Dosar nr. /223/2012
Operator date cu caracter personal nr. 5695
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA DRĂGĂŞANI, JUDEŢUL VÂLCEA
SENTINŢA CIVILĂ NR. 1846
ŞEDINŢA PUBLICĂ DIN 28 IUNIE 2013
INSTANŢĂ CONSTITUITĂ DIN:
PREŞEDINTE – IL, judecător
GREFIER – CCC
Pe rol fiind pronunţarea asupra cauzei civile având ca obiect pretenţii, privind pe reclamantul G.C., domiciliat în comuna Leleasca, sat Mierliceşti, jud. Olt, în contradictoriu cu pârâta SC B, cu sediul în Bucureşti, Bulevardul Regina Elisabeta, nr. 5, sector 3, reprezentată convenţional de S.C.A., cu sediul profesional în Bucureşti, Bucharest Business Park, Şoseaua Bucureşti-Ploieşti, nr. 1A, Intrarea A, etaj 4, sector 1, sediu ales pentru comunicarea tuturor actelor de procedură, reprezentată de SC B-D, cu sediul în municipiul Drăgăşani, str. Decebal, nr. 2, bl. G, jud. Vâlcea.
La apelul nominal făcut în şedinţa publică au lipsit părţile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în şedinţa publică din data de 18 iunie 2013, fiind consemnate în încheierea de şedinţă din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanţa, având nevoie de timp pentru studierea actelor şi lucrărilor dosarului, a dispus amânarea pronunţării la data de 25 iunie 2013 şi respectiv la data de azi, 28 iunie 2013.
INSTANŢA:
Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drăgăşani la data de 22.08.2012 sub nr. 2728/223/2012, reclamantul G.C., domiciliat în comuna Leleasca, sat Mierliceşti, jud. Olt, în contradictoriu cu pârâta SC B, reprezentată de SC B-D, a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa:
– să se constate caracterul abuziv al clauzei cuprinse în Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 35/17.01.2008 pct. 9 lit. c şi f privind comisionul de administrare şi cel de urmărire riscuri şi în consecinţă să se constate nulitatea absolută şi să se dispună înlăturarea acestor clauze din contract;
– obligarea pârâtei să îi restituie contravaloarea sumelor percepute cu titlu de comision de administrare şi comision de risc, până la zi;
– obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
– obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
– obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că la data de 17.01.2008 a încheiat cu pârâta SC B, reprezentată de SC B-D, Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 35/17.01.2008, pentru suma de 20.880 lei, iar în cuprinsul acestui contract s-a stabilit un comision de administrare, ce se aplică lunar, reprezentând 0,05% din valoarea creditului contractat şi un comision de risc de 0,23% din valoarea creditului contractat.
A menţionat reclamantul că ulterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2010 a fost obligat să continue achitarea acestui comision de risc, deşi potrivit art. 36 al acestui act normativ comisionul de risc nu se regăseşte printre comisioanele/costurile ce pot fi percepute pentru acordarea unui credit.
Reclamantul a arătat, în esenţă, că sunt abuzive clauzele a căror nulitate a solicitat-o, iar potrivit Legii nr. 193/2000 se interzice comercianţilor stipularea de clauze abuzive, sancţiunea prev. de art. 6 din Legea nr. 193/2000 fiind aceea a lipsirii clauzei abuzive de efecte.
Reclamantul şi-a întemeiat cererea pe disp. OUG nr. 50/2010, Legii nr. 193/2000 şi art. 1270 Cod civil.
În dovedirea acţiunii reclamantul a depus la dosar înscrisuri, respectiv: contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 35/17.01.2008, extras de cont, grafic rambursare credit.
La prima zi de înfăţişare pârâta a depus întâmpinare (filele 46 – 66 dosar), prin care a invocat mai multe excepţii, şi anume :
– excepţia netimbrării, şi pe cale de consecinţă anularea cererii de chemare în judecată. În argumentarea excepţiei netimbrării, pârâta invocă faptul că natura patrimonială a dreptului ce se cere a fi protejat în justiţie transferă caracterul său patrimonial litigiului, astfel că reclamantul ar trebui să precizeze ambele capete de cerere sub aspectul valorii pecuniare şi să achite taxa judiciară de timbru şi timbru judiciar în funcţie de valoarea în lei a acţiunii astfel precizate;
– excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată faţă de neindicarea valorii obiectului cererii şi nemotivarea cererilor în fapt şi în drept. În argumentarea excepţiei nulităţii cererii de chemare în judecată, pârâta susţine că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul solicită instanţei, pe lângă constatarea nulităţii a două clauze contractuale, restituirea sumelor plătite pretins nedatorat în temeiul clauzelor considerate de acesta abuzive, fără să indice valoarea acestora şi fără a preciza care este modul de calcul al acestor sume, pentru ca astfel instanţa să poată verifica susţinerile reclamantului; Niciuna din solicitările reclamantului nu a fost motivată în fapt şi în drept;
– excepţia prescripţiei dreptului la acţiune (excepţia prescripţiei dreptului de a solicita anularea clauzelor şi de a solicita despăgubiri) şi respingerea pe cale de consecinţă a cererii de chemare în judecată. A susţinut pârâta că sancţiunea unei clauze abuzive este nulitatea relativă, deoarece interesul protejat este cel al fiecărui consumator în parte, caracterul abuziv urmând a se aprecia în persoana fiecăruia. Perioada în care o astfel de acţiune poate fi iniţiată este de 3 ani. Contractul de credit a fost încheiat cu reclamantul la data de 17.01.2008, prin urmare, o eventuală acţiune în anulare ar fi trebuit demarată cel mai târziu la data de 17.01.2011, aspect faţă de care a solicitat pârâta să se constate că prezenta cerere de chemare în judecată promovată la data de 22.08.2012 este prescrisă.
A mai arătat pârâta că acţiunea în pretenţii prin care reclamantul a solicitat restituirea sumelor plătite cu titlu de comision de risc şi comision de administrare este prescriptibilă în termenul general de prescripţie de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune. Potrivit art. 12 din Decretul nr.167/1958 „În cazul când un debitor este obligat la prestaţiuni succesive, dreptul la acţiune cu privire la fiecare din aceste prestaţiuni se stinge printr-o prescripţie deosebită”. Având în vedere că în fapt contractul a fost încheiat la data de 17.01.2008, fiind un contract cu executare succesivă, sumele pretins a fi fost plătite cu titlu de comision de risc şi comision de administrare de către reclamant nu pot fi solicitate a fi rambursate, având în vedere intervenirea prescripţiei extinctive pentru perioada 17.01.2008 – 28.08.2009.
– excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind restituirea prestaţiilor. Arată pârâta că solicitarea reclamantului de restituire a sumelor plătite în contul clauzelor contractuale considerate abuzive este vădit inadmisibilă prin raportare la principiul neretroactivităţii nulităţii în cazul contractelor cu executare succesivă – cum este şi contractul în speţă – şi la prevederile art. 1588 Cod civil. Conform teoriei generale a obligaţiilor contractuale, anularea unei clauze dintr-un contract cu executare succesivă – efectul urmărit prin formularea prezentei cereri – nu poate produce efecte retroactive. Acest fapt se explică prin imposibilitatea uneia dintre părţi de a returna folosinţa asigurată de cealaltă parte. Susţine pârâta că această excepţie de la principiul restitutio in integrum este pe deplin aplicabilă şi în cazul contractelor de credit încheiate de Bancă. Debitorul nu poate restitui echivalentul folosinţei sumelor de bani puse la dispoziţie în schimbul clauzelor al căror pretins caracter abuziv îl invocă reclamantul. În situaţia în care numai Banca fi obligată la restituirea sumelor deja achitate, s-ar crea o situaţie inechitabilă, caracterizată juridic de îmbogăţirea fără justă cauză a reclamantului. Patrimoniul acestuia s-ar îmbogăţi cu sumele de bani echivalente clauzelor eliminate, în timp ce patrimoniul Băncii nu s-ar reîntregi cu echivalentul folosinţei sumelor acordate prin contractul de credit.
De altfel, inadmisibilitatea restituirii sumelor deja achitate în cadrul unui contract cu dobânzi este expres prevăzută şi de disp. art. 1588 din Codul civil de la 1848, care prevăd: „Împrumutatul care a apucat de a plăti dobânzi ce nu s-au stipulat, sau mai mari decât s-au stipulat, nu mai poate a le repeti, nici a le imputa asupra capitalului.”
Mai susţine pârâta că efectul sancţiunilor prevăzute de Legea nr. 193/2000 în art. 13 este „modificarea clauzelor contractuale, sau desfiinţarea acelui contract, cu daune-interese”. Deoarece reclamantul nu a solicitat desfiinţarea contractului, în ipoteza în care clauzele s-ar considera nelegale, singurul efect pe care instanţa îl poate da eventualei sancţiuni pe care ar găsi-o aplicabilă este modificarea pentru viitor a acestora.
– excepţia inadmisibilităţii cererii privind înlăturarea din contract a clauzelor prev. la art. 9 lit. c şi f. Susţine pârâta că, prin prezenta cerere, reclamantul tinde să revină asupra obligaţiilor pe care şi le-a asumat prin semnarea contractului de credit, urmărind să obţină o diminuare a preţului contractului de credit. În temeiul disp. Legii nr. 193/2000, invocată ca temei de drept al acţiunii, instanţa nu poate interveni asupra preţului contractului. Preţul contractului este principalul element pe care un consumator îl ia în calcul atunci când încheie un contract. A se înlătura din cuprinsul contractului astfel de clauze contractuale cum sunt cele invocate de reclamant şi care se referă la preţul contractului ar echivala cu o eliminare a unei părţi însăşi a preţului contractual, agreat de părţi la încheierea contractului, cu lipsirea deci a contractului de unul din elementele esenţiale, preţul acestuia.
Arată pârâta că instanţa nu se poate substitui voinţei părţilor şi nu poate dispune continuarea raportului juridic contractual eliminând din acesta clauzele privind obligaţia de plată a comisioanelor. Instanţa nu poate nesocoti principiul pacta sunt servanda şi nu poate admite cererea unei părţi contractante de a lipsi de efecte clauze contractuale agreate de părţi, cu atât mai puţin clauze privind contraprestaţia caracteristică a uneia din părţi – practic preţul contractului, astfel încât se impune respingerea acţiunii ca inadmisibilă.
– excepţia lipsei de interes a cererii de chemare în judecată; Arată pârâta că reclamantul a invocat în sprijinul cererii sale prevederile OUG nr. 50/2010, susţinând că potrivit acesteia banca ar avea obligaţia eliminării din contract a clauzelor incriminate referitoare la comisionul de urmărire riscuri. Invederează pârâta că OUG nr. 50/2010 nu este însă aplicabilă contractului din speţa de faţă, contract încheiat anterior intrării în vigoare a acestei ordonanţe. Legea nr. 288/2010 aprobă OUG nr. 50/2010 şi o modifică sub câteva aspecte esenţiale, printre care : limitarea obligaţiilor ce incumbă băncilor consacrate prin OUG nr. 50/2010 la contractele de credit ce vor fi încheiate ulterior momentului la care au survenit modificările legislative pentru implementarea Directivei nr. 2008/48/CE.
Legea nr. 288/2010 care a aprobat OUG nr. 50/2010 a tranşat fără echivoc problema aplicării dispoziţiilor acestei ordonanţe în domeniul activităţii bancare de creditare, în sensul că aceste dispoziţii nu pot fi aplicate şi contractelor aflate în curs de derulare, astfel cum este şi cel al reclamantului.
Susţine pârâta că faţă de prevederile Legii nr. 288/2010, este evident că reclamantul nu face dovada vreunui interes, nefiind îndeplinite în cauză niciuna dintre cele două condiţii cerute pentru existenţa acestuia (interesul trebuie să fie juridic şi legitim, născut şi actual).
Referitor la fondul cauzei, a solicitat pârâta în întâmpinare respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
În privinţa fondului cauzei, a arătat pârâta că şi-a îndeplinit obligaţia de transparenţă, reclamantul a citit, a înţeles şi a fost încă de la început de acord cu toate clauzele contractuale referitoare la comisioane, acest fapt fiind dovedit şi de menţiunea din contract potrivit căreia prin semnarea contractului reclamantul a declarat „am citit, înţeles şi mi-au fost explicate clauzele acestuia”.
Prevederile de la pct. 9 din contract sunt clare şi lipsite de echivoc, comisioanele percepute fiind precizate atât în cuantum determinat, cât şi procentual în cuprinsul contractului de credit, fiind de asemenea identificate şi în graficul de rambursare, parte integrantă a contractului.
Susţine pârâta că însuşi reclamantul nu înţelege să invoce lipsa limbajului clar şi inteligibil, ci însăşi existenţa clauzelor contractuale.
Faţă de prezenţa unui limbaj uşor inteligibil, susţine pârâta că demersul reclamantului de a se constata caracterul abuziv al clauzelor referitoare la preţul contractului de credit apare ca fiind un abuz de drept ce se impune a fi sancţionat de instanţa de judecată prin respingerea prezentei acţiuni.
În privinţa limitelor controlului caracterului abuziv al clauzelor, a arătat pârâta că potrivit disp. art. 4 din Directiva 93/13, transpuse în legislaţia românească prin art. 4 din Legea nr. 193/2000, aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu priveşte nici definirea obiectului contractului, nici justeţea preţului sau a remuneraţiei, pe de o parte, faţă de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar şi inteligibil.
Arată pârâta că stipulaţiile contractuale reclamate ca fiind abuzive privesc preţul contractului de credit, element pe care legiuitorul l-a sustras în mod expres de la aplicarea mecanismului reprimării clauzelor abuzive, atâta vreme cât acesta este exprimat în mod clar şi inteligibil.
Susţine pârâta în întâmpinare că nu sunt abuzive clauzele invocate de reclamant, deoarece:
– comisionul de urmărire riscuri şi comisionul de administrare fac parte din preţul contractului de credit, contraprestaţia consumatorilor neputând face obiectul analizei eventualului caracter abuziv,
– cele două clauze au fost negociate şi nu creează un dezechilibru semnificativ contrar bunei-credinţe între drepturile şi obligaţiile părţilor.
Reclamantul a depus la dosar note de şedinţă (filele 229 – 233 dosar vol. I), în care a arătat punctul său de vedere cu privire la toate excepţiile invocate de pârâtă, solicitând respingerea tuturor excepţiilor invocate de pârâtă. Totodată, a precizat reclamantul obiectul cererii sale, respectiv:
– cu privire la comisionul de administrare: 10,44 lei x 36 luni (3 ani anterior introducerii cererii de chemare în judecată) = 375,84 lei, la care se adaugă sumele aferente perioadei de timp până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti;
– cu privire la comisionul de riscuri : 48,02 lei x 36 luni = 1728,72 lei, la care se adaugă sumele aferente perioadei de timp până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti.
În notele de şedinţă (fila 233 – vol. I) reclamantul argumentează că este abuziv comisionul de risc pentru următoarele argumente :
– el este de fapt o dobândă mascată;
– este plătit pentru aceeaşi prestaţie pentru care se plăteşte deja dobânda;
– este înregistrat în contabilitatea băncii ca atare, ca „venituri din dobânzi”;
– este menit să asigure banca în contra riscului dat de portofoliul său de credite neperformante, ceea ce înseamnă că riscul băncii din aceste credite neperformante nu este suportat nici de bancă, nici de debitorii neperformanţi, ci de debitorii bun-platnici, aşa cum este reclamantul;
– că acest comision este stabilit printr-o clauză abuzivă rezultă şi din faptul că, deşi reclamanţii nu au avut nici un incident de plată până în prezent, şi în această situaţie normal ar fi trebuit ca banca să restituie această sumă acumulată cu titlu de comision de risc pentru că riscul nu s-a întâmplat niciodată, totuşi suma nu a fost şi nu va fi restituită decât ca urmare a obligării la restituire în cazul câştigării acestui proces;
– comisionul de risc se calculează potrivit contractului de credit într-un procent raportat la valoarea iniţială a creditului şi nu la sold, aşa cum ar fi fost firesc dacă am aprecia corectă opinia băncii că acest comision reprezintă costurile la care va fi supusă pârâta în caz de neplată a creditului;
– nu se prevede în contract că, în situaţia derulării contractului până la final fără incidente de neplată la termen, banca se obligă să restituie acest comision, ceea ce generează în mod cert o îmbogăţire fără justă cauză a pârâtei.
La data de 11.12.2012 reclamantul a depus o cerere de precizare a cererii de chemare în judecată (filele 238 – 246 dosar vol. I), prin care a arătat că solicită:
– să se constate nulitatea absolută a clauzelor abuzive cuprinse în contractul de credit bancar nr. 35/17.01.2008 la pct. 9 lit.f din condiţii speciale şi pct. 3.8 din condiţii generale;
– să se constate nulitatea absolută a clauzelor abuzive cuprinse în contractul de credit bancar nr. 35/17.01.2008 la pct. 9 lit.f din condiţii speciale şi pct. 3.8 din condiţii generale;
– obligarea pârâtei să îi restituie contravaloarea sumelor percepute cu titlu de comision de risc redenumit ulterior prin act adiţional unilateral comision de administrare, de la data acordării creditului la zi ;
– obligarea pârâtei să îi restituie contravaloarea sumelor percepute cu titlu de comision de risc redenumit ulterior prin act adiţional unilateral comision de administrare, de la data acordării creditului la zi ;
– obligarea pârâtei să modifice contractul în sensul înlăturării clauzelor constatate ca abuzive;
– obligarea pârâtei să modifice contractul în sensul înlăturării clauzelor constatate ca abuzive;
Prin acţiunea civilă înregistrată la data de 25.01.2013 pe rolul Judecătoriei Drăgăşani sub nr. 304/223/2013, acelaşi reclamant G.C. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta SC B, reprezentată de SC B-D, ca prin hotărârea ce se va pronunţa:
Motivarea în fapt şi în drept a acţiunii este aceeaşi ca cea din dosarul nr. 2728/223/2012.
Pârâta SC B a depus întâmpinare în dosarul nr. 304/223/2013 (file 23 – 33 dosar), prin care a invocat, pe lângă excepţiile invocate şi în dosarul nr. 2728/223/2012, şi excepţia de conexitate între cauza ce formează obiectul dosarului nr. 304/223/2013 şi cauza ce formează obiectul dosarului nr. 2728/223/2012, solicitând să se dispună conexarea celor două cauze, arătând că acţiunea din dosarul nr. 304/223/2013 este identică cu acţiunea din dosarul nr. 2728/223/2012.
Prin încheierea de şedinţă din data de 5.02.2013 instanţa, constatând că sunt întrunite condiţiile prev. de art. 164 C.proc.civ., a dispus întrunirea celor două cauze, conexând dosarul nr. 304/223/2013 la dosarul nr. 2728/223/2012.
La filele 126 – 127 vol. II dosar pârâta a invocat excepţia tardivităţii cererii de completate a acţiunii sub aspectul capetelor noi de cerere introduse de reclamant prin aşa-numita precizare de acţiune depusă de reclamant la termenul din 11.12.2012:
– constatarea nulităţii clauzei 3.8 din Condiţii generale;
– obligarea pârâtei la modificarea contractului în sensul înlăturării clauzelor constatate ca abuzive.
La termenul de judecată din 5 martie 2013 apărătorul reclamantului a precizat acţiunea, arătând că solicită restituirea comisioanelor pe ultimii 3 ani anterior introducerii acţiunii, începând de la data de 16.09.2009 şi până în prezent şi că menţine celelalte capete de cerere din cererea de precizare de la fila 238 dosar.
Tot la termenul de judecată din data de 5 martie 2013 instanţa a pus în discuţia părţilor toate excepţiile invocate de pârâtă şi a luat act că pârâta a renunţat la a mai invoca excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune privind restituirea sumelor de bani reprezentând comisioanele (fila 131 dosar vol. II ).
Toate excepţiile invocate şi menţinute de pârâtă au fost respinse de instanţă prin încheierea de şedinţă din data de 26.03.2013 pentru motivele acolo arătate (filele 134, 135 şi 136 dosar – vol. II ).
În cauză instanţa a încuviinţat, la solicitarea reclamantului, proba cu înscrisuri şi proba cu interogatoriul pârâtei, iar la solicitarea pârâtei a încuviinţat proba cu înscrisuri şi proba cu interogatoriul reclamantului.
Răspunsurile date de pârâta SC B la interogatoriu se află la filele 144 – 146 vol. II dosar.
Deşi pârâta a depus la dosar interogatoriul spre a fi luat reclamantului (filele 150 – 155 dosar), iar reclamantul a fost citat cu menţiunea de a se prezenta la interogatoriu, acesta nu s-a prezentat în instanţă pentru a răspunde la întrebările formulate.
Ambele părţi au depus la dosar înscrisuri.
Analizând materialul probator administrat în cauză, asupra fondului cauzei, instanţa reţine următoarele:
Reclamantul a încheiat cu pârâta contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 35/17.01.2008. La art. 9 lit. f din Condiţiile speciale ale acestui contract s-a prevăzut că pentru creditul pus la dispoziţie banca percepe un comision de urmărire riscuri în cuantum de 48,02 RON lunar, reprezentând un procent de 0,23% din valoarea creditului contractat prevăzută la pct. 1. (fila 76 dosar – volum I).
De asemenea, la pct. 3.8 din Condiţiile generale ale contractului se prevede : „Comisionul de urmărire riscuri se calculează flat, prin aplicarea unui anumit procent la valoarea creditului contractat de la pct. 1 din contract. Clientul achită comisionul de urmărire riscuri lunar, odată cu rata de credit şi dobânda. Comisionul de urmărire riscuri se percepe integral, inclusiv pentru fracţiunile din lună.”
Potrivit graficului de rambursare credit depus la dosar de reclamant (filele 82-83 dosar) rezultă că acesta a achitat comisionul de risc în cuantumul solicitat şi la data scadenţei, situaţie necontestată de pârâtă.
Instanţa reţine că respectiva convenţie de credit din speţă intră sub incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 193/2000. Potrivit art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 republicată, „evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerinţele de preţ şi de plată, pe de o parte, nici cu produsele şi serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj uşor inteligibil”. De asemenea, potrivit art. 4 alin. 2 din Directiva Consiliului 93/13/CEE, care a fost transpusă în dreptul intern prin Legea nr. 193/2000, „aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu priveşte nici definirea obiectul contractului, nici justeţea preţului sau a remuneraţiei, pe de o parte, faţă de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar şi inteligibil”.
Astfel, instanţa constată că dispoziţiile art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 şi ale art. 4 alin. 2 din Directiva Consiliului 93/13/CEE nu exclud automat şi nediferenţiat de la controlul caracterului abuziv clauzele referitoare la preţ, ci fac referire la adecvarea dintre preţ şi serviciile sau produsele oferite în schimb, fiind necesar să existe o contraprestaţie corespunzătoare preţului perceput şi la necesitatea ca, pentru a nu putea face obiectul controlului, clauza referitoare la preţ să fie exprimată în mod clar şi inteligibil.
În speţă, comisionul de risc este doar a parte a costului contractului, partea cea mai importantă fiind reprezentată de dobânda la credit. Nicio prevedere contractuală nu reglementează destinaţia comisionului de risc şi justificarea acestuia.
În aceste condiţii, instanţa constată că pentru acelaşi serviciu, de punere la dispoziţie a creditului, pârâta a perceput două costuri, atât dobânda, cât şi comisionul de urmărire riscuri, astfel încât este incertă existenţa unei contraprestaţii din partea pârâtei corespunzătoare preţului perceput.
Întrucât definiţia şi justificarea comisionului de urmărire riscuri nu este exprimată clar şi inteligibil în cuprinsul contractului, aşa cum cer dispoziţiile art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 şi ale art. 4 alin. 2 din Directiva Consiliului 93/13/CEE, instanţa apreciază că respectiva clauză în litigiu poate face analiza potenţialului caracter abuziv prin prisma dispoziţiilor Legii nr. 193/2000.
Potrivit art. 4 alin. 1, 2 din Legea nr. 193/2000, „o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor; o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv”.
Instanţa constată că nu au fost negociate direct cu consumatorul reclamant clauzele contractuale în litigiu, reprezentând clauze standard preformulate.
Pe de altă parte, potrivit art. 4 alin. 3 din Legea nr. 193/2000, „dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens”. Pârâta s-a apărat precizând că această clauză a fost negociată, întrucât se regăseşte în secţiunea Partea specială a convenţiilor, că reclamantul a avut la dispoziţie timp să citească contractul, dar nu a făcut probe în sensul unei negocieri efective a clauzelor respective.
Deşi pârâta a depus la dosar o întâmpinare amplă, în care şi-a motivat susţinerile, nu a indicat cel puţin un contract de credit similar încheiat în aceeaşi perioadă şi în care nu a fost inserat un comision de risc.
Pe de altă parte, la pct. 3.8 din Condiţiile generale ale contractului de credit bancar pentru persoane fizice nr. 35/17.01.2008 a fost inserat : „clientul achită comisionul de urmărire riscuri lunar (…)”. Astfel, prin semnarea contractului şi acceptarea implicită şi a secţiunii Condiţii generale, împrumutatul a fost pus în situaţia de a accepta clauza menţionată anterior care reprezintă un drept prestabilit al pârâtei ( nici măcar o posibilitate unilaterală a acesteia ), exclus oricărei aprecieri a împrumutatului, putând fi stabilit cel mult modul de calcul şi scadenţa comisionului.
De asemenea, în lipsa unei definiri clare, fără echivoc a comisionului de urmărire riscuri, chiar şi eventualele discuţii purtate cu consumatorul reclamant nu ar fi echivalat cu o negociere a acestei clauze, aceştia neavând posibilitatea de a putea aprecia asupra oportunităţii perceperii comisionului, al cărui rol şi mod de funcţionare nu le era cunoscut.
Instanţa mai reţine că aceste clauze prin care este inserat comisionul de urmărire riscuri creează, în detrimentul consumatorului, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. Instanţa are în vedere că acest comision de urmărire riscuri are acelaşi rol ca şi dobânda, respectiv remunerarea pârâtei pentru acordarea creditului.
Prin urmare, clauzele contractuale înscrise la pct. 9 lit. f din Condiţiile speciale şi la pct. 3.8 din Condiţii generale ale Contractului de credit bancar nr. 35/17.01.2008 încheiat între reclamant şi pârâtă, care nu au fost negociate direct cu consumatorul, fiind de natură a crea, în detrimentul consumatorului, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, apar ca fiind clauze abuzive, motiv pentru care instanţa urmează să constate nulitatea absolută a acestor clauze.
În situaţia constatării nulităţii absolute a unor clauze contractuale, în virtutea principiului repunerii părţilor în situaţia anterioară, se impune şi restituirea sumelor de bani achitate în baza acestor clauze.
Astfel, instanţa apreciază neîntemeiată susţinerea pârâtei potrivit căreia anularea clauzelor invocate de reclamant nu poate produce efecte retroactive, faţă de caracterul succesiv al prestaţiilor, pentru că s-ar produce o situaţie inechitabilă, caracterizată juridic de îmbogăţirea fără justă cauză a reclamantului. Dimpotrivă, s-ar produce îmbogăţirea fără justă cauză a pârâtei în situaţia nerestituirii sumelor achitate de reclamant în baza unor clauze lovite de nulitate absolută.
Pe cale de consecinţă, în virtutea principiului repunerii părţilor în situaţia anterioară, instanţa va dispune obligarea pârâtei să plătească reclamantului suma de 2208,92 lei, reprezentând comision de risc redenumit ulterior prin act adiţional unilateral comision de administrare pentru perioada 16.09.2009 – 16.06.2013 şi în continuare până la zi.
În baza art. 6 din Legea nr. 193/2000 va fi obligată pârâta să modifice contractul în sensul înlăturării clauzelor constatate ca abuzive, respectiv cele de la pct. 9 lit. f din Condiţii speciale şi pct. 3.8 din Condiţii generale.
Având în vedere culpa procesuală a pârâtei şi văzând dispoziţiile art. 274 C.proc.civ., instanţa va obliga pârâta la plata reclamantului suma de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocatului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE:
Admite acţiunea precizată la filele 229, 238 vol. I dosar şi la data de 5.03.2013 (fila 131 vol. II dosar), formulată de reclamantul G.C., domiciliat în comuna Leleasca, sat Mierliceşti, jud. Olt, în contradictoriu cu pârâta SC B, cu sediul în Bucureşti, Bulevardul Regina Elisabeta, nr. 5, sector 3, reprezentată convenţional de S.C.A., cu sediul profesional în Bucureşti, Bucharest Business Park, Şoseaua Bucureşti-Ploieşti, nr. 1A, Intrarea A, etaj 4, sector 1, sediu ales pentru comunicarea tuturor actelor de procedură, reprezentată de SC B-D, cu sediul în municipiul Drăgăşani, str. Decebal, nr. 2, bl. G, jud. Vâlcea.
Constată nulitatea absolută a clauzelor abuzive cuprinse în contractul de credit bancar nr. 35/17.01.2008 la pct. 9 lit. f din Condiţii speciale şi la pct. 3.8 din Condiţii generale, contract încheiat între reclamant şi pârâtă.
Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 2208,92 lei, reprezentând comision de risc redenumit ulterior prin act adiţional unilateral comision de administrare pentru perioada 16.09.2009 – 16.06.2013 şi în continuare până la zi.
Obligă pârâta să modifice contractul în sensul înlăturării clauzelor constatate ca abuzive, respectiv cele de la pct. 9 lit. f din Condiţii speciale şi pct. 3.8 din Condiţii generale.
Obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 1.000 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 28.06.2013, la sediul Judecătoriei Drăgăşani.
Preşedinte, Grefier,
Red. L.I.H.
Tehnored. M.L.
26 iulie 2013
Ex. 5
10
