Decizie de imputare. Natura termenului de 30 de zile prevăzut pentru emiterea deciziei. Determinarea momentului de la care începe să curgă termenul.
Termenul de 30 de zile pentru emiterea dispoziţiei de imputare este un termen imperativ, care începe să curgă de la data constatării pagubei, înlăuntrul căruia conducătorul instituţiei publice este obligat a emite decizia de imputare, sub sancţiunea decăderii. Constatarea pagubei şi emiterea deciziei de imputare trebuie să fie făcute în termenul de 3 ani de prescripţie, însă intervalul dintre cele două momente trebuie să fie de maxim 30 de zile, spre legalitatea procedurii de angajare a răspunderii civile a funcţionarului public.
În cauză, constatarea pagubei a avut loc la data pronunţării deciziei nr. 53/CA/2009 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, care a desfiinţat hotărârea în temeiul căreia pârâta a plătit reclamantei suma ce se tinde a fi recuperată.
În cauză, constatarea pagubei a avut loc la data pronunţării deciziei nr. 53/CA/2009 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, care a desfiinţat hotărârea în temeiul căreia pârâta a plătit reclamantei suma ce se tinde a fi recuperată.
Secţia de contencios administrativ şi fiscal – Decizia nr. 9166/17 decembrie 2012
Constată că pe rolul Tribunalului Hunedoara – secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ s-a înregistrat sub nr. 7791/97/2011 acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta V.D.M. în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii H. solicitând ca prin sentinţa ce va pronunţa în cauză să constate că suma reţinută prin decizia emisă de pârâtă nu este datorată de reclamantă şi drept urmare să se dispună exonerarea sa de la plata acesteia, să se dispună anularea deciziei nr. 192 emisă la 24.10.2011 de pârâtă şi să oblige pe pârâtă la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii sale reclamanta a arătat în esenţă că prin sentinţa nr. 2950/2008 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr. 4207/97/2008 pârâta a fost obligată să-i plătească proporţional cu timpul lucrat, drepturile băneşti reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază datorat începând cu data de 01.07.2005 şi până la data de 07.10.2008 sume ce urmau să fie actualizate cu rata inflaţiei calculate de la data scadenţei plăţii efective.
Curtea de Apel Alba Iulia a admis recursul pârâtei şi prin decizia nr. 53/2009 a modificat sentinţa nr. 2950/2008 a Tribunalului Hunedoara şi a respins cererea în contencios administrativ formulată de reclamantă, dar nu a negat dreptul reclamantei la acordarea sporurilor solicitate ci problema a fost doar că legiuitorul nu a reglementat şi modalitatea de calcul a suplimentului postului şi suplimentului gradului aspect ce ar presupune pe de o parte obligarea angajatorilor la acordarea unor sume imposibil de calculat, iar pe de altă parte eventuala cuantificare de către instanţă în raport cu diverse criterii reprezintă o nesocotire a deciziei Curţii Constituţionale nr. 820/2008.
Legea nr. 188/1999 – lege cadru pentru funcţionarii publici evidenţiază cele două sporuri în mod expres, iar legiuitorul intenţiona într-un viitor incert să elaboreze o lege şi să implementeze un sistem unic de salarizare a tuturor funcţionarilor publici care nu justifică în nici un fel neacordarea sub nici o formă şi în nici un cuantum a celor două sporuri legale, atâta timp cât ele fac parte din salariu.
Prin precizare la contestaţie, reclamanta arată că decizia se întemeiază pe disp. art. 84 lit. b din Legea nr. 188/1999 ce nu sunt aplicabile speţei deoarece suma încasată a reprezentat drepturi salariale restante. Pentru restituirea unor drepturi salariale primite în temeiul unei hotărâri judecătoreşti desfiinţate ulterior sunt aplicabile prev. art. 4041 Cod procedură civilă.
Mai mult repararea pagubelor aduse instituţiei publice se dispune prin emiterea unei decizii de imputare în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, termen ce a fost cu mult depăşit, astfel că decizia este tardiv emisă.
Prin sentinţa administrativă nr. 1120/CA/2012 pronunţată de Tribunalul Hunedoara s-a respins acţiunea formulată de reclamantă.
Pentru a pronunţa această hotărârea tribunalul a reţinut următoarele:
Reclamanta este angajata Casei Judeţene de Pensii H. având calitatea de funcţionar public.
Prin decizia nr. 192 emisă de Directorul executiv al Casei Judeţene de Pensii s-a dispus recuperarea de la reclamantă a sumei de 13780 lei reprezentând drepturile salariale încasate necuvenit în baza sentinţei civile nr. 2950/2008 pronunţată în dosar nr. 4207/97/2008, desfiinţată ulterior prin decizia civilă nr. 53/CA/2009 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Prin prezenta acţiune reclamanta contestă decizia susmenţionată apreciind că este atât nelegală cât şi netemeinică.
În fapt se reţine că prin sentinţa civilă nr. 2950/CA/2008 pronunţată de Tribunalul Hunedoara – Secţia Comercială de Contencios Administrativ şi Fiscal în dosarul nr. 4207/97/2008 s-a admis cererea reclamantei în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii H. şi a fost obligată aceasta să plătească reclamanţilor proporţional cu timpul lucrat drepturile băneşti reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază datorat începând cu data de 01.07.2005 şi până la data de 07.10.2008 data pronunţării hotărârii, sume ce urmau să fie actualizate în raport cu rata inflaţiei calculată de la data scadenţei şi până la data plăţii efective.
Împotriva acestei sentinţe pârâta Casa Judeţeană de Pensii H. a formulat recurs şi prin decizia nr. 53/CA/2009 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. 4207/97/2008 s-a admis recursul şi în consecinţă s-a modificat sentinţa atacată în sensul că s-a respins acţiunea reclamantei.
Reclamanta a formulat împotriva acestei decizii contestaţie în anulare respinsă prin decizia nr. 726/CA/2009 de Curtea de Apel Alba Iulia pronunţată în dosarul nr. 438/57/2009 şi cerere de revizuire.
Aceasta a fost respinsă de Curtea de Apel Alba Iulia prin decizia nr. 724/CA/2009 pronunţată în dosarul nr. 186/57/2009.
În baza sentinţei nr. 2950/CA/2009 a Tribunalului Hunedoara, care a fost ulterior desfiinţată reclamanta a încasat suma de 3.758 lei.
Prin decizia nr. 213/24.10.2011 pârâta Casa Judeţeană de Pensii H. a dispus recuperarea de la reclamantă a sumei de 3758 lei având în vedere că sentinţa în baza căreia s-a atribuit această sumă a fost desfiinţată.
Potrivit art. 84 lit. b din Legea nr. 188/1999 republicată răspunderea civilă a funcţionarului public se angajează pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit.
Legea nr. 188/1999 a funcţionarilor publici se completează cu prevederile Codului Muncii precum şi cu reglementările de drept comun civil fiind evident că salariatul care a încasat o sumă de bani nedatorată este obligat să o restituie.
Ca atare temeiul obligaţiei de restituire are la bază plata lucrului nedatorat.
Cum plata drepturilor privind suplimentul postului şi suplimentul treptei de salarizare a fost infirmată printr-o hotărâre irevocabilă, iar plata acestor drepturi a fost nelegală reclamanta este obligată să restituie suma de bani încasată necuvenit, fie de bunăvoie prin angajament de plată, fie prin decizie de imputare în virtutea calităţii de funcţionar public.
Conform art. 1092 Cod civil orice plată presupune existenţa unei datorii, dacă această datorie nu există, plata trebuie să fie restituită celui ce a făcut-o.
Neîntemeiată este şi susţinerea reclamantei conform căreia în speţă sunt aplicabile prev. art. 4041 Cod procedură civilă privitoare la întoarcerea executării, atât timp cât prin Decizia nr. 481/2005 a Curţii Constituţionale s-a decis că în cazul nerestituirii sumelor acordate necuvenit este prevăzută calea emiterii unei dispoziţii de imputare sau după caz a asumării de către cel în cauză a unui angajament de plată.
Aceasta este o modalitate specifică, mult simplificată şi operativă, de acoperire a unui prejudiciu, explicabilă prin raportul specific de autoritate existent între conducătorul autorităţii sau instituţiei publice şi funcţionarul supus rigorilor unui statut special, care îl deosebeşte de persoana angajată în baza unui contract de muncă.
Celelalte susţineri privitoare la legalitatea acordării suplimentului postului şi al treptei de salarizare sunt irelevante atât timp cât s-a decis irevocabil că aceste drepturi nu sunt prevăzute de legea funcţionarilor publici.
În consecinţă faţă de considerentele sus expuse, ţinând seama că reclamanta ce a încasat o sumă de bani necuvenit este obligată să o restituie şi văzând că nu a fost contestat cuantumul acestei sume, tribunalul constată că decizia de imputare a fost legal emisă, situaţie în care cererea formulată de reclamantă a fost respinsă ca nefondată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta V.D.M. solicitând modificarea hotărârii în sensul admiterii acţiunii şi anulării deciziei atacate.
În motivarea opţiunii sale procesuale reclamanta a susţinut în esenţă că procedura prevăzută de art. 85 din Legea nr. 188/1999 nu este aplicabilă în cauză, întrucât art. 84 lit. b din acelaşi act normativ se referă la sumele de bani acordate necuvenit funcţionarului public prin voinţa proprie a conducătorului instituţiei publice, pentru recuperarea cărora se impunea emiterea deciziei de imputare. În speţă însă, sumele de bani pretinse a fi încasate necuvenit de reclamantă au fost plătite în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive, care ulterior a fost desfiinţată în recurs, astfel că procedura de recuperare a sumelor respective era fie de a solicita restabilirea situaţiei anterioare prin recursul exercita împotriva hotărârii judecătoreşti ce a constituit temeiul plăţii sumelor de bani ce se tind a fi recuperate, fie prin procedura prevăzută de art. 4042 alin. 3 C.p.civ. ce presupun întoarcerea executării pe cale separată, invocându-se în acest sens jurisprudenţa Î.C.C.J. În acest context se arată că prin aplicarea procedurii prevăzute de art. 95 din Legea nr. 188/1999 conducătorul instituţiei pârâte şi-a depăşit competenţele astfel că decizia de imputare emisă este nulă.
Se mai susţine că decizia de impune emisă de pârâtă este tardiv emisă, cu depăşirea termenul de 30 de zile de la constatarea pagubei.
S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Prin întâmpinare pârâta Casa Judeţeană de Pensii H. a solicitat respingerea recursului apreciind că în parte este nefondat şi în parte inadmisibil, criticile referitoare la tardivitatea emiterii deciziei de impunere fiind formulate pentru prima dată în recurs.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu, Curtea consideră că acesta este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Prin sentinţa civilă nr. 2950/CA/2008 pronunţată de Tribunalul Hunedoara – Secţia Comercială de Contencios Administrativ şi Fiscal în dosarul nr. 4207/97/2008 s-a admis cererea reclamantei în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii H. şi a fost obligată aceasta să plătească reclamantei proporţional cu timpul lucrat drepturile băneşti reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază datorat începând cu data de 01.07.2005 şi până la data de 07.10.2008 data pronunţării hotărârii, sume ce urmau să fie actualizate în raport cu rata inflaţiei calculată de la data scadenţei şi până la data plăţii efective.
Prin decizia ordonatorului de credite, Casa Judeţeană de Pensii H. la cererea reclamantei a pus în executare sentinţa nr. 2950/CA/2009 a Tribunalului Hunedoara, plătind acesteia suma de 3.758 lei.
Împotriva acestei sentinţe pârâta Casa Judeţeană de Pensii H. a formulat recurs, care prin decizia nr. 53/CA/2009 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. 4207/97/2008 a fost admis recursul şi în consecinţă s-a modificat sentinţa atacată în sensul că s-a respins acţiunea reclamantei.
Prin decizia nr. 192/24.10.2011 pârâta Casa Judeţeană de Pensii H. a dispus recuperarea de la reclamantă a sumei de 13780 lei având în vedere că sentinţa în baza căreia s-a atribuit această sumă a fost desfiinţată.
Suma achitată reclamantei în baza sentinţei nr. 2950/CA/2009 a Tribunalului Hunedoara, urmare a desfiinţării acesteia în recurs, i-a fost acordată în consecinţă necuvenit, astfel că pentru nerestituirea benevolă a acesteia, poate fi antrenată răspunderea civilă a reclamantei în calitate de funcţionar public în temeiul art. 84 alin. 1 lit. b din Legea nr. 188/1999 conform căruia „Răspunderea civilă a funcţionarului public se angajează … pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit”.
Temeiul juridic al răspunderii prevăzută de norma susmenţionată este îmbogăţirea fără just temei, astfel că antrenarea răspunderii reclamantei poate fi angajată indiferent de vreo culpă a reclamantei în primirea sumelor de bani pentru care se angajează răspunderea.
Antrenarea răspunderii civile a funcţionarului public poate avea loc însă, numai în formele şi termenele prevăzute de art. 85 din Legea nr. 188/1999 conform căruia „Repararea pagubelor aduse autorităţii sau instituţiei publice în situaţiile prevăzute la art. 84 lit. a) si b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice a unui ordin sau a unei dispoziţii de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plata …” iar „dreptul conducătorului autorităţii sau instituţiei publice de a emite ordinul sau dispoziţia de imputare se prescrie în termen de 3 ani de la data producerii pagubei”.
Termenul de 30 de zile pentru emiterea dispoziţiei de imputare este un termen imperativ, ce începe să curgă de la data constatării pagubei, înlăuntrul căruia conducătorul instituţiei publice este obligat a emite decizia de imputare, sub sancţiunea decăderii. Constatarea pagubei şi emiterea deciziei de imputare trebuie să fie făcute în termenul de 3 ani de prescripţie, însă intervalul dintre cele două momente trebuie să fie de maxim 30 de zile, spre legalitatea procedurii de angajare a răspunderii civile a funcţionarului public.
Luând în considerare momentul pronunţării acestei hotărâri judecătoreşti, emiterea deciziei nr. 192/24.10.2011 s-a făcut cu încălcarea termenului de 30 de zile mai sus menţionat, conducătorul instituţiei publice pârâte fiind decăzut din dreptul de a emite decizie de imputare reclamantei, astfel că decizia emisă în afara acestui termen este nelegală şi se impunea a fi anulată.
Criticile reclamantei relative la tardivitatea emiterii deciziei de imputare nu sunt iterate pentru prima dată în recurs, din precizarea de la fila 28 din dosarul instanţei de fond rezultând că reclamanta a formulat aceste critici de nelegalitate ale deciziei contestate.
În concluzie hotărârea instanţei de fond este netemeinică, astfel că pentru îndreptarea acestui neajuns Curtea în temeiul art. 312 C.p.civ. a admis recursul reclamantei, va modifica hotărârea atacată, va admite în parte acţiunea reclamantei şi va anula decizia contestată.
Cum instanţa de fond a interpretat greşit prevederile legale, fiind incident cazul prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă Curtea a admis recursul reclamantei, a modificat hotărârea şi a admis în parte acţiunea reclamantei.
