Dosar nr. 1638/318/2012Cod operator 2445
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA TÂRGU JIU, JUDEŢUL GORJ
SECŢIA CIVILĂ
SENTINŢA CIVILĂ Nr. 3652/2013
Şedinţa publică de la 09.05.2013
Completul compus din:
PREŞEDINTE: OTILIA CEZARINA POPESCU
Grefier: ELENA LILIANA PANAIT
Pe rol fiind judecarea acţiunii formulată de reclamantul F.E., împotriva pârâtului F.E., având ca obiect pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
La apelul nominal făcut în şedinţă publică a răspuns pârâtul, lipsă fiind reclamantul, reprezentat prin procurator F.E.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de şedinţă, care a învederat că judecarea cauzei a fost suspendată la dat de 04.03.2012 şi de la această dată părţile nu au mai îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării pricinii, aspect faţă de care instanţa a invocat excepţia perimării şi a acordat cuvântul asupra acesteia.
Procuratorul reclamantului, în temeiul art. 66 alin. 6 C. pr. civ. şi pârâtul au lăsat soluţionarea excepţiei la aprecierea instanţei.
INSTANŢA
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg. Jiu sub nr. 1638/318/2012 reclamantul F.E. a chemat în judecată pârâtul F.E. şi a solicitat instanţei ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, să se constate intervenită vânzarea-cumpărarea şi întreţinerea imobilelor situate în …….., menţionate în certificatul de moştenitor nr. 260/1988, urmând ca hotărârea să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare şi întreţinere.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că, a încheiat cu pârâtul o convenţie de vânzare-cumpărare cu clauza întreţinerii, pârâtul obligându-se să-i înstrăineze imobilele menţionate în certificatul de moştenitor nr. 260/1988 în schimbul sumei de 3000 lei şi a obligaţiei de întreţinere.
În dovedirea acţiunii a depus la dosar promisiunea bilaterală, certificat de moştenitor nr. 260/1988.
La termenul de judecată din data de 01.03.2012 instanţa a dispus suspendarea judecăţii în temeiul art. 155 ind. 1 C.p.civ., iar de la această dată nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării pricinii, procesul fiind repus pe rol în vederea discutării excepţiei perimării.
În conformitate cu dispoziţiile art. 248 C.pr.civ. orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar potrivit art. 252 C.pr.civ. perimarea se poate constata din oficiu.
În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor legale menţionate anterior instanţa va constata perimată acţiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Constată perimată acţiunea formulată de reclamantul F.E., cu domiciliul în …….., împotriva pârâtului F.E., domiciliat în …………….
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare.
Pronunţată în şedinţa publică de la 09.05.2013.
Preşedinte,
OTILIA CEZARINA POPESCU
Grefier,
ELENA LILIANA PANAIT
Red. O.C.P./ Tehnored. E.P. 15.05.2013
4 ex.