Dosar nr.18210/318/2010 Cod operator 2445
ROMÂNIA
JUDECATORIA TG-JIU JUDETUL GORJ
SENTINTA CIVILA NR.915
SEDINTA PUBLICA DIN 03.02.2011
INSTANTA CONSTITUITA DIN:
PRESEDINTE: ANGELA GAVANESCU
GREFIER: Ramona Iutalîm
Pe rol se afla pronuntarea asupra actiunii civile formulate de reclamanta L E M împotriva pârâtei S A I având ca obiect pretentii.
Procedura de citare este legal îndeplinita din ziua dezbaterilor.
Dezbaterile în fond au avut loc în sedinta publica din data de 27.01.2011, fiind consemnate în încheierea de sedinta de la acea data ce face parte integranta din prezenta sentinta, când instanta, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronuntarea pentru data de astazi, 03.02.2011, când a hotarât urmatoarele:
JUDECATA
Prin actiunea civila înregistrata pe rolul Judecatoriei Tg-Jiu sub nr.18210/318/2010 la data de 06.09.2010 reclamanta L E M a chemat în judecata pe pârâta S A I solicitând instantei ca prin sentinta ce se va pronunta sa fie obligata pârâta la plata sumei de 1148,88 lei reprezentând contravaloare bunuri si la plata sumei de 1150 lei acordata pârâtei cu titlu de împrumut, cu cheltuieli de judecata.
În motivarea actiunii, a aratat ca pârâta s-a aflat în bune relatii cu sotul reclamantei, astfel ca la rugamintea acestuia reclamanta a cumparat pentru pârâta un mixer vertical în valoare de 69,99 lei, o masina de spalat Samsung WM-P1253, în valoare de 899 lei, un aspirator Samsung SC-4130, în valoare de 159,90 lei, un fier de calcat 2000 W în valoare de 19,99 lei, conventia între parti fiind ca în termen de 1 an de zile pârâta sa-i restituie contravaloarea bunurilor.
A sustinut ca la decesul tatalui pârâtei în anul 2009 i-a împrumutat pârâtei suma de 1150 lei, urmând ca cel mai târziu pâna în luna ianuarie 2010 pârâta sa/i restituie întreaga suma.
În drept, actiunea a fost întemeiata pe dispozitiile art.1576 si urmatoarele Cod civil, art.1198 Cod civil, art.274 C.proc.civ.
În dovedirea actiunii, a depus la dosar în copie factura fiscala nr.1000886/03.03.2007, factura fiscala nr.507664/06.07.2007, factura fiscala nr.507484/29.06.2007, factura fiscala nr.1024705/11.02.2008.
Pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea actiunii ca neîntemeiata.
A sustinut ca este adevarat ca bunurile descrise în actiune au fost cumparate pentru ea, însa a achitat reclamantei imediat contravaloarea fiecarui bun. A precizat ca în raport de data emiterii fiecarei facturi sumele de bani sunt prescrise, iar sustinerea ca ar fi existat vreo întelegere între ea si reclamanta pentru a-i plati contravaloarea bunurilor în decurs de un an este nefondata si nu poate fi dovedita.
A aratat ca nici sustinerea ca a fost împrumutata cu suma de 1150 lei cu ocazia decesului tatalui sau nu este adevarata, întrucât la data respectiva parintii sai detineau în casa suma de 4500 lei în vederea efectuarii unor investitii, bani care au fost folositi pentru înmormântare.
Din oficiu, instanta a procedat la interogarea pârâtei (fila 19) si a încuviintat partilor proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei si proba testimoniala, pentru a se face dovada relatiilor apropiate dintre parti pentru a se proba imposibilitatea morala de preconstituire a unui înscris între parti cu privire la pretinsa conventie de împrumut, în cadrul careia au fost audiati martorii B M, M A,A G si B I.
Prin încheierea de sedinta din data de 13.01.2011, analizând depozitiile martorilor audiati în cauza, instanta a constatat ca acestea fac dovada unor relatii de prietenie existente între reclamanta si pârâta în perioada 2007-2008, care în mod cert au continuat si în anul 2009, din moment ce pârâta înca lucra, potrivit depozitiei martorei A G, la magazinul apartinând sotului reclamantei.
Având în vedere relatiile de prietenie între reclamanta si pârâta, precum si faptul ca pârâta a fost angajata a sotului reclamantei, relatie profesionala care presupune un anumit grad de încredere, instanta a constatat ca, în situatia în care s-ar fi acordat un împrumut pârâtei, a existat o imposibilitate morala de preconstituire a unui înscris în acest sens, situatie adaugata pe cale jurisprudentiala la exceptiile prevazute de art. 1191 alin.1si 2 C. civil, ale caror reguli nu se aplica, potrivit art.1198 C. civil, când creditorului nu i-a fost cu putinta asi procura o dovada scrisa despre obligatia ce pretinde.
În consecinta, pentru aceste considerente si în temeiul art.1198 C. civil, instanta a încuviintat proba testimoniala cu câte doi martori pentru fiecare parte pentru a se verifica existenta sau inexistenta unei conventii de împrumut între parti, respectiv a inexistentei sau existentei unei clauze de achitare a contravalorii bunurilor mentionate în actiune dupa 1an de zile de la achizitionare, proba în cadrul careia au fost audiati martorii P C, M A, B I, A G.
Prin notele de sedinta aflate la fila 26 în dosarul cauzei, pârâta a invocat pentru primul capat de cerere exceptia prescrierii dreptului la actiune, iar cu privire la capatul doi de cerere a aratat ca contractul de împrumut de consumatie fiind un contract unilateral real presupune atât dovedirea acordului de vointa, cât si faptul material al predarii bunului împrumutat.
La termenul de judecata din 13.01.2011 instanta a unit cu fondul cauzei exceptia prescrierii dreptului la actiune invocata de pârâta, constatând ca pentru solutionarea acesteia este necesara administrarea acelorasi dovezi ca si pentru dezlegarea în fond a pricinii, facându-se aplicarea dispozitiilor art.137 alin.2 C.proc.civ.
Analizând cu prioritate exceptia prescrierii dreptului la actiune invocata prin întâmpinare, în conformitate cu prevederile art.137 alin.1 C.proc.civ., instanta retine urmatoarele:
Potrivit recunoasterilor pârâtei din întâmpinare, între aceasta si reclamanta a intervenit o conventie de vânzare cumparare prin care reclamanta a achizitionat pentru pârâta bunurile mentionate în facturile fiscale nr.1000886/03.03.2007, nr.507664/06.07.2007, nr.507484/29.06.2007, nr.1024705/11.02.2008, respectiv un mixer vertical în valoare de 69,99 lei, o masina de spalat Samsung WM-P1253, în valoare de 899 lei, un aspirator Samsung SC-4130, în valoare de 159,90 lei, un fier de calcat 2000 W în valoare de 19,99 lei, bunuri care au fost remise pârâtei.
Prin probatoriul administrat în cauza reclamanta nu a probat existenta unei clauze a conventiei prin care plata pretului sa fi fost realizata de catre pârâta la un an de zile dupa predarea bunurilor, martorii P C (fila 54) si M A (fila 55) neasistând în mod direct la încheierea conventiei, ci relatând ca ar avea cunostinta despre o asemenea clauza doar din spusele reclamantei si sotului acesteia, împrejurare fata de care instanta apreciaza ca depozitiile acestora nu fac dovada existentei clauzei, fiind subiective.
În aceste conditii, instanta constata ca dreptul reclamantei la plata pretului acestor bunuri de catre pârâta a luat nastere, potrivit art.1362 Cod civil la locul si timpul la care s-a facut predarea bunurilor, nefiind dovedita o stipulatie contrara decât cu privire la masina de spalat, cu privire la care pârâta recunoaste ca a platit-o în patru rate.
Potrivit art.7 din Decretul nr.167/1958 privind prescriptia extinctiva, prescriptia începe sa curga de la data când se naste dreptul la actiune-în speta data achizitionarii bunurilor si predarii acestora pârâtei, iar termenul de prescriptie este, potrivit art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958, de 3 ani.
În consecinta, având în vedere faptul ca termenul de prescriptie calculat potrivit celor aratate mai sus pentru facturile fiscale nr.1000886/03.03.2007, nr.507664/06.07.2007, nr.507484/29.06.2007 s-a împlinit la 03.03.2010, 06.07.2010, respectiv 29.06.2010, instanta va admite exceptia prescriptii dreptului la actiune invocata de pârâta cu privire la sumele solicitate în baza acestor facturi si va respinge cererea formulata pentru obligarea pârâtei la plata sumei de 1128,89 lei reprezentând contravaloarea mixer, masina de spalat, aspirator, ca fiind prescrisa.
Pe fondul cauzei, instanta constata în ceea ce priveste pretentiile reprezentând contravaloarea fierului de calcat 2000 W de 19,99 lei ca nu s-a împlinit termenul de prescriptie, acesta fiind achizitionat în data de 11.02.2008.
Cum reclamanta a recunoscut prin sustinerile din actiune ca acest obiect electrocasnic a fost predat pârâtei, având în vedere si prevederile art.1362 Cod civil, instanta prezuma, în lipsa de proba contrarie ca acesta a fost achitat de pârâta atunci când i-a fost remis, data fiind si valoarea modica a bunului, astfel ca se va respinge cererea având ca obiect obligarea pârâtei plata sumei de 19,99 lei reprezentând contravaloare fier de calcat, ca neîntemeiata.
În ceea ce priveste capatul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 1150 lei reprezentând împrumut nerestituit, se retine ca împrumutul de consumatie (împrumutul propriu-zis) este un contract prin care o persoana, numita împrumutator, transmite în proprietatea unei alte persoane, numita împrumutat, o câtime de lucruri fungibile si consumptibile, cu obligatia pentru împrumutat de a restitui la scadenta o cantitate egala de lucruri de acelasi gen si calitate (art.1576 Cod civil).
Instanta constata ca martorul P C propus de reclamanta pentru dovedirea existentei contractului de împrumut în forma verbala a declarat ca nu cunoaste nimic sub acest aspect, sotul reclamantei comunicându-i ca reclamanta i-a dat bani împrumut pârâtei la decesul tatalui acesteia, însa personal martorul nu a fost de fata la o asemenea operatiune.
De asemenea, martora M A nu a perceput în mod direct o eventuala întelegere între parti sub acest aspect sau remiterea sumei de bani de catre reclamanta, martora relatând ca din discutii purtate cu aceasta stie ca pârâta ar fi fost împrumutata cu o suma de bani la sfârsitul anului 2008.
În aceste conditii si având în vedere si prevederile art.1169 Cod civil în conformitate cu care cel ce face o propunere înaintea judecatii trebuie sa o dovedeasca, instanta constata ca reclamanta nu a facut dovada nici a acordului de vointa între parti, nici a remiterii sumei de bani, depozitiile martorilor care au relatat doar ceea ce le-a comunicat reclamanta sau sotul acesteia fiind nerelevante în cauza.
Mai mult, dovada depozitelor bancare detinute de parintii pârâtei (filele 28-31) coroborate cu depozitia martorei B I (fila 56) care a precizat ca în ziua decesului tatalui pârâtei personal a constatat ca acesta avea în casa suma de 3800 lei, iar ulterior decesului nu a auzit vreo discutie în sensul ca familia pârâtei sa fi avut nevoie sa împrumute bani, creeaza într-adevar în favoarea pârâtei prezumtia ca familia sa dispunea de bani, astfel ca nu era necesar ca pârâta sa se împrumute la reclamanta.
Pentru aceste considerente, instanta va respinge cererea formulata de reclamanta având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 1150 lei reprezentând împrumut nerestituit, ca neîntemeiata.
În temeiul art.274 alin.1 C.proc.civ., constatând ca reclamanta este în culpa procesuala, instanta o va obliga pe aceasta la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentând onorariu avocatial, probat cu chitanta nr.16/27.01.2011 (fila 58).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite exceptia prescriptiei dreptului la actiune invocata de pârâta cu privire la primul capat de cerere.
Respinge cererea formulata de reclamanta L E M cu domiciliul în ………. pentru obligarea pârâtei S A I, cu domiciliul în ………….. la plata sumei de 1128,89 lei reprezentând contravaloarea unor produse electrocasnice, ca fiind prescrisa.
Respinge cererea formulata de reclamanta L E M având ca obiect obligarea pârâtei S A I la plata sumei de 19,99 lei reprezentând contravaloare fier de calcat, ca neîntemeiata.
Pe fond, respinge cererea formulata de reclamanta L E M având ca obiect obligarea pârâtei S A I la plata sumei de 1150 lei reprezentând împrumut nerestituit, ca neîntemeiata.
Obliga reclamanta sa plateasca pârâtei suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, constând în onorariu avocatial.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata în sedinta publica din 03.02.2011 la Judecatoria Tg-Jiu.
Presedinte, Grefier,
Red.Tehn.AG
4 ex.-04.03.2011