Prin sentinţa civilă nr. 6344 din 11.12.2012 a Tribunalului Arad, pronunţată în dosarul nr. 7639/108/2012, a fost respinsă acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamant, pentru despăgubiri.
În considerentele hotărârii, tribunalul a statuat că, este lesne de observat că actul normativ de care se prevalează în acţiunea sa reclamantul reprezintă şi instituie cadrul legal al modalităţii de despăgubire a poliţiştilor în situaţia producerii riscurilor specifice activităţii de poliţie în care sens art. 1 din acesta stabileşte că despăgubirile prevăzute la art. 28 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, se realizează în condiţiile prezentei hotărâri, iar despăgubirile prevăzute la alin. (1) implică acordarea unor sume de bani pentru poliţişti sau, în cazul decesului, pentru familiile acestora, în situaţia producerii riscurilor specifice activităţii de poliţie.
Pe de altă parte, art. 2 din aceeaşi hotărâre de guvern stabileşte în continuare că în sensul prezentei hotărâri, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: poliţist – funcţionar public civil, cu statut special, căruia i se aplică prevederile Legii nr. 360/2002, cu modificările şi completările ulterioare; poliţist rănit – poliţistul supus în timpul sau în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, independent de voinţa lui, efectelor unor cauze vătămătoare, în urma cărora îi este afectată integritatea anatomică şi/sau funcţională a organismului; poliţist invalid – poliţistul rănit clasat inapt pentru serviciul poliţienesc de către comisiile de expertiză medicală şi evaluare a capacităţii de muncă.
S-a amintit de către tribunal şi împrejurarea că interpretarea judiciară a dispoziţiilor legale aplicabile speţei de faţă nu trebuie realizată numai gramatical, după sensul cuvintelor folosite de către legiuitor şi modul cum sunt ele aşezate şi legate în frază, ci şi teleologic, căutându-se să se descopere scopul urmărit de legiuitor prin adoptarea normelor juridice de care s-au prevalat părţile, tocmai pentru a discerne, în raport cu acest scop, semnificaţia ce trebuie atribuită textelor şi care să fie cât mai apropiată de intenţia presupusă a legiuitorului, dar şi sistematic, metodă care să ţină seama de locul normei juridice ce trebuie interpretată în contextul legii sau în contextul întregii legislaţii conexe, şi nu în ultimul rând logic, context în care trebuie să se ţină seama şi de regulile specifice de interpretare exprimate, în doctrină, prin formulări precum aceea că excepţiile sunt de strictă interpretare – „exceptio est strictissimae interpretationis”.
Astfel fiind, cum de altfel judicios a evidenţiat şi pârâtul cu prilejul apărărilor în fond formulate din întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, nu se încadrează în categoriile de poliţişti beneficiari ai despăgubirilor prevăzute de HG nr. 1083/2008, aceia cărora le-au încetat raporturile de serviciu ca urmare a pierderii capacităţii de muncă pentru boli obişnuite şi accidente care nu au legătură cu munca apărute în timpul executării serviciului în poliţie fiind clasaţi ca urmare a diagnosticării clinice şi funcţionale „inapt pentru serviciul în poliţie” şi încadraţi în grade de invaliditate, cu alte cuvinte actul normativ special enunţat este aplicabil numai pentru poliţiştii răniţi, răniţi şi rămaşi invalizi sau decedaţi în timpul sau în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, împrejurare în mod nejustificat ignorată de către reclamant.
În concret, este lesne de observat din lucrările dosarului că situaţia reclamantului nu se circumscrie intenţiei pe care a avut-o în vedere legiuitorul atunci când a edictat normele juridice mai sus citate şi a definit prin chiar voinţa sa „poliţistul rănit”, în contextul în care partea reclamantă a fost găsit inapt pentru serviciul de poliţie deoarece suferă de cardiopatie ischemică cronică dureroasă, angină pectorală de efort, clasa de risc II, hipertensiune arterială esenţială grad II, polidiscopatie lombară obişnuită şi hipercolesterolemie primară, prin urmare, invaliditatea sa este rezultatul unor afecţiuni medicale ce au evoluat în timp şi s-au agravat progresiv odată cu înaintarea în vârstă şi nu se datorează unor cauze externe precum lezarea violentă a integrităţii morfofuncţionale a organismului în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu ca şi în cazul rănirilor.
Astfel fiind, este dincolo de orice îndoială că nu pot fi primit criticile pe care reclamantul le-a formulat în cauză în sensul preconizat de acesta şi care rezidă din chiar demersul său iniţiat în faţa instanţei de contencios administrativ, dimpotrivă îşi va însuşi instanţa apărările în fond ale pârâtului, care sunt pertinente, în acord cu dispoziţiile legale în materie şi fundamentate pe lucrările dosarului şi probaţiunea administrată în cauză.
