Prin cererea înregistrată sub nr.1204/27.01.2010, cu precizările ulterioare (f.27,28) la Judecătoria Bacău reclamantul C.C.a chemat în judecată pe SC A.I.SRL solicitând:
obligarea pârâtei la plata imediată a şomajului vreme de 15 luni;
plata a 800 euro restanţă din retribuţia de 1300 euro/lună;
În dovedirea susţinerilor sale, reclamantul a depus la dosar înscrisuri (f.3-5,9-12,17-24).
În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că în 06 septembrie 2008 a fost angajat de societatea pârâtă ca instalator de lucrări în Franţa, unde a lucrat până la 18 decembrie 2008, când a revenit în România, iar datorită crizei financiare mondiale, în ianuarie 2009 nu s-a mai putut întoarce la lucru în Franţa; în primăvara anului 2009 reclamantul s-a angajat ca inginer instalaţii la altă firmă din Bacău, la care a lucrat până în octombrie 2009, când a intervenit falimentul angajatorului.
Cu această ocazie, a mers la ITM Bacău pentru a afla dacă poate beneficia de şomaj, ocazie cu care a aflat că pârâta nu i-a operat cele 2 luni şi jumătate lucrate în cartea de muncă şi astfel reclamantul a fost privat de posibilitatea de a beneficia de şomaj.
Reclamantul şi-a precizat şi completat acţiunea (fila 27-25 dosar judecătorie) arătând că înainte de a pleca la lucru în Franţa, pârâta i-a promis că îl va plăti cu 1,300 euro /lunar, iar în Franţa va primi 400 euro pentru masă, că nu a fost retribuit astfel cum s-au înţeles, în sensul că retribuţia pentru luna septembrie a fost de 600 euro în loc de 900 euro, pentru luna octombrie a fost de 1050 euro în loc de 1300 euro, pentru noiembrie 1150 în loc de 1300 euro iar pentru decembrie de 450 în loc de 1300 euro. A precizat, de asemenea, reclamantul, că societatea nu i-a operat în carnetul de muncă perioada lucrată, respectiv 09.09.2008-17.11.2008, contractul de muncă fiind întocmit cu data de 17.11.2008, şi că acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu perioada lucrată la SC S. SRL, în lunile martie şi aprilie 2008, din cauza celor două societăţi nebeneficiind de ajutorul de şomaj.
Prin Sentinţa civilă nr. 2524/18.03.2010, Judecătoria Bacău a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Bacău, pe rolul căruia cauza a fost înregistrată sub nr. 2627/110/27.04.2010.
Deşi legal citată, unitatea pârâtă nu a formulat întâmpinare şi nu a trimis reprezentat în instanţă.
Acţiunea e legal scutită de taxa judiciară de timbru şi timbru judiciar.
Reclamantul a depus acte (f.9,16-18) şi a solicitat audierea martorului C.P.(f.15), din oficiu instanţa dispunând administrarea probei cu interogatoriul societăţii pârâte (f.11).
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, instanţa a reţinut în fapt următoarele:
D-l C.C.a prestat activitate de natură salarială în folosul SC A.I.SRL Bacău în perioada 9.09.2008-30.01.2009, reclamantul fiind angajat pe postul de instalator, pe durată nedeterminată, locul de muncă fiind în Franţa, pentru un salariu net lunar de 1300 euro, astfel cum rezultă din declaraţia martorului C. P, coroborată cu înscrisurile depuse la dosar (adeverinţa nr.3956/3.11.2009 eliberată de ITNM Bacău, contract individual de muncă înregistrat la 5.12.2009-f.3-5 dosar judecătorie) şi cu refuzul societăţii pârâte de a răspunde la interogatoriu (f.11), cu aplicarea art.225 cpc.
Potrivit art.40 din Codul muncii, angajatorul are obligaţia de a acorda salariaţilor toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil şi din contractele individuale de muncă (lit.c), să plătească toate contribuţiile şi impozitele aflate în sarcina sa, precum şi să reţină şi să vireze contribuţiile şi impozitele datorate de salariat (lit.f), să înfiinţeze registrul general de evidenţă a salariaţilor şi să opereze înregistrările prevăzute de lege (lit.g).
Întrucât societatea pârâtă nu a făcut dovada îndeplinirii acestor obligaţii, deşi sarcina probei îi revenea, potrivit art.287 din Codul muncii, instanţa urmează a admite în parte acţiunea reclamantului, şi a constata,în temeiul art. 16 alin.(2) din codul muncii, că între părţi s-au desfăşurat raporturi de muncă în perioada 9.09.2008-30.01.2009, reclamantul fiind angajat pe durată nedeterminată, pe postul de instalator, locul de muncă fiind în Franţa, pentru un salariu net lunar de 1300 euro şi va obliga pârâta, în temeiul art.40 din Codul muncii, să plătească reclamantului 800 euro, reprezentând drepturi salariale restante.
În ceea ce priveşte cererile reclamantului de obligare a pârâtei la efecturea de menţiuni în carnetul de muncă, instanţa constată că această cerere este nefondată, urmând a fi respinsă întrucât, astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar (f.11 dosar judecătorie) carnetul de muncă nu se mai află în posesia societăţii pârâte iar potrivit dispoziţiilor Decretului nr.92/1976 (în vigoare până la 31.12.2010) carnetul se păstrează de unitate atât timp cât titularul este încadrat în munca, acesta având dreptul sa verifice exactitatea tuturor datelor înscrise în carnet, la încetarea activităţii sau în caz de transferare, carnetul de munca fiind înmânat titularului, completat cu toate înscrierile la zi (art.4).
Nici cererea privind obligarea societăţii pârâte la plata indemnizaţiei de şomaj nu poate fi primită, din probele administrate în cauză nerezultând culpa exclusivă a acestei societăţi în imposibilitatea reclamantului de a primi această formă de ajutor social. În altă ordine de idei, prezenta hotărâre de constatare a perioadei lucrate de reclamant pentru societate pârâtă poate constitui o probă în dovedirea îndeplinirii condiţiilor cerute de art.34 din L.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, debitoarea obligaţiei de plată fiind, însă, agenţia pentru ocuparea forţei de muncă, indemnizaţia fiind suportată din bugetul asigurărilor pentru şomaj, în condiţiile în care angajatorul şi-a respectat obligaţia impusă de art.40 alin.(2) lit.f) din Codul muncii (ceea ce nu s-a cerut în cauză).
