Prin sentinţa nr. 1356/CA/2011 pronunţată de Tribunalul Bihor, s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de către reclamanta R. C. L. împotriva pârâtei INSTITUŢIA PRIMARULUI M. O..
Pentru a hotărî astfel , instanţa a reţinut că :
Prin Dispoziţia nr. 1/05.01.2010 emisă de Primarul M. O., s-a dispus ca începând cu data de 04.01.2010, raportul de serviciu al reclamantei încetează prin eliberarea din funcţia publică de execuţie, conform art. 97 lit. c) în condiţiile art. 99 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 188/1999, prin reducerea postului ocupat ca urmare a reorganizării activităţii instituţiei.
Reclamanta deţinea funcţia de consilier de execuţie cls. I , grad profesional superior, în cadrul Aparatului de specialitate al Primarului – Direcţia tehnică – Biroul Utilităţi Publice şi Energetic.
Prin Hotărârea Consiliului Local nr. 769/31.08.2009 s-a aprobat organigrama , statul de funcţii şi numărul de personal pentru aparatul de specialitate al primarului, conform anexelor.
Astfel, instituţia publică s-a reorganizat în privinţa structurii organizatorice şi a redus un număr de posturi, motiv pentru care a fost elaborat şi noul stat de funcţii şi numărul de personal.
Potrivit art. 99 alin. 1 lit. b din Legea nr. 188/1999, „persoana care are competenţa legală de numire în funcţia publică va dispune eliberarea din funcţia publică prin act administrativ, care se comunica funcţionarului public în termen de 5 zile lucrătoare de la emitere, în următoarele cazuri: … autoritatea sau instituţia publica îşi reduce personalul ca urmare a reorganizării activităţii, prin reducerea postului ocupat de funcţionarul public”.
Analizând comparativ structurile organizatorice şi statele de funcţii în cadrul Direcţiei tehnice, în cadrul căreia funcţiona reclamanta, instanţa constată următoarele:
1.Situaţia anterioară:
Prin HCL nr. 173/26.02.2009 (fila 152) s-a aprobat organigrama , statul de funcţii şi numărul de personal pentru aparatul de specialitate al Primarului prin înfiinţarea Compartimentului Management Spitale, începând cu data de 01.03.2009.
Potrivit anexei nr. 1 (fila 153) cuprinzând organigrama aparatului de specialitate al Primarului, în cadrul Direcţiei tehnice existau un post de director şi două de director adjunct, şi următoarele compartimente:
-Compartimentul Achiziţii Publice – 4 funcţii de execuţie
-Compartimentul Achiziţii Publice – 4 funcţii de execuţie
-Compartimentul Gestiune Date – 2 funcţii de execuţie
-Compartimentul Gestiune Date – 2 funcţii de execuţie
-Serviciul Urmărire Execuţie Lucrări – un post şef serviciu şi 11 posturi de execuţie
-Biroul Utilităţi Publice şi Energetic – un post şef birou şi 6 posturi de execuţie
-Compartimentul Planificare Investiţii – 2 posturi de execuţie
-Serviciul Inspecţii – un post şef serviciu şi 9 posturi de execuţie
-Compartimentul Transport Public Local – 5 posturi de execuţie
-Compartimentul Transport Public Local – 5 posturi de execuţie
-Compartimentul Protecţia Mediului, Spaţii Verzi – 4 posturi de execuţie
2.Situaţia ulterioară
Prin Hotărârea Consiliului Local nr. 769/31.08.2009 s-a aprobat organigrama , statul de funcţii şi numărul de personal pentru aparatul de specialitate al primarului, începând cu data de 01.09.2009, noua organigramă prevede în cadrul Direcţiei tehnice un post de director şi două de director adjunct, şi următoarele compartimente:
-Biroul control amenajare drumuri publice şi siguranţa circulaţiei – un post şef birou şi 6 posturi de execuţie
-Compartimentul Eficienţă Energetică – 3 posturi de execuţie
-Compartimentul Investiţii şi Avizare Lucrări – 4 posturi de execuţie
-Serviciul Control Servicii Publice, Spaţii verzi – un post şef serviciu
– Compartimentul Control Servicii Publice – 11 posturi de execuţie
– Compartimentul Spaţii Verzi – 3 posturi de execuţie
-Compartimentul Protecţia Mediului – 2 posturi de execuţie
Din analiza comparativă a celor două organigrame rezultă în iniţial Direcţia Tehnică a avut 49 de posturi, respectiv un post de director şi două de director adjunct, două posturi şef serviciu, un post şef birou şi 43 de posturi de execuţie, iar ulterior în cadrul Direcţiei tehnice au rămas 45 de posturi , respectiv un post de director şi două de director adjunct, un post şef serviciu, un post şef birou şi 40 de posturi de execuţie.
Tot comparând cele două organigrame rezultă că :
1.fostul Serviciu Urmărire Execuţie Lucrări s-a reorganizat prin divizare, o parte a atribuţiilor sale au fost preluate de către Biroul control amenajare drumuri publice şi siguranţa circulaţiei, iar cealaltă parte a atribuţiilor au fost preluate de Compartimentul Investiţii şi Avizare Lucrări, compartiment în care a fost comasat şi fostul Compartiment Planificare Investiţii
2.fostul Birou Utilităţi Publice şi Energetic s-a desfiinţat, atribuţiile sale fiind preluate de Compartimentul Control Servicii Publice în componenţa Serviciului Control Servicii Publice, Spaţii Verzi (ca urmare a existenţei unei suprapuneri de atribuţii între Biroul Utilităţi Publice şi Energetic şi Serviciul Inspecţii), în cadrul căruia s-a preluat o funcţie de execuţie din fostul Birou Utilităţi Publice şi Energetic, o funcţie a fost preluată de la Serviciul Urmărire Execuţie Lucrări şi s-a înfiinţat o nouă funcţie publică ocupată de şeful fostului Birou Utilităţi Publice, în conformitate cu prevederile art. 99 alin. 7 din Legea nr. 188/1999
3.Compartimentul Protecţia Mediului, Spaţii Verzi se divide în Compartimentul Protecţia Mediului şi Compartimentul Spaţii Verzi
4.se înfiinţează Serviciul Control Servicii Publice, Spaţii Verzi prin comasarea Serviciului Inspecţii cu noul Compartiment Spaţii Verzi şi preluarea atribuţiilor Biroului Utilităţi Publice şi Energetic
5.se înfiinţează Compartimentul Eficienţă Energetică
Faţă de cele arătate, instanţa constată că s-a produs o reorganizare a activităţii instituţiei publice, prin schimbarea structurii Direcţiei Tehnice.
În această situaţie, în conformitate cu prevederile art. 100 alin. 1 – 2 din legea nr. 188/1999, funcţionarii publici vor fi numiţi în noile funcţii publice sau în noile compartimente cu respectarea criteriilor prevăzute de lege.
Instanţa constată că funcţionarii publici au fost numiţi în noile compartimente cu respectarea categoriei , clasei şi a gradului profesional al fiecăruia, îndeplinirea criteriilor specifice stabilite pentru funcţia publică, pregătirea profesională şi activităţile similare desfăşurate.
Reclamanta a fost vizată de reorganizarea Biroului Utilităţi Publice şi Energetic în Compartimentul Control Servicii Publice aflat în componenţa Serviciului Control Servicii Publice, Spaţii Verzi şi prin înfiinţarea Compartimentului Eficienţă Energetică.
Analizând cele două noi compartimente instanţa constată că în cadrul Compartimentului Eficienţă Energetică au fost numiţi P. I. P., M. C., ale căror atribuţii nu s-au modificat cu mai mult de 50%, conform fişelor postului (filele 167 – 173; 180 – 186) , precum şi St. A., toţi funcţionând în fostul Birou Utilităţi Publice şi Energetic desfiinţat.
În cadrul Compartimentului Control Servicii Publice au fost numiţi cei opt funcţionari publici care au funcţionat în Serviciul Inspecţii şi ale căror atribuţii nu s-au modificat, s-a preluat o funcţie de execuţie din fostul Birou Utilităţi Publice şi Energetic, fiind numit B.D., ale cărui atribuţii s-au păstrat, o funcţie a fost preluată de la Serviciul Urmărire Execuţie Lucrări şi s-a înfiinţat o nouă funcţie publică ocupată de şeful fostului Birou Utilităţi Publice – B. F. D., în conformitate cu prevederile art. 99 alin. 7 din Legea nr. 188/1999.
Din cadrul fostului Birou Utilităţi Publice şi Energetic s-au desfiinţat posturile ocupate de reclamantă şi A. I. F., ca urmare a reducerii atribuţiilor cu mai mult de 50%.
Analizând fişa postului reclamantei (fila 8 – 10), instanţa constată că atribuţiile postului au fost reduse cu mai mult de 50% în urma reorganizării descrise mai sus.
Astfel, aceasta avea un număr de 10 atribuţii, respectiv:
1.verifică starea instalaţiilor pasajelor subterane şi situaţiile de lucrări necesare pentru întreţinerea şi reparaţiile acestora – atribuţie ce a fost preluată de Compartimentul Control Servicii Publice
2.urmăreşte, verifică şi soluţionează problemele legate de câinii comunitari şi câinii cu stăpân – atribuţie preluată de Compartimentul Control Servicii Publice
3.răspunde de starea podului de pontoane – atribuţie ce a fost preluată de Compartimentul Control Servicii Publice
4.soluţionează sesizările, reclamaţiile, notele de audienţă ale persoanelor fizice şi juridice cu privire la primele trei atribuţii
5.urmăreşte şi răspunde de activitatea de termoficare, apă calcă menajeră – atribuţie preluată de Compartimentul Control Servicii Publice
6.răspunde de implementarea şi ducerea la îndeplinire a sarcinilor prevăzute în programul „Termoficare 2006 – 2015 – căldură şi confort”
7.urmăreşte şi răspunde de desfăşurarea în bune condiţii a activităţii de afişaj stradal temporar – atribuţie preluată de Instituţia Arhitectului şef
8.duce la îndeplinire prevederile Hotărârilor Consiliului Local privitoare la activităţile de care răspunde
9.ţine evidenţa tuturor adreselor repartizate de către şeful de serviciu şi le îndosariază în bibliorafturi
10.îndeplineşte alte sarcini alocate de conducerea primăriei
Instanţa constată că atribuţiile enumerate la pct. 1, 2, 3, 5 au fost preluate de Compartimentul Control Servicii Publice, atribuţiile de la pct. 4 şi 8 sunt în directă legătură cu cele de la pct. 1 – 3 şi 5 şi au fost şi ele preluate de către acelaşi compartiment, conform Regulamentului de organizare şi funcţionare a aparatului de specialitate a primarului (filele 94 – 104) . Atribuţia de la pct. 7 a fost preluată de Instituţia Arhitectului Şef.
Prin urmare , au mai rămas atribuţiile de la pct. 6, 9 şi 10, cea de la pct. 9 fiind modificată şi ea ca urmare a desfiinţării compartimentului, reclamanta mai păstrând doar două atribuţii din cele 10 pe care le-a avut iniţial.
Astfel, reducerea postului reclamantei este justificată de reducerea atribuţiilor cu mai mult de 50%, conform art. 100 alin. 4 din Legea nr. 188/1999.
În ceea ce priveşte apărarea reclamantei cu privire la nerespectarea prevederilor art. 100 alin. 3 din legea nr. 188/1999, în legătură cu organizarea examenului de către instituţia publică, instanţa constată că dispoziţia legală devine aplicabilă atunci când în urma reorganizării şi a numirii funcţionarilor publici în noile funcţii cu respectarea criteriilor stabilite de lege, există mai mulţi funcţionari publici care nu pot fi departajaţi în urma aplicării criteriilor prevăzute de art. 100 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, decât prin examen.
Instanţa constată că toţi funcţionarii publici numiţi în noile compartimente şi-au păstrat atribuţiile în proporţie mai mare de 50%, îndeplinesc criteriile specifice stabilite pentru funcţia publică şi au desfăşurat activităţi similare.
Singura excepţie ar fi în persoana numitului S. A. numit în cadrul Compartimentului Eficienţă Energetică cu atribuţii în reabilitarea termică a blocurilor, după ce anterior a avut atribuţii privind organizarea şi verificarea activităţilor de transport în comun. Acesta a fost numit în noua funcţie cu respectarea prevederilor art. 100 alin. 2 lit a din Legea nr. 188/1999, postul său nu a fost desfiinţat, ci preluat în cadrul Compartimentului Eficienţă Energetică. Reducerea postului în cazul modificării atribuţiilor cu mai mult de 50% nu este obligatorie pentru autoritatea publică, aceasta fiind liberă să modifice atribuţiile posturilor în funcţie de necesităţile sale pentru o cât mai bună organizare care să deservească interesul public.
În cauză nu au existat mai multe posturi de aceeaşi natură desfiinţate, iar altele nu, astfel încât să se pună problema alegerii prin examen a persoanei căreia i se desfiinţează postul.
Faptul că postul ocupat de S. A. nu a fost redus de către autoritatea publică nu face obiectul prezentei cauze şi nu poate fi supus analizei instanţei, întrucât HCL nr. 769/2009 care aprobă organigrama, statele de funcţii şi numărul de personal este în vigoare şi produce efecte juridice, nefiind contestată.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 18 din legea nr. 554/2004 raportat la art. 100 din legea nr. 188/1999, instanţa va respinge ca neîntemeiată cererea, iar în temeiul art. 274 C.p.c., va respinge cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Definitivă şi irevocabilă prin respingerea recursului prin Decizia nr. 2598/2011 a Curţii de Apel Oradea