Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria a fost trimis în judecată inculpatul X pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută şi pedepsită de art. 208 alin. 1- 209 alin. 1 lit. g şi i cu aplic. art. 37 lit. a cod penal, retinându-se că în noaptea de 28/29 aprilie 2012 acesta a sustras prin efracţie, bunuri în valoare de 2000 lei din locuinta părtii vătămate Y.
În şedinţa de judecată s-a dispus schimbarea încadrării juridice din art. 208 alin. 1 -209 alin. 1 lit. g, i Cod penal cu aplic. art. 37 lit. a Cod penal în art. 208 alin. 1 -209 alin. 1 lit. g, i Cod penal cu aplic. art. 37 lit. a şi b Cod penal.
Analizând materialul probator administrat pe parcursul urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti, instanţa constată vinovăţia inculpatului dovedită cu privire la săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. art. 208 alin. 1- 209 alin. 1 lit. g şi i cu aplic. art. 37 lit. a şi b cod penal si reţine următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul a suferit mai multe condamnări la pedepse cu închisoarea executate in regim de detenţie conform fişei de cazier judiciar.
După ce a fost eliberat, inculpatul a venit în municipiul şi s-a cazat la locuinta unei mătuşi care era plecată în străinătate. Întrucât imobilul nu era mobilat şi inculpatul dorea să-i asigure conditii bune de locuit, s-a hotărât sa sustragă bunuri dintr-o locuinţă.
Ca urmare, acesta s-a hotarât să sustragă bunurile necesare, din locuinta părtii vätamate. Inculpatul ştia că partea vătămata nu locuieşte în acel imobil.
Astfel, în noaptea de 28/29 aprilie 2012, inculpatul a pătruns prin efractie în locuinţa părţii vătămate şi a sustras lenjerie, tablouri, veselă, covoare, draperii, perdele, îmbrăcăminte, aparat de radio, pe are le-a dus Ia domiciliul mătuşii sale, unde locuia.
Furtul din locuinţa părţii vătămate a fost observat de martora A. Partea vătămată şi martora au observat perdele şi draperii din cele sustrase la ferestrele casei în care locuia inculpatul, astfel ca au sesizat poliţia în aceeasi zi.
Inculpatul a fost găsit în oraş de poliţişti şi anchetat cu privire la furt, faptă pe care acesta a recunoscut-o şi a predat toate bunurile sustrase.
Partea vătămată si-a recuperat astfel integral prejudiciul şi nu a mai formulat pretenţii civile.
Cu ocazia cercetării locului faptei, de pe un geam şi alte obiecte din locuinţa părţii vătămate au fost ridicate urme papilare despre care s-a stabilit ulterior că au fost create de inculpat, aşa cum rezultă din raportul de constatare tehnico-ştiintifică criminalistică, anexat la dosar.
Prin încheierea a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de 28 de zile.
În sedinta de judecată, inculpatul a solicitat ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală pe care le cunoaste si le-a însusit, pentru ca astfel să beneficieze de prevederile art. 3201 alin. 7 cod procedură penală. Cererea inculpatului a fost admisă de către instantă.
Potrivit art. 3201 alin. 1 şi 7 cod procedură penală până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. În acest caz instanţa va pronunţa condamnarea inculpatului, reducând cu o treime limitele de pedeapsă prevăzute de lege.
Fiind audiat în faza de cercetare judecătorească, inculpatul a recunoscut săvârsirea faptelor în modalitatea prezentată mai sus.
Din verificarea fişei de cazier a inculpatului rezultă că acesta este recidivist postcondamnatoriu. De asemenea, inculpatul se află şi în stare de recidivă postexecutorie, deoarece acesta a mai săvârşit anterior şi alte fapte penale şi până la reabilitare a comis prezenta faptă penală.
În drept, fapta inculpatului Tănăsie Marius de a sustrage prin efracţie în noaptea de 28/29 aprilie 2012 bunuri din locuinta părtii vătămate Y întruneşte elementele constitutive ale infractiunii de furt calificat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 208 alin 1-209 alin.1 Iit. g şi i cod penal cu aplic. art. 37 lit. a şi b cod penal.
Conform art. 3201 alin. 7 cod procedură penală instanţa va pronunţa condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii.
Sub aspectul laturii obiective a infractiunii, inculpatul a actionat în scopul însusirii pe nedrept a unor bunuri din locuinţa părţii vătămate Y, actele comise de acesta intrând în continutul elementului material al infractiunii de furt calificat. Această faptă rezultă din probele administrate pe parcursul urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti respectiv: proces verbal de cercetare la faţa locului, planşe fotografice, raport de constatare tehnico-şiintifică, declaraţii martori, inculpat.
Din analiza probelor administrate în cauză si a împrejurărilor în care au fost săvârsite faptele, rezultă că s-a adus o atingere suficient de gravă valorilor sociale apărate prin legea penală.
De asemenea, instanta constată că subzistă legătura de cauzalitate necesară pentru existenta infractiunii, între fapta comisă şi urmările socialmente periculoase produse de către inculpat.
În ceea ce priveşte vinovatia inculpatului, instanţa reţine că acesta a săvârşit fapta cu intenţie directă definită in cadrul art.19 alin.1 pct.1 lit. a cod penal, întrucât aşa cum rezultă din probatoriul existent la dosar, acesta a prevăzut rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvărşirea infractiunii respective.
Retinerea circumstantelor agravante de la art. 209 alin. 1 lit. lit. g şi i din codul penal se impune din moment ce fapta au fost comisă în timpul noptii, prin efracţie şi escaladare, astfel cum rezultă din declaratiile martorilor date în faza de urmărire penală.
Având în vedere considerentele expuse mai sus, instanţa constată că fapta există, a fost săvărşită de către inculpat şi constituie infractiune în sensul art. 17 cod penal, astfel că în baza art. 345 alin. 2 cod procedură penală, urmează să îl condamne pe inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută şi pedepsită de art. 208 alin. 1- 209 alin. 1 lit. g şi i cod penal. Dispoziţiile legale menţionate anterior prevăd că infracţiunea ce face obiectul prezentei cauze se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani.
Pentru infracţiunea săvârşită, inculpatului i se va aplica o pedeapsă cu închisoarea la stabilirea şi individualizarea căreia vor fi avute în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 cod penal privitor la limitele de pedeapsă, gradul de pericol social concret al faptei, persoana infractorului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Întrucât inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei, solicitând ca faţă de el să se facă aplicarea prevederilor art. 3201 cod procedură penală, instanţa va reduce cu o treime limitele de pedeapsă prevăzută de lege pentru fapta săvârşită.