Tip document: sentinta civila
Nr. document: 1321
Data document: 22.10.2012
Domeniu asociat: Contracte
Titlu jurisprudenta: Penalitati de intarziere. Clauze abuzive
Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 25.07.2012, sub nr. 1xxx/213/2012, reclamanta S.C. I. S.R.L. a chemat in judecata pe paratii C.C. – debitor ii B.M. – fidejusor, ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna: obligarea paratilor in solidar, cu actualizarea in raport de data inflatiei pana la data platii efective, a sumei de 396,78 lei reprezentand contravaloare marfa livrata, 773,72 lei reprezentand penalitati intarziere, cu cheltuieli de judecata in cuantum de 104,64 lei.
In motivare, reclamanta sustine ca, in baza raporturilor comerciale, ii-a indeplinit obligatia de a livra marfuri la locul, termenul ii in conditii de calitate catre C.C., conform facturilor fiscale ataiate, principala obligatie a paratului fiind aceea de a achita pretul in termen de 30 de zile de la data emiterii facturii, sub sanctiunea penalitatilor de intarziere in cuantum de 1% pe zi pentru primele 30 de zile de intarziere ii 3% pe zi incepand cu a 31 zi de intarziere, penalitatile putand depaii in cuantum valoarea marfii pentru care se datoreaza plata.
Se arata in continuare ca, potrivit art. 4.6 din contract, paratul a acceptat tacit facturile deoarece nu a formulat obiectiuni in termen de 5 zile lucratoare de la primirea marfii ii a facturii, recunoscand astfel in mod tacit debitul, fapt ce rezulta ii din ramanerea sa in pasivitate pe tot parcursul derularii procedurii de recupare a creantei.
De asemenea, reclamanta apreciaza ca, prin determinarea anticipata a echivalentului prejudiciului in cazul executarii cu intarziere a obligatiei de catre debitor, s-a prevazut prin contract o clauza penala, conf. art. 1538 NCC, in temeiul acestia fiind indrepatit sa pretinda atat executarea obligatiei principale cat ii clauza penala.
Cu privire la persoana fideiusorului, reclamanta considera ca acesta este obligat in solidar cu debitorul in baza prev. art. 10 alin. (2) din contractul de vanzare-cumparare corob. cu art. 2280 NCC.
Reclamanta ii-a intemeiat in drept actiunea pe prev. art. 3 NCC rap. la art. 720 CPC ii art. 46 C. com. coroborat cu art. 1516 ii art. 2280 NCC, art. 379 CPC, art. 1270 alin. (1) NCC ii art. 1538 NCC.
In dovedirea actiunii, reclamanta a solicitat ii instanta a incuviintat proba cu inscrisuri, fiind depuse la dosar, in copie, urmatoarele: calcul penalitati de intarziere – f. 5, contract de vanzare-cumparare – f. 6-7, facturi fiscale – f. 8-10, adresa firmei de curierat – f. 11, dovezi convocare debitor ii fidejusor la conciliere directa – f. 12-14, proces-verbal de constatare a nerealizarii concilierii – f. 15, hotarari ale instantelor judecatoreiti pronuntate in pricini similare – f. 17-23.
Cererea a fost legal timbrata cu taxa judiciara de timbru in cuantum de 114,64 lei – f. 16, 30 ii timbru judiciar de 6 lei – f. 16, 29.
Deii legal citati, paratii nu a formulat intampinare la cererea de chemare in judecata ii nici nu au invocat in fata instantei de judecata exceptii, nu a propus probe ii nici nu ii-a prezentat mijloacele de aparare.
Analizand probele administrate in cauza, instanta retine urmatoarele:
In fapt, intre S.C. I. S.R.L. ii C.C. a fost incheiat contractul de vanzare-cumparare cu nr. 2597/16.03.2012 – f. 6-7 avand ca obiect vanzarea-cumpararea de produse in sistem de vanzare directa – art. 3, in baza caruia au fost emise facturile de la f. 8-9 ii 10, in valoare totala de 396,78 lei, avand termen de plata 18.04.2012, in 30 de zile de la data emiterii, corespunzator art. 5 pct. 5.2 din contract.
Facturile au fost acceptate la plata prin necontestarea lor in termenul de 5 zile lucratoare de la primirea lor ii a marfii, in conditiile art. 4 pct. 4.6 din contract, expedierea marfurilor fiind atestata prin adresa firmei de curierat – f. 11.
Prin contractul partilor, la art. 10 pct. 10.3 – 10.4 s-a prevazut, in caz de neplata din partea cumparatorului, ca vanzatorul este in drept sa urmareasca pe fidejusor pentru intreaga suma datorata, fideiusorul, in persoana paratei B.M., fiind obligat in solidar cu cumparatorul in ceea ce priveite executarea obligatiilor, in acest scop vanzatorul fiind obligat s-o informeze despre neindeplinerea obligatiilor de plata de catre cumparator.
In drept, fata de data incheierii contractului ii disp. art. 102 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 privind punerea in aplicare a NCC, potrivit cu care contractul este supus legii in vigoare la data la care a fost incheiat, instanta constata ca sunt aplicabile disp. art. 1270, art. 1516, art. 2280, art. 2289, art. 2290 ii art. 2300 NCC.
Astfel, potrivit dispozitiilor art. 1270 alin. (1) NCC, conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante.
Articolul 1516 alin. (1) NCC consacra dreptul creditorului la indeplinirea integrala, exacta ii la timp a obligatiei, in caz contrar, in conditiile in care debitorul se afla in intarziere, creditorul avand posibilitatea sa treca la executarea silita a obligatiei, fara a pierde dreptul la daune-interese.
Cu privire la fideiusiunea solidara, disp. art. 2300 NCC prevad ca, pentru situatia in care se obliga impreuna cu debitorul principal cu titlu de fideiusor solidar sau codebitor solidar, fideiusorul nu mai poate invoca beneficiile de discutiune ii de diviziune.
In aplicarea acestor prevederi legale la situatia de fapt susmentionata, instanta constata ca in raportul dintre reclamanta ii parati a intervenit raspunderea civila contractuala a acestora din urma pentru prejudiciul ce i-a fost cauzat reclamantei, ca urmare a neexecutarii obligatiilor asumate.
In concret, conditiile raspunderii civile contractuale apar indeplinite in cauza, fata de faptul ca paratii – C.C., in calitate de cumparator ii B.M., in calitate de fideiusor solidar, nu ii-au respectat obligatia contractuala asumata, de a achita contravaloarea marfurilor livrate.
Aiadar, paratii nu ii-a executat obligatiile contractuale asumate, incalcand art. 7 pct. 7.3 din contract, ceea ce se transpune in savariirea unei fapte ilicite.
In patrimoniul reclamantei s-a cauzat un prejudiciu constand in contravaloarea marfurilor livrate, in cuantum total de 396,78 lei, conform facturilor de la f. 8-9 ii 10.
Raportul de cauzalitate dintre fapta ilicita ii prejudiciu rezulta din inscrisurile depuse la dosarul cauzei – contractul, facturile emise, adresa firmei de curierat prin care se atesta livrarea marfurilor – f. 6-11.
Cu privire la punerea in intarziere a debitorului, instanta retine ca, potrivit art. 1522 NCC, debitorul poate fi pus in intarziere printr-o notificare scrisa prin care creditorul cere executarea obligatiei, notificarea putand fi facuta prin orice mijloc care asigura dovada comunicarii.
In speta, reclamanta a procedat la convocarea paratilor la procedura concilierii directe pentru data de 13.07.2012 – f. 12,13, fiind depusa la dosar ii dovada comunicarii – f. 19.
Parcurgerea procedurii prealabile de catre reclamanta, deii nu era obligatorie prin raportare la prev. art. 7201 CPC, in speta nefiind un litigiu intre profesioniiti, valoreaza punere in intarziere a paratilor, concomitent fiind indeplinita ii conditia contractuala a informarii in scris a fideiusorului cu privire la neindeplinirea de catre cumparator a obligatiilor de plata.
Vinovatia paratilor este prezumata in materie contractuala, aceitia avand sarcina de a proba executarea obligatiei privind plata sau existenta unei cauze exoneratoarea de raspundere (in aplicarea prevederilor art. 1351-1354 NCC). Aceasta proba contrara nu a fost facuta de paratii in cauza, care nu a depus intampinare ii nici nu a formulat aparari verbale.
Cu privire la raspunderea fideiusorului, instanta constata ca, prin art. 10 pct. 10.3 din contract, parata B.M. s-a obligat in solidar cu cumparatorul in ceea ce priveite executarea obligatiilor, caz in care devin aplicabile disp. art. 2300 NCC, fideiusorul fiind considerat codebitor solidar ii nemaiputand invoca beneficiul de discutiune sau de diviziune.
In ceea ce priveite penalitatile de intarziere,
Instanta constata ca art. 7 pct. 7.4 din contractul incheiat intre parti stabileite obligatia debitorului, in situatia depaiirii termenului de plata de 30 de zile de la data emiterii facturii, de a achita penalitati de intarziere in cuantum de 1% pe zi pentru fiecare zi de intarziere in primele 30 de zile ii 3% incepand cu cea de-a 31 zi, penalitatile putand fi calculate nelimitat chiar daca cunatumul lor depaieite valoarea marfii pentru care se datoreaza plata.
In drept, avand in vedere calitatea partilor, in cauza sunt aplicabile dispozitiile Directivei 93/13/CEE din 5 aprilie 1993, publicata in JOCE la 21 aprilie 1993, privind clauzele abuzive incheiate cu consumatorii, care a fost transpusa in dreptul intern prin Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti ii consumatori.
Astfel, in speta este aplicabil art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, in forma in vigoare la data incheierii contractului, conform cu care o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insaii sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului ii contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile ii obligatiile partilor.
Prin anexa la Legea nr. 193/2000 sunt stabilite, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca abuzive, printre care sunt enuntate drept abuzive ii urmatoarele:
– clauza care obliga consumatorul la plata unor sume disproportionat de mari in cazul neindeplinirii obligatiilor contractuale de catre acesta, comparativ cu pagubele suferite de profesionist – alin. (1) lit. i) din Anexa
Analizand prevederea contractuala de la art. 7 pct. 7.4 din contract, in lumina dispozitiilor legale mai sus mentionate, instanta constata ca aceasta reprezinta o clauza abuziva, pentru urmatoarele considerente:
– sunt indeplinite cerintele art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 pentru a fi considerata o clauza abuziva, in sensul ca nu a fost negociata direct cu consumatorul ii, prin ea insaii, creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile ii obligatiile partilor. Clauza este considerata a nu fi fost negociata direct cu consumatorul prin aceea ca face parte dintr-un contract standard preformulat ii astfel nu s-a dat posibilitatea consumatorului sa influenteze natura ei;
– prevederea contractuala analizata se incadreaza in exemplele de clauze abuzive enuntate de anexa la Legea nr. 193/2000 alin. (1) lit. i). Astfel, art. 7 pct. 7.4 din contract constituie o estimare anticipata disproportionat de mare a prejudiciului suferit de societatea vanzatoare ca urmare a neindeplinirii obligatiilor de plata de catre cumparator.
Astfel constatat caracterul abuziv al clauzei contractuale de la art. 7 pct. 7.4 din contract, sanctiunea care intervine este lipsirea de efecte a acestei clauze, conform art. 6 din Legea nr. 193/200 interpretat in lumina art. 6 alin. (1) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 05.04.1993.
Prin urmare, contractul din parti urmeaza sa angajeze in continuare partile fara ca art. 7 pct. 7.4. sa creeze obligatii pentru paratii in cauza, cu consecinta respingerii capatului de cerere privind penalitatile de intarziere, ca neintemeiat.
Cu privire la jurisprudenta instantelor nationale invocata de reclamanta in sustinerea cererii, instanta constata ca, potrivit art. 1 NCC, sunt izvoare ale dreptului: legea, uzantele ii principiile generale de drept.
Aiadar, cu exceptia dezlegarii date problemelor de drept prin deciziile pronuntate in interesul legii de catre I.C.C.J., solutiile instantelor judecatoreiti in pricini similare nu sunt obligatorii pentru judecator.
In privinta cererii creditoarei de actualizare a sumei in raport de rata inflatiei de la data cand hotararea devine executorie pana la data platii efective, aceasta urmeaza a se face de executorul judecatoresc in baza art. 3712 alin. (3) teza a II-a CPC, nefiind necesara stabilirea acestei obligatii prin hotararea instantei.
Pentru considerentele de fapt ii de drept expuse, instanta urmeaza sa admita in parte cererea formulata de reclamanta, sa oblige pe parati in solidar la plata sumei de 396,78 lei reprezentand contravaloarea marfurilor livrate ii neachitate, cu respingerea ca neintemeiat a capatului de cerere privind plata penalitatilor de intarziere.
Fata de imprejurarea ca reclamantul a solicitat ii acordarea cheltuielilor de judecata pricinuite de acest litigiu, avand in vedere ca instanta a admis in parte cererea, paratii fiind cazuti in pretentii, precum ii intinderea fideiusiunii, care cuprinde ii accesoriile obligatiei principale, inclusiv cheltuielile aferente cererii de chemare in judecata a debitorului – art. 2290 NCC,
in temeiul art. 274 alin. (1), art. 276 ii art. 277 CPC, instanta va dispune obligarea paratilor in solidar la plata sumei de 40,68 lei cu titlu de cheltuieli de judecata reprezentand taxa judiciara de timbru aferenta capatului de cerere admis.
Publicat pe portal
Presedinte Elena Lascu
4
