Prezumţii. Putere de lucru judecat. Efecte.
Efectul pozitiv al puterii lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă triplă identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior fără posibilitatea de a mai fi contrazis.
Cum potrivit art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 Cod civil în relaţia dintre păţi prezumţia lucrului judecat are caracter absolut, înseamnă că ceea ce s-a dezlegat jurisdicţional într-un prim litigiu ar fi opus părţilor din acel litigiu şi succesorilor lor în drepturi, fără posibilitatea dovezii contrarii din partea acestora într-un proces ulterior care are legătură cu chestiunea de drept sau raportul juridic deja soluţionat.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Moreni sub nr. 3569/262/2011, la data de 12.12.2011, reclamanţii G.E., M.C., G.I. şi G.M. au chemat în judecată pe pârâţii A.I.C., I.P.D., CLFF V. şi CJFF D., solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută parţială a Ordinului Prefectului nr. 160/5.09.1995 pentru suprafaţa de 2477 mp teren, situat în comuna V., satul S., pct. „G”, judeţul D.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că, în fapt, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2953/1969 de către fostul Notariat de Stat D., reclamanta G.M. a cumpărat terenul în litigiu de la moştenitorii defunctei C.M., conform certificatului de moştenitor nr. 572/1969, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 295/1969, că prin contractul de donaţie cu sarcină de întreţinere sub rezerva dreptului de uzufruct viager autentificat sub nr. 1497/10.06.2004 şi a actului de lotizare autentificat sub nr. 448/2009, reclamanta M.C. deţine nuda proprietate de 1777 mp din acest teren, iar G.E. deţine 700 mp din terenul respectiv, că prin Ordinul Prefectului nr. 160/1995 aceste suprafeţe de teren au fost incluse ca aparţinând bunicii pârâtei P.V. şi, astfel, deşi ei deţin acte de proprietate pe aceste terenuri, a fost constituit dreptul de proprietate altei persoane cu toate că aceasta nu avea niciun drept, precizând că terenul în litigiu a aparţinut defunctei C.M., reclamanţilor fiindu-le vândut de soţul acesteia şi de fiii săi. De asemenea, susţin că terenul în litigiu face parte din suprafaţa de 17500 mp, respectiv din suprafaţa de teren fâneţe de 15000 mp şi are ca vecini în prezent la N-E-V- moştenitori P.V. şi S- d.m.
Pârâta A.I.C. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii reclamanţilor, urmare a faptului că Ordinul Prefectului emis la data de 05.09.1995 a avut la bază hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care autoarei reclamantei – P.V. i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 1,75 ha teren, fâneaţă şi pruni, identificată printr-un raport de expertiză întocmit de expertul tehnic judiciar I.I. şi că la 05.09.1995 a fost emis Ordinul Prefectului Dâmboviţa, prin care s-a dispus restituirea unui teren extravilan în suprafaţă de 17500 mp, situat în T 15, P 7560 către autoarea reclamantei P.V. şi că prin procesul-verbal din data de 09.04.1993, CLFF V. a procedat la punerea în posesie a autoarei reclamantei cu suprafaţa de 1,75 ha teren pe raza comunei V., pct. „P.”, arătându-se că cetăţenii care au deţinut acest teren până în acel moment au fost somaţi să-l elibereze, fiind retrocedat către fostul proprietar.
Pârâta a mai arătat că prin sentinţa civilă nr. 909/2005 a Judecătoriei Moreni s-a dispus partajarea masei succesorale a defunctei P.V., reclamantei revenindu-i suprafaţa de 17500 mp teren fâneaţă identificat conform Ordinului Prefectului în T 15, P 7560, că prin sentinţa civilă nr. 115/28.01.2010 reclamanta a obţinut rectificarea Ordinului Prefectului avându-se în vedere atât sentinţa civilă nr. 4609/1992 a Judecătoriei Târgovişte, cât şi expertiza topo efectuată la momentul respectiv, în sensul că suprafaţa de 17500 mp teren este constituită din două suprafeţe de teren, respectiv 15.000 mp şi 2500 mp, indicate în expertiza topo efectuată de expert I.I., că prin acţiunea înregistrată sub nr. 306/262/2011 a fost promovată de către moştenitoarea defunctei P.V., pârâta din prezenta cauză, o acţiune în revendicare solicitând instanţei să-i oblige pe reclamanţii din prezenta cauză să-i lase în deplină proprietate şi posesie suprafaţa de 2477 mp teren ce face parte din suprafaţa de 17500 mp, restituită conform Ordinului Prefectului din data de 05.09.1995 şi că prin sentinţa civilă nr. 630/13.09.2011 a fost admisă cererea, constatându-se că actele de proprietate deţinute de pârâtă şi de autoarea acesteia, P.V., inclusiv Ordinul Prefectului a cărui anulare se solicită, sunt valabile, constatându-se, de asemenea, că actele de proprietate deţinute de reclamanţii din prezenta cauză provin de la neproprietari, solicitându-se respingerea acţiunii şi păstrarea Ordinului Prefectului contestat ca fiind temeinic şi legal.
Prin sentinţa civilă nr. 840/12.10.2012 Judecătoria Moreni a respins acţiune, reţinând că Ordinul Prefectului nr. 160/5.09.1995, a cărei anulare se solicită, a fost emis în baza unor hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, prin care autoarei pârâtei P.V. i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 1,75 ha teren fâneaţă şi pomi răzleţi, identificată prin raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expertul I.I., fiind depusă în acest sens sentinţa civilă nr. 4609/1992 a Judecătoriei Târgovişte, rămasă definitivă şi irevocabilă, prin respingerea recursului de către Tribunalul Dâmboviţa prin decizia civilă nr. 400/1994, că prin sentinţa civilă nr. 630/13.09.2011, definitivă şi irevocabilă, având ca obiect acţiune în revendicare formulată de pârâta din prezenta cauză, reclamanţii din speţă au fost obligaţi să-i lase acesteia în deplină proprietate şi posesie suprafaţa de teren de 2477 mp, ce face parte din imobilul teren în suprafaţă de 17500 mp, obţinută prin Ordinul Prefectului nr. 160/5.09.1995, a cărei nulitate absolută parţială se solicită, că au invocat situaţii de fapt deja tranşate de instanţele anterioare prin hotărâri definitive şi irevocabile, iar o reluare ulterioară ar încălca principiul stabilităţii actelor juridice, că în baza hotărârilor judecătoreşti amintite a fost eliberat Ordinul Prefectului nr. 160/5.09.1995 pe numele autoarei pârâtei de către CJFF D., titlu în care figurează şi suprafaţa de 2477 mp, teren cuprins în suprafaţa totală de 17500 mp şi că, potrivit jurisprudenţei în materia fondului funciar, dacă actele de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate au fost emise în baza unei hotărâri judecătoreşti este inadmisibilă introducerea unei acţiuni în constatarea nulităţii absolute a acestor acte, urmând ca terţele persoane prejudiciate să-şi valorifice drepturile pe calea unei acţiuni petitorii.
Împotriva sentinţei civile au declarat recurs reclamanţii, susţinând că, în mod greşit, se consideră că în cauză ar exista autoritate de lucru judecat, că nu există identitate de obiect şi cauză, că principiul stabilităţii actelor juridice este valabil şi pentru contractele de vânzare-cumpărare autentificate, că sunt proprietari ai terenului în suprafaţă de 2477 mp, acesta fiind cumpărat de către autori conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2953/1969, că vânzătorii au moştenit terenul de la defuncta C.M., care, la rândul său, l-a moştenit de la mama sa, T.M., şi că împreună cu autorii lor au stăpânit netulburaţi terenul mai mult de 30 ani, iar zona nu a fost cooperativizată.
S-a mai arătat de către recurenţi că instanţa de fond, în mod eronat, a considerat că autorii lor au cumpărat terenul pe riscul acestora, întrucât riscul se referă la situaţia în care terenul ar fi trecut în proprietatea statului şi nicidecum că ar putea aparţine unor alte persoane fizice sau juridice, că legile fondului funciar prevăd că în cazul în care pe teren se află o gospodărie ţărănească terenul aferent şi grădina rămân în proprietatea deţinătorului, iar art. 36 alin. (2) din acelaşi act normativ prevede că terenurile proprietate de stat pe care s-au edificat construcţii rămân în proprietatea celor ce le deţin, că de la momentul cumpărării şi până în prezent pe terenul în litigiu au edificat un grajd care, de fapt, este o construcţie locuită şi că există şi alte acte pe lângă contractul de vânzare-cumpărare, precum contractul de donaţie autentificat sub nr. 1497/2004 şi contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 448/4.03.2009, care trebuie să aibă stabilitate juridică.
De asemenea, recurenţii au mai arătat că interesul pe care îl au în desfiinţarea parţială a titlului de proprietate al pârâtei este acela de a-şi apăra dreptul de proprietate prin desfiinţarea hotărârii judecătoreşti de reconstituire pronunţată fără participarea acestora, ca şi a celei care a avut ca obiect revendicare şi că prima instanţă nu a intrat în cercetarea fondului cauzei.
În termen legal, pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, susţinând că, în mod corect, prima instanţă a considerat că regimul juridic al terenului cuprins în Ordinul Prefectului nu poate fi supus unei reevaluări ulterioare, întrucât aspectele invocate au fost deja verificate în cadrul unor litigii anterioare, că hotărârile pronunţate în respectivele litigii au intrat în puterea lucrului judecat, că recurenţii ignoră faptul că autoritatea de lucru judecat nu se manifestă doar sub forma excepţiei procesuale, ci şi sub forma prezumţiei de lucru judecat, că actele de proprietate ale recurenţilor au fost analizate în cadrul acţiunii în revendicare şi că prima instanţă a intrat în cercetarea fondului administrând proba cu înscrisuri şi expertiză tehnică.
Examinând sentinţa civilă în raport de motivele de recurs, de actele şi lucrările dosarului, ca şi de dispoziţiile legale incidente în cauză, tribunalul va respinge recursul pentru următoarele considerente:
Prin sentinţa civilă nr. 4609/1992 autoarei pârâtei intimate i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru un teren în suprafaţă 1,75 ha fâneaţă şi pruni, iar prin sentinţa civilă nr. 959/2005 s-a consfinţit învoiala părţilor în ceea ce priveşte împărţirea masei succesorale rămase de pe urma defunctei P.V., pârâtei intimate revenindu-i terenul în suprafaţă de 17,500 mp.
Pentru terenul reconstituit a fost emis Ordinul Prefectului nr. 160/5.9.1995, care, prin sentinţa civilă nr. 115/28.01.2010, a fost rectificat, în senul că terenul în suprafaţă de 17.500 mp se compune din suprafaţa de 15.000 mp, teren fâneaţă şi 2500 mp teren cu pomi.
Prin urmare, aşa cum, în mod corect, a reţinut prima instanţă, Ordinul Prefectului a fost emis în temeiul unor hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.
Pe de altă parte, dreptul de proprietate asupra terenului ce face obiectul Ordinului Prefectului a fost disputat de către părţi şi în cadrul unei acţiuni în revendicare, iar, prin sentinţa civilă nr. 630/13.09.201, reclamaţii recurenţi au fost obligaţi să lase pârâtei intimate în deplină proprietate şi paşnică folosinţă terenul în suprafaţă de 2477 mp şi, totodată, să ridice şi construcţia edificată pe terenul respectiv, constând în grajd în suprafaţă de 33 mp.
Or, solicitând anularea Ordinului Prefectului, care a fost emis în vederea respectării unei hotărâri judecătoreşti intrate în puterea lucrului judecat, instanţa ar fi obligată să analizeze valabilitatea acestora ca acte anterioare titlului, dispunând în consecinţă, însă o astfel de situaţie nu este posibilă cu atât mai mult cu cât în cadrul acţiunii în revendicare s-a verificat şi modalitatea de dobândire a terenului în litigiu.
Susţinerea recurenţilor în sensul că prima instanţă ar fi apreciat greşit că în cauză ar exista autoritate de lucru judecat, este nefondată.
Din considerentele sentinţei civile rezultă că instanţa de fond a reţinut că în cauză este incidentă prezumţia autorităţii de lucru judecat şi, nicidecum, excepţia autorităţii de lucru judecat.
Este ştiut faptul că autoritatea de lucru judecat nu se manifestă doar sub forma excepţiei procesuale, ci şi sub forma prezumţiei de lucru judecat, care are la bază regula că o constatare nu neapărat în sens de soluţie privind raporturile litigioase dintre părţi făcută printr-o hotărâre judecătorească nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre.
Numai excepţia autorităţii lucrului judecat impune condiţia identităţii de acţiuni, care, potrivit legii, reclamă acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi, interzicând judecata repetată a aceleiaşi pricini.
Aşadar, în speţă instanţa de fond nu a respins acţiunea pe temeiul excepţiei autorităţii de lucru judecat, pentru care, într-adevăr, nu se regăsea tripla identitate de elemente, ci, dând eficienţă prezumţiei de lucru judecat pe baza căreia a reţinut că a fost deja dezlegată chestiunea vizând valabilitatea Ordinului Prefectului, acestuia dându-i-se eficienţă în cadrul acţiunii ce a avut ca obiect revendicarea.
Cât priveşte împrejurarea că recurenţii ar fi stăpânit vreme îndelungată terenul în litigiu, această situaţie nu poate constitui temei pentru a se constata nulitatea absolută parţială a Ordinului Prefectului, de vreme ce la momentul reconstituirii dreptului de proprietate asupra suprafeţei de 1,75 ha, acesta era stăpânit de diverşi cetăţeni care nu au fost niciodată şi nici nu sunt proprietarii terenului respectiv, aşa cum reiese din considerentele deciziei civile nr. 400/1994.
Referitor la ultimul motiv de recurs precum că prima instanţă nu a intrat în cercetarea fondului şi acesta este nefondat, întrucât în faţa instanţei de fond s-au administrat probe, iar instanţa s-a pronunţat atât în drept, cât şi în fapt în considerarea temeiului juridic invocat de parte.
Pe cale de consecinţă, faţă de considerentele de mai sus, tribunalul, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, va respinge recursul. (decizia nr. 550 din 04 iunie 2013)
