Furt calificat. Săvârşirea infracţiunii de către două sau mai multe persoane. Înţeles. Înlăturarea dispoziţiilor art. 209 lit.a C. pen.
Simpla comitere de către fiecare inculpată a infracţiunii de furt, în acelaşi timp şi loc, în condiţiile în care acestea se cunoşteau nu atrage reţinerea circumstanţei prev. de art.209 alin.1 lit.a) C. pen., deoarece nu se poate vorbi de participaţie penală, fiecare dintre inculpate luând o rezoluţie infracţională proprie în vederea comiterii faptei în persoană proprie, cele două nefiind animate de voinţa comună de a săvârşi o faptă penală, contribuţia fiecărei inculpate fiind doar pentru propria faptă.
Sub aspectul repunerii în discuţie părţilor, conform art.334 C. pr. pen., a schimbării de încadrării juridică, se constată că în speţă nu a operat o schimbare de încadrare juridică, ci o calificare a acesteia dată de judecător, ţinut fiind că, potrivit art.317 C. pr. pen. judecata se mărgineşte la fapta şi la persoana arătată în actul de sesizare a instanţei, iar nu cu privire la calificarea dată de procuror.
– art.209 alin.1 lit.a C. pen.; art.317 şi 334 C. pr. pen.
(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI – SECŢIA A II-A PENALĂ,
DECIZIA NR. 973/R din 15.05.2012)
Asupra recursului penal de faţă, reţine următoarele:
Prin sentinţa penală nr.1097 din 15 noiembrie 2011 pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti în dosarul penal nr. 38970/299/2011, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea de şedinţă din data de 17 noiembrie 2011, în baza art. 208 alin.1-209 alin.1 lit.e Cod penal cu aplicarea art. 3201 Cod pr. penală a fost condamnată inculpata S.C.I. la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
În baza art.71 alin.2 Cod penal i s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b din Codul penal pe durata executării pedepsei.
În baza art.208 alin.1-209 alin.1 lit.e Cod penal cu aplicarea art. 3201 Cod pr. penală a fost condamnată inculpata S.C.I. la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
În baza art.71 alin.2 Cod penal, i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit. b din Codul penal pe durata executării pedepsei.
În baza art.33 lit.a-art.34 lit.b Cod penal s-a dispus contopirea pedepselor aplicate prin prezenta hotărâre, in final inculpatei dându-i-se spre executare pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
În baza art. 81 Cod penal, a fost suspendată condiţionat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani calculat conform art. 82 Cod penal.
În baza art. 71 alin.5 Cod penal a fost suspendată executarea pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare.
În baza art.359 Cod pr. penală i s-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor care atrag revocarea suspendării condiţionate a pedepsei prevăzute de art. 83 Cod penal.
În baza art.359 Cod pr. penală i s-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor care atrag revocarea suspendării condiţionate a pedepsei prevăzute de art. 83 Cod penal.
În baza art.88 Cod penal s-a dedus din pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată inculpatei, durata reţinerii de 24 de ore corespunzătoare zilei de 05.09.2010.
În baza art.208 alin.1-209 alin.1 lit.e Cod penal cu aplicarea art. 3201 Cod pr. penală, art.74 lit.a Cod penal raportat la art.76 lit.d Cod penal a fost condamnată inculpata I.A.A. la o pedeapsă de 1(un) an şi 6(şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
În baza art.71 alin.2 Cod penal i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit. b din Codul penal pe durata executării pedepsei.
În baza art.81 Cod penal a fost suspendată condiţionat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 6 luni calculat conform art.82 Cod penal.
În baza art.71 alin.5 Cod penal a fost suspendată executarea pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare.
În baza art.88 Cod penal s-a dedus din pedeapsa rezultantă de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatei, durata reţinerii de 24 de ore corespunzătoare zilei de 05.09.2010.
În baza art.346 Cod pr. penală s-a luat act că partea vătămată SC „C” ROMÂNIA SA nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
În temeiul art.191 alin.2 Cod de procedură penală, a fost obligată fiecare inculpată la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în fapt, că la data de 09.05.2010 organele de poliţie din cadrul Secţiei 2 au fost sesizate de către reprezentanţii părţii vătămate SC „C” România SA cu privire la faptul că agenţii de pază au depistat o persoană care a sustras produse alimentare din incinta magazinului în valoare totală de 308,27 lei.
Din ansamblul probator administrat în cauză instanţa a reţinut că la data de 09.05.2010 , în jurul orei 16.30 , agenţii de pază au procedat la verificarea bagajelor inculpatei după trecerea de casele de marcat, ocazie cu care au constatat că în geanta avea mai multe bunuri pentru care nu a putut face dovada plăţii. Bunurile au fost ridicate şi inventariate, stabilindu-se că valoare acestora se ridică la suma de 308,27 lei.
Fiind audiată inculpata S.C.I. a recunoscut că la data de 09.05.2010, în timp ce se afla în incinta supermarket-ului „C”, ajunsă la raionul de carne a luat mai multe caserole cu carne pe care le-a introdus în geanta personală iar geanta a aşezat-o sub căruţul copilului. O dată ajunsă la casa de marcat, inculpata a achitat doar preţul bunurilor aşezate în cărucior. După ce a trecut de porţile senzomatice, inculpata a fost oprită de agenţii de pază ai magazinului care au întrebat-o dacă are asupra sa bunuri din magazin pe care nu le-a achitat, împrejurare recunoscută de către inculpată.
2. La data de 04.09.2010 organele de poliţie din cadrul Secţiei 2 au fost sesizate de către reprezentanţii părţii vătămate SC „C” România SA cu privire la faptul că agenţii de pază au depistat două persoane de sex feminin care au sustras produse alimentare şi nealimentare din incinta magazinului în valoare totală de 6.174,71 lei.
Din ansamblul probator administrat în cauză instanţa a reţinut că la data de 04.09.2010, în jurul orei 20.30, agenţii de pază au depistat două femei care au părăsit incinta magazinului trecând pe lângă două case de marcat închise, având asupra lor două cărucioare pline cu bunuri alimentare şi nealimentare. În urma verificărilor s-a stabilit că cele două persoane depistate sunt inculpatele S.C.I. şi I.A.A. Întrucât cele două inculpate nu au putut face dovada plăţii bunurilor existente în coşul fiecăreia, agenţii de pază au procedat la inventarierea separată a bunurilor care ulterior au fost restituite părţii vătămate.
Fiind audiată, inculpata S.C.I. a recunoscut că în data de 04.09.2010 s-a deplasat împreună cu inculpata I.A.A. la supermarket-ul „C.” Băneasa pentru a face cumpărături. Observând că magazinul este foarte aglomerat au hotărât să sustragă bunurile de care aveau nevoie fiecare. În acest sens, fiecare inculpată a luat un cărucior în care şi-a pus produsele de care aveau nevoie. Mai arată inculpata că a trecut pe lângă o casă de marcat la care nu era prezentă casiera, fiind oprită de agenţii de pază în timp ce se deplasa spre ieşirea din magazin.
În acelaşi sens a declarat şi inculpata I.A.A. care arată că, la observarea aglomeraţiei din magazin, fiecare a luat hotărârea de a sustrage bunurile de care avea nevoie. Şi această inculpată a recunoscut că a luat un cărucior în care a pus produsele pe care le-a considerat necesare, părăsind incinta magazinului pe lângă o casă de marcat la care nu se afla nici un angajat, fiind ulterior oprită de agenţii de pază.
Declaraţiile de recunoaştere ale inculpatelor s-au coroborat şi cu declaraţiile martorului T.D. care a fost sesizat de către dispecerat că două persoane de sex feminin au părăsit suprafaţa de vânzare a magazinului trecând cu coşurile de produse pe lângă casele de marcat 12 şi 13 care erau închise. Întrucât cele două persoane nu au putut face dovada plăţii bunurile au fot conduse într-o cameră şi au fost anunţate organele de poliţie.
În drept, s-a apreciat că fapta inculpatei S.C.I. care, la data de 09.05.2010 a sustras din supermarket-ul „C.” Băneasa produse alimentare în valoare totală de 308,27 lei întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin.1 – 209 alin.1 lit.e din Codul penal.
Fapta inculpatei S.C.I. care, la data de 04.09.2010 a sustras din supermarket-ul „C.” Băneasa produse alimentare în valoare totală de 2.819,12 lei întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin.1 – 209 alin.1 lit.e din Codul penal.
Fapta inculpatei I.A.A. care, la data de 04.09.2010 a sustras din supermarket-ul „C.”Băneasa produse alimentare în valoare totală de 3.355,59 lei întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin.1 – 209 alin.1 lit.e din Codul penal.
Astfel, din punctul de vedere al elementului material al laturii obiective, acţiunea de sustragere a bunurilor de către inculpate s-a caracterizat prin luarea în posesie a bunurilor ce aparţineau părţii vătămate, fără consimţământul acesteia, cu consecinţa diminuării patrimoniului părţii vătămate şi trecerea bunurilor în sfera de stăpânire a inculpatului.
Acţiunea de sustragere a bunurilor s-a realizat, din punct de vedere subiectiv, cu forma de vinovăţie prevăzută de lege pentru infracţiunea de furt, respectiv intenţia directă (art. 19 alin. 1 pct. 1 lit. a C. pen.).
Astfel, s-a constatat că fiecare inculpată a prevăzut că prin comiterea infracţiunii bunul sustras va ieşi din patrimoniul părţii vătămate, rezultat pe care l-a urmărit prin comiterea faptei. Aceasta deoarece infracţiunea de furt este calificată prin scop, acesta fiind tocmai „însuşirea pe nedrept” a bunurilor sustrase, însuşire care s-a materializat din momentul în care inculpatul a făcut un act de apropriaţiune asupra bunului luat.
Instanţa nu a reţinut agravanta prevăzută de art.209 lit.1 Cod penal respectiv săvârşirea faptei de două sau mai multe persoane împreună, întrucât nu se poate vorbi de o participaţie penală. Simpla săvârşire de către fiecare inculpată a infracţiunii de furt, în acelaşi timp şi loc şi în condiţiile în care acestea se cunoşteau nu atrage reţinerea agravantei. Participaţia penală este caracterizată atât prin legătura subiectivă dintre participanţi, respectiv toţi participanţii trebuie să fie animaţi de aceeaşi voinţă comună de a săvârşi fapta penală cât şi prin contribuţia tuturor participanţilor la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.
Or, în cauză este adevărat că cele două inculpate au luat hotărârea de a sustrage bunuri în acelaşi timp şi loc, dar fiecare este autoarea unei infracţiuni de furt distincte, la săvârşirea căreia cealaltă inculpată nu a avut nici o contribuţie, neputându-se aprecia în cauză că cele două inculpate au săvârşit o singură infracţiune de furt în forma coautoratului întrucât activităţile lor nu s-au completat în vederea realizării elementului material al laturii obiective a unei singure infracţiuni de furt, ci sunt doar activităţi identice.
Sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei aplicate inculpatei S.C.I., instanţa a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art.72 Cod penal şi anume: limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator pentru faptele săvârşite (reduse cu o treime, conform art. 3201 C.pr.pen.), gradul de pericol social concret al faptei, ce rezultă din modul de săvârşire a infracţiunii, respectiv într-un loc public,împrejurarea că inculpata nu are antecedente penale dar nu este la primul impact cu legea penală.
Punând în balanţă ansamblul acestor considerente, instanţa a apreciat că o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru fiecare infracţiune de furt reţinută în sarcina sa este aptă să atingă scopul preventiv şi educativ al sancţiunii.
Constatând că cele două infracţiuni deduse judecăţii au fost săvârşite în condiţii de concurs real, în baza art.33 lit.a-art.34 lit.b Cod penal, instanţa a dispus contopirea pedepselor aplicate prin prezenta hotărâre urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
Din punct de vedere al individualizării judiciare a executării pedepsei instanţa având în vedere elementele deja examinate, a constatat că pedeapsa îşi poate atinge scopul şi fără executarea sa în regim de detenţie, iar pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru inculpată.
Prin urmare, faţă de scopul pedepsei aşa cum este definit în art.52 Cod penal, prin aplicarea şi executarea pedepsei urmărindu-se nu numai măsura constrângerii prin privarea de libertate ci mai ales formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială, instanţa considerând că acesta poate fi atins şi fără executarea în regim de detenţie. În consecinţă conf.art.81 Cod penal a suspendat condiţionat executarea pedepsei, pentru un termen de încercare de 4 ani calculat conf.art.82 Cod penal.
Sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei ce va fi aplicată inculpatei I.A., instanţa a avut, de asemenea, în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art.72 Cod penal şi anume: limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator pentru faptele săvârşite (reduse cu o treime, conform art. 3201 Cod pr.penală) gradul de pericol social concret al faptei, ce rezultă din modul de săvârşire a infracţiunii, respectiv într-un loc public, împrejurarea că inculpata nu are antecedente penale, precum şi faptul că are în întreţinerea sa un copil minor .
Acestor împrejurări li s-a dat relevanţă din perspectiva art.74 alin.1 lit.a Cod penal fiind privite ca circumstanţe atenuante, cu consecinţa reducerii pedepsei conf.art.76 lit.d Cod penal.
Punând în balanţă ansamblul acestor considerente, instanţa a apreciat că o pedeapsă orientată sub minimul special prevăzut de lege este aptă să atingă scopul preventiv şi educativ al sancţiunii.
Din punct de vedere al individualizării judiciare a executării pedepsei instanţa a constatat că pedeapsa îşi poate atinge scopul şi fără executarea în regim de detenţie, iar pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru inculpată.
Prin urmare, faţă de scopul pedepsei aşa cum este definit în art.52 Cod penal, prin aplicarea şi executarea pedepsei urmărindu-se nu numai măsura constrângerii prin privare de libertate ci mai ales formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială, instanţa a considerat că acesta poate fi atins şi fără executarea în regim de detenţie. În consecinţă conf.art.81 Cod penal a suspendat condiţionat executarea pedepsei, pentru un termen de încercare de 3 ani şi 6 luni calculat conf.art.82 Cod penal.
În ceea ce priveşte pedeapsa accesorie, în prezenta cauză, instanţa a reţinut că natura faptelor săvârşite duc la concluzia existenţei unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor de natură electorală, prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b din Codul penal, respectiv, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat – activităţi ce presupun responsabilitate civică, încredere publică sau exerciţiul autorităţii – motiv pentru care exerciţiul acestora a fost interzis celor două inculpate pe perioada executării pedepsei
Pe latura civilă a cauzei instanţa a reţinut că partea vătămată SC „C.” România SA nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, prejudiciul fiind recuperat în totalitate astfel cum a rezultat din dovezile de restituire bunuri existente la dosarul cauzei.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria sector 1 Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate sub aspectul greşitei condamnări a celor două inculpate pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev.de art.208 alin.1-209 alin.1 lit.e Cod penal, deşi din probele administrate in cauză rezultă că cele două inculpate au săvârşit infracţiunea prev.de art. 208 alin.1 209 alin.1 lit.a,e Cod penal, prima instanţă înlăturând în mod netemeinic elementul circumstanţial agravant constând în comiterea faptei de două sau mai multe persoane împreună.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, dar şi din oficiu cauza, conform art. 3856 alin.3 Cod pr.penală, Curtea constată că aceasta este legală şi temeinică, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Instanţa de fond a reţinut corect situaţia de fapt, în baza probatoriului administrat în cursul urmăririi penale, respectiv că la datele de 09.05.2010 şi respectiv 04.09.2010 inculpata S.C.I. a sustras din supermarket-ul „C.” Băneasa produse alimentare în valoare totală de 308,27 lei şi respectiv de 2.819,12 lei, iar inculpata I.A.A., la data de 04.09.2010 a sustras din supermarket-ul „C.” Băneasa produse alimentare în valoare totală de 3.355,59 lei, cărora le-a dat şi în drept o justă încadrare juridică.
Astfel, s-a apreciat în mod corect că faptele inculpatei S. întrunesc elementele constitutive a două infracţiuni de furt calificat, prevăzute de art.208 alin.1 – 209 alin.1 lit.e din Codul penal, iar fapta inculpatei I. ale infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin.1 – 209 alin.1 lit.e din Codul penal.
Situaţia de fapt reţinută reiese din ansamblul materialului probator administrat în faza de urmărire penală, care se coroborează cu declaraţiile inculpatelor care au recunoscut săvârşirea faptelor. De altfel, inculpatele au solicitat primei instanţe aplicarea dispoziţiilor art.3201 Cod pr.penală, solicitare căreia instanţa i-a dat curs.
Critica Ministerului Public de nelegalitate a hotărârii primei instanţe, în sensul că în mod greşit au fost înlăturate dispoziţiile art.209 lit.a Cod penal, nu poate fi primită.
Astfel, coautoratul şi complicitatea concomitentă sunt incriminate în circumstanţa prevăzută la alin.1 lit.a art.209 Cod penal, numai atunci când la locul săvârşirii faptei sunt prezente două sau mai multe persoane (coautori ori complici concomitenţi) care concură obiectiv (simultan) la comiterea faptei.
Ori, coautoratul este acea formă de participaţie penală în care, la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, şi-au adus contribuţia în mod nemijlocit două sau mai multe persoane. Activităţile coautorilor de executare nemijlocită a infracţiunii nu trebuie să fie identice, ci să se completeze într-o activitate unică.
Pe de altă parte, autorul este persoana care săvârşeşte prin acte de executare o fapta prevăzută de legea penală. Altfel spus, există autorat atunci când o singură persoană contribuie (săvârşeşte) direct şi nemijlocit la comiterea unei infracţiuni pentru care a luat singură hotărârea infracţională şi nu a fost sprijinită în executarea ei de nicio altă persoană.
Aşa fiind, în mod corect instanţa de fond a apreciat că în speţă nu se poate vorbi de participaţie penală, simpla comitere de către fiecare inculpată a infracţiunii de furt, în acelaşi timp şi loc, în condiţiile în care cele două se cunoşteau, neatrăgând reţinerea circumstanţei prev.de art.209 alin.1 lit.a Cod penal.
Este adevărat că din actele dosarului rezultă că ambele inculpate au luat hotărârea infracţională de a sustrage bunuri de la magazinul Carrefour, însă fiecare dintre inculpate a luat o rezoluţie infracţională proprie în vederea comiterii faptei în persoană proprie, cele două nefiind animate de voinţa comună de a săvârşi o faptă penală, contribuţia fiecărei inculpate fiind pentru propria faptă, iar nu la săvârşirea de către cealaltă inculpată, activităţile infracţionale ale fiecăreia dintre inculpate nefiind una de completare în vederea realizării elementului material al laturii obiective a unei singure infracţiuni de furt, acestea fiind, aşa cum bine a reţinut şi prima instanţă, doar activităţi identice.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpatelor, prima instanţă în mod corect a ţinut seama de criteriile generale prev de art.72 şi de art.52 Cod penal, respectiv gradul de pericol social al faptelor săvârşite, împrejurările concrete în care au fost comise, dispoziţiile părţii generale ale Codului Penal şi limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială a acestuia precum şi de prevederile art. 3201 Cod pr.penală.
Sub aspectul nepunerii în discuţia părţilor conform art. 334 Cod pr.penală a schimbării de încadrare juridică, Curtea constată că în speţă nu a operat o schimbare de încadrare juridică ci o calificare a acesteia dată de judecător, ştiut fiind că potrivit art. 317 Cod pr.penală judecata se mărgineşte la fapta şi la persoana arătată în actul de sesizare a instanţei iar nu cu privire la calificarea dată de procuror.
De altfel, din actele dosarului nu rezultă că procurorul sau părţile ar fi solicitat schimbarea încadrării juridice dată faptelor, iar instanţa a păstrat încadrarea stabilită prin rechizitoriu de către procuror. Aşadar, susţinerea parchetului în sensul că prima instanţă nu ar fi respectat dispoziţiile art.334 Cod proc. pen., în vreun fel, sunt neîntemeiate.
Faţă de cele de mai sus, Curtea, constatând că hotărârea prime instanţe este legală şi temeinică sub toate aspectele, în temeiul art.38515 pct.1 lit.b Cod pr.penală va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria sector 1 Bucureşti iar în conformitate cu dispoziţiile art.192 alin.3 Cod pr.penală, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului urmând ca onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 600 lei (câte 300 lei pentru fiecare inculpată) să se avanseze din fondurile Ministerului Justiţiei.
