Reclamantul B.L. a chemat în judecată pârâtul I.P.J. IALOMITA solicitând pe cale judecătorească obligarea acestuia să-i achite contravaloarea ajutoarelor salariale cuvenite cu ocazia pensionării pentru limita de vârstă.
Potrivit art. 20 pct.1 şi 2 Anexa VII, Secţiunea a 3-a din Legea-Cadru nr. 284/2010 se stabileşte că poliţiştii , la încetarea raporturilor de serviciu cu drept de pensie, pentru activitatea depusă, în funcţie de vechimea în muncă efectivă ca poliţist, beneficiază de un ajutor stabilit în raport cu solda funcţiei de bază, respectiv salariul funcţiei de bază avut în luna schimbării poziţiei de activitate.
De asemenea, acelaşi personal căruia raporturile de serviciu i-au încetat, cu dreptul la pensie de serviciu, înainte de împlinirea limitei de vârstă de pensionare prevăzută de lege, mai beneficiază, pentru fiecare an rămas întreg până la limita de vârstă de pensionare, de un ajutor egal cu două solde/salarii ale funcţiei de bază.
Potrivit art. 13 alin.1 din Legea nr.285/2011, în anul 2011 (an când reclamantul a ieşit la pensie), dispoziţiile legale privind acordarea ajutoarelor la ieşirea la pensie nu se aplică.
Nu poate fi primită nici invocarea de către reclamant a faptului că dispoziţiile din art. 13 din Legea nr. 285/2011 încalcă prevederile art. 1 al protocolului la Convenţie, creanţa solicitată de acesta reprezentând un bun ocrotit de Convenţie, bun care stabilit prin Legea nr. 284/2010 i-a creat acestuia o speranţă legitimă de a-l vedea concretizat.
Cu privire la aceste invocări, instanţa urmează a le respinge, întrucât în practica CEDO s-a stabilit pe de o parte că acordarea unor drepturi este legitimă pentru beneficiar atât timp cat legislaţia care o consacră nu se schimbă ( cauza KECHKO contra Ucrainei din 08.11.2011 şi cauza ESKELINEN contra Finlandei din 19.04.2007), iar pe de alta parte, faptul că nu este consacrat de Convenţie dreptul a primi în continuare, într-un anumit cuantum, un beneficiu social, cum ar fi cel solicitat de reclamant (cauza LELAS contra Croatiei din 20.05.2010).
Aşadar, invocarea speranţei legitime în cazul de faţă nu poate fi primită cât timp Convenţia apără un drept şi nu cuantumul acestuia, mai ales în materia ajutoarelor unde statul se bucură de o marjă de apreciere în ceea ce priveşte politica sa în acest domeniu.
