SENTINŢA CIVILĂ NR. 909 din 31.05.2012- materie civilă – condiţii rezoluţiune contract întreţinere
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr.113/188/2012, reclamanta BA a solicitat ca în contradictoriu cu pârâţii BC şi BE să se dispună rezoluţiunea contractului de întreţinere autentificat sub nr. 1323/2005 de B.N.P, repunerea părţilor în situaţia anterioară şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând material probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:
La data de 16.05.2005 s-a încheiat între reclamanta BA şi soţul său BT, în prezent decedat, pe de o parte şi pârâţii, pe de altă parte, contractul de întreţinere autentificat sub nr. 1323 din 16.05.2005.
Conform clauzelor contractuale, reclamanta a înstrăinat dreptul de proprietate asupra mai multor imobile în schimbul întreţinerii din partea pârâţilor. Potrivit înţelegerii părţilor întreţinerea presupunea „ hrană, îmbrăcăminte, încălţăminte, medicamente, cheltuieli întreţinere şi asistenţă medicală” în funcţie de posibilităţile pârâţilor şi de necesităţile reclamantei şi a soţului săi, BT, decedat la data de 06.08.2008. De asemenea, pârâţii şi-au asumat obligaţia de a-i înmormânta pe întreţinuţi conform datinilor locului şi a suporta toate obligaţiile ulterioare.
Pentru a opera desfiinţarea contractului, este necesară întrunirea cumulativă a mai multor condiţii: să existe o neexecutare parţială ( dat substanţială) sau totală a obligaţiei debitorului; neexecutarea să se datoreze culpei debitorului; debitorul să fi fost pus în întârziere. În ceea ce priveşte ultima condiţie – a punerii în întârziere a debitorului – , dată fiind natura specifică a obligaţiei de întreţinere, respectiv caracterul alimentar al prestaţiei, termenele stipulate pentru executare au caracter esenţial, astfel că debitorul este de drept în întârziere şi nu i se poate acorda un termen de graţie pentru plată.
Mai trebuie precizat, de asemenea, că în materia obligaţiilor de rezultat ( cum sunt obligaţiile asumate prin contractul de întreţinere), sarcina probei se împarte între creditor şi debitor; astfel, creditorul trebuie să dovedească existenţa obligaţiei respective ( adică existenţa actului sau faptului juridic generator al acestei obligaţii) după care debitorul trebuie să dovedească, la rândul său, executarea acestei obligaţii.
Analizând în acest context cererea dedusă judecăţii, instanţa constată că pârâţii au făcut în mod indubitabil dovada îndeplinirii obligaţiei de întreţinere în mod corespunzător, probele respective nefiind combătute convingător de dovezile administrate la solicitarea reclamantei.
Astfel, din declaraţiile tuturor martorilor audiaţi reiese că până în urmă cu puţin timp relaţiile dintre părţi au decurs normal, acestea gospodărindu-se împreună, pârâţii având grijă de reclamantă procurându-i hrană şi medicamente şi însoţind-o la diverse controale medicale atunci când s-a impus acest lucru. Însăşi reclamanta, în interogatoriul administrat în cauză, referitor la relaţia cu pârâţii precizează că „ ne-am înţeles destul de bine; arătând că aceştia i-au procurat alimente ( deşi afirmă că i le-au dus cu forţa), C i-a cumpărat medicamente şi a însoţit-o la spital pârâţii fiind cei care achită contravaloarea cheltuielilor de energie electrică, radio şi TV. Efectuarea acestor cheltuieli a fost probată şi de pârâţi, aceştia, depunând la dosar chitanţe şi facturi fiscale ce se aflau în posesia lor; faptul că unele medicamente şi contravaloarea unor servicii medicale a fost suportată de reclamantă, nu contravin cu nimic clauzelor contractuale de întreţinere, unde se prevede expres că întreţinerea se prestează în funcţie de posibilităţile lor – ale pârâţilor şi necesităţile noastre – ale reclamantei.
Martorii audiaţi au declarat că pârâţii se ocupă de întreţinerea şi exploatarea terenurilor reclamantei.
Reclamanta, în interogatoriul luat în instanţă, a precizat că a solicitat pârâţilor să nu-i mia ducă alimente şi lemne întrucât „ doamna M – notar public, mi-a spus să nu mai primesc nimic până nu se termină procesul”. Aşadar, pârâţii nu sunt în culpă din cauza atitudinii reclamantei care, dorind să obţină desfiinţarea contractului de întreţinere – pentru revenirea imobilelor în patrimoniul său – a încercat să preconstruiască probe care să conducă instanţa la concluzia că pârâţii nu îşi îndeplinesc obligaţiile asumate. Reclamanta, persoană în vârstă şi uşor influenţabilă, este determinată în special de fiul său, ET să-şi schimbe comportamentul faţă de cei care au avut grijă de ea defunctul său soţ ( BT) în anii ce au trecut, în momente de bătrâneţe şi boală, când fiul, stabilit în Germania, nu le-a fost alături pentru a le alina bătrâneţea.
După decesul lui BT, care era proprietarul exclusiv al bunurilor ce au făcut obiectul contractului de întreţinere şi care a constituit în favoarea reclamantei un drept de uzufruct viager, prin diverse metode s-a încercat îndepărtarea pârâţilor şi nelăsarea acestora să-şi poată onora obligaţiile de întreţinere, urmărindu-se desfiinţarea contractului.
Din probele administrate rezultă că presupusele neînţelegeri dintre părţi au pornit de la o sumă de bani ce trebuia primită de la APIA: Întrucât reclamanta a refuzat primirea banilor, pârâţii i-au trimis prin mandat poştal, depunând dovada la dosar, reclamanta refuzând să-i ridice. Ulterior, pârâţii nu au mai ridicat banii din contul unde erau viraţi. Intervenţia fiului reclamantei în primirea banilor de la APIA este recunoscută de aceasta în interogatoriul declarând: „ deşi am cerut pârâtului să nu ridice banii de la APIA fără fiul meu M, acesta a refuzat”.
S-a încercat inducerea ideii că de întreţinerea reclamantei se ocupă fiul său BM-ET ( acesta schimbându-şi numele), martorii propuşi de reclamantă susţinând că acesta este cel care îi plăteşte facturile, îi cumpără lemne şi-i asigură cele necesare traiului. Aceste afirmaţii sunt negate chiar de reclamantă care arată că fiul său vine în ţară de două ori pe an, iar „ anul acesta a venit mai des pentru că a trebuit să meargă la tribunal şi notariat”.
Aşadar, reclamanta conştientizează că fiul său a vizitat-o mai des în acest an, nu din dorinţa de a-i fi alături şi a ajuta-o ci pentru a rezolva probleme juridice – legate de desfiinţarea contractului.
Din declaraţiile martorilor „DS” reiese că fiul reclamantei, de fiecare dată când vine în ţară – de 2-3 ori pe an – aduce pachete, iar martorul PI a declarat că anul trecut a adus „ o maşină de lemne”. Este lăudabil că fiul, atunci când îşi vizitează mama, de două, trei ori pe an, să îi cumpere aceste lucruri folositoare. Acest lucru însă nu înseamnă că pârâţii nu şi-au îndeplinit obligaţia de întreţinere. Pe lângă necesităţile materiale ale unei persoane, contează mai ales că aceasta să fie ajutată la treburile gospodăreşti, cu pregătitul mâncării, spălatul hainelor, întreţinerea pământurilor, să fie însoţită la unităţile spitaliceşti pentru îngrijiri medicale, lucruri pe care pârâţii au dovedit că le realizează, recunoscute chiar şi de către reclamantă.
Cât priveşte depoziţia martorului BD, instanţa a avut în vedere cu ocazia audierii sale că toate aspectele pe care le ştia – referitor la modul în care pârâţii şi-au executat obligaţia de întreţinere – nu le percepuse în mod direct, ci din relatările fiului reclamantei sau ale reclamantei însăşi. Singurul lucru pe care l-a perceput în mod direct martorul – conform relatării lui – a fost când „ pârâţii îi aduceau lemne şi mâncare reclamantei, făcând-o însă agresiv, iar reclamanta nu avea nevoie de aceste lucruri”. Martorul susţine că el însuşi a sfătuit-o pe reclamantă să încuie uşa pentru a-i împiedica pe pârâţi să îi aducă diverse lucruri. Rezultă aşadar că uneori pârâţii au fost împiedicaţi, chiar de reclamantă, să-şi îndeplinească obligaţia de întreţinere.
Instanţa reţine totodată că faptul că reclamanta are o stare materială mai bună, iar uneori îi ajută financiar de pârâţi, nu contravine clauzelor contractuale care prevăd prestarea întreţinerii în funcţie de posibilităţile pârâţilor şi de necesităţile reclamantei.
Martorul DS a afirmat că pârâtul BC a ţipat la reclamantă, iar acest lucru a supărat-o foarte tare. În opinia instanţei, obligaţia de întreţinere are un conţinut eminamente material, iar nu moral, neputând fi desfiinţat dacă debitorul ar adresa insulte creditorului, dar totuşi îşi execută prestaţiile contractuale.
Faţă de toate considerentele mai sus expuse, în raport cu care rezultă că în speţă nu se poate reţine existenţa unei neexecutări totale sau cel puţin a unei neexecutări parţiale ( dar semnificative) a obligaţiei de întreţinere asumate de pârâţi, instanţa apreciază că dispoziţiile art. 1020 – 1021 din vechiul Cod civil nu-şi pot găsi aplicarea, astfel încât va respinge cererea dedusă judecăţii ca neîntemeiată.
