Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova sub nr. 5623/215/2014, condamnatul P.A. a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile, potrivit art 6 NCP, cu privire la pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 127/30.III.2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I Penală, definitivă prin nerecurare la data de 06.07.2012.
În susţinerea cererii s-au ataşat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 142/2012 din 13.07.2012 emis de Curtea de Apel Bucureşti, sentinţa penală nr. 127/30.03.2012 a Curţii de Apel Bucureşti Secţia I Penală, definitivă prin nerecurare la data de 06.07.2012, fişa de evaluare a deţinutului.
Prin sentinţa penală nr. 1551/07.03.2014, Judecătoria Craiova a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei privind contestaţia la executare formulată de P.A. în favoarea Tribunalului Dolj, unde a fost înregistrată la data de 03.04.2014 sub nr. 5021/63/2014.
Prin încheierea de şedinţă din 28.04.2014, cauza a fost suspendată, potrivit art. 476 alin. 4 Cpp, pentru soluţionarea sesizării ÎCCJ formulate de Tribunalul Harghita, referitoare la aplicarea dispoz. art. 6 alin. 1 NCP, cu privire la condamnările pronunţate de un alt stat faţă de cetăţeni români, aflaţi în executarea acelei pedepse pe teritoriul României.
Cauza a fost repusă pe rol şi s-a solicitat mandatul de executare a pedepsei închisorii, fişa de evaluare şi sentinţa penală de condamnare.
Prin adresa nr. V2 33700/30.06.2014, Penitenciarul Pelendava a înaintat la dosar, în copie, fişa de evaluare a condamnatului P.A., mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 142/2012 din 13.07.2012 emis de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I Penală, sentinţa penală nr. 127/30.03.2012 a Curţii de Apel Bucureşti.
De asemenea, s-a solicitat şi depus la dosar sentinţa penală nr. 43/20.11.2009 pronunţată de Curtea cu Juraţi de Apel din Milano, prin care petentul P.A. a fost condamnat la pedeapsa de 12 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 416 alin. 1, 2, 3, 4 şi 6, art. 600, art. 601 şi art. 611 Cod penal italian.
Analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul reţine următoarele:
Prin s.p. 127/30.11.2012 a Curţii de Apel Bucureşti definitivă prin nerecurare la data de 06.07.2012 s-a recunoscut sentinţa penală nr. 43/20.11.2009 a Curţii cu Juraţi de Apel din Milano prin care contestatorul a fost condamnat la pedeapsa de 12 ani pentru săvârşirea infracţiunilor de asociere pentru comiterea de infracţiuni, reducerea în stare de sclavie sau servitute, trafic şi comerţ de sclavi,violenţa sau ameninţarea utilizată în scopul constrângerii pe cineva la săvârşirea de infracţiuni, prev. de art. 416 alin. 1, 2, 3, 4 şi 6, art. 600, art. 601 şi art. 611 din Codul penal italian.
S-a mai reţinut că aceste fapte au corespondent în legislaţia penală română şi realizează conţinutul constitutiv al infracţiunilor prev. de art. 12 alin. 2 lit.a şi art. 13 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 678/2001
S-a emis MEPI nr. 142/2012 din 13.07.2012 de către Curtea de Apel Bucureşti, iar executarea pedepsei a început la data de 11.12.2007.
Potrivit art. 6 alin 1 C.pen. „ când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită se reduce la acest maxim „ .
În speţă, nu s-au aplicat pedepse individualizate pentru ambele infracţiuni, iar instanţa nu poate analiza incidenţa dispoziţiilor art. 6 Cp pentru fiecare faptă.
Totuşi, deşi în raport de aceste dispoziţii legale ar părea că atâta timp cât nu s-au aplicat pedepse individualizate pentru fiecare infracţiune nu s-ar putea analiza incidenţa legii penale mai favorabile, însă tribunalul apreciază că, deşi s-a aplicată o pedeapsă rezultantă, incidenţa legii penale mai favorabile poate fi analizată în raport de pedeapsa rezultantă la care s-ar putea ajunge potrivit dispoziţiilor Noului Cod penal.
În consecinţă, va proceda la compararea pedepsei aplicate condamnatului cu pedeapsa care ar putea fi dispusă conform Noului Cod penal.
Infracţiunile au corespondent în NCP dispoziţiile art. 210 alin. 1 lit. b , potrivit cărora traficul de persoane se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi prevederile art. 211 alin. 1, potrivit cărora traficul de minori se pedepseşte cu închisoarea de 3 la 10 ani.
De asemenea, potrivit art. 39 alin. 1 lit. b NCp: “când s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, se aplică pedeapsa cea mai grea la care se adaugă o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite”.
Prin urmare, în raport de faptele comise, sub imperiul noii legi contestatorul ar fi condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru traficul de persoane prev. de art. 210 alin. 1 lit. b NCP la care s-ar adăuga o treime din pedeapsa de 10 ani închisoare pentru art. 211 alin. 1 NCP (adică 3 ani şi 4 luni), în final rezultând pedeapsa de 13 ani şi 4 luni închisoare.
Având în vedere aceste dispoziţii legale, tribunalul constată că pedeapsa de 12 ani aplicată condamnatului este mai mică decât pedeapsa maximă la care s-ar putea ajunge potrivit legii noi, care este de 13 ani şi 4 luni, astfel că se nu impune reducerea acesteia.
Pentru aceste motive, în baza art. 23 din Legea nr 255/2013 rapl la art. 595 Cpp, va respinge contestaţia la executare formulată de P.A., ca nefondată.
În baza art. 275 alin. 2 Cpp, va obliga condamnatul la plata sumei de 350 lei cheltuieli judiciare către stat.
