Încadrare în condiţii speciale potrivit prevderilor Legii nr. 226/2006. Atribuţii şi competenţe speciale reglementate de art.20 din Legea nr.19/2000, HG nr.1025/2003 şi Legea nr.226/2006
-art.20 din Legea nr.19/2000
– HG nr.1025/2003
– Legii nr. 226/2006.
Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 226/2006, locurile de muncă încadrate în condiţii speciale sunt cele din unitaţile prevăzute în anexa nr. 2, care au obţinut avizul pentru îndeplinirea procedurilor şi criteriilor de încadrare în conditii speciale, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1.025/2003 privind metodologia şi criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiţii speciale, cu modificarile şi completările ulterioare. Din examinarea anexei nr. 2, se constată că S.C. D.S. SA Buzău nu se regăseşte printre unităţile care au obţinut avizul pentru îndeplinirea procedurilor şi criteriilor de încadrare în condiţii speciale.
Decizia nr.225 / 8 februarie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti-Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău sub reclamantul S D Buzău a chemat în judecată, în numele şi pentru petenţii indicaţi în tabelele nominale anexate la acţiune – membri de sindicat, pe unitatea-pârâtă SC D S SA Buzău pentru ca prin hotărâre judecătorească:
– să se constate că salariaţii pentru care a formulat cererea de chemare în judecată îşi desfăşoară activitatea în locuri de muncă în condiţii speciale;
– să fie obligată unitatea-pârâtă să-i încadreze pe petenţi în locuri de muncă în condiţii speciale;
– să fie obligată unitatea-pârâtă la plata diferenţei de cotă de contribuţie pentru asigurări sociale pentru fiecare petent corespunzător încadrării locurilor de muncă în condiţii speciale începând cu luna iunie 2006 pentru viitor.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în anul 2003 în unitatea-pârâtă s-a declanşat procedura de încadrare a salariaţilor în locuri de muncă, în condiţii speciale pentru activităţile prevăzute la pct. 25 şi 30 din Anexa I la H.G nr. 1025/2003; că s-au parcurs primele 3 etape din această procedură respectiv: nominalizarea locurilor de muncă pentru care se solicită încadrarea petenţilor în condiţii speciale, solicitarea de verificare a activităţilor în lista locurilor de muncă în condiţii speciale adresată Inspectoratul Teritorial de Muncă Buzău ( I.T.M); verificarea de către I.T.M a locurilor de muncă nominalizate confirmate prin proces verbal precizând că procedura de avizare a fost oprită unilateral de către unitatea pârâtă la cea de-a patra etapă respectiv, la etapa de efectuare a expertizei tehnice.
S-a mai arătat că neefectuarea expertizei tehnice s-a datorat exclusiv culpei unităţii-pârâte care, după declanşarea procedurii de efectuarea a expertizei, nu a răspuns la solicitarea Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Protecţia Muncii transmisă prin scrisoarea nr.8177 din 29.11.2004 de a plăti serviciile de expertizare tehnică necesară documentaţiei de avizare.
În final, reclamantul a apreciat că prin refuzul unităţii-pârâte de a finaliza procedura de încadrare a locurilor de muncă în condiţii speciale a cauzat petenţilor un prejudiciu constând în aceea că au fost lipsiţi de dreptul de a fi încadraţi în condiţii speciale de muncă.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată susţinând în esenţă că societatea nu a fost nominalizată în anexa II a Legii nr. 226/2006; reclamantul fiind în drept să uzeze de prevederile HG nr.1025/2003 şi să solicite inspectoratului teritorial de muncă să verifice locurile de muncă şi să continue modalitatea de avizare şi înscriere în lista unităţilor avizate, în condiţiile în care SC D SA Buzău nu este menţionată în anexa II a Legii nr.226/2006.
Tribunalul Buzău a respins acţiunea ca neîntemeiată, reţinând din examinarea actelor şi lucrările dosarului, că potrivit art. 20 alin 2 din Legea nr.19/2000 locurile de muncă în condiţii speciale sunt cele reglementate expres de alin. 1 al aceluiaşi articol şi cele expres stabilite prin lege.
Criteriile şi metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiţii speciale se stabilesc prin Hotărâre de Guvern, sens în care a fost adoptată HG nr.1025/2003 privind metodologia şi criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiţii speciale, modificată şi completată de HG 2280/2004 şi de Legea nr.226/2006.
Potrivit art.2 alin.1 din HG nr.1025/2003, criteriile pentru încadrarea persoanelor în locurile de muncă în condiţii speciale sunt următoarele: a) încadrarea locurilor de muncă în grupa I de muncă, anterior datei de 1 aprilie 2001; b) desfăşurarea activităţii în condiţii speciale pe durata programului normal de lucru din luna respectivă numai în locurile de muncă definite la art. 1 lit. a); c) existenţa la locurile de muncă în condiţii speciale a unor factori de risc care nu pot fi înlăturaţi, în condiţiile în care s-au luat măsurile tehnice şi organizatorice pentru eliminarea sau diminuarea acestora, în conformitate cu legislaţia de protecţie a muncii în vigoare; d) efecte asupra persoanelor din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă, datorate în exclusivitate unor cauze profesionale şi înregistrate pe perioada ultimilor 15 ani; e) efecte asupra capacităţii de muncă şi stării de sănătate, evaluate în baza datelor medicale înregistrate la nivelul cabinetelor medicale de întreprindere, de structurile medicale de medicina muncii sau la comisiile de expertizare a capacităţii de muncă, pe perioada ultimilor 15 ani.
Alineatul 2 al art.2 prevede că încadrarea persoanelor în locuri de muncă în condiţii speciale se va realiza în condiţiile îndeplinirii tuturor criteriilor menţionate la alin. (1).
Prin art.3 alin.1 din HG nr.1025/2003 s-a stabilit metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiţii speciale, care include etapele prevăzute la lit. a-e, în ordinea cronologică indicată:
a) nominalizarea locurilor de muncă care se solicită a fi încadrate în condiţii speciale, efectuată de angajator împreună cu sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, cu reprezentanţii angajaţilor în cadrul comitetului de securitate şi sănătate în muncă ori cu responsabilul cu protecţia muncii;
b) solicitarea de verificare a activităţilor cuprinse în lista locurilor de muncă în condiţii speciale, iniţiată de angajator împreună cu sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, cu reprezentanţii angajaţilor în cadrul comitetului de securitate şi sănătate în muncă ori cu responsabilul cu protecţia muncii, adresată inspectoratului teritorial de muncă pe raza căruia se află locul de muncă respectiv sau Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare. Lista locurilor de muncă în care se desfăşoară activităţi ce pot fi încadrate în condiţii speciale, cu respectarea prevederilor prezentei hotărâri, este prevăzută în anexa nr. 1;
c) verificarea de către inspectoratele teritoriale de muncă sau Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare a locurilor de muncă nominalizate la lit. a), din punct de vedere al îndeplinirii măsurilor tehnico-organizatorice pentru eliminarea sau diminuarea riscurilor profesionale prevăzute de legislaţia privind protecţia muncii ori în normele fundamentale de securitate radiologică, după caz, confirmată prin procesul-verbal întocmit conform anexei nr. 2.1, respectiv anexei nr. 2.2;
d) efectuarea expertizei tehnice, la solicitarea angajatorului împreună cu sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, cu reprezentanţii angajaţilor în cadrul comitetului de securitate şi sănătate în muncă ori cu responsabilul cu protecţia muncii, în vederea identificării factorilor de risc care nu pot fi înlăturaţi, conform criteriului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. c), precum şi a efectelor asupra persoanelor, definite conform criteriului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. d);
e) efectuarea expertizei medicale, la solicitarea angajatorului împreună cu sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, cu reprezentanţii angajaţilor în cadrul comitetului de securitate şi sănătate în muncă ori cu responsabilul cu protecţia muncii, în vederea identificării şi interpretării datelor medicale înregistrate la nivelul cabinetelor medicale de întreprindere, al structurilor medicale de medicina muncii şi al comisiilor de expertizare a capacităţii de muncă, pentru confirmarea criteriului stabilit la art. 2 alin. (1) lit. e).
Mai arată instanţa de fond că alineatul 2 al art. 3 stabileşte că etapele prevăzute la alin. (1) lit. d) şi e) sunt condiţionate de rezultatul verificării menţionate la alin. (1) lit. c), iar prin alin. 3 se prevede explicit că „în cazul în care angajatorul nu declanşează procedura de încadrare a locurilor de muncă în condiţii speciale, sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, reprezentanţii angajaţilor în cadrul comitetului de securitate şi sănătate în muncă ori responsabilul cu protecţia muncii pot sesiza inspectoratele teritoriale de muncă, care vor dispune verificarea locurilor de muncă conform alin. (1) lit. c)”.
În speţă, pe baza actelor depuse la dosar, instanţa de fond a reţinut că unitatea-pârâtă a urmat metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiţii speciale parcurgând primele 3 etape prevăzute în art.3 lit. a, b şi c din HG nr.1025 din 28 august 2003, fără a se finaliza procedura stabilită restrictiv prin normele speciale ale respectivului act normativ, care prin art.5 prevede şi că, în vederea încadrării locurilor de muncă în condiţii speciale se constituie, prin ordin comun al ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei şi al ministrului sănătăţii, Comisia pentru acordarea avizelor de încadrare în condiţii speciale, compusă din reprezentanţi ai celor două ministere, precum şi că Secretariatul Comisiei pentru acordarea avizelor de încadrare în condiţii speciale se constituie la Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale, iar angajatorul depune la secretariatul Comisiei pentru acordarea avizelor de încadrare în condiţii speciale un dosar cu documentele stabilite la lit. a-e, după care, în urma analizării respectivului dosar, în condiţiile art.6 din HG 1025/2003, Comisia pentru acordarea avizelor de încadrare în condiţii speciale, constituită în cadrul Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, acordă avizul sau respinge motivat solicitarea de emitere a acestuia.
Potrivit art.7 din HG nr.1025/2003, Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale, în baza avizelor acordate de comisia prevăzută la art.5 alin.(1), iniţiază procedura de elaborare a proiectului de lege privind completarea prevederilor art. 20 din Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
Totodată, prin art.13 se prevede că angajatorii şi/sau sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, reprezentanţii angajaţilor în cadrul comitetului de securitate şi sănătate în muncă, care nu au primit aviz pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii speciale, pot formula plângere, în termen de 15 zile de la data comunicării, la Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei care, împreună cu Ministerul Sănătăţii, o va soluţiona în termen de 30 de zile, prin decizie rămasă definitivă, decizia astfel adoptată putând fi contestată la instanţa judecătorească competentă, potrivit legii.
Conform art.16 din HG nr.1025/2003, astfel cum a fost modificat prin HG nr.2280/2004, angajatorii, împreună cu sindicatele reprezentative potrivit legii, după caz, cu reprezentanţii angajaţilor în cadrul comitetului de securitate şi sănătate în muncă ori cu responsabilul cu protecţia muncii, pot solicita reevaluarea locurilor de muncă, respectând dispoziţiile acestei hotărâri, până la data de 30 iunie 2005.
Menţionează prima instanţă că, potrivit Legii nr.226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiţii speciale, începând cu data de 1 aprilie 2001, sunt încadrate în condiţii speciale locurile de muncă în care se desfăşoară activităţile prevăzute în anexa nr.1 a legii, locurile de muncă fiind cele din unităţile prevăzute limitativ în anexa nr.2 a legii, care au obţinut avizul pentru îndeplinirea procedurilor şi criteriilor de încadrare în condiţii speciale, în conformitate cu prevederile HG nr.1025/2003 privind metodologia şi criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiţii speciale, cu modificările şi completările ulterioare.
A reieşit aşadar că, depunerea documentaţiei în vederea includerii locurilor de muncă din unitatea pârâtă în anexa 2 a Legii nr.226/2006, în baza celor două hotărâri de guvern mai sus menţionate, se putea realiza până la data de 30.06.2005 la Comisia pentru avizarea îndeplinirii procedurilor şi criteriilor de încadrare în condiţii speciale înfiinţată tocmai pentru aplicarea dispoziţiilor acestor hotărâri.
Or, în speţă, procedura pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii speciale a fost iniţiată de angajator şi a rămas nefinalizată.
Nu s-a reţinut de Tribunal, însă, o culpă exclusivă a unităţii în acest sens, întrucât, potrivit art.3 alin.3 din HG nr.1025/2003, solicitarea încadrării în condiţii speciale putea fi făcută şi de către sindicat nu numai de angajator, în termenul prevăzut de art. 16 citat mai sus, astfel că în mod nejustificat se invocă exclusiv culpa societăţii pentru nedepunerea în termenul prevăzut de HG nr.1025/2003 a documentaţiei prevăzute de lege pentru încadrare a locurilor de muncă în condiţii speciale şi cauzarea prejudiciului pretins salariaţilor.
Neprocedând în limitele normelor speciale în cadrul termenului stabilit, , în opinia instanţei de fond, reclamantul nu se mai poate prevala în prezent de propria culpă, rezultată din neexercitarea prerogativelor ce i-au fost conferite prin normele speciale de reglementare a procedurii pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii speciale.
În altă ordine de idei, reţine în continuare tribunalul, ceea ce s-a cerut prin petitul prezentei acţiuni instanţei este ca, în prezent, instanţa să constate că salariaţii indicaţi în tabelele anexă la acţiune (Secţiile Laminor, Zincare şi Tratamente Termice) îşi desfăşoară activitatea în locuri de muncă în condiţii speciale, situaţie de fapt în dovedirea căreia se depune o documentaţie tehnică efectuată la nivelul anului 2010 de I.N.C.D.P.M „Alexandru Darabonţ”, la cererea Sindicatului D S SA Buzău, intitulată ”Expertizarea unor locuri de muncă din cadrul SC D S SA Buzău în vederea încadrării în condiţii speciale”.
Pe baza acestei constatări de fapt s-a cerut, subsecvent, instanţei să oblige angajatorul la efectuarea încadrării salariaţilor în locuri de muncă în condiţii speciale, precum şi obligarea acestuia la plata cotelor de contribuţie aferente.
Însă, pe de o parte, instanţa de fond, a constatat că normele speciale ale art.20 din Legea nr.19/2000, ale HG nr.1025/2003 şi ale Legii nr.226/2006 stabilesc o serie de atribuţii şi competenţe speciale, încadrarea activităţii salariaţilor în locuri de muncă în condiţii speciale nefiind atributul instanţei de judecată, ci al comisiilor şi autorităţilor special reglementate, aşa cum s-a arătat mai sus.
În altă ordine de idei, astfel cum s-a arătat, prin dispoziţiile art.3 alin. 3 şi art.16 din HG nr.1025/2003 completat şi modificat prin HG nr.2280/2004, norma specială reglementa atribuţii proprii pentru sindicat, care, în termenul prevăzut de respectivele norme, putea sesiza inspectoratul teritorial de muncă pentru a dispune verificarea locurilor de muncă, având posibilitatea continuării procedurii speciale menţionate, ori, se putea adresa instanţei cu cerere în realizare, pentru neexecutarea culpabilă de către unitate a obligaţiilor sale, putând cere continuarea procedurii în vederea încadrării locurilor de muncă din secţiile laminor, zincare şi tratamente termice ale societăţii în condiţii speciale de muncă, obţinând avizul prev. de art. 6 din HG 1025/2003 şi apoi includerea unităţii pe anexa 2 a legii 226/2006.
Însă, în speţă nu s-a făcut dovada existenţei unei asemenea situaţii, reclamantul adresându-se în anul 2010 direct instanţei pentru ca aceasta să constate că salariaţii îşi desfăşoară activitatea în locuri de muncă în condiţii speciale, aspecte care exced prerogativelor instanţei, ce nu se poate substitui autorităţilor şi atribuţiilor strict determinate pentru acestea prin normele speciale, şi care nici nu poate adăuga la lege (Legea nr.226/2006) prin constatarea unei situaţii de fapt, după ce sindicatul cu atribuţii în procesul încadrării locurilor de muncă în condiţii speciale a rămas în pasivitate până la expirarea termenului prev. de art.16 din hotărârile de guvern sus-menţionate şi dincolo de acesta.
Sub un alt aspect, în ce priveşte probatoriul administrat în cauză, s-a constatat de prima instanţă că, pe baza documentaţiei realizate de I.N.C.D.P.M „Alexandru Darabonţ”, la cererea Sindicatului D S SA Buzău, precum şi a celorlalte înscrisuri depuse, nu se poate încadra activitatea salariaţilor în condiţii speciale pentru ca aceştia să aibă beneficii în privinţa vârstei de pensionare şi drepturilor de pensie, atât timp cât documentaţia prevăzută de art. 5 alin. 3 lit. a-e, pe baza căreia comisia specială constituită la nivelul celor două ministere putea acorda avizul prevăzut de art. 6 din lege, este cu mult mai complexă. La fel, nu se poate constata direct situaţia de fapt cerută de reclamant (trecând dincolo de limitele în drept arătate), nici pe baza vreunei expertize realizată de un expert tehnic autorizat, atât timp cât norma specială sus amintită stabileşte clar pe baza căror expertize de realizează încadrarea activităţii în condiţii speciale dar şi autorităţile ce puteau verifica atât existenţa factorilor de risc ce nu puteau fi eliminaţi, precum şi starea de sănătate a salariaţilor şi efectele efecte asupra capacităţii de muncă şi stării de sănătate, evaluate în baza datelor medicale înregistrate la nivelul cabinetelor medicale de întreprindere, de structurile medicale de medicina muncii sau la comisiile de expertizare a capacităţii de muncă, pe perioada prevăzută de lege.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat recurs reclamantul, susţinând că, în pronunţarea soluţiei instanţa a făcut ce abstracţie de calitatea pe care recurentul o are în prezenta cauză, respectiv cea reprezentant al salariaţilor. Salariaţii sunt titulari ai acţiunii, iar acestora nu li se poate reţine o culpă în parcurgerea procedurii de încadrare a locurilor de muncă în condiţii speciale.
Mai arată recurentul că tribunalul a constatat că normele speciale ale art. 20 din Legea nr. 19/2000. ale H.G. nr. 1025/2003 şi ale Legii nr. 226/2006 stabilesc o serie de atribuţii şi competenţe speciale, încadrarea salariaţilor în locuri de muncă în
condiţii speciale nefiind atributul instanţei de judecată, dar nu s-a solicitat ca instanţa să încadreze salariaţii în locurile de muncă în condiţii speciale, ci obligarea angajatorului la efectuarea acestui demers iar, pe de altă parte, opţiunea instanţei de fond echivalează cu o denegare de dreptate.
Referirea la normele speciale este eronată, din moment ce – în situaţia dată – numai instanţa este în măsură să restabilească o ordine de drept afectată de neparcurgerea procedurilor speciale de încadrare a locurilor de muncă în condiţii speciale în cadrul SC D SSA Buzău.
În concret, prin soluţia pronunţată, salariaţii sunt lipsiţi de un drept care li se cuvine şi care corespunde situaţiei de fapt în care îşi desfăşoară activitatea, iar angajatorul profită de această situate, atât prin prisma condiţiilor de muncă pe care le promovează, cât şi sub aspect patrimonial (plătind contribuţii sociale pentru locuri de muncă în condiţii normale).
Pe fondul cauzei, recurentul învederează că după intrarea în vigoare a
HG nr.1025/2003 privind metodologia şi criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiţii speciale, respectiv data publicării acesteia în Monitorul oficial al României – 10 septembrie 2003, în cadrul societăţii-pârâte a fost iniţiată procedura de încadrare a unor persoane în locuri de muncă în condiţii speciale, dar a fost oprită unilateral şi intempestiv de către angajator la nivelul efectuării expertizării tehnice (cea de-a patra etapa a metodologiei).
Astfel, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Muncii Bucureşti (I.N.C.D.P.M.) a solicitat societăţii-pârâte efectuarea plăţii serviciilor de expertizare tehnică, necesare finalizării documentaţiei de avizare, însă societatea nu a dispus plata serviciului, astfel încât expertizarea tehnică în vederea identificării factorilor de risc care nu pot fi înlăturaţi, precum şi a efectelor asupra persoanelor nu s-a mai realizat.
Apreciază recurentul că prin refuzul societăţii-pârâtei de a finaliza procedura de încadrare a locurilor de muncă în condiţii speciale, fapt imputabil exclusiv acesteia, salariaţii societăţii au fost privaţi de un drept recunoscut de legislaţia muncii, ce li se cuvenea, dar care nu a putut fi acordat din cauza pasivităţii angajatorului.
Curtea de Apel Ploieşti a respins ca nefondat recursul formulat, pentru următoarele considerente :
Pentru încadrarea persoanelor în locurile de munca în conditii speciale este necesar sa fie îndeplinite cumulativ urmatoarele criterii sau la comisiile de expertizare a capacitatii de munca, pe perioada ultimilor 15 ani.
Intimatii – reclamanţi nu au facut dovada îndeplinirii cumulative a criteriilor prevazute în art. 2 alin. 1 din H.G. nr. 1025/2004, respectiv : încadrarea locurilor de munca în grupa I de munca, anterior datei de 1 aprilie 2001; desfasurarea activitatii în conditii speciale pe durata programului normal de lucru din luna respectiva numai în locurile de munca definite la art. 1 lit. a); existenta la locurile de munca în conditii speciale a unor factori de risc care nu pot fi înlăturaţi, în conditiile în care s-au luat măsurile tehnice şi organizatorice pentru eliminarea sau diminuarea acestora, în conformitate cu legislatia de protectie a muncii în vigoare; efecte asupra persoanelor din punct de vedere al securitatii şi sănatatii în muncă, datorate în exclusivitate unor cauze profesionale şi înregistrate pe perioada ultimilor 15 ani; efecte asupra capacitatii de munca si starii de sanatate, evaluate în baza datelor medicale înregistrate la nivelul cabinetelor medicale de întreprindere, de structurile medicale de medicina muncii
Nici metodolgia de încadrare a locurilor de muncă în conditii speciale, cu toate etapele sale, care trebuie parcurse în ordinea cronologica indicata în art. 3 alin. 1 din H.G. nr. 1025/2004 nu a fost parcursă în integralitate de angajator fiind parcurse doar primele trei faze ( nominalizarea locurilor de muncă care se solicita a fi încadrate în conditii speciale, efectuată de angajator împreuna cu sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, cu reprezentantii angajatilor în cadrul comitetului de securitate şi sanatate în munca ori cu responsabilul cu protectia muncii; solicitarea de verificare a activităţilor cuprinse în lista locurilor de muncă în condiţii speciale, iniţiată de angajator împreuna cu sindicatele reprezentative potrivit legii sau, dupa caz, cu reprezentantii angajaţilor în cadrul comitetului de securitate şi sănătate în muncă ori cu responsabilul cu protecţia muncii, adresată inspectoratului teritorial de munca pe raza caruia se afla locul de munca respectiv sau Comisiei Nationale pentru Controlul Activitatilor Nucleare; verificarea de către inspectoratele teritoriale de muncă sau Comisia Naţională pentru Controlul Activitaţilor Nucleare a locurilor de muncă nominalizate, din punct de vedere al îndeplinirii masurilor tehnico-organizatorice pentru eliminarea sau diminuarea riscurilor profesionale prevăzute de legislaţia privind protectia muncii ori în normele fundamentale de securitate radiologica, după caz, confirmată prin procesul-verbal întocmit conform anexei nr. 2.1, respectiv anexei nr. 2.2 la hotarâre), procedura de avizare fiind oprită de angajator la nivelul efectuarii expertizării tehnice.
Simpla invocare de către reclamant a prevederilor poziţiilor 25 şi 30 din Anexa 1 a H.G. nr. 1025/2003, care prevede lista locurilor de muncă în care se desfăşoară activităţi ce pot fi încadrate în condiţii speciale, cu respectarea prevederilor acestei hotarâri, nu atrage încadrarea locurilor de muncă, în care membrii de sindicat semnatari ai prezentei acţiuni şi-au desfasurat activitatea, în condiţii speciale. În absenţa îndeplinirii cumulative a criteriilor menţionate şi în condiţiile în care nu a fost respectată metodologia prevazuta de H.G. nr. 1025/2003, încadrarea în grupa I de munca pâna în anul 2001 şi depăşirea ale parametrilor măsuraţi faţă de valorile limită recomandate de standardul de referinţă nu sunt criterii suficiente pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii speciale.
Mai mult, potrivit art. 3 alin. 3 din H.G. nr. 1025/2003, în cazul în care angajatorul nu declanşeaza procedura de încadrare a locurilor de muncă în condiţii speciale, sindicatele reprezentative potrivit legii sau, dupa caz, reprezentanţii angajaţilor în cadrul comitetului de securitate şi sănătate în muncă ori responsabilul cu protecţia muncii pot sesiza inspectoratele teritoriale de muncă, care vor dispune verificarea locurilor de muncă conform alin. (1) lit. c).
De asemenea, potrivit art. 13 din acelasi act normativ, angajatorii şi/sau sindicatele reprezentative potrivit legii sau, dupa caz, reprezentantii angajatilor în cadrul comitetului de securitate şi sănătate în muncă, care nu au primit aviz pentru încadrarea locurilor de muncă în conditii speciale, pot formula plângere, în termen de 15 zile de la data comunicarii, la Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei care, împreuna cu Ministerul Sănătaţii, o va soluţiona în termen de 30 de zile, prin decizie rămasă definitivă, aceasta decizie putând fi contestată la instanţa judecatorească competentă, potrivit legii.
În ceea ce priveste dispoziţiile Legii nr. 226/2006, se reţine că prin acest act normativ se precizează că locurile de muncă încadrate în condiţii speciale, prevăzute la art. 1 alin. (1), sunt cele din unitaţile prevăzute în anexa nr. 2, care au obţinut avizul pentru îndeplinirea procedurilor şi criteriilor de încadrare în conditii speciale, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1.025/2003 privind metodologia şi criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiţii speciale, cu modificarile şi completările ulterioare. Din examinarea anexei nr. 2, se constată că societatea intimată nu se regăseşte printre unităţile care au obţinut avizul pentru îndeplinirea procedurilor şi criteriilor de încadrare în condiţii speciale.
2
