LEGEA PROCEDURII INSOLVENŢEI – nulitatea absolută prevăzută de art.46 alin.1 Legea 85/2006
Plata a cărei anulare s-a dispus prin sentinţa recurată s-a efectuat la solicitarea administratorului statutar al debitoarei, fără a fi incident unul din cazurile de la art. 49 din lege.
Plata a cărei anulare s-a dispus prin sentinţa recurată s-a efectuat la solicitarea administratorului statutar al debitoarei, fără a fi incident unul din cazurile de la art. 49 din lege.
Chiar dacă plata s-a efectuat prin intermediul recurentei, în nume propriu şi în calitate de terţ neinteresat, nulitatea de la art. 46 alin. 1 este operantă, căci aceasta din urmă a acţionat la ordinul dat de debitoare, prin administrator statutar, respectiv în temeiul mandatului primit prin adresa nr. 19 din 15.10.2010 aflată la dosarul cauzei, aspect pe care recurenta l-a recunoscut.
Chiar dacă plata s-a efectuat prin intermediul recurentei, în nume propriu şi în calitate de terţ neinteresat, nulitatea de la art. 46 alin. 1 este operantă, căci aceasta din urmă a acţionat la ordinul dat de debitoare, prin administrator statutar, respectiv în temeiul mandatului primit prin adresa nr. 19 din 15.10.2010 aflată la dosarul cauzei, aspect pe care recurenta l-a recunoscut.
Împrejurarea că recurenta a cunoscut sau nu starea de insolvenţă, respectiv analizarea bunei sale credinţe, este lipsită de importanţă sub aspectul incidenţei sancţiunii de la art. 46 alin. 1. Nulitatea în cauză este una absolută şi necondiţionată de atitudinea subiectivă a părţilor implicate, respectiv a reprezentanţilor acestora.
Împrejurarea că recurenta a cunoscut sau nu starea de insolvenţă, respectiv analizarea bunei sale credinţe, este lipsită de importanţă sub aspectul incidenţei sancţiunii de la art. 46 alin. 1. Nulitatea în cauză este una absolută şi necondiţionată de atitudinea subiectivă a părţilor implicate, respectiv a reprezentanţilor acestora.
(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI SECŢIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1539/R/2014 din 15.09.2014)
Deliberând asupra recursului de faţă, constată :
Prin sentinţa civilă nr. 1276/F din 04.07.2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul 7164/2/2011 s-au dispus următoarele : respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei S.C. F. S.R.L. SLOBOZIA, admiterea cererii formulate de reclamanta-debitoare S.C. LTV P. S.R.L. MĂRCULEŞTI împotriva pârâţilor S.C. C.C. SRL I.R., şi S.C. F. S.R.L. SLOBOZIA, în sensul anulării operaţiunilor de plată efectuate de pârâta S.C. F. S.R.L. Slobozia, potrivit ordinului de plată nr. 382 din 25.10.2010 pentru suma de 8019,65 în favoarea pârâtei S.C. C.C. S.R.L. I.R. şi cele efectuate de pârâta S.C. LTV P. S.R.L. Mărculeşti, prin administrator statutar L.T.V., la data de 19.11.2010, în favoarea aceleiaşi pârâte, pentru suma de 6.031,09 lei, al repunerii părţilor în situaţia anterioară, respectiv obligarea pârâtei S.C. C.C. S.R.L. I.R. să restituie reclamantei S.C. LTV P. S.R.L. Mărculeşti, prin lichidator judiciar C.I.ETC IPURL Slobozia, suma de 14050,74 lei.
În motivarea sentinţei, instanţa a reţinut următoarele :
Potrivit sentinţei civile nr. 41/F din 30 ianuarie 2009 pronunţată de Judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Ialomiţa, sentinţă rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 852/07.06.2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VI-a Comercială, odată cu deschiderea procedurii generale a insolvenţei faţă de debitoarea S.C. LTV P. S.R.L. Mărculeşti, s-a dispus şi ridicarea dreptului de administrare al debitoarei potrivit art. 47 alin. 3 din Legea nr. 85/2006.
În această situaţie, potrivit art. 49 alin. 1 lit. b din Legea nr. 85/2006, debitorul va putea efectua plăţi către creditorii cunoscuţi sub conducerea administratorului judiciar, sub sancţiunea nulităţii acestor plăţi potrivit art. 46 alin. 1 din aceeaşi lege.
Potrivit ordinului de plată nr. 382 din 25 octombrie 2010, la cererea S.C. LTV P. S.R.L. Mărculeşti, prin administrator statutar, potrivit adresei nr. 19 din 15 octombrie 2010, S.C. F. S.R.L. Slobozia a efectuat o plată în sumă de 8019,65 lei către pârâta S.C. C.C. S.R.L. I.R., dintr-o creanţă pe care S.C. LTV P. S.R.L. Mărculeşti o avea faţă de societatea plătitoare.
Aşa fiind, în condiţiile în care S.C. F. S.R.L. Slobozia este titulara unei operaţiuni de plată a cărei anulare se solicită prin prezenta cerere de chemare în judecată, are calitatea de a sta în proces ca pârât, existând identitate între persoana pârâtă şi titularul obligaţiei din raportul juridic dedus judecăţii, motiv pentru care, soluţionând cu prioritate excepţia ridicată potrivit art. 137 din Codul de procedură civilă, această excepţie a fost apreciată ca nefondată.
Analizând extrasul de cont din 22 noiembrie 2010, rezultă că la data de 19 noiembrie 2010, pârâta S.C. LTV P. S.R.L. Mărculeşti, prin administrator statutar, a mai efectuat o plată către pârâta S.C. C.C. S.R.L. I.R. în sumă de 6031,09 lei, cele două plăţi acoperind creanţa cu care iniţial aceasta a solicitat înscrierea în tabelul creanţelor al debitoarei S.C. LTV P. S.R.L. I.R. în procedura insolvenţei, motiv pentru care potrivit adresei nr. 1744 din 25 noiembrie 2010, pârâta S.C. C.C. S.R.L. I.R. a arătat că nu mai are nici o creanţă faţă de debitoare.
Cum aceste plăţi au fost efectuate fie direct de S.C. LTV P. S.R.L. Mărculeşti, prin administratorul statutar, fie la cererea acestuia prin creditoarea sa S.C. F. S.R.L. Slobozia într-o perioadă când dreptul de administrare era ridicat potrivit sentinţei de deschidere a procedurii, aceste plăţi sunt lovite de nulitate absolută potrivit art. 46 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, în cauză nefăcându-se dovada că efectuarea lor s-a făcut sub conducerea administratorului judiciar C.I. ETC IPURL Slobozia, numit în cauza de insolvenţă a debitoarei potrivit sentinţei civile nr. 41/F din 30 ianuarie 2009 de Judecătorul sindic de pe lângă Tribunalul Ialomiţa.
Aşa fiind, cererea a fost apreciată ca întemeiată, dispunându-se în sensul celor din dispozitivul hotărârii.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta SC F. SRL, solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii acţiunii.
În motivarea recursului, recurenta a arătat următoarele :
În fapt, la foarte mult timp după depunerea cererii de chemare în judecată la Tribunalul Ialomiţa, a fost citată în cauză în calitate de pârât şi i s-a solicitat să facă dovada temeiului în care a achitat o anumită sumă de bani către SC C.C.
Prin întâmpinare a arătat că a efectuat plata sumei de 8019,65 lei în baza adresei 19/15.10.2010 emisă de către SC LTV SRL prin care aceasta a solicitat ca suma ce o avea de încasat de la recurentă să fie virată societăţii SC C.C.SRL I.R.. Recurenta a dat curs acestei adrese şi ca atare a făcut plata sumei de 8019,65 lei către SC C.C. conform ordinului de plată 382 din 25.10.2010.
În atare situaţie, a înţeles să invoce excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a sa în această cauză. Totodată a solicitat să se ţină cont, pe fond, de buna sa credinţă în derularea raporturilor comerciale dintre SC F. şi SC LTV, pe de o parte, şi SC F. şi C.C., pe de altă parte.
Instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, iar pe fond a apreciat că acţiunea este întemeiată şi a admis-o.
Această sentinţă este nelegală şi netemeinică atât în ceea ce priveşte respingerea excepţiei cât şi în ce priveşte fondul cauzei.
Introducerea sa în cauză s-a făcut fără temei, neavând nici o culpă în efectuarea plăţii, acţionând în temeiul compensării şi al convenţiei părţilor făcând o plată redirecţionată. Sub acest aspect, nu poate sta în cauză în calitate de pârât, neavând deci calitate procesuală pasivă.
Instanţa de fond a apreciat greşit asupra actului juridic dedus judecăţii, nu a luat în seamă principiul ocrotirii bunei-credinţe.
Recurenta nu a fost înştiinţată de către lichidator că SC LTV a intrat in faliment decât la data de 2.07.2013 şi nici nu avut de unde să cunoască din altă parte despre declanşarea procedurii de faliment. Am fost înştiinţaţi abia la 2.07.2013 prin adresa nr 1067 din 1.07.2013 emisă de C.I.ETC IPURL Slobozia.
Însă, SC LTV s-a adresat recurentei în baza adresei nr. 19 din 15.10.2010 pentru o plată redirecţionată către SC C.C.. De bună credinţă fiind, a achitat în 25.10.2010 suma solicitată.
Principiul ocrotirii bunei-credinţe este o regulă fundamentală ce se desprinde pe cale de interpretare din ansamblul normelor dreptului civil şi care exprimă cerinţa ca interesele celor ce participă cu bună-credinţă la raporturile juridice civile să fie mai temeinic proteguite decât acelea ale participanţilor de rea-credinţă şi ca aceştia din urmă să fie sancţionaţi pentru conduita lor necorespunzătoare.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8, 9 C.proc.civ.
Intimata SC LTV P. SRL Mărculeşti a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În motivarea întâmpinării, intimata a arătat următoarele :
La data de 25 noiembrie 2010 a fost depusă la dosarul cauzei (fond insolvenţă) o adeverinţă din care rezultă că societatea debitoare nu mai are nici un debit către C.C.SRL Ion Roata. Această plată, însă, a fost făcută în dispreţul dispoziţiilor art. 46 din legea nr. 85/2006, nefiind încuviinţată de instanţă; a fost produsă de către administratorul statutar, ca o „probă” pro causam; a fost încheiată cu o persoană care nu reprezintă în mod legal societatea debitoare; a avut ca urmare lezarea drepturilor patrimoniale ale celorlalţi creditori, prin încălcarea principiului egalităţii părţilor în proces.
Reţinând şi împrejurarea că plata reprezintă, în fapt, un act de dispoziţie asupra bunurilor (corporale / necorporale) din patrimoniul debitoarei, fără ca persoana care a dispus-o să aibă acest drept, şi că poartă asupra unei sume importante de 14.057,74 lei, plata efectuată în cadrul procedurii, fără încuviinţarea domnului judecător sindic este nulă, şi trebuie restituită de către pârâta C.C.SRL în contul de lichidare al debitoarei, constituit în baza art. 4 din legea nr. 85/2006.
Pe parcursul procesului s-au solicitat relaţii de la recurentă, relaţii care au fost furnizate parţial, după care, în mod legal, la solicitarea sa a fost introdusă în cauză, pentru ca hotărârea ce se va pronunţa să îi fie opozabilă.
Aşa fiind, în mod corect instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesual pasive a recurentei datorită, în principal, argumentului de mai sus.
Criticile aduse de recurentă hotărârii atacate sunt lipsite de consistenţă şi, neîndoios, în afara legii, deoarece nu a fost menţionată în nici un fel, şi niciunde în cuprinsul hotărârii ideea vreunei culpe a recurentei, ci numai a fost antamată legătura de cauzalitate existentă în raportul obligaţional născut între părţile litigiului dedus judecăţii; pentru această raţiune instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesual pasive a recurentei, apreciind că în mod legal este necesară prezenţa acesteia în cadrul procesului; nu a fost respinsă nici o susţinere referitoare la buna-credinţă a recurentei de astăzi, însă toate susţinerile referitoare la obligaţiile intimatei de a o încunoştinţa sunt în afara legii.
Astfel, de plano : nici până la data prezentei, administratorul statutar nu a predat actele societăţii şi nu a trecut la predarea bunurilor acesteia, deşi a fost legal notificat (de mai multe ori); nu este prevăzută în Legea nr. 85/2006, nici o dispoziţie potrivit cu care administratorul / lichidatorul judiciar să notifice deschiderea procedurii de faliment terţilor participanţi în cadrul operaţiunilor comerciale, cu atât mai mult cu cât, nu a avut cunoştinţă de ele.
Este adevărat că instanţa a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară, însă se poate observa cu uşurinţă că, prin dispoziţiile sale, instanţa a obligat la plata sumei de 14050,74 lei pe pârâta SC C.C. SRL I.R., ceea ce face ca recursul SC F. SRL să fie lipsit de eficienţă, apărând (numai) ca un act făcut de complezenţă.
Adresa la care face referire recurenta, prin care debitoarea i-a adus la cunoştinţă faptul deschiderii procedurii falimentului nu constituie o obligaţie procedurală, însă, observând conduita culpabilă, continuă, a administratorului statutar care, încălcând sistematic dispoziţiile instanţei, a apreciat, ca o măsură de prevenţie, necesitatea încunoştinţării (foştilor) parteneri de afaceri despre acest fapt (în măsura în care a luat cunoştinţă despre acest fapt pe căi colaterale).
În mod corect, instanţa de fond a reţinut că plăţile (la ordinul administratorului statutar ale cărui atribuţii de conducere fuseseră ridicate) au fost efectuate în dispreţul dispoziţiilor art. 46 alin. (1) din legea nr. 85/2006, tribunalul reţinând ca întemeiate susţinerile reclamantei, admiţând cererea.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 115-118 C.proc.civ.
În caz de neprezentare,solicităm judecata în lipsă.
Analizând sentinţa atacată, prin prisma motivele de recurs invocate, a dispoziţiilor legale incidente, Curtea reţine următoarele :
Potrivit art. 46 alin. 1 din Legea 85/2006, aplicabilă în prezenta procedură de insolvenţă, în afară de cazurile prevăzute la art. 49 sau de cele autorizate de judecătorul-sindic, toate actele, operaţiunile şi plăţile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii sunt nule.
Pe cale de consecinţă, Curtea apreciază sentinţa atacată ca fiind legală şi temeinică, astfel că, în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ., a respins recursul ca nefondat.
