat între creditoare şi executor (mai exact, cu biroul executorilor asociaţi, contract preluat de executorul care, în speţă, refuză continuarea executării şi care este succesor în drepturile şi obligaţiile iniţial convenite, preluate fără vreo modificare – neintervenind „caducitatea2 contractului), creditoarea nu are a plăti ca avans decât un onorariu fix de 60 lei plus cheltuieli în vederea executării de 100 lei, restul din onorariu, urmând a se plăti în procent de 2% din suma recuperată în măsura în care se recuperează diferite sume, iar diferenţa până la onorariul stabilit potrivit prevederilor legale, urmează a fi recuperat de către executor după încasarea integrală a creanţei.
În sensul celor reţinute mai sus, urmează a se vedea art. 4.2 din contractul privind efectuarea executării silite nr. 51.6A/4732/15.05.2012 şi anexa 2 la acesta (f. 21-23, respectiv 24-26 dosar).
Prin urmare, constatând că potrivit contractului, creditoarea nu avea obligaţia achitării în avans a onorariul executorului judecătoresc, ci doar a unei sume de 60 lei, restul urmând a se încasa de executor în măsura recuperării creanţei, refuzul executorului de a continua executarea silită este nejustificat.
Se reţine că această prevedere contractuală nu are o cauză ilicită, nu este nici contrară legii, nici bunelor moravuri sau ordinii publice, iar executorul judecătoresc putând să aprecieze la momentul încheierii contractului cu privire la modalitatea de încasare a onorariului, el având, de altfel, studii juridice.
Totodata instanta mai retine ca din conţinutul adresei din data de 08.05.2014 se poate identifica refuzul executorului judecătoresc de a continua executarea silită dacă nu se face plata cheltuielilor de executare de către creditor, precum şi faptul că executorul judecătoresc interpretează o „lipsă de stăruinţă” a creditorului ca o renunţare tacită la executare.
Instanţa reţine că nu poate fi vorba de o lipsă de stăruinţă a creditoarei în condiţiile în care aceasta, prin cererea de la fila 69 din dosarul de executare, a menţionat expres că stăruie în executare, deci cu atât mai puţin poate fi reţinută o „renunţare tacită”.
Instanţa apreciază că nu este îndeplinită în speţă niciuna din ipotezele prev.de art.317 ind.5 Cod procedură civilă, cât timp, aşa cum s-a reţinut mai sus, este evident că în speţă creditorul nu a renunţat la executare existând manifestare de voinţă expresă în sensul continuării executării şi nici nu s-a constatat prin proces verbal de către executor lipsa de bunuri urmăribile sau imposibilitatea de valorificare a acestora.
De altfel, se constată că executorul judecătoresc nu a depus suficiente diligenţe pentru a identifica bunurile debitorului.
Instanţa constată astfel că, nefiind îndeplinită în speţă niciuna din ipotezele prev. de art.317 ind.5 Cod procedură civilă, nu există impedimente pentru ca executarea silită să continue în dosar.
Vor fi înlăturate solicitările contestatoarei referitoare la diminuarea onorariul executorului întrucât din analiza art. 4.2 paragraf 2 din contractul de executare rezultă că procentul de 2% (respectiv 5% după modificare conform act adiţional) este cel care urma să fie încasat de executor după fiecare recuperare parţială, însă după recuperarea integrală a creanţei, executorul urma să execute diferenţa până la cuantumul integral al onorariului stabilit conform prevederilor legale ceea ce dădea acestuia posibilitatea de a pretinde onorariul maximal.
Împrejurarea că diferenţa până la onorariul maximal urma a fi încasată de executor în măsura recuperării creanţei şi la sfârşit nu înseamnă nici că executorul nu ar avea drept la acest onorariul maximal cum pretinde creditoarea, dar nici că creditoarea ar datora plata în avans cum pretinde executorul.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 399 C.proc.civ., va admite în parte contestaţia la executare şi va dispune continuarea de către executorul judecătoresc Tiberiu Ganea a executării silite în dosarul de executare nr. 656/2012.
În privinţa cererii de obligare a intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru, instanţa constată că această cerere este neîntemeiată .
Aşadar, există două reglementări legale privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru,astfel: una cu caracter general prevăzută de art. 274 C.p.civ. care instituie faptul că taxa judiciară de timbru ca o cheltuială de judecată este suportată de partea care a căzut în pretenţii şi una cu caracter special prevăzută de art. 23 alin. 1 lit. e din OUG 80/2013 care instituie faptul că în cazul admiterii contestaţiei la executare, taxa judiciară de timbru se restituie contestatorului, după rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti şi nu pot fi obligaţi intimaţii la plata acestei taxe de timbru.
Conform principiului specialia generalibus derogant , norma specială este cea care derogă de la norma generală și că norma specială este de strictă interpretare la cazul respectiv. Mai mult, o normă generală nu poate înlătura de la aplicare o norma specială.
Aşadar, contestatorul nu are o opţiune între cele două căi, ci este ţinut de a alege aplicarea normei speciale, respectiv aceea de a i se restitui taxa judiciară de timbru în cazul admiterii contestaţiei la executare, iar nu obligarea intimaţilor la plata acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Respinge ca neintemeiata exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei Cornetu, invocate de intimatul B. T. G., prin intampinare, in cauza privind pe contestator B SA, cu sediul in……………………… si pe intimatii B. T. G., cu dom.in………………….,M. C., cu dom.in……………………………
Respinge contestatia la executare formulata in raport de intimata M. C. ca fiind introdusa impotriva unei persoane lipsite de calitate procesuala pasiva.
Respinge ca inadmisibil capatul de cerere avand ca obiect anularea adresei emise de intimatul B. T. G. in data de 08.05.2014 in dosarul de executare silita nr. 656/2012.
Admite in parte contestatia la executare.
Obliga intimatul sa continue executarea silita in dosarul de executare silita nr. 656/2012.
Respinge captul de cerere privind anularea partiala a proceselor verbale de cheltuieli de executare din data de 06.07.2012 si de 27.03.2013, ca neintemeiat.
Respinge cererea privind obligarea intimatului la plata cheltuielilor de executare, ca neintemeiata.
Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 19.11.2014.
PRESEDINTE GREFIER
