Grăniţuire
(Tribunalul Mehedinţi – d.c. 16/R/23.02.2013)
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Dr.Tr.Severin la data de 28.06.2012, sub nr. 9847/225/2012, reclamantul P.I. în contradictoriu cu pârâtul L.C. a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se stabilească linia de hotar care desparte cele două proprietăţi; obligarea pârâtului să-i respecte dreptul de proprietate şi posesie asupra fâşiei de teren pe care a acaparat-o din proprietatea sa, după stabilirea liniei de hotar; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, a arătat că este proprietarul terenului situat în municipiul Drobeta Turnu Severin, str.Adrian nr.132, judeţul Mehedinţi, şi în mod abuziv, pârâtul a desfiinţat semnele vizibile de hotar care separau proprietăţile lor, ocazie cu care i-a acaparat din terenul său o fâşie de cca 7 m lungă şi 20 cm lată.
În dovedirea cererii legal timbrată cu 19 lei (chitanţa seria DTS nr.264336/05.09.2012 – f.9) şi timbru judiciar de 0,3 lei, reclamantul a depus la dosarul cauzei: împuternicire avocaţială (f.8), plan de situaţie proprietatea P.I. din str.Adrian nr.132 – Dr.Tr.Severin, contract de vânzare-cumpărare aut.sub nr. 2317/31.07.1979, schiţe imobil, contract de vânzare-cumpărare din 01.06.1965, autorizaţie pentru înstrăinare sau împărţeală de teren cu sau fără construcţii nr. 14077/15.05.1965, adresa nr. 391/C/05.06.2012 emisă de MAI-Arhivele Naţionale-Serviciul Judeţean Mehedinţi către P.I., precum şi foto imobile nr. 132 şi 130 (f. 10-20).
Prin încheierea de şedinţă din data de 26.09.2012, instanţa în baza art. 129 alin.5 Cpc coroborat cu disp.art. 167 alin.1 Cpc a încuviinţat pentru reclamant, proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei, proba testimonială cu martorul R.Ş., proba cu expertiza specialitatea topo având ca obiective: să se identifice atât proprietatea reclamantului din municipiul Drobeta Turnu Severin, str.Adrian nr. 132, judeţul Mehedinţi, cât şi proprietatea pârâtului din municipiul Drobeta Turnu Severin, str.Adrian nr.130, judeţul Mehedinţi, faţă de actele fiecăruia de proprietate, să se stabilească linia de hotar dintre cele două proprietăţi.
Pârâtul a depus la dosarul cauzei fotocopia actului de vânzare din data de 01.08.1908, proces verbal nr.1832, plan de situaţie (f. 21-23).
Prin încheierea de şedinţă din data de 24.10.2012, s-a consemnat că la data de 27.09.2012, prin serviciul registratură al instanţei, reclamantul a depus la dosarul cauzei dovada achitării onorariului provizoriu pentru expert în cuantum de 500 lei, respectiv chitanţa nr. 3490636/1/26.09.2012 (f.28-29), iar la data de 17.10.2012, numita G.M.A. a depus la dosarul cauzei o cerere de intervenţie în interes propriu (f. 30-31). De asemenea, s-a constatat că la data de 22.10.2012, prin serviciul registratură al instanţei, expertul B.Ş. a depus la dosarul cauzei raportul de expertiză întocmit în cauză (f.33-38).
Avocat R.M.N., apărător ales al pârâtului a depus la dosarul cauzei împuternicire avocaţială şi fotocopia certificatului de moştenitor nr.96/20.12.2002 privind succesiunea defunctei L.E., din care reiese că moştenitori legali sunt L.C.-soţ supravieţuitor, pârâta în prezenta cauză şi G.M.A. fiică, cea care a formulat cererea de intervenţie în interes propriu, cu acest înscris înţelegând să dovedească faptul că numita G.M.A. are interes în cauza de faţă.
Instanţa, faţă de disp.art. 52 Cpc a încuviinţat în principiu cererea de intervenţie în interes propriu formulată de G.M.A..
Avocat B.I., apărător ales al reclamantului, a depus la dosarul cauzei certificat de stare materială nr.15443/31.5.1965 (f. 47).
În cauză a fost audiat la data de 24.10.2012 martorul R.Ş. propus de reclamant (f.48).
La termenul de judecată din data de 14.11.2012 instanţa, în baza art. 167 alin.1 Cpc a încuviinţat pentru intervenientă proba cu interogatoriul reclamantului şi proba testimonială cu martorul S.G..
Instanţa, faţă de disp.art. 219-221 Cpc, a procedat la administrarea interogatoriului reclamantului P.I., propus de intervenienta G.M.A., răspunsurile acestuia fiind consemnate în scris şi ataşate la dosarul cauzei (f. 50).
Întrucât pârâtul şi intervenienta au formulat obiecţiuni la raportul de expertiză, instanţa a dispus a se reveni cu adresă către exp. B.Ş. pentru a preciza instanţei dacă măsurarea s-a făcut în prezenţa părţilor, inclusiv a intervenientei G.M.A., dacă există erori cu privire la dimensiunile indicate în raportul de expertiză.
La data de 10.12.2012, prin serviciul registratură al instanţei, expertul B.Ş. a depus la dosarul cauzei precizări la raportul de expertiză.
În considerarea probelor de la dosar şi prin raportare la dispoziţiile legale incidente în cauză, prin sentinţa civilă nr.8567/12.12.2012 Judecătoria Dr.Tr.Severin, a respins acţiunea formulată de reclamantul P.I. şi a admis cererea de intervenţie a intervenientei G.M.A., pentru următoarele considerente:
Potrivit disp. art. 584 C.civil orice proprietar poate obliga pe vecinul său la grăniţuirea proprietăţii lipite de a sa, prin acţiunea în grăniţuire urmărindu-se determinarea, prin hotărâre judecătorească, a limitelor dintre proprietăţi şi stabilirea traseului real pe care trebuie să-l urmeze titularul. Grăniţuirea reprezintă o operaţiune de delimitare prin semne exterioare a două proprietăţi vecine ce aparţin unor titulari diferiţi. Astfel, prin acţiunea în grăniţuire instanţa este chemată să determine, prin semne exterioare, limita celor două fonduri învecinate, atât în situaţia în care între proprietăţi nu există vreo delimitare, cât şi în situaţia în care există semne de delimitare, însă acestea nu au fost stabilite prin înţelegerea părţilor sau prin hotărâre judecătorească şi sunt contestate de părţi.
Astfel, instanţa trebuie să determine, prin semne exterioare, întinderea celor două fonduri vecine, prin restabilirea hotarului ce separă fondurile învecinate şi marcarea acestora prin semne materiale vizibile.
Reclamantul a achiziţionat prin contractul de vânzare cumpărare 2317/31.07.1979, imobilul casă de locuit situat pe un teren în suprafaţă de 312,17 mp. din str. Adrian nr. 132 în timp ce pârâtul are în proprietate imobilul casă de locuit situat pe un teren în suprafaţă de 312,17 mp. din str. Adrian nr. 130.
În urma măsurătorilor efectuate de expertul topo cu ocazia efectuării expertizei, instanţa a reţinut că în realitate reclamantul are în posesie 324 mp. faţă de 312,17 mp. conf. actelor de proprietate iar pârâtul are în posesie 295 mp. faţă de 288 de mp..
Coroborând declaraţiile martorilor R.Ş. şi P.G. cu susţinerile părţilor şi raportul de expertiză topo întocmit în cauză instanţa a reţinut că între cele două proprietăţi este edificat un gard din anul 1985 din scânduri susţinut de stâlpi din fier zidiţi în ciment, fără să se poată stabili, din cuprinsul materialului probator analizat mai sus cine a edificat gardul respectiv.
Totuşi la termenul de judecată din 12.12.2012 au fost depuse de către reclamant un set de fotografii în care este relevat gardul despărţitor al proprietăţilor şi pe care instanţa l-a găsit util pentru soluţionarea cauzei. Astfel, în urma analizării acestora instanţa a constatat că gardul despărţitor este orientat cu faţa către locuinţa pârâtului, acest lucru constituind o prezumţie simplă în sensul că gardul a fost edificat de proprietarul imobilului deţinut de reclamant. A avut în vedere instanţa faptul că gardul este edificat şi zidit în ciment, continuându-se în mod natural cu cimentul din faţa casei reclamantului .
Coroborat cu faptul că acest gard se continuă în linie dreaptă, până în capătul proprietăţilor părţilor, porţile de acces în imobil constituie un corp comun, fiind evident că au fost construite prin înţelegerea părţilor, iar din zona porţilor de acces gardul este edificat în dreptul stâlpului porţii pârâtului şi ambii proprietari au în posesie mai mult decât suprafaţa menţionată în actul de proprietate, instanţa a reţinut că nu a existat o încălcare a hotarului despărţitor dintre proprietăţi de către pârât, conturul acestuia fiind acelaşi pe parcursul transmiterii succesive a proprietăţilor.
Faptul că reclamantul deschide poarta de acces într-o nişă aflată în zidul casei, faţă de vechimea gardului şi a limitelor proprietăţilor, nu poate constitui un motiv pentru a concluziona că reclamantul nu a respectat limita proprietăţii, zidul casei putând fi îngroşat cu ocazia efectuării unor lucrări de amenajare, inclusiv termică, a locuinţei. Împrejurarea că în urmă cu aproape 30 de ani reclamantul ar fi fost pus în situaţia să dărâme zidul casei pentru a deschide poarta de acces în curtea locuinţei nu este pertinentă pentru a putea fi reţinută de instanţă, faţă de situaţia reală a delimitării existente între cele două proprietăţi, aşa cum a fost menţionată mai sus.
Instanţa a înlăturat concluziile reţinute în cuprinsul raportului de expertiză topo constatând astfel că nu se impune restabilirea hotarului ce separă cele două proprietăţi învecinate şi a respins acţiunea reclamantului.
Văzând prevederile art. 49 alin. 2 din C.proc. civ., având în vedere calitatea de coproprietar a intervenientei asupra imobilului din str. Adrian nr. 130, instanţa a admis cererea de intervenţie a intervenientei G.M.A..
În temeiul art. 274 alin. 1 C.p.c., având în vedere că reclamantul a fost cel care a căzut în pretenţii, instanţa l-a obligat la plata către pârât a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Arată că, instanţa în temeiul art.584 cod civil, a fost învestită cu o cerere privind stabilirea liniei de hotar ce desparte cele două proprietăţi, iar din probele administrate şi din planşele foto rezultă că pârâtul ocupă o porţiune de teren cu lungimea de 7 m şi lăţimea de 0,20 m din terenul său, prin amplasarea unor stâlpi de fier pentru susţinerea gardului în mod necorespunzător.
Datorită acestui fapt, a fost nevoit să creeze o nişă în zidul casei pentru a putea deschide poarta de acces pe proprietatea sa, iar instanţa de fond nu a reţinut corect faptul că gardul a fost edificat de pârât, acesta schimbând linia de hotar pentru a avea posibilitatea de acces pe proprietatea lui cu autoturismul.
Susţine reclamantul că instanţa de fond nu a dat dovadă de rol activ, nu a cercetat cu atenţie actele şi lucrările dosarului, în caz contrar ar fi putut observa din simpla vizualizare a planşelor foto depuse că stâlpul de fier de la intrare pe care este amplasat gardul este deplasat cu cca 20 cm în interiorul proprietăţii sale.
Faţă de cele invocate, solicită admiterea apelului, casarea hotărârii pronunţată de instanţa de fond şi admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate tribunalul îl apreciază ca neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Părţile sunt proprietarii a două imobile vecine situate în Drobeta Turnu Severin str.Adrian nr.132 şi 130 iar reclamantul apelant a solicitat prin cererea formulată stabilirea linie de hotar între cele două proprietăţi şi obligarea pârâtului la respectarea dreptului său de proprietate asupra unei fâşii de teren pe care acesta i-a acaparat-o.
Potrivit art.584 C.civ,orice proprietar poate îndatora pe vecinul său la grăniţuirea proprietăţii lipite cu a sa. Dacă scopul grăniţuirii este tocmai acela al stabilirii liniei de demarcaţie între cele două proprietăţi, grăniţuirea fiind deci un atribut al dreptului de proprietate, este absolut necesar ca în urma administrării probelor încuviinţate în cauză să se identifice hotarul real, trasarea topometrică a acestuia şi aşezarea semnelor de hotar. Identificarea implică aflarea celor mai vechi semne de hotar, prin examinarea titlurilor de proprietate, ascultarea părţilor şi a martorilor.
În cauză, tribunalul constată nu numai că linia de demarcaţie dintre cele două proprietăţi a fost stabilită pe aliniamentul actual de mai mult timp şi că aproximativ din anul 1985 acesta nu a mai fost modificat, dar şi că, potrivit raportului de expertiză, ambele imobile au întinderea mai mare decât cea arătată în cuprinsul actelor de proprietate.
Chiar dacă expertul desemnat în cauză a arătat că gardul este edificat greşit şi că pârâtul nu respectă distanţa de un metru stabilită între gard şi clădirea reclamantului aceste aspecte nu pot fi primite.
În primul rând tribunalul reţine că reclamantul nu a făcut dovada vechii linii de hotar pe care pârâtul trebuia să o respecte în condiţiile în care aceasta este de esenţa grăniţuirii. Astfel deşi martorul R.Ş. arată că aproximativ în anul 1985 stâlpul de lemn de la stradă fusese înlocuit cu unul metalic acesta nu ştie vechea linie de hotar sau dacă la reconstituire s-a respectat aceasta. De remarcat este faptul că, nici expertul desemnat în cauză nu a arătat care este vechea linie de hotar, iar susţinerile sale cu privire la nerespectarea distanţei de un metru între gard şi clădire nu se întemeiază pe nici un aspect ce decurge din actele de proprietate sau din elemente de fapt(ex.vechi repere sau alte elemente utilizate în trecut de părţi pentru a delimita cele două proprietăţi).
În acest sens este de subliniat faptul că în cuprinsul aceluiaşi raport de expertiză expertul menţionează că, faţă de actele de proprietate, pârâtul are un teren lat de 8 metri şi lung de 36 metri, însă când întocmeşte schiţa anexă la raport stabileşte că lăţimea terenului pârâtului este de 7,67 m în partea de N, la str.Adrian, adică tocmai în partea în care susţine că acesta nu respectă dreptul reclamantului. Prin urmare cum lăţimea terenului pârâtului nu este conformă cu actul de proprietate nu se poate susţine că, în condiţiile în care nu s-a dovedit amplasamentul vechii linii de hotar, acesta a schimbat linia de hotar şi a ocupat terenul reclamantului. De altfel, chiar expertul la pct.b din raportul de expertiză a arătat că nu se poate constata o încălcare a hotarului despărţitor.
În al doilea rând nu se poate reţine că pârâtul a mutat gardul despărţitor.
În acelaşi context este de menţionat că martorul P.G., f.60, arată că nu a văzut niciodată ca gardul despărţitor sau poarta de la intrare să fie mutate, iar martorul R.Ş., f.48, nu ştie dacă s-a respectat linia de hotar sau cine a reconstruit sau a adus îmbunătăţiri gardului despărţitor, acesta aflând doar de la reclamant că pârâtul i-a ocupat terenul.
În ceea ce priveşte planşele foto tribunalul apreciază că indiferent de ce subliniază acestea, elementele reieşite din cuprinsul raportului de expertiză, actele de proprietate şi declaraţiile martorilor sunt relevante pentru a stabili dacă pârâtul a încălcat linia de hotar.
Pentru toate aceste motive, cum din probele administrate în mod corect a reţinut instanţa de fond că nu a fost încălcată linia de hotar, sentinţa apelată fiind legală şi temeinică, tribunalul apreciind că apelul este nefundat, în baza art.296 îl va respinge.
Faţă de soluţia ce va fi pronunţată în baza art.274 C.pr.civ., apelantul va fi obligat către intimatul-pârât la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat în apel.
