Soluţionarea contestaţiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază. Reclamanţii nu pot solicita direct în instanţă stabilirea şi acordarea drepturilor salariale, ci trebuie urmată întocmai procedura instituită de Legea nr. 330/2009.
Decizia civilă nr. 336/12.02.2013 a Curţii de Apel Galaţi
Prin cererea înregistrată la data de 01.06.2012 formulată S.L.Î. V, în numele membrilor săi de sindicat a chemat în judecată pe pârâţii …, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa sa se dispună obligarea pârâţilor:
– la calculul şi plata drepturilor salariale neacordate membrilor de sindicat încadraţi pe funcţiile didactice auxiliare de bibliotecar, documentarist – reprezentând spor pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de 15% din salariul de bază, prevăzut de art. 48 alin. 1 pct. 23 din Legea nr. 330/2009 şi de art. 6 din OUG nr. 1/2010;
– la calcularea legală şi plata începând cu 01.01.2010 a sporului pentru bibliotecari de 15% din salariul de bază prevăzut de art. 48 alin. 1 pct. 23 din legea nr. 330/2009 şi de art. 6 din OUG nr. 1/2010.
În motivarea cererii, s-a arătat, în esenţă, că potrivit art. 51 din Legea nr. 334/2005 personalul din biblioteci beneficiază de spor pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de până la 15%, norma aplicându-se şi în cazul bibliotecilor şcolare.
S-a arătat că până la data de 31.12.2009 reclamanţii au beneficiat de acest spor de 15%, însă începând cu 01.01.2010 nu li s-a mai plătit acest spor motivându-se că bibliotecarii din sistemul de învăţământ nu intră sub incidenţa legii bibliotecarilor nr. 334/2002.
De asemenea, aplicându-se dispoziţiile art. 30 alin. 5) din Legea nr. 330/2009 şi art. 5 şi 6 din OUG nr. 1/2010 reclamanţii erau îndreptăţiţi să primească o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferenţa dintre drepturile salariale determinate conform legii nr. 330/2009 şi drepturile salariale aferente lunii decembrie 2009.
Pârâţii C.L. şi P.O.M., au depus la dosar întâmpinare prin care au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, iar pe fond au solicitat respingerea acţiunii. Au arătat că această instituţie nu efectuează calculul legal al drepturilor băneşti cuvenite reclamanţilor, astfel că neaplicarea prevederilor legale în materie nu implică C.L. şi P.O.M., care are numai competenta de a înscrie sumele transferate de la bugetul de stat la bugetul local şi repartizarea lor pe ordonator terţiar de credite.
Pârâtul C.L.F. a formulat întâmpinare solicitând respingerea acţiunii ca nefondată, arătând în esenţă, că dispoziţiile legale relevante nu mai prevăd posibilitatea acordării acestui spor după 01.01.2010.
Pârâtul C.J.V. a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat:
– excepţia tardivităţii acţiunii întrucât dispoziţiile art. 51 alin. 3-6 din Legea nr. 330/2009 au fost abrogate;
– excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în raport de unităţile de învăţământ pentru care nu are calitatea de ordonator de credite;
– pe fond, respingerea acţiunii întrucât dispoziţiile art. 51 din Legea bibliotecilor nu prevedea dreptul personalului care lucrează în bibliotecile şcolare de a primi acest spor, astfel încât el nu constituia un drept cuvenit reclamanţilor în luna decembrie 2009.
Pârâţii C.L.A. şi P.M.A. au depus la dosar întâmpinare prin care au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive arătând, în esenţă, că nu au calitatea de angajator al membrilor de sindicat în numele cărora a fost introdusă acţiunea.
Pârâtul MECTS a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive arătând, în esenţă, că nu are calitatea de angajator al membrilor de sindicat în numele cărora a fost introdusă acţiunea şi nici nu există obligaţii în sarcina sa privitoare la plata salariilor.
Analizând cu prioritate excepţiile procesuale invocate, Tribunalul a reţinut următoarele:
A. Cu privire la excepţia tardivităţii.
Excepţia este nefondată în condiţiile în care dreptul dedus judecăţii nu este afectat de un termen sau o condiţie suspensivă ce nu ar fi fost împlinit/realizat până la data introducerii acţiunii.
Împrejurarea că nu ar mai exista temei legal pentru plata drepturilor solicitate constituie o apărare de fond, neputând fi valorificată pe calea excepţiei tardivităţii.
B. Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
Scurte consideraţii privind natura juridică a litigiului de faţă, obiectul acţiunii, legitimarea procesuală pasivă.
Prezentul litigiu este declanşat de persoane care au raporturi de muncă cu o parte dintre pârâţi, respectiv cu unităţile de învăţământ, acestea din urmă având calitatea de angajatori.
Litigiul vizează acordarea unor anumite drepturi derivând din raporturile de muncă încheiate între reclamanţi – în calitate de angajaţi şi unităţile de învăţământ – în calitate de angajatori. Prin urmare, este vorba despre un conflict de drepturi, în sensul art. 248 alin. 3) din Codul muncii.
În mod tradiţional, conflictul de drepturi dintre un angajat şi un angajator, generat de raporturile de muncă încheiate între aceştia, se soluţionează în faţa instanţei de judecată între părţile care au încheiat raport de muncă, respectiv angajat şi angajator, fiind lipsit de relevanţă modul sau căile prin care angajatorul face rost ori primeşte sumele de bani cuvenite angajatului şi în legătură cu care s-a declanşat conflictul de drept.
Atât timp cât angajatul se angajează în raporturi de muncă exclusiv cu angajatorul şi îşi asumă obligaţia de prestare a muncii exclusiv faţă de acesta, iar singurul care îşi asumă obligaţia de plată a drepturilor salariale cuvenite în virtutea muncii prestate este angajatorul, rezultă că nu prezintă nicio relevanţă modalitatea în care angajatorul intră în posesia sumelor de bani necesare plăţii drepturilor salariale.
În consecinţă, în mod firesc, într-un conflict de drepturi declanşat între un angajat şi un angajator este suficientă participarea în proces a acestor părţi, acestea justificând calitatea procesuală activă, respectiv pasivă în sensul Codului de procedură civilă.
În procesele prin care se solicită diverse drepturi derivând sau în legătură cu raporturile de muncă, declanşate de către angajaţi ai diverselor instituţii sau autorităţi finanţate din sau şi din surse bugetare, de multe ori angajaţii cheamă în judecată şi acele autorităţi sau instituţii ce au calitatea de ordonatori secundari sau principali de credite pentru instituţia sau autoritatea ce are calitatea de angajator.
Practica judiciară a acceptat judecata unor astfel de acţiuni în contradictoriu nu doar cu angajatorul, dar şi cu acele instituţii/autorităţi ce îndeplinesc funcţia de ordonatori secundari sau principali de credite pentru angajator. În acest sens, prin dispozitivul hotărârii de admitere a unor astfel de acţiuni, obligaţia de a plăti anumite drepturi izvorâte din derularea raporturilor de muncă s-a stabilit în sarcina atât a angajatorului, dar şi acelor ordonatori secundari sau principali de credite ai acestuia.
Având în vedere practica aproape generalizată cu privire la această chestiune, Tribunalul consideră că nu este cazul să adopte o altă poziţie, cu atât mai mult cu cât acest lucru nu prezintă o utilitate deosebită în ceea ce priveşte soluţionarea raportului juridic conflictual şi executarea hotărârii pronunţate.
Astfel, indiferent că obligaţia se stabileşte doar în sarcina angajatorului sau şi în sarcina ordonatorilor de credite ai acestuia, aceasta nu înseamnă că executarea silită (în cazul în care nu se execută de bunăvoie hotărârea) s-ar putea îndrepta împotriva altor persoane decât angajatorul, chemarea în judecată şi stabilirea obligaţiei şi în sarcina ordonatorilor de credite ai angajatorului producând efecte pur informative cu privire la necesitatea luării tuturor măsurilor administrative de natură contabilă şi financiară necesare pentru ca angajatorul să poată plăti sumele de bani stabilite în sarcina sa printr-o hotărâre judecătorească.
Este de menţionat însă că, indiferent dacă ordonatorii principali sau secundari de credite ai angajatorului (pârât în proces) sunt sau nu chemaţi în judecată ori sunt sau nu obligaţi prin dispozitivul hotărârii alături de angajator, aceasta nu înseamnă că s-ar putea opune ori ar putea refuza adoptarea măsurilor necesare administrativ/financiar/contabile pentru a asigura posibilitatea plăţii sumelor de bani stabilite prin hotărâre judecătorească, în raport de specificul şi condiţionalităţile impuse de normele privitoare la cheltuirea banilor publici.
În acest sens, sunt de amintit dispoziţiile art. 1 – 4 din OG nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plata ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, dispoziţii ce impun autorităţilor aflate în raporturi de subordonare anumite obligaţii în ceea ce priveşte executarea obligaţiilor stabilite prin titluri executorii.
Art. 1 (1) Creanţele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituţiilor şi autorităţilor publice se achită din sumele aprobate cu această destinaţie prin bugetele acestora sau, după caz, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligaţia de plată respectivă.
(2) Creanţele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituţiilor şi autorităţilor publice nu se pot achita din sumele destinate potrivit bugetului aprobat pentru acoperirea cheltuielilor de organizare şi funcţionare, inclusiv a celor de personal, în scopul îndeplinirii atribuţiilor şi obiectivelor legale, pentru care au fost înfiinţate.
Art. 2 Dacă executarea creanţei stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituţia debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-şi îndeplini obligaţia de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somaţia de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.
Art. 3 În cazul în care instituţiile publice nu îşi îndeplinesc obligaţia de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă şi/sau potrivit altor dispoziţii legale aplicabile în materie.
Art. 4 (1) Ordonatorii principali de credite bugetare au obligaţia să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condiţiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii şi ale instituţiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plăţii sumelor stabilite prin titluri executorii.
(2) Virările de credite bugetare prevăzute la alin. (1) se pot efectua pe parcursul întregului an bugetar, prin derogare de la prevederile art. 47 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare, şi ale art. 49 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale.
În considerarea celor expuse mai sus, Tribunalul a reţinut că justifică în procesul de faţă calitate procesuală pasivă atât unităţile de învăţământ, cât şi instituţiile ce au calitatea de ordonatori superiori de credite ai acestora.
În raport de considerentele expuse mai sus, Tribunalul a reţinut că se justifică în procesul de faţă calitatea procesuală pasivă a pârâţilor Consiliul local A. şi Consiliul Local M., desigur, doar în ceea ce priveşte pe acei membri de sindicat ce fac parte din unităţi de învăţământ pentru care aceste consilii au rolul de ordonator superior de credite.
În acelaşi sens, se justifică în procesul de faţă calitatea procesuală pasivă a pârâtului Consiliul judeţean V, doar în ceea ce priveşte pe acei membri de sindicat ce fac parte din unităţi de învăţământ pentru care CJ V este ordonator superior de credite.
Nu se justifică în proces calitatea procesuală pasivă a Primăriei M. şi a Primăriei A. deoarece, pe de o parte, între acestea şi membrii de sindicat nu există raporturi contractuale de muncă, iar pe de altă parte, primăriile nu au calitatea de ordonatori superiori de credite pentru unităţile de învăţământ.
Astfel, primăria constituie o structură funcţională cu activitate permanentă care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local şi dispoziţiile primarului, soluţionând problemele curente ale colectivităţii locale, astfel cum prevede art. 77 din Legea nr. 215/2001, astfel încât nu se justifică în proces calitatea procesuală pasivă.
De asemenea, nici pârâtul MECTS nu justifică în procesul de faţă calitate procesuală pasivă deoarece pe de o parte, între acesta şi membrii de sindicat nu există raporturi contractuale de muncă, iar pe de altă parte, nu are calitatea de ordonator superior de credite pentru unităţile de învăţământ.
Totodată, calitatea procesuală pasivă a Consiliului Judeţean V. nu este justificată în ceea ce priveşte pe membrii de sindicat ce fac parte din unităţi de învăţământ pentru care CJ nu este ordonator superior de credite.
Analizând pe fond acţiunea, Tribunalul a reţinut că este nefondată.
Astfel, problema esenţială de drept ce urmează a fi soluţionată de către instanţă se referă la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 51 din Legea bibliotecarilor nr. 334/2002, în funcţie de interpretarea reţinută urmând a se analiza efectele şi incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 330/2009 şi OUG nr. 1/2010.
Textul în discuţie are următorul conţinut:
(1) Personalul din bibliotecile de drept public, care are în responsabilitate colecţii cu acces liber şi/sau destinate împrumutului la domiciliu, beneficiază de un coeficient anual de 0,3% scădere din totalul fondului inventariat, reprezentând pierdere naturală datorată unor cauze care nu puteau fi înlăturate ori în alte asemenea cazuri în care pagubele au fost provocate din riscul minimal normal al serviciului.
(2) Bibliotecile pot asigura utilizatorilor, la cererea acestora, accesul la serviciile lor pe parcursul întregii săptămâni, cu plata personalului, conform legii.
(3) Personalul din biblioteci care lucrează în depozite de carte, colecţii care includ bunuri ce fac parte din patrimoniul cultural naţional mobil, laboratoare de restaurare şi conservare a cărţii sau cei care asigură servicii de împrumut la domiciliu ori în spitale, aziluri de bătrâni şi în orfelinate beneficiază, pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, de un spor de până la 15% din salariul de bază, care face parte din acesta.
(4) Personalul cu o vechime neîntreruptă de 10 ani în oricare dintre bibliotecile de drept public beneficiază de un spor de fidelitate de 15% din salariul de bază, care face parte din acesta.
(5) Personalul din biblioteci beneficiază, pentru suprasolicitare neuropsihică, de un spor de 5% din salariul de bază, care face parte din acesta, pentru fiecare treaptă/gradaţie profesională deţinută.
(6) Personalul de specialitate şi administrativ din biblioteci, care lucrează pentru efectuarea serviciului lecturii publice, potrivit programului stabilit de conducerea instituţiei, în zilele de sâmbătă şi duminică, precum şi în zilele de sărbătoare legală, beneficiază de un spor de 100% pentru timpul de lucru efectuat, precum şi de asigurarea repausului legal.
(7) Personalul din biblioteci beneficiază de distincţii şi premii în condiţiile legii, la recomandarea conducerii bibliotecilor.
După cum se observă din cuprinsul art. 51 alin. 3) al Legii nr. 334/2002 nu orice angajat al unei biblioteci din cele enumerate la art. 10 din aceeaşi lege beneficiază de spor pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, ci doar acel personal care lucrează în categoria limitativ prevăzută la art. 51 alin. 3) din lege, şi anume, în: depozite de carte, colecţii care includ bunuri ce fac parte din patrimoniul cultural naţional mobil, laboratoare de restaurare şi conservare a cărţii sau cei care asigură servicii de împrumut la domiciliu ori în spitale, aziluri de bătrâni şi în orfelinate.
Membrii de sindicat în numele cărora a fost introdusă acţiunea de faţă (reclamanţii) lucrează în cadrul unor biblioteci şcolare şi nu în depozite de carte, colecţii care includ bunuri ce fac parte din patrimoniul cultural naţional mobil, laboratoare de restaurare şi conservare a cărţii, aziluri de bătrâni şi în orfelinate. De asemenea, nu s-a administrat nicio dovadă că reclamanţii ar asigura servicii de împrumut la domiciliu ori în spitale, fapt care, de altfel, este exclus în raport de specificul bibliotecilor şcolare.
În considerarea celor expuse Tribunalul a reţinut că este irelevant faptul că bibliotecile şcolare în care îşi desfăşoară activitatea reclamanţii fac parte din sistemul naţional de biblioteci, pentru acordarea sporului de condiţii periculoase sau vătămătoare fiind necesar ca reclamanţii să lucreze în categoria de biblioteci limitativ prevăzută la art. 51 alin. 3) din lege ori să presteze servicii de împrumut la domiciliu ori în spitale.
În condiţiile în care bibliotecile şcolare în care lucrează reclamanţii nu fac parte din categoria de biblioteci limitativ prevăzută la art. 51 alin. 3) din lege, iar reclamanţii nu prestează servicii de împrumut la domiciliu ori în spitale, rezultă că în luna decembrie 2009 reclamanţii nu beneficiau de dreptul legal de a încasa spor pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, fiind irelevant faptul că, în concret, angajatorii au înţeles să acorde aceste sporuri, aplicând eronat dispoziţiile legale.
Reţinând astfel că în luna decembrie 2009 reclamanţii nu beneficiau de dreptul legal de a încasa spor pentru condiţii periculoase sau vătămătoare rezultă că după data de 01.01.2010 aceştia nu pot beneficia fie de spor, fie de o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferenţa dintre drepturile salariale determinate conform Legii nr. 330/2009 şi drepturile salariale aferente lunii decembrie 2009.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs S.L.Î. V., în numele reclamanţilor membri de sindicat, criticând soluţia instanţei de fond pentru următoarele considerente:
Instanţa a considerat în mod greşit în motivarea sentinţei, că bibliotecile şcolare nu fac parte din categoria de biblioteci limitativ prevăzute de art. 51 alin. 6 din Legea nr. 334/2002 şi drept urmare nu ar beneficia de sporul de 15 % pentru condiţii vătămătoare.
În condiţiile în care niciuna din dispoziţiile legii nu distinge între personalul din bibliotecile şcolare şi personalul din celelalte biblioteci, consideră că Legea nr. 334/2002 este aplicabilă în cazul de faţă, fiindcă ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus.
Articolul 10 din Legea nr. 334/2002 face precizarea că bibliotecile şcolare fac parte din sistemul naţional de biblioteci, dar tot acest act normativ, la art. 44 alin. 3 prevede că, personalul de specialitate din reţeaua de biblioteci a MECTS are statut de personal didactic auxiliar, iar acestui personal îi sunt aplicabile Legea nr. 1/2011 şi Ordinul MECT nr. 1350/2007 (acte normative speciale în materie).
Nu prezintă relevanţă faptul că membrii de sindicat au calitatea de bibliotecari în cadrul unei reţele şcolare, iar nu la o bibliotecă judeţeană, deoarece legiuitorul nu a făcut o astfel de diferenţiere.
Acest spor este reglementat prin dispoziţiile art. 51 alin. 3 din Legea bibliotecilor nr. 334/2002, fiind fără relevanţă că o bibliotecă şcolară nu funcţionează cu statut de bibliotecă publică, aceasta împrejurare nefiind de natura să îngrădească drepturile conferite prin lege personalului ce desfăşoară activitatea specifică de bibliotecar, în cadrul unei biblioteci şcolare.
Potrivit actelor aflate la dosarul cauzei (adeverinţe şi fişa postului), reclamanţii prestează o activitate într-un loc de muncă dintre cele stabilite în art. 51 alin. 6 din Legea nr. 334/2002 republicate, respectiv în depozitul de carte şi asigură servicii de împrumut carte la domiciliu, fiind astfel îndreptăţiţi la acordarea sporului solicitat.
Instanţa a reţinut în mod greşit că reclamanţii nu ar fi beneficiat în mod legal de acest spor în anul 2009 şi cu atât mai mult nu ar trebui să beneficieze de acest spor sau de o sumă compensatorie după data de 01.01.2010.
Sporul de 15 % era iniţial prevăzut de art. 5 din Legea nr. 334/2002, norma abrogată prin Legea nr. 330/2009, astfel ca, ulterior datei de 01.01.2010 pentru fiecare an au fost adoptate legi de salarizare a personalului salarizat din fonduri publice.
Pentru anul 2010 a fost în vigoare Legea cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
Prin art. 30 alin. 5 şi 6 din Legea cadrul nr. 330/2009 s-a instituit principiul păstrării în plată a drepturilor avute la data de 31 decembrie 2009.
Prin art. 3 alin. 1 lit. a din anexa II la Legea cadru nr. 330/2009, aplicabilă din 1 ianuarie 2010, personalului din învăţământ (salarizat conform anexei II/1) i s-a recunoscut posibilitatea de a beneficia de un spor pentru condiţii vătămătoare de până la 15 % din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective.
La data de 25.01.2010 Guvernul României a emis Ordonanţa de Urgenţă nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, ordonanţă ce dispune:
Art. 5 alin. 1 „Începând cu luna ianuarie 2010, personalul aflat în funcţie la 31 decembrie 2009 îşi păstrează salariul, solda sau, dup caz, indemnizaţia lunară de încadrare brut/brută avut(e) la această dată, fără a fi afectate de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009 prevăzute la art. 10 din Legea nr. 329/2009, …”.
Legea nr. 284/2010, aplicabilă din 01.01.2011 reglementează salarizarea personalului din învăţământ. În anexa II s-a prevăzut la art. 14 dreptul personalului din învăţământ de a beneficia de un spor de până la 15 % din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective, în raport cu condiţiile în care se desfăşoară activitatea, condiţii vătămătoare sau periculoase.
În anul 2012, salarizarea personalului din învăţământ este reglementată prin Legea nr. 63/2011, aşa cum rezultă din prevederile art. 1 alin. 4 din Legea nr. 283/2011 introduse prin art. II al legii.
Art. 9 al Legii nr. 63/2011 prevede posibilitatea personalului salarizat conform acestei legi de a beneficia de un spor până la 15 % din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, în raport cu condiţiile în care îşi desfăşoară activitatea, condiţii vătămătoare sau periculoase.
Din actele normative privitoare la salarizarea personalului din învăţământul preuniversitar, se poate concluziona că în intervalul 01.01.2010 şi până în prezent nu s-a adoptat vreun regulament care să prevadă locurile de muncă, categoria de personal, mărirea concretă a sporului pentru condiţii vătămătoare sau periculoase, precum şi condiţiile de acordare a acestuia. Cu toate acestea, dreptul la un asemenea spor a fost menţinut în cuprinsul fiecărei legi de salarizare, fiind în mod expres prevăzut în lege sau ordin.
În condiţiile în care dreptul la sporul de 15 % este un drept de natură salarială, acesta intră sub sfera de protecţie a art. 1 alin. (1) din Primul protocol adiţional la Convenţia europeană pentru apărarea dreptului omului şi a libertăţilor fundamentale.
Având în vedere că Legea cadru nr. 330/2009 prevede obligaţia menţinerii drepturilor avute la data de 31 decembrie 2009, care în cazul reclamanţilor cuprindeau şi sporul pentru condiţii vătămătoare sau periculoase, în procent de 15 %, iar la 1 ianuarie 2010 reclamanţii îndeplineau condiţiile pentru a beneficia de un asemenea spor, consideră că în mod incorect Tribunalul Vrancea a considerat că aceştia au beneficiat în mod nelegal de acest spor în anul 2009, iar prin urmare nu ar fi trebuit să îl primească nici începând cu 2010.
Primăriile au calitate procesuală pasivă, avându-se în vedere dispoziţiile art. 68 alin. 1 lit. e şi f din Legea nr. 215/2001, conform căruia printre atribuţiile principale pe care le îndeplineşte primarul, ca reprezentant legal al municipiului, se regăseşte şi întocmirea proiectului bugetului local şi contului de încheiere a exerciţiului bugetar, ce sunt supuse spre aprobare Consiliului Local exercitând, totodată, şi funcţia de ordonator de credite.
De asemenea, consideră că MECTS are calitate de pârât, în calitate de organ de specialitate al administraţiei publice centrale are funcţii specifice care implică exerciţiul autorităţii de stat şi funcţii de conducere, îndrumare şi control, potrivit Legii nr. 1/2011.
De asemenea, MECTS are atribuţii privind elaborarea cadrului normativ metodologic, funcţional, operaţional şi financiar în care se realizează politicile în domeniul învăţământului, inclusiv politicile salariale, asigurând modul de formare şi utilizare a resurselor umane, materiale şi financiare necesare realizării procesului de învăţământ şi educaţie (virează salariile bibliotecarilor şi documentariştilor în bugetele locale.
Conform art. 304 pct. 7, 8, 9 din Codul de procedură civilă a solicitat admiterea recursului, desfiinţarea hotărârii de la fond, iar în rejudecare admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.
Examinând sentinţa recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate şi a celor de ordine publică conform art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, Curtea reţine următoarele:
Reclamanţii solicită sporul de 15% pentru condiţii vătămătoare şi periculoase, din salariul de bază conform art. 48 alin. 1 pct. 23 din Legea nr. 330/2009 şi art. 6 din OUG nr. 1/2010. Conform art. 48 alin 1 din Legea nr. 330/2009 „La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă: … ( 23). Art. 51 alin. (3) – (6) din Legea bibliotecilor nr. 334/2002, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 132 din 11 februarie 2005, cu modificările şi completările ulterioare.
Conform art. 34 din Legea nr. 330/2009 „(1) Soluţionarea contestaţiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază individuale, a sporurilor, a premiilor şi a altor drepturi care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi este de competenţa ordonatorilor de credite.
(2) Contestaţia poate fi depusă în termen de 5 zile de la data luării la cunoştinţă a actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la sediul ordonatorului de credite.
(3) Ordonatorii de credite vor soluţiona contestaţiile în termen de 10 zile.
(4) Împotriva măsurilor dispuse potrivit prevederilor alin. (1) persoana nemulţumită se poate adresa instanţei de contencios administrativ sau, după caz, instanţei judecătoreşti competente potrivit legii, în termen de 30 de zile de la data comunicării soluţionării contestaţiei.”
Prin urmare, după apariţia Legii nr. 330/2009, reclamanţii nu pot solicita direct în instanţă stabilirea şi acordarea drepturilor salariale, ci trebuie urmată întocmai procedura instituită de Legea nr. 330/2009.
Prin prezenta acţiune reclamanţii solicită obligarea pârâtelor la calculul şi plata drepturilor salariale neacordate, direct la instanţă, fără să conteste la angajator actul prin care li s-a stabilit salariul, ceea ce nu poate fi primit conform dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 330/2009. Abia după ce contestă acest act şi se soluţionează contestaţia reclamanţii se pot adresa instanţei de judecată.
Faţă de aceste considerente nu se va analiza fondul cauzei. Soluţia primei instanţe de respingere este corectă, dar pentru aceste considerente şi nu pentru argumentele expuse de prima instanţă în hotărâre.
