Puterea de lucru judecat invocată în susţinerea pretenţiilor formulate prin cererea de chemare în judecată. Admisibilitate. Netemeinicia confuziei puterii de lucru judecat cu autoritatea de lucru judecat
-Codul civil din 1864: art. 1201
-Codul de procedură civilă din 1865: art. 163, art. 166
Puterea de lucru judecat este afirmată de art. 1201 Codul civil din 1864, iar în categoria inclusă de puterea lucrului judecat, potrivit acestor dispoziţii, se alătură atât autoritatea de lucru judecat la care fac trimitere dispoziţiile art. 163 referitoare la litispendenţă cât şi ale art. 166 C. pr. civ. referitoare la puterea de lucru judecat. Aceasta întrucât prevederile art. 1201 C. civ. au un câmp de reglementare şi cuprindere mai extins decât cel prevăzut de art. 163 C. pr. civ.
Astfel, în reţinerea art. 1201 C. civ., instanţa de judecată nu trebuie să identifice cele trei elemente comune ale cauzelor de judecat, şi anume aceleaşi părţi, acelaşi obiect, aceeaşi cauză, ci trebuie să identifice dezlegarea dată de către o altă instanţă în cadrul unui proces asupra unei anumite situaţii juridice existente între părţi sau numai cu privire la drepturile sau obligaţiile uneia dintre părţi care se află în legătură cu obiectul relevat de cauza aflată sub judecată.
Astfel, în reţinerea art. 1201 C. civ., instanţa de judecată nu trebuie să identifice cele trei elemente comune ale cauzelor de judecat, şi anume aceleaşi părţi, acelaşi obiect, aceeaşi cauză, ci trebuie să identifice dezlegarea dată de către o altă instanţă în cadrul unui proces asupra unei anumite situaţii juridice existente între părţi sau numai cu privire la drepturile sau obligaţiile uneia dintre părţi care se află în legătură cu obiectul relevat de cauza aflată sub judecată.
Prin cele două hotărâri judecătoreşti, s-a constatat cu putere de lucru judecat că în mod corect au reţinut organele de control (Curtea de Conturi), că nu este suficientă simpla instalare a aplicaţiilor informatice pentru a fi achitate sume de bani pentru servicii de mentenanţă, fără ca aceste servicii de întreţinere a aplicaţiilor să fie efectiv prestate. Aceleaşi instanţe au statuat că, deşi licenţele au fost instalate ele nu au fost utilizate de către reclamantă, astfel că pârâta nu a prestat serviciile de mentenanţă la care s-a obligat prin contract, neavând astfel nici dreptul de a fi remunerată pentru aceste servicii neefectuate.
Curtea de Apel Timişoara, Secţia a II-a civilă,
Decizia civilă nr. 1353 din 19 septembrie 2013, dr. M.B.
Prin sentinţa civilă nr. 517/30.04.2013 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosar nr. 8465/30/2011, s-a admis cererea formulată de reclamanta Casa de Asigurări de Sănătate Timiş în contradictoriu cu pârâta SC „S.R.” SA Bucureşti, a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 28.534,87 lei cu titlu de prejudiciu, luându-se act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin contractul de achiziţie publică, încheiat în temeiul O.U.G. nr. 34/2006, în data de 29.04.2010 sub nr. MLD 3207, intitulat „Acord Cadru de Servicii”, pârâta SC „S.R.” SA, în calitate de promitent prestator s-a obligat faţă de reclamanta Casa Naţională de Asigurării de Sănătate în calitate de promitent beneficiar şi în calitate de lider de asociere şi în numele Caselor de Asigurării judeţene, printre care şi Timiş, să presteze în baza unor contracte subsecvente încheiate în temeiul acordului, „Servicii de mentenanţă şi suport şi suport tehnic pentru Sistemul ERP instalat la nivelul CAS – CNAS”.
În temeiul acestui contract cadru, a fost încheiat tot în temeiul O.U.G. nr. 34/2006, contractul de achiziţie publică de numit „Contract subsecvent de servicii”, cu nr. 15091 din 30.04.2010 între Casa de Asigurare de Sănătate Timiş în calitate de beneficiar şi SC „S.R.” SA, în calitate de prestator având acelaşi obiect ca cel din contractul cadru de mai sus.
Preţul contractului subsecvent a fost stabilit la suma de 10.103,09 lei pe lună la care se adaugă TVA.
Ulterior executării contractului subsecvent de către ambele părţi, în urma unui control al auditorilor publici externi din cadrul Curţii de Conturi a României – Camera de Conturi a judeţului Timiş, s-a constat prin decizia nr.17/19.04.2011 că pârâta nu a efectuat serviciile la care s-a obligat pe perioada 01.05.2010-31.03.2011, referitor la mententanţa aferentă funcţionării modulelor Siveco Applications – Managementul Investiţiilor, Managementul Mententanţei, Business Analyzer, mai exact, s-a constat că deşi au fost furnizate 34 de licenţe pentru sistemul ERP, pentru un număr de 7 licenţe, CAS Timiş în calitate de beneficiar, nu a beneficiat de servicii din partea pârâtei întrucât programele aferente acestor licenţe nu au fost utilizate, pe toată perioada derulării contractului de mentenanţă, rezultând un prejudiciu total de 28.534,86 lei.
Această decizie a fost atacată în instanţă de reclamanta CAS Timiş, acţiunea fiind respinsă prin sentinţa nr. 3266/27.09.2012 a Tribunalului Timiş Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, irevocabilă prin decizia nr.439/05.02.2013 a Curţii de Apel Timişoara Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal.
În acest context, hotărârea judecătorească de mai sus generează un o putere de lucru judecat care împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi purtat între aceleaşi părţi ci şi contrazicerea între două hotărâri judecătoreşti, adică infirmarea constatărilor făcute într-o hotărâre judecătorească irevocabilă, printr-o altă hotărâre judecătorească posterioară dată într-un alt proces.
Ca atare, odată ce prin filtrul unei instanţe judecătoreşti s-a apreciat că toate constatările efectuate de Curtea de Conturi – Camera de Conturi a judeţului Timiş prin decizia nr.17/19.04.2011 sunt legale şi temeinice, inclusiv faptul reclamanta CSA Timiş nu a beneficiat de servicii din partea pârâtei SC „S.R.” SA pentru un număr de 7 licenţe, această chestiune nu mai poate fi repusă în discuţie în caua pendinte, fiind opozabilă atât părţilor cât şi instanţei de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC „S.R.” SA Bucureşti, solicitând admiterea acestuia şi, pe cale de consecinţă, casarea sentinţei atacate şi rejudecarea cauzei, ocazie cu care solicită respingerea cererii de chemare în judecată în principal ca inadmisibilă observând neparcurgerea de către CAS Timiş a procedurii prealabile a concilierii directe, iar în subsidiar, ca nefondată. Subsidiar faţă de cele solicitate deja, solicită ca în măsura în care instanţa ar constata netemeinicia motivelor de casare, modificarea sentinţei şi, pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată.
[…]
[…]
Reclamanta intimată Casa de Asigurări de Sănătate Timiş a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca netemeinic şi nefondat, cu consecinţa menţinerii sentinţei recurate ca temeinică şi legală.
În motivare, intimata arată că prin sentinţa atacată, s-a constatat că odată ce prin filtrul unei instanţe judecătoreşti s-a apreciat că toate constatările efectuate de Curtea de Conturi – Camera de Conturi a judeţului Timiş prin decizia nr. 17/19.04.2011 sunt legale şi temeinice, inclusiv faptul că reclamanta CAS Timiş nu a beneficiat de servicii din partea pârâtei SC „S.R.” SA pentru un număr de 7 licenţe, această chestiune nu mai poate fi repusă în discuţie în cauza pendinte, fiind opozabilă atât părţilor cât şi instanţei de judecată.
Examinând recursul astfel formulat prin prisma motivelor invocate în fapt şi în drept precum şi a întâmpinării formulată de reclamanta intimată, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
În ceea ce priveşte critica aferentă primului motiv de recurs, încadrat sub aspectul prevederilor art. 304 pct. 5 C. pr. civ., în sensul că prima instanţă a soluţionat cauza pe baza unui incident procedural pe care nu l-a pus în discuţia părţilor, şi anume a puterii de lucru judecat, Curtea constată că într-adevăr prima instanţă a avut în vedere această constatare în hotărârea atacată, în cuprinsul considerentelor, însă nu prin calificarea acesteia ca fiind o excepţie de fond, ci prin luarea în considerare şi reţinerea acesteia ca fiind o motivare în susţinerea pretenţiilor formulate de reclamantă. Sub acest aspect, judecarea prezentei cauze a fost suspendată până la soluţionarea irevocabilă de către Curtea de Apel a contestaţiei introduse de reclamantă împotriva actului de control al Curţii de Conturi. Această contestaţie viza tocmai imputarea în sarcina reclamantei a sumei ce face obiectul prezentei judecăţi, ca urmare a achitării unor prestaţii către pârâtă, neefectuate de aceasta din urmă. Sentinţa civilă nr. 3266/27.09.2012 pronunţată de Tribunalul Timiş, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 439/05.02.2013 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosar nr. 1012/59/2011, au fost avute în vedere de către prima instanţă după repunerea pe rol a cauzei, iar în continuare, prima instanţă a constatat că instanţa de Contencios Administrativ, prin hotărârile mai sus arătate, a statuat asupra izvorului juridic al acestei pretenţii şi a faptului că această sumă a fost achitată pârâtei în mod nelegal. Prima instanţă era obligată să aibă în vedere aceste hotărâri judecătoreşti şi să ţină seama de statuările pe care acestei hotărâri le-au făcut asupra situaţiei juridice cu care s-a confruntat şi prima instanţă.
Pe de altă parte litigiul, soluţionându-se potrivit O.U.G. nr. 34/2006, instanţa de recurs are obligativitatea de a rezolva cauza în fond, neavând posibilitatea de a casa hotărârea atacată cu trimitere spre rejudecare, în condiţiile în care ar fi incidente motivele de casare prevăzute de art. 304 pct.1-5 şi 312 C. pr. civ.
Referitor la al doilea motive de recurs, având legătură cu cel dintâi, şi anume cel supus calificării art. 304 pct. 9 C. pr. civ. cu privire la admiterea acţiunii reclamantei în baza puterii de lucru judecat şi greşita interpretare a dispoziţiilor art. 163 şi 166 C. pr. civ., Curtea constată că şi acest motiv este nefondat.
Sub acest examen, Curtea reanalizează incidenţa în cauză a puterii de lucru judecat oferit de sentinţa nr. 3266/27.09.2012 pronunţată de Tribunalul Timiş, irevocabilă prin Decizia 439/05.02.2013 a Curţii de Apel Timişoara şi constată că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 1201 Cod civil anterior, iar nu cele invocate de recurentă şi anume art. 163 şi 166 C. pr. civ. Pentru a se pronunţa astfel, Curtea relevă că puterea de lucru judecat este afirmată de art. 1201 Cod civil iar în categoria inclusă de puterea lucrului judecat, potrivit acestor dispoziţii, se alătură atât autoritatea de lucru judecat la care fac trimitere dispoziţiile art. 163 referitoare la litispendenţă cât şi ale art. 166 C. pr. civ. referitoare la puterea de lucru judecat. Aceasta întrucât potrivit art. 1201 C. civ. are un câmp de reglementare şi cuprindere mai extins decât cel prevăzut de art. 163 C. pr. civ.
Prin cele două hotărâri judecătoreşti mai sus arătate, s-a reţinut cu putere de lucru judecat că în mod corect au reţinut organele de control (Curtea de Conturi), că nu este suficientă simpla instalare a aplicaţiilor informatice pentru a fi achitate sume pentru servicii de mentenanţă, fără ca aceste servicii de întreţinere a aplicaţiilor să fie efectiv prestate. Aceleaşi instanţe au statuat că, deşi licenţele au fost instalate ele nu au fost utilizate de către reclamantă, astfel că SC „S.R.” SA Bucureşti nu a prestat serviciile de mentenanţă prin care s-a obligat prin contract, neavând astfel nici dreptul de a fi remunerată pentru aceste servicii neefectuate.
Rezultă în mod neîndoielnic din aceste statuări ale celor două instanţe, că pârâta recurentă nu a prestat serviciile de mentenanţă pentru aplicaţiile informatice instalate şi că nu are dreptul de a fi remunerată pentru aceste servicii.
Aceasta este esenţa afirmării puterii de lucru judecat conţinute de cele două hotărâri judecătoreşti cu privire la situaţia executării obligaţiilor dintre părţi. În actualul cadru procesual, această situaţie juridică nu mai poate fi supusă unei noi examinări judiciare deoarece constatarea sa a făcut obiectul unei judecăţi irevocabile.
Prin consecinţă, instanţa de recurs constată că în mod judicios prima instanţă a reţinut puterea de lucru judecat cu privire la existenţa prejudiciului în patrimoniul reclamantei, la întinderea acestui prejudiciu şi la persoana răspunzătoare de cauzarea sa.
Cu privire la al treilea motiv de recurs încadrat sub dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. pr. civ., indicându-se nelegala respingere a excepţiei prematurităţii/inadmisibilităţii acţiunii reclamantei, cu intersectarea dispoziţiilor art. 7 alin. (1) şi (6) din Legea 554/2004 şi art. 7201 C. pr. civ., Curtea contată că în mod corect prima instanţă a respins această excepţie, deoarece încercarea de conciliere a părţilor a făcut obiectul notificării nr. 41768/10.11.2011 prin care reclamanta a adus la cunoştinţa pârâtei pretenţiile ce fac obiectul prezentei cauze. Prin urmare dispoziţiile art. 7201 sunt îndeplinite, iar cele ale art. 7 alin. (1) şi (6) din Legea 554/2004 nu au nici o relevanţă pentru a se dispune inadmisibilitatea/prematuritatea introducerii cererii de chemare în judecată.
În ceea ce priveşte critica pe fondul cauzei evocată prin aceeaşi cerere de recurs, cu referire la raporturile contractuale dintre părţii, în special a conţinutului drepturilor şi obligaţiilor consfinţite de aceste raporturi, Curtea în condiţiile reţinerii puterii de lucru judecat, potrivit considerentelor mai sus arătate, constată că este dispensată de a mai analiza aceste aspecte de fond.
