Luarea unor măsuri urgente în cazuri grabnice pe calea ordonanţei preşedinţiale.
Pentru a fi în prezenţa unei situaţii avute în vedere de textul art. 581 C.pr.civ., care necesită luarea unor măsuri urgente în vederea înlăturării unor prejudicii, care, pe calea dreptului comun nu ar putea fi înlăturate, presupune, în primul rând, ca respectiva situaţie să fie în curs de desfăşurare. În caz contrar, respectiv în cazul în care situaţia generatoare a măsurilor necesar a fi luate, s-a epuizat, nu se mai justifică a se interveni de urgenţă, repararea eventualelor prejudicii putând a se realiza ulterior, odată cu soluţionarea pe fond a cauzei.
Secţia a II –a civilă – Decizia civilă nr.13 13 ianuarie 2012
Prin sentinţa comercială nr. 1049/2011 pronunţată în dosar nr. 4034/85/2011 de Tribunalul Sibiu s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtele T.I. şi SC R.P. SRL şi pe fond a fost respinsă cererea prin care pe calea ordonanţei preşedinţiale reclamanta SC E.C. SRL Bucureşti a solicitat încetarea tulburării, conform art.6 din Legea nr. 11/1991 solicitând interzicerea pârâţilor la realizarea oricărui act de concurenţă neloială constând în realizarea oricărui act de recrutare, directă sau prin intermediul firmelor de recrutare a forţelor de muncă, a angajaţilor societăţii reclamante, respectiv întârzierea acestora să angajeze personalul său.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut că reclamanta susţine că obiectul său de activitate este „asemănător – identic” cu cel al societăţii pârâte.
Potrivit art. 4 lit. a), f) şi h) din Legea nr. 11/1991, privind combaterea concurenţei neloiale invocate de reclamantă, constituie activitate de concurenţă neloială: „ oferirea serviciilor de către salariatul exclusiv al unui comerciant unui concurent ori acceptarea unei asemenea oferte; oferirea, promiterea sau acordarea – mijlocit sau nemijlocit – de daruri ori alte avantaje salariatului unui comerciant sau reprezentanţilor acestuia, pentru ca prin purtare neloială să poată afla procedeele sale industriale, pentru a cunoaşte sau a folosi clientela sa, ori pentru a obţine alt folos pentru sine ori pentru altă persoană în dauna unui concurent; concedierea sau atragerea unor salariaţi ai unui comerciant, în scopul înfiinţării unei societăţi concurente care să capteze clienţii acelui comerciant sau angajarea salariaţilor unui comerciant în scopul dezorganizării activităţii sale.”
Art. 9 aliniatul ultim din acelaşi act normativ prevede posibilitatea aplicării dispoziţiilor art. 581 şi 582 Cod procedură civilă în vederea luării unor măsuri ce nu suferă amânare.
În contextul acelor dispoziţii procedurale s-a reţinut că pârâta T.I. a deţinut calitatea de angajat al societăţii reclamante până la data de 13.05.2011 (17.05.2011), iar de la data de 05.05.2011 a dobândit calitatea de administrator social al societăţii pârâte, având ca obiect principal de activitate „editarea cărţilor”.
S-a apreciat în acest context, că nu poate presupune existenţa pericolului unei pagube iminente simplul fapt că pârâta, fostă salariată a societăţii reclamante are calitatea de administrator al unei societăţi comerciale – pârâtă în cauză, iar 2 dintre cei 10 angajaţi care au încetat raportul de muncă cu reclamanta (ulterior încetării raportului de muncă al pârâtei persoană fizică) conform depoziţiei martorului reclamantei – manager punct de lucru nu poate presupune existenţa pericolului unei pagube iminente. A admite că pârâţii au săvârşit acte de concurenţă neloială prin constituirea unei societăţi comerciale şi că este valabilă clauza de neconcurenţă semnată de către pârâta, persoană fizică atunci când a încheiat cu reclamanta raportul de muncă şi că racolarea forţei de muncă pentru societatea nou înfiinţată s-a realizat de firme specializate, în detrimentul reclamantei, prin folosirea de date confidenţiale (numere de telefon private, oferte de salarii mai mari în raport de cel oferit de reclamanta) ar însemna prejudicierea fondului litigiului ceea ce nu poate fi admisibil, în raport de dispoziţiile art. 581 Cod procedură civilă.
Prin urmare, întrucât împrejurările invocate de reclamantă nu pot fi verificate în această procedură fără a fi prejudiciat fondul litigiului şi, întrucât reclamanta nu a făcut dovada urgenţei prin dovedirea riscului producerii iminente a unor acte de natura celor invocate şi care ar crea prin ele însele un prejudiciu, prima instanţă a respins ordonanţa preşedinţială formulată împotriva pârâtelor.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC E.C. SRL Bucureşti solicitând modificarea sentinţei în sensul admiterii cererii sale aşa cum a fost formulată.
În motivarea recursului, după o reiterare a stării de fapt prezentate la prima instanţă se concluzionează în sensul că atât societatea pârâtă, cât şi administratorul acesteia, în calitate de fostă angajată a reclamantei şi-a însuşit date şi informaţii pe care acum, în calitate de administrator, le foloseşte pentru societatea pârâtă, fapte interzise de legea concurenţei nr. 11/1991, astfel că se impune de urgenţă încetarea acestora.
În acest sens se arată că se zvoneşte în rândul angajaţilor societăţii reclamante că datorită furtului de angajaţi, aceasta nu va mai putea să-şi desfăşoare activitatea şi se va închide; simultan s-a lansat zvonul că cine doreşte să rămână cu loc de muncă la acest moment poate opta să meargă la pârâtă, mai târziu nemaifiind primit, respectiv după închiderea societăţii reclamante; angajaţii care au fost chemaţi la interviurile organizate de pârâtă sau pentru pârâtă, au reţineri în activitatea lor la acest moment; angajaţii reclamantei sunt permanent hăituiţi cu telefoane adresate de firma de recrutare, la cererea pârâtei.
Se apreciază astfel, ca fiind întrunite cerinţele art. 581 C.pr.civ., întrucât măsura solicitată este provizorie şi vremelnică, fiind solicitată până la soluţionarea fondului acţiunii în concurenţă neloială; măsura se impune a fi luată de urgenţă, acţiunile pârâţilor determinând o gravă perturbare a activităţii societăţii, precum şi a situaţiei angajaţilor societăţii reclamante, iar repararea pagubei este extrem de dificilă; măsura nu afectează în niciun mod activitatea legală a societăţii pârâte, care nu este împiedicată în niciun fel să funcţioneze, dacă este obligată să nu mai recruteze personalul societăţii reclamante; în condiţiile în care nu există opoziţie, nu s-au solicitat nici cheltuieli de judecată, astfel că, dacă se afirmă de către pârâţi că nu au săvârşit astfel de acte şi nu sunt interesaţi de proiectele şi angajaţii reclamantei, hotărârea nu-i poate deranja în niciun mod, în situaţia în care sunt de bună-credinţă.
Cu toate acestea, pârâţii au refuzat purtarea unui dialog cu societatea reclamantă, în procedura concilierii, în care să arate o altă situaţie decât cea văzută de reclamantă, ceea ce dovedeşte pe jumătate realitatea susţinerilor reclamantei.
Prin întâmpinare, pârâţii solicită respingerea prezentului recurs ca nefondat.
Verificând legalitatea şi temeinicia sentinţei atacate se constată că recursul este nefondat.
Într-adevăr, pentru a fi în prezenţa unei situaţii avute în vedere de textul art. 581 C.pr.civ., care necesită luarea unor măsuri urgente în vederea înlăturării unor prejudicii, care, pe calea dreptului comun nu ar putea fi înlăturate, presupune, în primul rând, ca respectiva situaţie să fie în curs de desfăşurare. În caz contrar, respectiv în cazul în care situaţia generatoare a măsurilor necesar a fi luate, s-a epuizat, nu se mai justifică a se interveni de urgenţă, repararea eventualelor prejudicii putând a se realiza ulterior, odată cu soluţionarea pe fond a cauzei.
În speţă, nu s-a făcut dovada că ne aflăm în prezenţa unui fenomen în curs de desfăşurare, în care personalul societăţii reclamante să migreze în totalitate sau în cea mai mare parte către societatea pârâtă şi care în acest context, să se impună a fi oprit prin luarea unor măsuri urgente şi energice pe calea ordonanţei preşedinţiale prevăzută de art. 581 C.pr.civ.
Aşa după cum s-a reţinut în cauză, la acest moment societatea pârâtă nu mai face angajări. A dispune, prin urmare, în acest moment, luarea unor măsuri de interzicere a unor angajări de personal la societatea pârâtă ar fi lipsită de obiect. Faptul că societatea pârâtă, în lipsa unor măsuri de interzicere a angajărilor ar putea iniţia sau continua recrutarea de persoane de la societatea reclamantă, nu poate constitui un argument, descurajarea unui asemenea comportament faţă de o situaţie ipotetică, este asigurată de textul Legii nr. 11/1991 care interzice în mod expres astfel de comportament, nefiind nevoie de a se dispune măsuri judiciare în acest sens.
Pe de altă parte, deşi se afirmă despre existenţa unui adevărat fenomen de migrare a lucrătorilor reclamantei la societatea pârâtă şi care ar fi putut constitui premisa luării măsurilor solicitate pe cale ordonanţei preşedinţiale, acest lucru nu este dovedit în cauză.
Într-adevăr, din totalul de 10 lucrători care au plecat de la reclamantă doar două persoane s-au angajat la societatea pârâtă. Aşa cum aceste persoane declară în faţa instanţei de fond (filele X), acestea au depus CV pe mai multe site-uri, neputându-se, prin urmare, stabili o legătură directă, culpabilă, între cele două pârâte chemate în judecată în prezentul dosar de natură a conduce la luarea măsurilor solicitate pe calea ordonanţei preşedinţiale.
În aceste condiţii, în care criticile recurentei nu sunt de natură a modifica sentinţa primei instanţe, recursul acesteia s-a respins ca nefondat.
Urmare a culpei sale procesuale, recurenta a fost obligată la plata sumei de 2750 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariul de avocat al societăţii pârâte.
