În condiţiile în care, debitorul principal se află în procedura insolvenţei, în executarea unui plan de reorganizare, care prevede alte scadenţe pentru debitorul principal în plata creditului către intimată, aceasta din urmă este îndreptăţită să procedeze la executarea directă şi nemijlocită a fidejusorilor, fără a fi obligată a se îndrepta întâi împotriva debitorului principal.
Faptul că debitorul principal este supus procedurii insolvenţei şi se află în procedura reorganizării judiciare în temeiul unui plan, nu are nici o influenţă asupra obligaţiilor pe care fidejusorii le au faţă de unitatea bancară intimată, aceştia putând fi executaţi în continuare în vederea recuperării integrale a creanţei.
Judecătoria Bistriţa – secţia civilă, Sentinţa civilă nr. 2540/2013, pronunţată în dosarul nr. 10930/190/2012
Prin cererea înregistrată la această instanţă sub numărul de mai sus, precizată la termenul din 19.12.2012, contestatorii IM şi IF au solicitat, în contradictoriu cu intimata SC BRD – GSG SA GRUP C, să se dispună anularea somaţiei emisă la 28.08.2012 de B.E.J. MM pentru suma de 72.661,18 lei în dosarul execuţional nr. 2059/EX/2012, precum şi a tuturor formelor de executare silită efectuate în dosarul execuţional şi suspendarea executării silite până la soluţionarea irevocabilă a prezentei contestaţii la executare; cu cheltuieli de judecată.
În motivare se arată că, prin contractele de credit nr. 94J/18.06.2008 şi nr. 145J/14.08.2008, societatea comercială I S.R.L. a contractat de la intimata BRD – Groupe Société Generale S.A. două credite bancare în sumă totală de 70.000 lei. Ulterior contractării celor două credite, contestatorii au încheiat două contracte de fidejusiune prin care au garantat personal în cazul neîndeplinirii de către debitorul societate comercială a obligaţiilor de plată la scadenţă. La data de 02.03.2012, din cauza unui blocaj financiar apărut pe fondul crizei economice, împotriva societăţii comerciale – debitor principal s-a deschis procedura insolvenţei prin încheierea comercială nr. 376/2012 pronunţată de Tribunalul B.N. în dosarul nr. 828/112/2012.
Până în momentul deschiderii procedurii insolvenţei ratele datorate de societatea comercială în baza contractelor de credit au fost plătite întocmai şi la timp. După deschiderea procedurii nu s-au mai putut face plăţi, deoarece procedura insolvenţei este o procedură colectivă şi sunt interzise plăţile preferenţiale către anumiţi creditori. Creditoarea BRD – Groupe Societe Generale S.A. a depus cerere de înscriere la masa credală a debitoarei S.C. I. S.R.L., aceasta fiind înscrisă în tabelul definitiv al creanţelor cu suma de 70.966,76 lei. Ulterior deschiderii procedurii insolvenţei, la data de 24.08.2012, adunarea generală a creditorilor debitoarei principale S.C. I. S.R.L. a aprobat planul de reorganizare al debitoarei, conform graficului de plăţi aferent acestui plan plăţile către intimata BRD – Groupe Societe Generale S.A. urmând a fi achitate începând cu trimestrul I al anului 2014. Cu toate acestea, prin somaţia emisă în dosarul execuţional nr. 2059/ex/2012, executorul judecătoresc le-a comunicat contestatorilor că urmează a continua procedurile de executare silită asupra lor în calitate de fidejusori pentru recuperarea unei creanţe în sumă totală de 72.661,18 lei reprezentând credit restant.
Contestatorii consideră că primul aspect care trebuie avut în vedere în momentul aprecierii prezentei speţe este faptul că între aceştia şi intimata-creditoare s-a încheiat un contract de fidejusiune. Fidejusiunea „este un contract accesoriu, pentru motivul că însoţeşte şi garantează o obligaţie principală: obligaţia debitorului faţă de creditor”. Aşadar, existenţa obligaţiei de plată a fidejusorului depinde în totalitate de existenţa şi exigibilitatea dreptului de creanţă al creditorului împotriva debitorului principal.
“Fidejusiunea urmează soarta obligaţiei principale potrivit principiului accesorium sequitur principale; întinderea fidejusiunii nu poate fi mai mare decât datoria debitorului. Această teorie (de fapt axiomă) este împărtăşită unanim de practica judiciară şi doctrină statuându-se clar că faţă de caracterul accesoriu al fidejusiunii aceasta „va urma soarta obligaţiei principale.” Faţă de aceste aspecte este indiscutabil că contestatorii nu pot fi obligaţi la mai mult decât ar putea fi obligat debitorul principal, şi aceasta numai în situaţia în care acesta nu achită la scadenţă obligaţia de plată.
Obligaţia de plată a debitorului principal nu este scadentă, iar potrivit caracterului accesoriu al fidejusiunii coroborat cu art. 7 alin. 2 din contractele de fidejusiune obligaţia de plată a fidejusorilor subzistă numai în situaţia în care debitorul principal nu achită obligaţiile de plată „la scadenţă”. În cauză, prin intrarea debitoarei principale în reorganizare judiciară şi prin aprobarea graficului de plăţi care stabileşte plata creanţei către creditoarea intimată începând cu trimestrul I al anului 2014, s-a stabilit un nou termen de plată a debitului astfel că datoria principală nu este exigibilă, ceea ce atrage şi imposibilitatea punerii în executare a contractelor de fidejusiune.
Chiar dacă s-ar nesocoti faptul că debitul principal nu este scadent, contestatorii nu ar putea fi obligaţi decât la ceea ce datorează în acest moment debitorul principal, deci societatea aflată în procedura insolvenţei. După cum rezultă din actele depuse la dosar, intimata a fost înscrisă pe tabelul definitiv al creanţelor cu suma de 70.966,76 aceasta fiind suma maximă pentru care ar putea fi executaţi silit, în nici un caz suma de 72.661,18 lei, înscrisă în somaţia emisă de executorul judecătoresc. În concluzie, aceştia consideră că până la expirarea termenului de plată stabilit şi prevăzut prin planul de reorganizare aprobat de adunarea creditorilor, obligaţiile asumate în calitate de fidejusori nu pot fi executate, şi chiar în eventualitatea în care ar putea fi executate aceasta nu s-ar putea face decât până la concurenţa sumelor înscrise în tabelul definitiv al creanţelor.
În ceea ce priveşte suspendarea executării silite până la soluţionarea irevocabilă a prezentei contestaţii la executare în baza art. 403 alin. 1 C.pr.civ, contestatorii învederează că, după cum rezultă din cele susţinute mai sus, aceştia contestă întreg dreptul intimatei de a continua procedurile de executare silită împotriva lor, dată fiind lipsa caracterului exigibil al creanţei principale, dar este total neclar şi discutabil şi cuantumul total al creanţei pentru care ar putea fi executaţi. În aceste condiţii, este indubitabil că o executare silită nu poate continua în condiţiile în care datoria nu este exigibilă şi cuantumul total al acesteia nu este stabilit cu exactitate. Continuarea executării silite ar aduce grave prejudicii subsemnaţilor, deoarece s-ar ajunge în situaţia în care le-ar fi vândută locuinţa personală în cadrul procedurii de executare silită pentru recuperarea unei datorii care va deveni scadentă numai în anul 2014, şi aceasta numai în situaţia în care plăţile nu se vor face potrivit graficului aprobat prin planul de reorganizare.
În drept s-au invocat prevederile art. 399 şi urm. Cod procedură civilă.
În probaţiune s-au anexat înscrisuri (f. 3-8, 29-66).
Legal citată, intimata a formulat întâmpinare, completată la termenul din 06.02.2012, prin care a solicitat să se dispună respingerea contestaţiei la executare ca fiind nefondată; şi să li se pună în vedere contestatorilor obligaţia de a achita o cauţiune, în prealabil solicitării suspendării executării silite.
În motivare se arată că motivele invocate de contestatori sunt neîntemeiate întrucât aceştia au încheiat cu intimata contracte de fidejusiune (titluri executorii) prin care au garantat restituirea creditelor acordate societăţii I. faţă de care este deschisă procedura de insolvenţă reglementată prin Legea 85/2006. Prin contractele de fidejusiune, contestatorii s-au obligat în mod solidar cu debitorul principal I. să restituie creditele, renunţând la beneficiile de discuţiune şi diviziune. În acest sens sunt prevederile art. 4 pct. 1-2 din contractul de fidejusiune accesoriu la contractul de credit nr. 145J/14.08.2008 şi act adiţional nr. 1/09.10.2008, precum şi ale prevederilor art. 4 din contractul de fidejusiune nr. 94J/18.08.2008. În consecinţă, intimata poate urmări direct şi nemijlocit fidejusorii pentru executarea creanţei, fără a fi nevoit să se îndrepte mai întâi împotriva debitorului I. .
Faptul că în procedura de insolvenţă a fost confirmat de judecătorul-sindic un plan de reorganizare a debitoarei I. nu înseamnă că creanţa intimatei nu ar fi scadentă şi nu ar putea fi executată faţă de contestatorii fidejusori. O asemenea concluzie ar contraveni atât prevederilor Legii 85/2006 cât şi principiilor care reglementează executarea silită.
Astfel, potrivit art. 102 alin. 2 din Legea 85/2006, „creditorii conservă acţiunile lor pentru întreaga valoare a creanţelor, împotriva codebitorilor şi a fidejusorilor debitorului, chiar dacă au votat pentru acceptarea planului”. Cu alte cuvinte, chiar dacă se votează un plan de reorganizare prin care creanţa unui creditor este modificată într-un fel, faţă de fidejusori, creditorul poate executa în continuare întreaga creanţă, aceasta nefiind modificată faţă de fidejusori, ci doar faţă de debitorul aflat în insolvenţă. Astfel, planul de reorganizare produce efecte între debitorul principal I. şi intimată, însă nu are niciun efect în ceea ce priveşte raporturile juridice existente între intimată şi fidejusorii (contestatorii) care s-au obligat solidar cu debitoarea să restituie creditele. Mai mult decât atât, întrucât contestatorii au renunţat la beneficiul de discuţiune şi diviziune, intimata putea să se îndrepte direct doar împotriva acestora în vederea recuperării creanţei sale, fără a fi necesară să participe şi la procedura de insolvenţă deschisă faţă de I. .
În aceeaşi ordine de idei, se observă că potrivit art. 36 din Legea 85/2006, de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale. Acest text de lege instituie o excepţie şi este de strictă interpretare, dispunând ca debitorul faţă de care s-a deschis procedura de insolvenţă nu mai poate fi executat silit individual. Aşa cum s-a arătat în doctrină, precum şi în jurisprudenţa unanimă a Curţii de Apel Cluj, precum şi a celorlalte instanţe, „suspendarea nu operează cu privire la procedurile de executare silită declanşate de creditori contra bunurilor din averea personală a fidejusorilor debitorului sau a persoanelor care au garantat prin cauţiune reală executarea obligaţiilor debitorului”. Astfel, chiar dacă faţă de I. s-a deschis procedura de insolvenţă şi s-a confirmat un plan de reorganizare, executarea silită a fidejusorilor-contestatori nu este suspendată sau împiedicată. Aceştia pot fi executaţi silit în continuare în vederea recuperării creanţei intimatei.
De altfel, dacă s-ar admite susţinerile contestatorilor, s-ar ajunge în situaţia absurdă în care, la data iniţierii executării silite a contestatorilor, creanţa executată este o creanţă exigibilă (certă şi lichidă), însă, ulterior, a devenit o creanţă nescadentă. Mai mult, s-ar încălca şi prevederile imperative ale art. 102 şi 36 din Legea 85/2006 din care rezultă fără echivoc că deschiderea procedurii de insolvenţă faţă de I. nu produce niciun efect cu privire la executarea silită a fidejusorilor, respectiv recuperarea creanţelor de la aceştia. Evident, în situaţia în care fidejusorii achită integral sau o parte a creanţei faţă de intimată vor avea posibilitatea să se subroge în locul acesteia în procedura de insolvenţă deschisă faţă de I. în vederea recuperării creanţei achitate de către aceştia.
În concluzie, executarea fidejusorilor care s-au obligat solidar cu debitorul principal este posibilă chiar dacă faţă de debitorul principal s-a confirmat un plan de reorganizare faţă de I. . Raportul juridic existent între intimată şi I. este diferit şi distinct faţă de raportul juridic existent între aceasta şi fidejusorii-contestatori, aceste raporturi izvorând din contracte distincte. Astfel fidejusorii s-au obligat la restituirea creanţei prin contractele de fidejusiune, acte juridice diferite faţă de contractele de credit, titlul intimatei împotriva societăţii I. .
În motivarea completării la întâmpinare se arată că, potrivit art. 36 din Legea nr.85/2006, de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale. Acest text reprezintă o excepţie de strictă interpretare iar deschiderea procedurii insolvenţei nu are ca efect suspendarea executării faţă de fideiusorii-contestatori. În consecinţă, aşa cum s-a precizat atât în doctrină cât şi în jurisprudenţă, în cazul deschiderii procedurii insolvenţei faţa de debitoare, se poate trece la executarea silită a codebitorilor sau a garanţilor obligaţiei principale, în speţă, fidejusorilor.
În ceea ce priveşte argumentul contestatorilor referitor la neexigibilitatea creanţei, intimata îl consideră nefondat întrucât creanţa sa născută din contractele de credit perfectate cu societatea I. a fost exigibilă deja în prealabil deschiderii procedurii de insolvenţă. De asemenea, societatea I. şi fidejusorii – contrar susţinerilor contestatorilor, nu şi-au îndeplinit obligaţiile contractuale până la data deschiderii procedurii de insolvenţă, respectiv nu au achitat creditele şi accesoriile acestora potrivit prevederilor contractuale. În acest sens, ultimele plăţi efectuate intimatei au fost la data de 10.06.2011. Se observă că faţă de I. , procedura de insolvenţă s-a deschis la data de 02.03.2012. Deci o perioadă îndelungată, prealabilă deschiderii procedurii, nici I. şi nici contestatorii în calitate de fideiusori nu au efectuat nicio plată către aceasta.
Mai mult, exigibilitatea creanţei nu are nicio legătură cu aprobarea graficului de plăţi. Astfel, creanţa intimatei a fost exigibilă deja în prealabil deschiderii procedurii de insolvenţă. În urma deschiderii procedurii faţă de I. , prin planul de reorganizare, s-a reeşalonat creanţa, adică debitoarea I. va trebui să achite creanţa abia începând cu trimestrul 1 al anului 2014. Însă planul de reorganizare confirmat în procedura de insolvenţă poate afecta cel mult raportul juridic existent între intimată şi debitoarea I. . Între intimată şi fidejusorii-contestatori există un alt raport juridic, diferit faţă de cel existent între aceasta şi I. . Acest raport juridic se întemeiază pe contractele de fidejusiune perfectate între intimată şi contestatori. În mod evident, raportul juridic existent între aceasta şi contestatori nu a fost afectat în nici un fel de votarea planului de reorganizare, aceasta cu atât mai mult cu cât în procedura de insolvenţă, contestatorii nici nu participă în calitatea lor de fidejusori ai debitoarei I. .
Prin răspunsul la întâmpinare depus la dosarul cauzei la termenul din 06.02.2013, contestatorii au arătat că îşi menţin solicitarea de anulare a formelor de executare silită efectuate în dosarul execuţional nr. 2059/EX/2012 al BEJ M.M., motivat de faptul că, prin întâmpinarea depusă la dosar, creditoarea susţine că pornirea executării silite împotriva fidejusorilor este corectă prin prisma art. 102 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.
Contestatorii învederează că, prin contestaţia la executare astfel cum a fost precizată, au arătat în detaliu motivele pentru care nu se poate porni executarea silită împotriva lor în calitate de fidejusori. Nicăieri în cuprinsul contestaţiei nu au invocat prevederile art. 36 din Legea nr. 85/2006 sau efectul suspensiv al acestui articol. În cauză, creanţei creditoarei îi lipseşte caracterul exigibil şi nu prin prisma art. 36 din Legea insolvenţei, ci prin prisma principiului accesorium sequitur principale coroborat cu art. 7 alin. 2 din contractele de fidejusiune (obligaţia de plată a fidejusorilor subzistă numai în situaţia în care debitorul principal nu achită obligaţiile de plată „la scadenţă”) şi raportat la confirmarea unui plan de reorganizare care conţine un grafic de plăţi care stabileşte plata creanţei către creditoarea intimată începând cu trimestrul I al anului 2014.
Astfel, aceştia subliniază că prin această procedură consacrată de prevederile legii insolvenţei s-a stabilit un nou termen de plată a debitului (cu scadenţe reeşalonate) astfel că datoria principală nu este exigibilă, ceea ce atrage şi imposibilitatea punerii în executare a contractelor de fidejusiune.
Având în vedere faptul că reclamanţii contestatori nu au invocat nici efectul suspensiv prevăzut de art. 36 din Legea nr. 85/2006 şi nici beneficiile de diviziune şi discuţiune ci au contestat caracterul exigibil al creanţei, este corect faptul că legea prevede că „creditorii conservă acţiunile lor, pentru întreaga valoare a creanţelor, împotriva codebitorilor şi a fidejusorilor debitorului, chiar dacă au votat pentru acceptarea planului”, dar existenţa acestui text legal nu înfrânge demonstraţia noastră privind lipsa caracterului exigibil al creanţei urmărite silit. După cum în mod clar rezultă din modalitatea de redactare a textului legal se statuează doar că creditorii nu pierd, îşi păstrează (conservă) acţiunile împotriva codebitorilor sau fidejusorilor. Aceştia arată că nu au susţinut niciun moment că intimata ar fi pierdut garanţia reală constând în contractele de fidejusiune.
Contractele de fidejusiune prin ele însele nu prevăd termene prin care să determinăm scadenţa obligaţiei garantate de contestatori, deci ca atare, pentru a verifica exigibilitatea, se vor raporta întotdeauna la scadenţele stabilite privitor la debitorul principal. Ceea ce creditoarea nu poate nega este faptul că prin confirmarea planului de reorganizare şi prin existenţa unui grafic de plaţi conform căruia se stabilesc termene noi de plată ale creditului de către debitorul principal s-au stabilit noi scadenţe ale creanţei garantate de aceştia. Ceea ce din nou nu poate nega creditoarea este faptul că reclamanţii contestatori sunt executaţi în baza contractelor de fidejusiune, contracte care prevăd în mod expres la art. 7 alin. 2 că obligaţia de plată a fidejusorilor subzistă numai în situaţia în care debitorul principal nu achită obligaţiile de plată „la scadenţă”.
Ori, având în vedere faptul că scadenţele debitorului principal au fost modificate, contestatorii nu pot fi executaţi silit decât dacă debitorul principal nu îşi achită obligaţiile de plată la noile scadente (art. 7 alin. 2 din contractele de fidejusiune) prevăzute de graficul de plăţi aferent planului de reorganizare. Toată doctrina şi practica judiciară invocată de către creditoare prin întâmpinarea depusă la dosar este străină de pricină deoarece priveşte art. 36 din Legea nr. 85/2006 şi efectul suspensiv al acestuia asupra garanţiilor reale, aspect nesupus atenţiei instanţei de judecată prin prezenta contestaţie la executare.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarele:
La data de 18.06.2008 între SC I. SRL şi intimata BRD Groupe Societe Generale SA a intervenit contractul de credit nr. 94J prin care intimata a acordat societăţii comerciale SC I. SRL un credit în valoare de 20.000 lei pe o perioadă de 365 zile, contractul suferind unele modificări prin actul adiţional nr. 1. La data de 18.06.2008, pentru garantarea restituirii creditului, între contestatori, în calitate de fidejusori, şi intimată, în calitate de creditor garantat, a intervenit un contract de fidejusiune prin care intimaţii au garantat restituirea creditului, obligându-se în solidar cu SC I. SRL la rambursarea creditului, plata dobânzilor aferente, a comisioanelor şi altor cheltuieli izvorâte din contractul de credit. Potrivit clauzelor prevăzute de părţi la pct. 4 din contractul de fidejusiune, intimaţii, în calitatea lor de fidejusori, au renunţat la beneficiul de diviziune şi discuţiune iar prin clauza prevăzută la pct. 7 părţile au prevăzut imposibilitatea fidejusorilor de a se prevala de reeşalonările acordate debitorului.
La data de 14.08.2008, între SC I. SRL şi intimata BRD Groupe Societe Generale SA a intervenit contractul de credit nr. 145J prin care intimata a acordat societăţii comerciale SC I. SRL linia de credit în valoare de 35.000 lei, pe o perioadă de 12 luni. Prin actul adiţional nr. 1 la contractul de credit menţionat părţile au majorat valoarea liniei de credit la suma de 50.000 lei iar prin actul adiţional nr. 2 părţile au modificat modalitatea de rambursare a creditului. Pentru garantarea contractului de credit nr. 145J între creditoarea BRD Groupe Societe Generale SA şi intimaţi s-a încheiat, la data de 09.10.2008, un contract de fidejusiune (fila 99) prin care contestatorii, în calitate de fidejusori, s-au obligat în solidar cu debitoarea la rambursarea creditului în valoare de 50.000 lei, a dobânzilor şi celorlalte cheltuieli aferente creditului. Potrivit clauzelor de la punctul patru din contractul de fidejusiune contestatorii au renunţat la beneficiul de diviziune şi discuţiune iar potrivit clauzelor cuprinse în contractul de fidejusiune la pct. 7 părţile au prevăzut imposibilitatea fidejusorilor de a se prevala de reeşalonările acordate debitorului.
Ulterior încheierii contractelor de credit nr. 145J şi 94J între intimată şi SC I. SRL, faţă de aceasta din urmă a fost deschisă procedura insolvenţei, creanţa intimatei în cuantum de 70.966,76 lei fiind înscrisă în tabelul definitiv al creanţelor. La data de 24.08.2012 adunarea creditorilor debitoarei SC I. SRL a votat planul de reorganizare propus de debitoare, plan potrivit căruia scadenţa creditelor datorate intimatei s-a stabilit în anul 2014.
Întrucât creditele acordate de intimată către SC I. SRL nu au fost restituite la scadenţa prevăzută în contractele de credit de către debitoare sau fidejusori, intimata a demarat procedura executării silite împotriva fidejusorilor, formându-se dosarul de executare nr. 2059/ex/2012 al BEJ M.M..
Analizând actele de executare silită întocmite de executorul judecătoresc în cadrul dosarului de executare nr. 2059/ex/2012 al BEJ M.M. prin prisma motivelor de nelegalitate invocate de contestatori, instanţa reţine că prin contractele de fidejusiune încheiate între contestatori şi intimată pentru garantarea rambursării creditelor contractate de SC I. SRL prin contractele nr. 145J şi 94J contestatorii şi-au asumat obligaţia de a achita intimatei creditele, dobânzile şi celelalte cheltuieli aferente creditelor în situaţia în care acestea nu sunt achitate de debitoarea SC I. SRL, fără a beneficia de eventualele reeşalonări acordate debitoarei, astfel cum rezultă din clauzele menţionate de părţi la pct. 3,4 şi 7 din contractele de fidejusiune. Potrivit art. 969 din vechiul Cod civil, aplicabil raportat la data încheierii contractelor de fidejusiune şi la dispoziţiile art. 102 din Legea nr. 71/2011 potrivit cărora contractul este supus legii în vigoare la data la care a fost încheiat, convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante. Astfel, contractele reprezintă legea părţilor, acestea fiind obligate a respecta întocmai obligaţiile asumate prin contracte. Debitoarea SC I. SRL nu a achitat intimatei creditele, dobânzile şi celelalte cheltuieli aferente creditelor contractate prin contractele nr. 145J şi 94J, la datele stabilite în contractele menţionate, astfel că reclamanţii contestatori, în temeiul contactelor de fidejusiune, aveau obligaţia de a achita sumele de bani restante, independent de reeşalonarea plăţii creditelor stabilită prin planul de reorganizare aprobat de creditorii debitoarei SC I. SRL în cadrul procedurii insolvenţei. Prin urmare, instanţa reţine ca fiind neîntemeiată susţinerea contestatorilor potrivit căreia reeşalonarea plăţii sumelor restante stabilită în favoarea debitoarei SC I. SRL ar profita şi fidejusorilor.
În ceea ce priveşte contestarea cuantumului debitului de către contestatori instanţa constată că sumele de bani restante datorate de SC I. SRL şi de contestatori cuprind atât creditele în valoare totală de 70.000 lei cât şi dobânzile şi alte cheltuieli aferente creditelor, astfel că suma totală datorată este modificată periodic prin curgerea dobânzilor. Prin contractele de fidejusiune încheiate între contestatori şi intimată contestatorii şi-au asumat obligaţia achitării integrale a sumelor datorate de SC I. SRL în temeiul celor două contracte de credit, renunţând la beneficiul de diviziune şi discuţiune, astfel că intimata are alegerea între a urmări atât debitoarea cât şi fidejusorii pentru recuperarea întregului debit, cuantumul creanţei intimatei înscris în tabelul definitiv al creanţelor nefiind relevant. Prin urmare, întrucât contestatorii nu au invocat calcularea greşită a sumei datorate în temeiul contractelor de credit şi de fidejusiune, ci doar neconcordanţa dintre suma executată silit şi cuantumul creanţei înscrise în tabelul definitiv al creanţelor, instanţa apreciază şi acest motiv de nelegalitate invocat ca neîntemeiat.
Având în vedere aceste considerente instanţa a respins contestaţia la executare formulată de contestatori împotriva somaţiei şi a tuturor formelor de executare silită efectuate în dos. nr. 2059/ex/2012 al Biroul Executorului Judecătoresc MM, ca neîntemeiată.
Potrivit disp. art. 274 din Codul de procedură civilă partea care cade în pretenţii a fost obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată, însă, având în vedere faptul că intimata nu a probat efectuarea vreunor cheltuieli de judecată, a respins cererea intimatei de obligare a contestatorilor la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs, în termen legal, recurenţii IM şi IF care au solicitat admiterea recursului şi pe cale de consecinţă modificarea în totalitate a sentinţei atacate în sensul admiterii contestaţiei la executare astfel cum a fost formulată şi precizată.
In motivarea recursului s-a arătat că a încheiat cu intimata un contract de fidejusiune care este un contract accesoriu ce depinde în totalitate de exigenţa şi exigibilitatea dreptului de creanţă al creditorului împotriva debitorului principal, care este SC I. SRL. Mai arată recurenţii că obligaţia de plată a debitorului principal nu este scadentă , deoarece SC I. SRL se află în procedura insolvenţei , în plan de reorganizare judiciară şi prin aprobarea graficului de plăţi s-a stabilit plata creanţei către creditoarea intimată începând cu trimestrul I al anului 20l4, astfel că la momentul prezent punerea în executare a contractului de fidejusiune apare ca nelegală.
Arată recurenţii că creanţa prezentată de către intimată a fost înscrisă în tabelul definitiv al creanţelor şi urmează a fi achitată de către debitorul principal SC I. SRL conform graficului de plăţi aprobat , moment cât această creanţă devine exigibilă. Până la acel moment creanţa nu este certă, lichidă şi exigibilă, iar recurenţii în calitate de fidejusiori nu pot fi executaţi.
Recursul a fost legal timbrat conform chitanţei (f.8) anulată la dosar.
Prin întâmpinare, intimata BRD Groupe Societe Generale solicită respingerea ca nefondat a recursului şi menţinerea în totalitate a hotărârii instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.
Arată intimata că recurenţii au încheiat contractele de fidejusiune puse în executare , garantând restituirea creditelor acordate către SC I. SRL, că prin aceste contracte recurenţii sau obligat în mod solidar împreună cu debitoarea principală să restituie creditele, renunţând la beneficiile de discuţiune şi diviziune , astfel că intimata îi poate urmări direct şi nemijlocit pe fidejusori pentru executarea creanţei, fără a fi nevoie să se îndrepte iniţial împotriva debitorului principal.
Mai arată intimata că potrivit art.l02 alin.2 din L.85/2006, creditorii conservă acţiunile lor pentru întreaga valoare a creanţelor împotriva codebitorilor şi a fidejusorile debitorului chiar dacă au votat pentru acceptarea planului, ceea ce înseamnă că, dacă în cursul unui plan de reorganizare sunt reeşalonate datele de scadenţă în restituirea creditului, acestea sunt valabile numai pentru debitorul principal, deoarece planul de reorganizare produce efecte faţă de acest debitor, dar nu produce efecte faţă de fidejusori care s-au obligat în solidar cu debitoarea să restituie creditele acordate conform termenelor stabilite prin contract.
Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs precum şi sub toate aspectele, potrivit disp.art.304/l C.pr.civ, tribunalul a constatat că instanţa de fond a pronunţat o sentinţă temeinică şi legală, făcând o corectă interpretare a probelor administrate şi o aplicare corespunzătoare a dispoziţiilor legale în materie.
