Dosar nr. 15949/303/2010
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BUCUREŞTI
SECŢIA A-VI-A CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2170/2012
Şedinţa publică de la 24 Octombrie 2012
Completul compus din:
PREŞEDINTE A M A
Judecător: A M M
Judecător: A L E E-H
Grefier: O I G
Pe rol se află soluţionarea recursului declarat de recurenta S.C. M S.A. împotriva sentinţei civile nr 3049/20.04.2011 pronunţată de Judecătoria Sectorului 6, în contradictoriu cu intimata S.C. E S.R.L., având ca obiect obligaţie de a face.
La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns intimata, prin consilier juridic L K, cu împuternicire pe care o depune în şedinţă publică, lipsind recurenta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Instanţa constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Intimata, prin reprezentant, solicită respingerea recursului, meţinerea sentinţei recurate. Arată că s-a încercat soluţionarea litigiului pe cale amiabilă, însă acest lucru nu a fost posibil. Totodata, solicita obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecata.
INSTANŢA
Prin cererea înregistrată pe rolul instanţei la data de 05.08.2010 sub nr. 15949/303/2010, reclamanta S.C. E S.R.L. a chemat în judecată pârâta S.C. M S.A., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la stornarea facturilor de chirie cu TVA şi emiterea altor facturi fără TVA pentru perioada 01.01.2007-30.06.2008, obligarea pârâtei la plata sumei de 9252 lei compusă din 6046 lei TVA de plată şi 3206 lei, penalităţi de întârziere, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinta civila nr. 3049/20.04.2011, Judeatoria Sectorului 6 Bucuresti a admis în parte cererea formulată de reclamanta S.C. E S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. M S.A., a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 9252 lei, despăgubiri, precum si la plata sumei de 1849,11 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunta aceasta solutie, prima instanta a retinut urmatoarele:
Părţile au încheiat contractul de colaborare nr. 1909/12.09.2005 şi 6 acte adiţionale (filele 56-62), prin care reclamanta s-a obligat să achite contravaloarea folosinţei incintei spaţiului 2a, parter celulele E şi F situat în Bucureşti, art. 3.2 lit. c, asumându-şi obligaţia de a-l folosi conform obiectului de activitate care rezultă din contract, art. 3.2 lit. a, iar pârâta s-a obligat să pună la dispoziţie folosinţa spaţiului închiriat, pe durata desfăşurării contractului, art. 3.1. lit. a.
Contractul a fost modificat sub aspectul spaţiului pus la dispoziţia reclamantei, prin actul adiţional nr. 2/11.05.2006, fila 9, prin care s-a precizat că activitatea acesteia se va desfăşura în obiect 2a. parter celulele C E şi hol, ce va reprezenta punct de lucru la Bucureşti, pârâta asumându-şi obligaţia de a presta servicii de administrare , pază şi igienizare, prestări servicii aferente furnizării de apă, evacuare canal, energie termică, fila 9.
Reclamanta a obţinut avizul de funcţionare nr. 3166/20.10.2006, fila 11, pentru desfăşurarea la adresa acestui punct de lucru, din B-dul I M sector 6 a activităţilor de comerţ cu amănuntul al mobilei, al articolelor de iluminat şi a altor articole de uz casnic, articole şi aparate electrice de uz casnic, articole de fierărie, vopsitorie, sticlă şi articole de sticlă. În desfăşurarea raporturilor juridice dintre părţi, pârâta a emis facturi fiscale în unele dintre acestea fiind menţionată expres natura sumelor pentru care au fost emise, fila 63, nr. A379/30.05.2008 fiind menţionat expres chirie pentru mai 2008, în cuantum de 780Eur şi cheltuieli de administrare pentru aceeaşi perioadă, în cuantum de 130 Eur, sume în cuantum similar fiind indicate şi în facturile emise pentru perioada anterioară.
Contractul a fost desfiinţate prin acordul părţilor la data de 20.06.2008, începând cu această dată, fila 62, ulterior reclamanta folosind în continuare spaţiul închiriat, în desfăşurarea raporturilor juridice dintre părţi, pârâta emiţând facturi fiscale în unele dintre acestea fiind menţionată expres natura sumelor pentru care au fost emise, fila 12, nr. A436/20.06.2008 fiind menţionat expres chirie pentru iunie 2008 şi cheltuieli de administrare pentru perioada 01.06.2008-20.06.2008(20 de zile).Ulterior părţile au încheiat un contract de închiriere nr. 2017/03.02.2009, filele 92-106, pentru spaţiul situat în Bucureşti, nr. 246, sectorul 6, obiectivul nr. 2B, parter în suprafaţă de 150,mp, denunţat de către reclamantă la data de 05.02.2009, fila 91. Împrejurările mai sus reţinute, sub aspectul naturii contratului încheiate de către părţi se coroborează cu depoziţia martorului L M, fila 107, din care rezultă că acesta, în calitate de vânzător şi gestionar, în perioada 2006-2008, al punctului de lucru al reclamantei din incinta S.C. M S.A. a achitat în numele acesteia o sumă de 4 euro +TVA pe metru pătrat, pentru cele două hale cu o suprafaţă totală de aproximativ 200mp, pentru folosinţa acestuia, pe unele dintre facturile emise fiind menţionat expres natura sumelor ca fiind chirie.
Se va mai reţine că natura activităţii economice desfăşurată de către reclamantă la acest punct de lucru, de comercializare produse din PVC este incompatibilă cu activităţile de colaborare pretinse de către pârâtă, nefiind indicate acţiuni specifice acestei categorii de raporturi juridice, care să modifice natura contractului încheiat de către părţi, care a dat naştere unor drepturi şi obligaţi specifice unui contract de închiriere.
Neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a obligaţiilor asumate de către pârâtă prin contract atrage o răspundere contractuală din partea acesteia, care presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii : fapta ilicită – constând în îndeplinirea defectuoasă a obligaţiilor prevăzute de art. 1412 alin.2 pct. 6 llit. E şi art. 1412 alin. 3 Cod fiscal ce îi reveneau în calitate de persoană impozabilă prin emiterea facturilor cuprinzând TVA, prejudiciul reprezentat de contravaloarea TVA percepută şi penalităţile de întârziere corespunzătoare imputate de către A.N.A.F. H, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu – dovedită prin faptul emiterii facturilor cu valoarea TVA, deşi operaţiunea de închiriere imobile este scutită de TVA, prejudiciul având astfel o legătură directă cu modul de îndeplinire defectuos al obligaţiilor contractuale şi vinovăţia.
În ceea ce priveşte prima şi ultima condiţie, instanţa face precizarea că în materia contractuală operează o dublă prezumţie (art.1082 Cod civil) – respectiv prezumţia de neexecutare a obligaţiei de plată, creditorul având obligaţia doar să dovedească existenţa creanţei (care în speţa de faţă rezultă din neîndeplinirea obligaţiei de a emite facturi fără TVA, pentru o operaţiune scutită de obligaţia de plată a acestei taxe), precum şi prezumţia că nerespectarea obligaţiei asumate provine din vina debitorului acesteia, prezumţii nerăsturnate de către pârâtă.
Prin urmare, în temeiul dispoziţiilor contractuale completate cu legale anterior menţionate, reţinând că prin emiterea facturilor cu TVA pentru operaţiuni scutite de obligaţia de plată a acestei taxe, instanţa va obliga pârâta la plata către reclamantă a prejudiciului produs egal cu sumele imputate de către ANAF Hunedoara, achitate cu OP nr. 149/01.06.2009 şi nr. 183/10.07.2009, fila 13.
În ceea ce priveşte cererea de la stornarea facturilor de chirie cu TVA şi emiterea altor facturi fără TVA pentru perioada 01.01.2007-30.06.2008, instanţa apreciază că nu poate fi admisă în condiţiile în care prejudiciul produs reclamantei a fost acoperit prin admiterea capătului de cerere având acest obiect, relevanţa sa fiind strict fiscală.
Având în vedere cerinţa îndeplinirii cumulative a celor condiţii de angajare a răspunderii civile contractuale, instanţa apreciază ca pretenţiile reclamantei promovate sunt admise şi cererea va fi admisă în parte.
În conformitate cu prevederile art. 274 Cod procedura civila, instanţa poate obliga la cerere partea care a căzut în pretenţii să-i plătească celeilalte părţi cheltuielile de judecată ocazionate de desfăşurarea procesului. Cheltuielile de judecată sunt reprezentate de acele sume de bani pe care părţile trebuie să le efectueze pentru desfăşurarea regulată a procesului civil şi sunt compuse în principiu din taxa judiciara de timbru şi timbru judiciar, onorariu avocat, cheltuieli cu deplasarea martorilor, cheltuieli privind efectuarea expertizei şi onorariul de expert, etc.
Efectuarea tuturor cheltuielilor amintite mai sus trebuie dovedită prin înscrisuri depuse în acest sens la dosarul cauzei de partea care a solicitat prin cererea de chemare în judecată sau cerere reconvenţională ori întâmpinare obligarea la plată a părţii ce a căzut în pretenţii.
Cercetând din acest punct de vedere actele depuse la dosar de către creditoare, instanţa constată că există la dosar înscrisuri din care rezultă efectuarea unor cheltuieli de către creditoare în vederea desfăşurării în bune condiţii a procesului de faţă, respectiv chitanţa de plată a taxei de timbru şi timbre judiciare, motiv pentru care, având în vedere faptul că, în speţă de faţă, debitoarea este partea care a căzut în pretenţii, va admite cererea reclamantei şi, prin urmare, va obliga pârâta să plătească în favoarea acesteia suma de 1849,11 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotarari a formulat recurs pârâta SC M SA, solicitând modificarea în tot a sentinţei recurate, iar pe fondul cauzei, respingerea capetelor 2 si 3 ale acţiunii iniţiale formulate de către reclamanta-intimată SC E SRL şi obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii de recurs, recurenta a arătat că instanţa de fond a dat o interpretare greşita dispoziţiilor legale in materie, neţinând cont de argumentele pe care ea le-a adus pe parcursul procesului, astfel:
1.Instanţa de fond nu a ţinut cont de aspectul conform căruia reclamanta-intimata nu a respectat in privinţa capătului 2 de cerere, capăt aflat in strânsa legătura cu capătul 1 al cererii introductive, dispoziţiile art. 720 indice 1 si urm. din C.proc.civ., cu privire la procedura încercării de a soluţiona litigiul pe cale amiabila. De altfel acest aspect nici nu a fost relevat in considerentele hotărârii judecătoreşti.
2.Pe fondul cauzei, s-a arătat ca între S.C. „M” S.A. si S.C. „E” S.R.L. s-a încheiat in anul 2005 un contract de colaborare cu numărul 1909, fapt recunoscut si de către reclamanta in răspunsurile la interogatoriu propus de către subscrisa. Acest contract de colaborare încheiat iniţial pe o durata determinata a fost prelungit de către cele doua societăţi prin actul adiţional nr. 2 din 11.05.2006 si alte acte adiţionale, aceste aspecte fiind relatate si de către reclamanta in acţiunea introductiva.
3.S-a arătat si dovedit ca obiectul contractului de colaborare este unul strict definit la art. 2.1 si anume ,,colaborarea între părţi pentru realizarea anumitor lucrări de amenajări interioare si construcţii PVC” si nicidecum, închirierea unui spaţiu, aşa cum a susţinut reclamanta in cererea introductiva si a reţinut instanţa de fond, total nejustificat.
4.Recurenta-pârâtă a arătat ca, in analizarea solicitărilor reclamantei-intimate, trebuie ţinut cont si de faptul ca pe parcursul derulării contractului S.C. „M” S.A. a beneficiat si ea in mod direct de lucrările de amenajări realizate de către S.C. „E” S.R.L., prin modernizarea si reabilitarea termica a clădirilor sale.
5.Recurenta –pârâtă a arătat ca reclamanta-intimata a achitat facturile aferente contractului de colaborare, fără obiecţiuni, ulterioara solicitare a acesteia de a se storna aceste facturi pentru perioada 01.01.2007-30.06.2008 fiind total nejustificata, recurenta-pârâtă îndeplinindu-si obligaţiile asumate contractual, prin punerea la dispoziţie a unui spaţiu, prin asigurarea utilităţilor necesare desfăşurării activităţii S.C. „E” S.R.L., prin colaborarea in mod direct cu reclamanta-intimata, pentru ca aceasta sa îşi desfăşoare si sa realizeze obiectul de activitate in bune condiţiuni.
6. Recurenta-pârâtă a arătat ca plata TVA-ului, invocata de către reclamanta nu poate constitui un temei de admitere a acţiunii formulate de către aceasta, deoarece fiind vorba de 2 societăţi comerciale plătitoare de TVA, aceasta taxa oricum este datorata bugetului de stat, fiind obligatoriu sa fie achitata, indiferent de natura contractului (colaborare sau închiriere). Se solicită să se ţină cont de faptul că recurenta-pârâtă a achitat TVA-ul aferent facturilor a căror stornare este solicitata de către reclamanta, in mod legal statului roman, orice soluţie contrara facand ca restituirea TVA-ului achitat in condiţiile mai sus prezentate sa fie practic imposibila.
7. S-a arătat că raportul organelor de inspecţie fiscala, prin care S.C. „E” S.R.L. a fost obligata la plata TVA-ului si penalităţilor aferente, nu se datorează culpei recurentei-pârâte, ci unui control ale cărui concluzii se consideră eronate, concluzii ce nu au fost contestate de către reclamanta-intimata, in conformitate cu dispoziţiile Codului de Procedura Fiscala.
De altfel, pentru sumele solicitate, intimata-reclamanta nu prezintă un calcul riguros al acestora, atât in ceea ce priveşte facturile emise cu TVA de către recurenta-pârâtă, a căror stornare este solicitata, cât si in ceea ce priveşte penalităţile de întârziere calculate la acestea , neindicând nici temeiul de drept in baza căruia solicita restituirea, respectiv plata acestora din urma.
8.recurenta-pârâtă a arătat că, in condiţiile in care se considera ca se află in faţa unui contract de închiriere, schimbând astfel total nejustificat intenţia si natura juridica acordata contractului de colaborare semnat si asumat de către părţile litigante, trebuie observate dispoziţiile art. 141, alin. 3 din Codul Fiscal, care prevăd ca „orice persoana impozabila poate opta pentru taxarea prevăzuta la alin. 2, lit e …”, text din care nu rezulta ca este obligatoriu ca facturile emise de către recurenta-pârâtă sa fie scutite de plata taxelor legale impuse de către statul roman.
9.S-a arătat că acţiunea reclamantei a fost introdusa la data de 05.08.2010, condiţii in care, pentru facturile emise anterior datei de 05.08.2007, s-a împlinit termenul de prescripţie de 3 ani, stabilit prin Decretul nr. 167/1958, privitor la prescripţia extinctiva.
În drept, au fost invocate disp. art. 299, art. 304, pct. 9 din C.proc.civ.
La data de 11.06.2012, prin Serviciul Registratura, intimata a depus la dosar intampinare (fila 15), prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Examinând hotărârea atacată în raport de actele dosarului şi de motivele invocate de recurenta-pârâtă, Tribunalul apreciază recursul ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond a reţinut în mod corect situaţia de fapt si a aplicat corespunzator normele legale incidente, respectiv art. 1412 alin. 2 pct. 6 lit. e, art. 1412 alin. 3 C. fiscal, art. 1082 C. civ. si 969 C. civ.
1. În ceea ce priveşte excepţia prematurităţii cererii avand ca obiect obligarea paratei la restituirea sumei de 9.252 lei, pentru neîndeplinirea procedurii de conciliere prevăzute de art.7201 C.p.c., instanta retine urmatoarele:
Reclamanta a expediat notificarea nr. 781/01.06.2009 adresată pârâtei (fila 14 din dosarul de fond), invitând-o pe debitoare sa-i transmita in scris punctul sau de vedere fata de pretentiile ce i-au fost comunicate. În cuprinsul notificării, au fost menţionate cuantumul pretenţiilor şi temeiul acestora, precum şi actele doveditoare anexate. Aceasta notificare echivaleaza cu o veritabila convocare la conciliere, a fost expediată prin fax, fiind recepţionată de pârâtă, aspect necontestat, care a comunicat, la randul sau, refuzul de a da curs solicitarilor reclamantei (fila 15 din dosarul de fond).
Prin instituirea procedurii concilierii prealabile, legiuitorul a urmărit soluţionarea litigiilor comerciale în mod amiabil, fără intervenţia instanţelor de judecată. Prin expedierea de către reclamantă a adresei mai sus-mentionate, Tribunalul considera ca scopul instituirii dispoziţiilor art.7201 C.p.c., respectiv încercarea de soluţionare pe cale amiabilă a procesului, cu precizarea poziţiei debitorului, a fost atins.
Recurenta se prevalează de neîndeplinirea prevederilor art.7201 C.p.c., fără a dovedi o vătămare în acest sens şi fără a-şi manifesta voinţa de a rezolva litigiul pe cale amiabilă, astfel încât să paralizeze demersul în justiţie al reclamantei. Mai mult, în cursul procesului în faţa primei instanţe, pârâta nu a invocat vreun viciu al procedurii de conciliere sau lipsa acestei proceduri, astfel incat, prima instanta apreciind ca aceasta cerinta este satisfacuta, nu avea motiv pentru a face referiri la aceasta procedura in considerentele hotararii. Or, în practica judiciară s-a stabilit că detaliile procedurii, respectiv modalitatea de convocare, conţinutul acesteia, invocarea temeiului legal al pretenţiilor, anexarea actelor doveditoare şi termenele sunt norme a căror încălcare este sancţionată cu nulitatea relativă, în condiţiile art.105 alin.2 C.pr.civ. Prin urmare, pârâta trebuie să dovedească vătămarea pricinuită şi faptul că aceasta nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului (Decizia nr.348/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia Comercială).
Pentru aceste motive, Tribunalul apreciaza ca primul motiv de recurs referitor la excepţia prematurităţii invocată de recurentă este neîntemeiat.
2. Al doilea motiv de recurs, referitor la gresita calificare a contractului incheiat intre partile litigante, urmeaza sa fie respins, ca neintemeiat, pentru considerentele aratate pe larg in cuprinsul hotararii recurate.
In mod corect prima instanta a stabilit natura juridica a contractului incheiat de parti ca fiind de inchiriere, iar nu de colaborare, avand in vedere specificul obligatiilor la care partile s-au obligat, respectiv asigurarea folosintei spatiilor astfel cum au fost identificate prin contractul de colaborare, actul aditional nr. 2 si, respectiv, contractul de inchiriere nr. 2017/03.02.2009.
Recurenta-parata insasi a emis mai multe facturi fiscale, in unele dintre acestea mentionandu-se expres natura sumelor pentru care au fost emise, cum este de exemplu factura fiscala nr. A436/20.06.2008, in cuprinsul careia se prezinta desfasurat cat este contravaloarea chiriei pe luna si cat reprezita celelalte cheltuieli ocazionate cu utilizarea spatiului apartinand paratei.
Mai mult decat atat, potrivit art. 3.2 lit. a,b, si g din contractul de colaborare nr. 1909/12.09.2005, partile au convenit ca intimata-reclamanta „sa foloseasca incinta pusa la dispozitie de catre SC M SA , conform obiectului de activitate, care rezulta din contract….”, „sa intretina pe cheltuiala sa incinta pe durata desfasurarii contractului”, or aceste clauze sunt specifice contractului de inchiriere, iar nu unuia de colaborare.
In plus, asa cum a aratat si instanta de fond, natura activitatii economice desfasurate de catre reclamanta in spatiile respective era incompatibila cu activitatile de colaborare pretinse de catre parata, aceasta din urma neproband, de altfel, ca, pe parcursul derulării contractului ar fi beneficiat in mod direct de lucrările de amenajări realizate de către intimata-reclamanta, prin modernizarea si reabilitarea termica a clădirilor sale.
Contrar sustinerilor recurentei, instanta de fond a stabilit natura juridica a contractului ca fiind de inchiriere, interpretand vointa reala a partilor contractante, in conformitate cu disp. art. 977 C. civ., iar nu dupa sensul literal al termenilor folositi.
Recurenta insasi, in cuprinsul cererii de recurs, recunoaste ca si-a „indeplinit obligatiile asumate contractual prin punerea la dispozitie a unui spatiu, prin asigurarea utilitatilor necesare desfasurarii activitatii SC E SRL…”.
3. Referitor la lipsa temeiului legal al pretentiilor intimatei-reclamante, Tribunalul considera ca recurenta-parata a interpretat eronat dispoziţiile art. 141 alin. 3 din Codul Fiscal, care prevăd ca „orice persoana impozabila poate opta pentru taxarea prevăzuta la alin. 2, lit e …”. Astfel, nu poate fi primita teza recurentei potrivit careia, din acest text de lege ar rezulta ca nu este obligatoriu ca facturile emise de către recurenta-pârâtă sa fie scutite de plata taxelor legale impuse de către statul roman, avand in vedere prevederile art. 1412 alin. 2 pct. 6 lit. e din Codul fiscal, care stipuleaza ca „sunt scutite de taxa: inchirierea de bunuri…” si cele de la pct. 40 din HG nr. 44/2004 privind Normele de aplicare a Codului Fiscal, potrivit carora, „daca o persoana impozabila a facturat in mod eronat cu taxa livrari de bunuri sau prestari de servicii scutite conform art. 141 din Codul Fiscal, este obligata sa storneze facturile emise” si, pe cale de consecinta, sa restituie sumele primite ca TVA.
Prin urmare, regula cu privire la inchiriere este emiterea facturilor fara TVA, iar exceptional, in masura in care persoana opteaza sa plateasca TVA, aceasta are indatorirea ca, in prealabil, sa notifice intentia sa catre ANAF, aducandu-i la cunostinta ca opteaza pentru taxare.
Aceasta concluzie este confirmata si de Raportul de Inspectie fiscla depus la filele 16-19 din dosarul de fond.
4. In ce priveste calculul sumelor solicitate, acesta rezulta clar din cuprinsul raportului de inspectie fiscala, recurenta-parata neproband care ar fi sumele calculate corect in opinia sa, care sunt motivele pentru care intelege sa conteste respectivul raport, sustinerile sale fiind lipsite de valoare probatorie.
5. Tribunalul urmeaza sa inlature si ultimul motiv de recurs referitor la prescriptia dreptului material la actiune, avand in vedere ca termenul general de 3 ani aplicabil in cauza a inceput sa curga de la data nasterii dreptului la actiune al intimatei-reclamante, in conformitate cu art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, drept care s-a nascut la data la care ANAF i-a imputat acesteia plata sumei de 9.052 lei (21.05.2009), or actiunea a fost introdusa la 02.08.2010, fata de disp. art. 104 C.p.c., deci in interiorul termenului de prescriptie.
Fata de toate aceste considerente, in temeiul art. 312 C.p.c., Tribunalul va respinge recursul, ca nefondat.
In baza art. 274 alin. 1 C.p.c. rap la art. 998-999 C. civ., va obliga recurenta la plata catre intimata a sumei de 505,04 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E :
Respinge recursul formulat de recurenta SC M SA, cu sediul în Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr.3049/20.04.2011 pronunţată de către Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti în dosarul nr. 15949/303/2010, în contradictoriu cu intimata SC E SRL, cu sediul în Lupeni, ca nefondat.
Obligă recurenta la plata către intimată a sumei de 505,04 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 24.10.2012.
PREŞEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.jud. A.L.E.E.H.
Dactilo. F.I../2 ex./30.10.2012
Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti – dosar nr.15949/303/2010
Judecător fond – A C
