Dosar nr. 786/214/2012
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA COSTEŞTI
SENTINŢĂ CIVILĂ Nr. 539
Şedinţa publică de la 09 Mai 2012
PREŞEDINTE Maria Ruxandra Ionescu
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanţii R I. M ( ENE), C M. D ( NITA), N M. C şi pe pârâta N M. L A, având ca obiect – ordonanţă preşedinţială.
INSTANŢA
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Costeşti la data de 03.04.2012, sub nr. de dosar 786/214/2012, reclamanţii R I M, C M. D, N M. C au solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta N L, ca, pe calea ordonanţei preşedinţiale, să dispună interzicerea provizorie a oricărui act de înstrăinare al pârâtei,cu privire la imobilul ce face obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 2049/19.06.2006, a cărui nulitate absolută au solicitat-o în dosarul nr. 784/214/2012, prin dispunerea notării interzicerii în cartea funciară; dispunerea provizorie a dreptului ca toţi copii defunctului N Il. M, rezultaţi atât din prima, cât şi din cea de-a doua căsătorie, să aibă acces în imobilul (casă şi curte), până la soluţionarea cererii înregistrată cu nr. 784/214/2012, sub darea unei cauţiuni, în situaţia în care instanţa dispune.
În motivare, reclamanţii au arătat, în esenţă, că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2049/19.06.2006 de către BNP Pârvu Emilia şi Chiriţă – Nicolescu Ariadna, soţii N M şi N A au vândut pârâtei (fiică), imobilul situat în comuna Miroşi, sat Surduleşti, jud. Argeş, compus din suprafaţa de 2.033 teren curţi-construcţii, o casă de locuit, o bucătărie şi un grajd, amplasate pe acest teren, poziţionate cadastral la nr. 287.
În cuprinsul contractului, s-a menţionat, în mod fals, că terenul a fost dobândit de autorul N M, prin înzestrare de la părinţii săi, iar construcţiile au fost edificate cu N A.
Pe rolul Judecătoriei Costeşti, a fost înregistrat dosarul nr. 783/214/2012, având ca obiect constatarea nulităţii absolute a titlului de proprietate nr. 99210/20.06.1997, emis pe numele lui N M.
În temeiul art. 581 Cod proc civilă, au formulat prezenta cerere deoarece există posibilitatea înstrăinării imobilului de către pârâtă şi, astfel, drepturile şi interesele reclamanţilor ar fi mult prejudiciate. Prin această măsură provizorie, se înlătură piedicile care s-ar putea ivi în cazul unei eventuale vânzări şi prevenirea unei pagube, a cărei reparări ar necesita mijloace pecuniare foarte mari şi timp.
Urgenţa şi vremelnicia măsurii solicitate este născută şi din faptul că unul dintre copiii defunctului N Il. M, respectiv reclamantul N C, nu are unde să locuiască şi nici un fel de venit, fiind într-o situaţie nefericită, singura lui speranţă fiind casa unde s-a născut şi a copilărit. Conform cărţii sale de identitate, figurează cu domiciliul în sat Surduleşti, comuna Miroşi, jud. Argeş.
În drept, reclamanţii au invocat dispoziţiile art. 581-582 Cod proc civilă.
Reclamanţii au anexat, în copie, actele lor de stare civilă, titlul de proprietate nr. 99210/20.06.1997; schiţa cadastrală a imobilului; contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2049/19.06.2006 de către BNP Pârvu Emilia şi Chiriţă – Nicolescu Ariadna; procură judiciară; dovada privind înregistrarea acţiunilor în constatare, menţionate în cerere.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 20 lei şi timbru judiciar de 0,15 lei.
În termen legal, pârâta N L a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii, arătând că instanţa nu poate fi investită cu o cerere privind notarea interdicţiei de vânzare, o astfel de cerere trebuind a fi adresată de persoana interesată către OCPI, conform legii nr. 7/1996. Inadmisibil este şi cel de-al doilea petit, având în vedere că proprietatea privată este inviolabilă. Pe de altă parte, nu sunt întrunite condiţiile de admisibilitate ale ordonanţei preşedinţiale, deoarece aparenţa dreptului de proprietate operează în favoarea pârâtei, iar în cauză nu există urgenţa în ce priveşte accesul reclamanţilor în imobil, având în vedere că cererea acestora este formulată după 6 ani de la încheierea contractului de vânzare-cumpărare. Nu există nici o pagubă iminentă, ce nu s-ar putea repara, dacă reclamanţii nu au acces la imobil, iar instanţa nu poate prejudeca fondul cauzei.
În drept, pârâţii au invocat disp. art. 115 Cod proc civilă.
Prin precizarea înaintată la dosar în şedinţa publică din 24.04.2012, reclamanţii au indicat drept temei al cererii lor dispoziţiile art. 876 alin. 2, art. 881 alin. 2 teza a doua; art. 902 alin. 1, alin. 2 pct. 1, 8, 14, 19 din Noul Cod civil.
Prin precizarea înaintată la dosar în şedinţa publică din 08.05.2012, reclamanţii au arătat, în esenţă, că Judecătoria Costeşti are competenţa materială să dispună măsurile provizorii solicitate; părţile au un autor comun, NM şi s-au născut şi au crescut în casa în litigiu, ce nu a fost demolată niciodată, iar în prezent aceasta este locuită, cu voia pârâtei, de o persoană străină, ce nu are legătură cu familia. Au învederat instanţei că sunt întrunite toate condiţiile de admisibilitate ale ordonanţei preşedinţiale.
Din oficiu, instanţa a procedat la administrarea interogatoriului reclamantului NC. A încuviinţat ambelor părţi proba cu înscrisurile anexate cererilor.
Analizând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii cererii de ordonanţă preşedinţială, conform art. 137 alin. 1 Cod proc civilă, instanţa reţine că reclamanţii şi-au întemeiat primul capăt de cerere, privind notarea în cartea funciară a interdicţiei judecătoreşti de vânzare, pe dispoziţiile art. 876 alin. 2, art. 881 alin. 2 teza a doua; art. 902 alin. 1, alin. 2 pct. 1, 8, 14, 19 din Noul Cod civil.
Potrivit art. 902 alin. 1, alin. 2 pct. 1, 8, 14, 19 din Noul Cod civil, invocate de reclamanţi, pot fi notate în cartea funciară numai drepturile, faptele sau raporturile juridice prevăzute de lege (art. 876 alin. 2 NCC). Printre acestea nu se regăseşte interdicţia judecătorească de a înstrăina un imobil înscris în cartea funciară. Art. 902 pct. 1 vizează instituţia punerii sub interdicţie a persoanei fizice, astfel cum este reglementată prin dispoziţiile art. 164 NCC; pct. 8 are în vedere interdicţia convenţională de înstrăinare a unui drept înscris, deci acea interdicţie care a fost convenită de părţi; pct. 14 se referă la notarea de către proprietarul imobilului a intenţiei de a înstrăina, iar nu la interdicţia de a înstrăina.
În sfârşit, pct. 19 prevede notarea acţiunilor pentru apărarea drepturilor reale înscrise în cartea funciară, a acţiunii în partaj, a acţiunilor în desfiinţarea actului juridic pentru nulitate, rezoluţiune ori alte cauze de ineficacitate, a acţiunii revocatorii, precum şi a oricăror alte acţiuni privitoare la alte drepturi, fapte, alte raporturi juridice în legătură cu imobilele înscrise
Reclamanţii, prin procurator, au recunoscut că au apelat la dispoziţiile art. 902 alin. 2 pct. 19 şi au notat în cartea funciară litigiul având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 2049/19.06.2006 de către BNP Pârvu Emilia şi Chiriţă – Nicolescu Ariadna, încheiat în favoarea pârâtei.
Deoarece dispoziţiile invocate de reclamanţi ca şi temei al primului capăt de cerere, condiţionează notarea în cartea funciară de prevederea expresă în lege a împrejurării ce se intenţionează a fi notată, iar împrejurarea arătată de reclamanţi nu se regăseşte nici în enumerarea prevăzută de art. 902 NCC şi nici într-o altă dispoziţie a legii, instanţa va admite excepţia inadmisibilităţii acestui petit, invocată de pârâtă.
Prin cel de-al doilea petit al cererii, reclamanţii solicită dispunerea provizorie ca toţi copii defunctului N Il. M (reclamanţii şi pârâta) să aibă acces în interiorul imobilului (casă şi curte).
Deşi apărătorul pârâtei a invocat inadmisibilitatea acestui petit, ca urmare a inviolabilităţii domiciliului şi, pe de altă parte, a neîndeplinirii condiţiilor impuse de art. 581 Cod proc civilă, instanţa apreciază că, astfel cum este reglementată ordonanţa preşedinţială, acestea sunt apărări de fond, pe care le va analiza ca atare.
Referitor la inviolabilitatea domiciliului pârâtei, instanţa reţine că acesta este un drept fundamental nu numai la nivel naţional, fiind prevăzut de art. 27 din Constituţia României, dar şi la nivel internaţional, garantat de Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor fundamentale ale omului.
Potrivit art. 8 din Convenţie, orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi corespondenţei sale (alin. 1). Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirii faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.
În faţa instanţei, reclamanţii au susţinut că pârâta N L nu mai locuieşte în gospodăria din Surduleşti, deoarece s-a mutat în Italia, iar în prezent, în gospodărie domiciliază o altă persoană, străină de familie.
Chiar aşa fiind, Curtea a stabilit în jurisprudenţa sa că exercitarea continuă a dreptului de proprietate, subsecventă unei stăpâniri efective a unui imobil cu titlu de locuinţă, este o dovadă puternică a legăturii pe care persoana şi-a păstrat-o cu imobilul respectiv, pe toată perioada în care a locuit în altă ţară (cu atât mai mult cu cât, la plecarea sa, şi-a lăsat mobilierul în locuinţă), legătură suficientă pentru a include imobilul în noţiunea de „domiciliu”, în sensul art. 8 din Convenţie (Curtea EDO, cauza Gillow contra Marii Britanii, hotărârea pronunţată în 24.11.1986).
Instanţa constată că pârâta deţine un titlu de proprietate asupra gospodăriei din Surduleşti, respectiv contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 2049/19.06.2006 de către BNP Pârvu Emilia şi Chiriţă – Nicolescu Ariadna. Pe de altă parte, este greu de crezut că, la plecarea sa în altă ţară, a luat cu ea mobilierul din casa părintească, astfel că sunt elemente suficiente pentru a aprecia că imobilul din Surduleşti continuă a fi „domiciliu” pentru pârâtă, în sensul art. 8 din Convenţie.
Nu poate fi contestat că autorizarea provizorie a accesului reclamanţilor în acest imobil, reprezintă o ingerinţă în dreptul pârâtei la respectarea domiciliului său, ingerinţă ce poate fi încuviinţată de către instanţă numai dacă sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de alin. 2 al art. 8, respectiv: să fie prevăzută de lege; să urmărească un scop legitim; să fie necesară într-o societate democratică.
Deoarece în noţiunea autonomă de „lege”, Curtea include atât dreptul scris, cât şi jurisprudenţa naţională (Curtea EDO, cauza Sunday Times contra Marii Britanii, hot din 26 aprilie 1979), iar în practica instanţelor judecătoreşti este întâlnită reintegrarea în domiciliu a unui membru de familie, pe calea ordonanţei preşedinţiale, instanţa apreciază ca îndeplinită cea dintâi condiţie.
De asemenea, în enumerarea limitativă a scopurilor legitime pe care statul le poate urmări atunci când ia o măsură ce poate constitui o ingerinţă în dreptul la domiciliu al unei persoane, se regăseşte şi „protejarea drepturilor şi libertăţilor altora”, în speţă, protejarea dreptului reclamanţilor de a locui în imobilul în litigiu, astfel că şi cea de-a doua condiţie este îndeplinită.
Referitor la cea de-a treia condiţie, Curtea EDO a stabilit, în conformitate cu jurisprudenţa sa constantă că noţiunea de necesitate „implică faptul că o ingerinţă corespunde unei nevoi sociale imperioase şi, în special, este proporţională cu scopul legitim urmărit” (cauza Moustaquin c. Belgiei, hot din 18 februarie 1991). Astfel, motivele ce impun luarea măsurii trebuie să fie pertinente şi suficiente (măsura să fie corespunzătoare pentru a atinge scopul urmărit), iar „exigenţa proporţionalităţii impune păstrarea unui just echilibru între scopul urmărit şi dreptul la domiciliu, ţinând seama de importanţa dreptului şi de intensitatea atingerii ce i-a fost adusă” (cauza Berrebah c Olandei, hot. din 21 iunie 1998).
În susţinerea cererii de autorizare a accesului în locuinţa pârâtei, reclamanţii au invocat faptul că doar unul dintre ei, respectiv reclamantul Niţă Constantin, nu are în prezent unde să locuiască, iar în cartea de identitate figurează cu domiciliul în Surduleşti.
În primul rând, instanţa constată că nu se oferă nici un argument relativ la persoana reclamanţilor R M şi C D, astfel că, în privinţa acestora, măsura solicitată nu corespunde unei nevoi sociale imperioase.
Pe de altă parte, măsura nu este justificată nici din perspectiva situaţiei personale a reclamantului N C.
La interogatoriul ce i-a fost administrat din oficiu, reclamantul a arătat că în casa părintească locuia cam două săptămâni pe an (deoarece nu se înţelegea cu părinţii, mai ales cu mama vitregă, astfel că tatăl i-a spus să plece, deoarece are probleme în familie), deci o perioadă foarte scurtă de timp pentru a putea considera că acest imobil reprezintă domiciliul reclamantului. Faptul că s-a născut şi a copilărit în casa părintească (astfel cum se arată în precizarea acţiunii) nu poate constitui un argument suficient pentru a considera că reclamantul are dreptul de a se muta în acest imobil, cu atât mai mult cu cât casa a fost înstrăinată surorii sale vitrege, chiar de către tatăl său, în urmă cu şase ani.
Deşi susţine că în prezent se află la mila altor persoane pentru a-i oferi o locuinţă, astfel că este imperios necesar ca instanţa să o oblige pe pârâta N L (sora vitregă) să-i permită accesul în casa părintească, instanţa nu înţelege raţiunea pentru care reclamantul nu solicită acelaşi lucru (găzduire) uneia din surorile sale bune (reclamantele din prezenta cauză), fiecare din acestea având o locuinţă proprie (astfel cum a recunoscut la interogatoriu).
Reţinând şi lipsa de relevanţă a faptului că reclamantul N C figurează în cartea de identitate cu domiciliul în Surduleşti, instanţa apreciază că acesta nu a oferit motive suficiente pentru a justifica obligarea pârâtei la a-i permite accesul în locuinţa sa.
Pentru aceleaşi considerente, instanţa apreciază că nu sunt întrunite nici cerinţele art. 581 Cod procedură civilă, referitoare la urgenţa măsurii şi la necesitatea luării acesteia pentru păstrarea unui drept al reclamanţilor care s-ar păgubi prin întârziere, esenţiale în prezenta cauză fiind aspectele legate de lipsa unei locuiri continue a reclamanţilor în imobilul ce a constituit casa părintească şi care a fost înstrăinat pârâtei, în urmă cu şase ani, chiar de către tatăl lor.
În consecinţă, în temeiul art. 581 Cod proc civilă şi art. 8 din C.E.D.O., instanţa va respinge ca inadmisibil primul capăt de cerere, privind dispunerea interzicerii provizorii a oricărui act de înstrăinare al pârâtei, cu privire la imobilul ce face obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 2049/19.06.2006, a cărui nulitate absolută au solicitat-o în dosarul nr. 784/214/2012, prin dispunerea notării interzicerii în cartea funciară şi ca nefondat cel de-al doilea capăt de cerere, având ca obiect dispunerea provizorie ca toţi copiii defunctului N M să aibă acces în imobilul (casă şi teren) din Surduleşti, comuna Miroşi.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Admite în parte excepţia inadmisibilităţii, invocată de pârâtă.
Respinge ca inadmisibil primul capăt de cerere formulat de reclamanţii R I. M ( E), C M. D (N), N M. C, în contradictoriu cu pârâta N M. L.
Respinge ca nefondat al ll-lea capăt al cererii de ordonanţă preşedinţială, având ca obiect dispunerea provizorie a dreptului reclamanţilor de acces în imobilul din Miroşi, Surduleşti, judeţul Argeş.
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare.
Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Mai 2012.
*
