Nu în toate cazurile în care chiriaşii cumpărători au fost evinşi , în sens larg, se impune acordarea valorii de piaţă a imobilelor ce au format obiectul contractelor de vânzare – cumpărare, încheiate în considerarea Legii nr. 112/1995, ci această valoare ar trebui acordată în ipoteza în care, menţinându-se valabilitatea contractelor de vânzare – cumpărare, încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995, chiriaşii au fost evinşi, prin efectul admiterii acţiunii în revendicare, prin compararea titlurilor.
În speţă, reclamanţii au solicitat instanţei să pronunţe o hotărâre prin care să oblige pârâţii la plata valorii de circulaţie a imobilului situat în Galaţi, compus din casa de locuit în suprafaţă de 50,24 mp şi teren în suprafaţă de 160,14 mp. Ulterior, reclamanţii şi-au completat cererea solicitând şi restituirea valorii actualizate a preţului plătit.
În motivare, au arătat reclamanţii că în anul 2001 au încheiat cu Consiliul Local al municipiului Galaţi un contract de vânzare cumpărare cu plata în rate, prin care în temeiul Legii 112/1995 reclamanţii au dobândit imobilul, preţul acestuia fiind achitat la termenul stabilit din contract. Ulterior prin decizia civilă nr. 4701 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a constatat nul absolut contractul de vânzare cumpărare cu plata în rate. Prin sentinţa civilă nr. X/2008 pronunţată de Judecătoria Galaţi reclamanţii au fost obligaţi să lase în deplină şi liniştită posesie imobilul situat în Galaţi. În atare situaţie sunt aplicabile în speţă dispoziţiile inserate în cuprinsul art. 501, alin. 1 din legea 10/2001.
Instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, reţinând că persoana obligată la restituirea preţului de circulaţie a imobilului este Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice conform art. 50, alin. 3 din Legea 10/2001 „(3) Restituirea preţului prevăzut la alin. (2) şi (2^1) se face de către Ministerul Economiei şi Finanţelor*) din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.”
Faţă de împrejurarea că persoana obligată la restituirea preţului de circulaţie a imobilului este Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale a municipiului Galaţi.
Referitor la excepţia prescrierii dreptului la acţiune în ceea ce priveşte capătul de cerere privitor la restituirea valorii de piaţă a imobilului, instanţa a reţinut că până la momentul modificării Legii 10/2001 prin Legea 1/2009, nu era reglementat legal dreptul foştilor chiriaşi la restituirea preţului de piaţă al apartamentelor, chiriaşii fiind îndreptăţiţi doar la restituirea preţului actualizat al locuinţelor. Prin urmare s-a apreciat că dreptul foştilor chiriaşi la restituirea preţului de piaţă al apartamentelor s-a născut la data intrării in vigoarea Legii 1/2009. Deci termenul de prescripţie de trei ani nu poate fi calculat de la data deciziei civile 4701/2005 întrucât la acea dată, dreptul chiriaşului de a solicita restituirea preţului imobilului nu exista, acesta fiind prevăzut de lege începând cu data intrării în vigoare a Legii 1/2009 prin care s-a introdus în Legea 10/2001 această posibilitate. Pentru aceste considerente a fost respinsă excepţia prescrierii dreptului la acţiune în ceea ce priveşte capătul de cerere privitor la restituirea valorii de piaţă a imobilului.
În ceea ce priveşte pretenţia legată de restituirea preţului actualizat instanţa a constatat că acest drept s-a născut la data pronunţării deciziei nr. 4701 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie iar faţă de data introducerii prezentei acţiuni instanţa a constat că excepţia prescrierii dreptului la acţiune pentru acest capăt de cerere este fondată motiv pentru care a admis această excepţie.
A fost respinsă excepţia prematurităţii în considerarea argumentului că partea care solicită acordarea preţului de piaţă al imobilului trebuie să se adreseze numai instanţei fără a fi nevoită să se adreseze în prealabil Ministerului Finanţelor Publice.
Pe fondul cauzei instanţa a respins cererea reclamanţilor ca nefondată.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a avut în vedere că din coroborarea art. 50^1 din Legea 10/2001, introdus prin Legea 1/2009, cu decizia instanţei supreme nr. 3769 din 9 mai 2011, rezultă că trebuie realizată distincţia între preţul actualizat şi preţul de piaţă al imobilului ce se cuvine persoanelor interesate, şi această distincţie funcţionează, în raport de modalitatea în care cumpărătorul unui imobil, în baza unui contract de vânzare – cumpărare, încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995, a pierdut bunul imobil, fie prin desfiinţarea contractului de vânzare – cumpărare, încheiat cu rea-credință, ce reprezenta titlul său de proprietate, ca o consecinţă a admiterii acţiunii în nulitate, sau prin admiterea unei acţiuni în revendicare, prin compararea titlurilor, ipoteză ce presupune, prin definiţie, existenţa unor titluri valabile de proprietate.
Este evidentă concluzia că, nu în toate cazurile în care chiriaşii cumpărători au fost evinşi (deposedaţi), în sens larg, se impune acordarea valorii de piaţă, a imobilelor ce au format obiectul contractelor de vânzare – cumpărare, încheiate în considerarea Legii nr. 112/1995, ci această valoare ar trebui acordată în ipoteza în care, menţinându-se valabilitatea contractelor de vânzare – cumpărare, încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995, chiriaşii au fost evinşi, prin efectul admiterii acţiunii în revendicare, prin compararea titlurilor.
În cauză însă, aşa cum rezultă din deciziei civile nr. 4701 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, se poate observă că titlul de proprietate al reclamanţilor a fost anulat reţinându-se că părţile acestui contract au acţionat cu rea credinţă.
Recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 11222/19.112012 a fost respins ca nefondat.
