Prin sentinţa civilă nr. 7786/17.10.2011, Judecătoria Bacău a admis în parte acţiunea promovată de reclamantul B.D.C. în contradictoriu cu pârâta S.C. ” F.C.M.B.” S.A şi a obligat pârâta să plătească reclamantului 7250 euro reprezentând contravaloare servicii şi dobânda legală aferentă sumei calculată de la data scadenţei fiecărei prime până la data plăţii efective şi 1911 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut următoarele:
La data de 7 iulie 2009 între reclamant şi SC ”F.C.M.B.” SA a fost încheiată convenţia nr. 22 privind activitatea fotbalistului profesionist, convenţie înregistrată la F.R.F. sub nr. 6890 din data de 31 iulie 2009.
Conform art. 5.1 din convenţie, pentru activitatea desfăşurată în perioada 1 iulie 2009 – 30 iunie 2012 fotbalistul urma să fie plătit astfel: pentru anul competiţional 2009-2010, câte 2000 euro lunar, plătibili până pe 10 ale lunii viitoare, 300 lei pentru fiecare punct câştigat în jocurile disputate pe teren propriu ca titular şi, respectiv, 500 lei pentru fiecare punct câştigat în jocurile disputate în deplasare ca titular.
Reclamantul a precizat că această convenţie s-a derulat corespunzător până în luna martie a anului 2010, lună în care a primit doar suma de 750 euro, iar pentru perioada aprilie – iunie 2010 nu a primit sumele care i se cuveneau potrivit art. 5.1 alin. 2 pct. 1.
Tabelul depus de pârâtă nu face dovada faptului că aceste sume au fost achitate; dovada plăţii drepturilor cuvenite se putea realiza doar cu înscrisuri reprezentând state de plată, liste, etc. care să poarte semnătura de primire a reclamantului, înscrisuri care, însă, nu au fost prezentate.
Raportat la situaţia de fapt reţinută şi având în vedere dispoziţiile art. 969 Cod civil (în vigoare la momentul promovării prezentei cereri) potrivit cărora „convenţiile legal făcute cu putere de lege între părţile contractante”, instanţa apreciază că primul capăt de cerere este întemeiat, astfel încât îl va admite şi va obliga pârâta la plata sumei de 7250 euro reprezentând c/v servicii prestate în perioada martie – iunie 2010.
În ceea ce priveşte bonusurile la care face referire art. 5.1 alineatele 3 şi 4 din convenţie, instanţa reţine că înscrisul depus la fila 11 din dosar nu face dovada faptului că reclamantul ar fi îndreptăţit să primească suma de 3.200 lei, în condiţiile în care nu se cunoaşte dacă jocurile au fost disputate pe teren propriu sau în deplasare, numărul de puncte câştigate şi, respectiv, dacă jucătorul a participat la meci ca titular sau în postura de rezervă.
În conformitate cu prevederile art. 2 din O.G. nr. 9/2000, pârâta va fi obligată la plata dobânzii legale aferente sumei de 7.250 euro calculată de la data scadenţei fiecărei prime şi până la momentul plăţii efective.
Împotriva sentinţei civile a declarat recurs pârâta S.C. “S.C.B.” S.A. (fostă SC F.C.M.B. SA) pentru următoarele considerente:
– instanţa nu s-a pronunţat asupra excepţiilor invocate în cauză, privind prematuritatea acţiunii pentru neîndeplinirea procedurii concilierii prealabile conform art. 7201 Cod procedură civilă şi respectiv prematuritatea acţiunii raportat la dispoziţiile art. 16.2 din Convenţia privind activitatea fotbalistului profesionist.
– litigiul dedus judecăţii are natură comercială deoarece în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 1 lit. j din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 69/2000 şi ale art. 4 din Codul comercial care reglementează prezumţia de comercialitate iar raportul dedus judecăţii nu se încadrează în excepţiile reglementate de lege să răstoarne această prezumţie aşa încât procedura prealabilă a concilierii era obligatorie potrivit art. 7201 Cod procedură civilă.
– reclamantul nu a făcut dovada epuizării căilor de jurisdicţie sportivă de ramură, parcurgerea acestor căi implicând potrivit art. 969 din Codul civil respectarea clauzei exprese care a fost stabilită prin dispoziţiile art. 16.2 din contractul de convenţie civilă.
– modul de calcul al prejudiciului este nelegal deoarece instanţa nu a avut în vedere că jucătorul a încasat necuvenit cu titlu de primă suma de 7425 lei în condiţiile în care prin HG nr. 1447/2007 se stabileşte un plafon maxim de 4775 lei iar conform convenţiei de prestări servicii cuantumul primei care i se cuvenea era de 7360 lei, reclamantul încasând în plus suma de 4840 lei.
Prin decizia civilă nr. 325/05.03.2012, pronunţată în dosarul nr. 8217/180/2011, Tribunalul Bacău a anulat ca netimbrat recursul civil formulat de recurenta-pârâtă SC” S.C.B.” SA (fostă SC F.C.M.B. SA) împotriva sentinţei civile nr. 7786/17.10.2011 a Judecătoriei Bacău.
Prin decizia civilă nr. 1010/21.06.2012, pronunţată în dosarul nr. 1434/110/2012, Tribunalul Bacău a admis contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC” S.C.B.” SA (fostă SC F.C.M.B. SA) şi a anulat decizia civilă nr.325/5.03.2012 a Tribunalului Bacău, pronunţată în dosarul nr. 8217/180/2011.
Recurenta-pârâtă a depus la dosar înscrisuri.
Analizând actele şi lucrările dosarului, reţine că recursul declarat de recurenta-pârâtă împotriva sentinţei civile nr. 7786/17.10.2011 a Judecătoriei Bacău este nefondat şi urmează a fi respins pentru cele ce succed:
Contrar susţinerilor recurentei-pârâte prima instanţă a soluţionat cele două excepţii de prematuritate şi în acest sens urmează a avea în vedere că prin încheierea din 19.09.2011 excepţiile invocate de pârâtă au fost respinse. În considerentele acestei încheieri instanţa a reţinut că prezenta cerere nu este de natură comercială de vreme ce drepturile şi obligaţiile părţilor au fost stabilite printr-o convenţie cu caracter pur civil şi că litigiul vizează executarea acestei convenţii civile, situaţie în care reclamantul nu avea obligaţia de a se adresa în prealabil comisiilor cu atribuţii jurisdicţionale ale FRF.
Raportat la argumentele dezvoltate în susţinerea celor două excepţii de prematuritate, care au fost reiterate în recurs, tribunalul apreciază că soluţia de respingere a excepţiilor este legală.
Astfel natura civilă a litigiului rezultă fără dubiu din obiectul convenţiei încheiate între părţi referitoare la activitatea fotbalistului profesionist, care nu are nici o legătură cu activitatea comercială, chiar dacă pârâta este organizată ca societate sportivă comercială pe acţiuni, nefiind aplicabile dispoziţiile art.4 din Codul comercial după cum arată recurenta-pârâtă. De altfel chiar părţile, deci şi pârâta, au denumit această convenţie „civilă” în chiar cuprinsul actului încheiat (fila 4 dosar fond).
Regula instituită de art. 16.2 din convenţie, care a fost invocat de recurentă, prevede că dacă disputele, controversele sau neînţelegerile care intervin între părţi nu pot fi rezolvate în mod amiabil, litigiul urmează a fi înaintat spre soluţionare numai instanţelor de jurisdicţie sportivă ale F.R.F. şi/sau L.P.F. Prin dispoziţiile art.25.5 din Regulamentul privind statutul şi transferul jucătorilor de fotbal se instituie o excepţie de la regulă, stabilindu-se că aceste dispoziţii (cele referitoare la divergenţele mai sus arătate) exclud, pentru toate litigiile ce decurg din activitatea sportivă, competenţa instanţelor judecătoreşti, cu excepţia litigiilor decurgând din interpretarea şi executarea contractelor civile sau individuale de muncă încheiate între jucători şi cluburi sau între antrenori şi cluburi”.
În considerarea acestor norme care, instituind excepţia de la regulă sunt de strictă interpretare şi aplicare, corect a reţinut prima instanţă că pentru soluţionarea prezentei cauze nu este necesară intervenţia instanţelor de jurisdicţie sportivă deoarece s-a dedus judecăţii un litigiu izvorât din interpretarea şi executarea convenţiei civile privind activitatea fotbalistului profesionist.
În ceea ce priveşte fondul, recurenta-pârâtă a formulat motive de recurs care nu se raportează la limitele în care a fost soluţionată cererea de chemare în judecată formulată de reclamant. Astfel în motivarea cererii de recurs s-au formulat critici referitoare la modalitatea de calcul a prejudiciului, recurenta având în vedere exclusiv determinarea cuantumului maxim al primelor prin aplicarea dispoziţiilor HG nr. 1447/2007 or din dispozitivul sentinţei recurate, astfel cum a fost explicat în considerente rezultă că nu s-a dispus obligarea pârâtei la plata unor sume cu titlu de prime.
Faptul că pârâta ar fi făcut către reclamant o plată nedatorată deoarece a fost depăşit plafonul maxim al primelor calculate conform HG nr. 1447/2007 şi, prin urmare, ar avea de recuperat de la acesta o sumă de bani nu face obiectul prezentei cereri, pârâta având deschisă altă cale pentru valorificarea dreptului pretins.
Faţă de cele reţinute, văzând şi dispoziţiile art.312 al.1 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă va obligata recurenta-pârâtă să-i plătească intimatului-reclamant cheltuieli de judecată în calea de atac, reprezentând onorariu avocat.
