Creditorul poate solicita înfiinţarea sechestrului asigurator dacă face dovada că a declanşat procesul împotriva debitorului,prin intentarea cererii de chemare în judecată, creanţa trebuie să fie certă lichidă şi exigibilă, în sensul dispoziţiilor de la art.662alin.(2)-(4) NCPC, constatată printr-un înscris care, potrivit legii, nu constituie titlu executoriu – art.662 şi urm NCPC.
Creditorul care deţine un titlu executoriu faţă de debitor poate solicita executarea silită faţă de debitor şi executorul judecătoresc poate institui sechestrului asupra bunurilor mobile, conform art.731 din C.pr.civ., precum şi începerea urmăririi silite asupra bunurilor imobile aflate în proprietate comună devălmaşă, urmând ca urmărirea silită a imobilului să se suspende, până la partajul bunurilor comune potrivit art.817 C.pr.civ.
Prin urmare, creditorul a cărui creanţă nu este constatată în scris, trebuie să depună dovada plăţii cauţiunii, anticipat, odată cu cererea de sechestru, în timp ce creditorul a cărui creanţă este constatată în scris va depune dovada cauţiunii, ulterior soluţionării cererii, în termenul fixat de instanţă şi numai dacă cererea a fost admisă şi doar dacă instanţa a apreciat că se impune plata de cauţiune.
În niciuna din cele două situaţii, instanţa nu are obligaţia de a stabili anticipat soluţionării cererii, cuantumul cauţiunii ci, în situaţia creditorului a cărui creanţă nu este constatată în scris cauţiunea este stabilită de dispoziţia legală, în cuantum fix, de jumătate, din valoarea solicitată şi, în cealaltă situaţie, instanţa fixează cuantumul cauţiunii în funcţie de circumstanţele cauzei şi doar dacă admite cererea.
Judecătoria Bistriţa – secţia civilă, Încheierea civilă din 15.04.2014, pronunţată în dosarul nr. 3249/190/2014
Prin cererea înregistrată la această instanţă la data de 31.03.2014, petenţii D.A. şi D.I. au solicitat să se dispună instituirea sechestrului asigurator prin indisponibilizarea bunurilor mobile şi/sau imobile ale debitorilor P.T. şi P.V., precum şi să dispună înscrierea sechestrului asigurător în CF 5567/27, nr. top. 8024/b/27 Bistriţa.
În motivarea cererii, petenţii au arătat că au acordat intimaţilor un împrumut în cuantum de 20.000 auro (84.600 lei la cursul oficial BNR din data de 31.03.2009), iar intimaţii se obligau să returneze suma împrumutată până la data de 31.03.2012, într-o singură tranşă, contractul fiind autentificat de Notarul Public B.E.F, având încheierea de autentificare nr. 1115/31.03.2009.
Până la data de 31.03.2012, când intimaţii aveau obligaţia să restituie în întregime împrumutul, petenţii au arătat că intimaţii au achitat suma de 8.500 euro.
Totodată, petenţii au menţionat că, deşi împrumutul a fost acordat scriptic doar unuia dintre soţi, respectiv intimatului P.T., în concordanţă cu prevederile art. 351 din Codul civil, „soţii răspund cu bunurile comune pentru obligaţiile născute în legătură cu conservarea, administrarea sau dobândirea bunurilor comune; obligaţiile pe care le-au contractat împreună; obligaţiile asumate de oricare dintre soţi pentru acoperirea cheltuielilor obişnuite ale căsătoriei, precum şi repararea prejudiciului cauzat prin însuşirea, de către unul dintre soţi, a bunurilor aparţinând unui terţ, în măsura în care, prin aceasta, au sporit bunurile comune ale soţilor. Petenţii consideră că în cazul de faţă, contractul de împrumut poate fi încadrat în cadrul cazurilor în care soţii răspund cu bunurile comune.
Petenţii au mai precizat faptul că un contrat de împrumut, încheiat în formă autentică, notarială, constituie titlu executoriu doar faţă de debitor. Prin urmare, având în vedere că debitoarea P.V. nu este semnatară a contractului de împrumut, faţă de aceasta contractul nu are un caracter executoriu, sens în care au formulat prezenta cerere, aceasta coroborat cu faptul că există pericolul iminent ca până la finalizarea litigiului civil debitorii să-şi înstrăineze bunurile.
Deşi în conformitate cu prevederile art. 953 alin. 1 lit. a) Cod procedură civilă, nu este necesar a individualiza bunurile aparţinând debitorilor, petenţii au învederat că sunt în posesia unui CF care indică un drept de proprietate asupra unui imobil apartament situat în Bistriţa, str. G., nr. 2, sc. B, et. II, nr. 27 – CF 5567/27, nr. top. 8024/b/27, în opinia petenţilor, acest bun constituind o garanţie certă de recuperare a creanţei.
În drept, s-au invocat disp. art.951 şi următoarele Cod procedură civilă.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată că:
În fapt, prin cererea înregistrată pe rolul judecătoriei la data de 31.03.2014 sub nr.3249/190/2014, reclamanţii D.A. şi D.I. au solicitat obligarea pârâţilor P.T. şi P.V. la plata sumei de 51538,4lei reprezentând sumă nerestituită conform contractului de împrumut autentificat cu nr.115/31.martie 2009 de BNP Asociaţi B. cu data scadenţei 31 martie 2012 .
Reclamanţii si-au întemeiat cererea de instituire a unui sechestru asigurator faţă de pârâţi P.T. şi P.V. pe acţiunea principală menţionată, respectiv pe contractului de împrumut autentificat cu nr.115/31.martie 2009 de BNP Asociaţi B. .
Măsurile asiguratorii reprezintă mijloacele procesuale al căror scop este indisponibilizarea bunurilor urmăribile ale debitorului pentru a se evita dispariţia, degradarea sau diminuarea activului patrimonial al debitorului .
Creditorul poate solicita înfiinţarea sechestrului asigurator dacă face dovada că a declanşat procesul împotriva debitorului, prin intentarea cererii de chemare în judecată, creanţa trebuie să fie certă lichidă şi exigibilă, în sensul dispoziţiilor de la art.662 alin.(2)-(4) NCPC, constatată printr-un înscris care, potrivit legii, nu constituie titlu executoriu art.662 şi urm NCPC.
În drept, instanţa a constatat incidenţa în cauza a prevederilor art.951 şi art.952 C.proc.civ. prin care se reglementează condiţiile necesare instituirii sechestrului asigurator.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată că cererea de sechestru asigurator formulată faţă de pârâtul P.T. este neîntemeiată nefiind îndeplinită condiţia legală impusă de art.952 al. 1 Cod procedură civilă respectiv, ca reclamanţii să nu aibă titlu executoriu.
În cauză, dimpotrivă reclamanţii aveau titlu executoriu la data formulării cererii de instituire a sechestrului asigurător reprezentat de contractului de împrumut autentificat cu nr.115/31.martie 2009 de BNP Asociaţi Bria .
Potrivit art 639 alin.1 din Noul Cod de procedură civilă ,,Actul autentificat de notarul public care constată o creanţă certă lichidă şi exigibilă constituie titlu executoriu.
Astfel spus, reclamanţii puteau trece la executarea silită împotriva pârâtului P.T..
În ceea ce priveşte cererea de sechestru formulată faţă de pârâta P.V. instanţa apreciază că, în speţă sunt aplicabile disp. art.952 alin.2 ,respectiv ,,Acelaşi drept îl are şi creditorul a cărui creanţă nu este constatată în scris, dacă dovedeşte că a intentat acţiunea şi depune odată cu cererea de sechestru, o cauţiune de jumătate din valoarea reclamată. Fără a analiza celelalte condiţii necesare a fi îndeplinite, instanţa constată că reclamanţii nu au depus odată cu cererea de sechestru ,o cauţiune de jumătate din valoarea reclamată .
Faţă de considerentele mai sus arătate instanţa va respinge ca neîntemeiată cererea reclamanţilor de instituire a sechestrului asigurator asupra bunurilor imobile ale pârâţilor.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
Împotriva acestei încheieri, în termen, au declarat apel, reclamanţii D.A. şi D.I., care au solicitat anularea încheierii, evocarea fondului şi admiterea cererii formulate.
Se susţine că temeiurile de drept reţinute de prima instanţă sunt străine de natura cererii formulate de ei, acele dispoziţii reglementând dispoziţiile speciale din materia navelor civile.
Apelanţii arată că ei şi-au întemeiat cererea pe dispoziţiile art.940 alin.1 C.pr.civ., că faţă de intimata P.V., creanţa lor este constatată indirect în scris şi este exigibilă, la rândul său, aceasta fiind o datorie comună a soţilor, urmând ca cei doi soţi să răspundă cu bunurile comune., în sensul art.352 din codul civil. Chiar dacă apelantul are un titlu executoriu faţă de intimatul P.T, el nu poate proceda la vânzarea unui bun codevălmaş, conform art.807 C.pr.civ., fiind obligat să solicite partajul acestor bunuri.
Pe de altă parte creanţa lor este lipsită de caracter cert în ceea ce priveşte debitorii, aceasta fiind, în privinţa debitorilor, o datorie comună, aspect ce trebuie soluţionat de instanţa învestită cu soluţionarea fondului cererii şi nu de instanţa învestită cu cererea de instituire a sechestrului asigurător.
Prin urmare instanţa avea obligaţia să pună în vedere cuantumul garanţiei ce trebuie achitată, în conformitate cu art.940 alin.2 din C.pr.civ, ceea ce nu s-a realizat în speţă.
Nedepunerea cauţiunii nu poate împiedica soluţionarea cererii, deoarece conform art.943 C.pr.civ., nedepunerea cauţiunii în termenul fixat de instanţă are ca efect doar desfiinţarea de drept a sechestrului asigurător .
Intimaţii P.T. şi P.V., prin avocat, au formulat întâmpinare (f.16) prin care au solicitat, respingerea apelului va fiind tardiv declarat (excepţia tardivităţii nemaifiind susţinută la primul termen de judecată în apel, f.28).
Apoi, s-a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei pârâte P.V., având în vedere că aceasta nu are calitatea de debitoare a reclamanţilor apelanţi, nefiind parte în contractul ed împrumut.
Apelul declarat nu este fondat şi va fi respins.
